Social Media

Local

Școala de Vară – activitate de promovare a activităților desfășurate de lucrătorul de penitenciar

Timp de citire: 3 minute

* specialiști din cadrul sectorul Suguranța Deținerii și Regim Penitenciar, Reintegrare Socială din cadrul  Penitenciarului Brăila, au participat, în Parcul Monument, la activitatea „Polițist/ Jandarm/Soldat/Ofițer pentru o zi”  organizată în cadrul Programului „Școala de Vară – ediția a treia”
 
 
 
Liceenii care vor să urmeze o carieră militară au putut discuta cu reprezentanții Penitenciarului Brăila, pentru a afla ce înseamnă să fii poliţist de penitenciar. S-au desfășurat activități specifice la evenimentul „Şcoala de vară”, desfășurat în Parc Monument.
Astfel, la data de 21 iulie, începând cu ora 17:00, specialiști din cadrul sectorul Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar, Reintegrare Socială din cadrul  Penitenciarului Brăila au participat, în Parcul Monument,  la activitatea ”Polițist/ Jandarm/Soldat/Ofițer pentru o zi” organizată în cadrul Programului „Șoala de Vară – ediția a treia”, activitate de promovare a activităților desfășurate de lucrătorul de penitenciar. „Munca în domeniul penitenciar este dificilă, desfășurată într-un mediu complex, care reclamă concentrare și dedicație permanentă. Astfel, vizitatorii de toate vârstele, în special liceenii care vor să urmeze o carieră militară, au avut ocazia să interacționeze cu reprezentanții Penitenciarului Brăila de la care au avut ocazia de a afla informații legate de specificul muncii de polițist de penitenciare. Astăzi am reușit să arãtãm tuturor cã penitenciarul este o instituție aflatã în slujba comunitãții, iar lucrãtorii ei sunt angajați cu toții în efortul de recuperare a semenilor nostri care, în momente de rãtãcire, s-au abătut de la calea cea dreaptã.
Misiunea noastrã este, așadar, de a contribui la cresterea șanselor de reintegrare socialã a foștilor detinuți precum și de a crea o lume mai sigurã pentru copiii noștri.
Activitatea a constat atât în prezentarea mijloacelor tehnice specifice sistemului penitenciar cât și în promovarea activităților derulate zilnic de către personalul instituției, activități și programe în care sunt implicate persoanele private de libertate în vederea pregătirii pentru reintegrarea în societate, precum și rolul pe care îl are instituția pe plan social”, a explicat cms. şef Simona Kober, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila.
S-a mai explicat faptul că, pe întreg parcursul carierei, polițiștii de penitenciare se confruntă cu provocări, asumându-și riscuri deosebite în exercitarea atribuțiilor de serviciu în misiuni de pază, escortare, supraveghere și intervenție. Aceştia pun în aplicare legislația privind executarea pedepselor privative de libertate şi a celorlalte măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în limitele competențelor stabilite prin lege.
Participarea la activitate a fost posibilă datorită unei bune colaborării dintre reprezentanții penitenciarului și Forumul Tinerilor din România Brăila, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila și  Consiliul Județean Brăila.
 
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧