Social Media

Sănătate

Schimbări în spitale. Medicii, obligați să ofere informații rudelor pacienților!

Timp de citire: 9 minute

* spitalele și medicii care nu respectă dreptul aparținătorilor la vizite și la acces la date despre rudele bolnave riscă amenzi usturătoare, potrivit unei noi reglementări propusă de Ministerul Sănătății * managerii spitalelor de stat din Brăila spun că s-au conformat și au aplicat deja noul sistem de comunicare * chiar dacă toți au fost de acord cu faptul că noul sistem funcționează normal, unul dintre reprezentanții unităților spitalicești are unele rezerve legate de buna funcționare pe termen lung
 
 
 
 
În spitalele de stat din Brăila s-a pus la punct un nou sistem de comunicare cu familiile pacienților. Practic, la internare se emite un cod de identificare al pacientului necesar în cazul în care o rudă a acestuia dorește să afle informații despre persoana spitalizată. Astfel, medicii și spitalul sunt obligați să comunice cu aparținătorii, în cel mult două ore de la internare. În caz contrar, atât doctorii cât și unitatea spitalicească riscă amenzi, după cum prevede un ordin al Ministerului Sănătății. Concret, este vorba despre proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, elaborat în contextul în care unele abateri de la aceste norme sunt, în prezent, sancționate cu amenzi prea mici, stabilite în urmă cu mai bine de 10 ani, în timp ce pentru alte abateri de la respectarea unor prevederi care țin de domeniul sănătății publice nu sunt prevăzute deloc sancțiuni.
Astfel, conform proiectului, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei pentru persoanele juridice, următoarele fapte:
– nerespectarea legislației în vigoare privind obligația unităților sanitare publice de a elabora proceduri și de a implementa un sistem de informare a aparținătorilor pacienților care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului să fie comunicate aparținătorilor, telefonic/prin sms, la cerere, următoarele informații: secția/ compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul, numele medicului curant și numărul de telefon apelabil pentru informații despre starea de sănătate a pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului;
– nerespectarea de către secțiile/ compartimentele unității sanitare publice a obligației informării telefonice, zilnic a aparținătorilor, prin medicul curant/medicul de gardă/ personalul desemnat, despre starea și evoluția pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului, în situația în care programul de vizită este suspendat conform prevederilor legislației în vigoare ori în situația în care starea de sănătate a pacientului nu permite vizitarea.
– nerespectarea legislației în vigoare privind afișarea, la loc vizibil, la intrarea în unitatea sanitară publică a programului zilnic de lucru a medicilor curanți, stabilit de medicul șef/coordonator de secție/compartiment, aprobat de directorul medical, în vederea solicitării aparținătorilor pacienților internați pe oricare dintre secțiile/compartimentele unității sanitare de a discuta cu medical curant, în timpul programului zilnic de lucru al acestuia, în baza programului stabilit și aprobat.
– nerespectarea legislației în vigoare privind programul de vizite a pacienților internați în unitățile sanitare publice de către aparținători;
– nerespectarea legislației în vigoare privind afișarea programului de vizite la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil și accesibil vizitatorilor, precum și pe site-ul unității sanitare publice;
– neasigurarea pentru vizitatori, în mod gratuit de către unitatea sanitară, a echipamentului de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției;
– nerespectarea legislației în vigoare privind accesul permanent a unui însoțitor pentru pacienții internați care au un grad redus de mobilitate din cauza patologiei prezentate, cu respectarea măsurilor interne de prevenire a transmiterii infecțiilor și cu acordul șefului de secție/ coordonatorului de compartiment.
– nerespectarea legislației în vigoare privind suspendarea programului de vizită la nivelul unității sanitare publice în situațiile de risc epidemiologic, prevăzute la art. 6 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum se arată în proiectul pus în transparență, pe site-ul Ministerului Sănătății.
 
Manager SCJU Brăila: ”Da, este o soluție care funcționează bine! ”
 
Contactați și întrebați despre noul sistem de comunicare, impus de la Centru, managerii spitalelor publice din municipiul Brăila ne-au mărturisit că îl folosesc deja de câteva luni și funcționează chiar bine. ”Noi l-am pus în aplicare din decembrie. Da, este o soluție care funcționează bine. În momentul în care internăm pacientul, aparținătorul primește un cod de identificare pe care îl folosește ca să obțină informații. Și acel cod rămâne valabil pe toată perioada internării. Deci nu se dau acele informații telefonice legate de pacient decât dacă spune acel cod. Acel cod se dă în mână aparținătorului, nu neaparat prin sms. Asigurăm la vizită și un halat de unică utilizare, o mască dacă este cazul”, a declarat pentru ”Obiectiv”, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila, Delia Râșnoveanu. Potrivit acesteia, SCJU Brăila are, în medie, 100 de internări pe zi.
Întrebat, la rândul lui despre eficiența acestui nou sistem de comunicare, managerul Spitalului de Psihiatrie, ”Sf Pantelimon” Brăila, s-a arătat mulțumit de cum funcționează. ”Pacientul dă către aparținător acel cod pentru a evita să sune persoane străine și în momentul în care sună să ceară relații trebuie să spună numele pacientului și codul. În felul acesta noi avem certitudinea că este o rudă agreată de pacient, ca să afle date medicale despre el. Altfel, există riscul să sune oricine să spună că el cunoaște pacientul, să obțină date medicale confidențiale, ceea ce nu este în regulă. Avem pacienți care nu dau acel cod nimănui. Avem și pacienți care sunt vizitați zilnic de către aparținători și mai sunt acei aparținători care sună. Sistemul funcționează normal. Nu au fost sincope sau nelămuriri semnalate ”, a transmis pentru Obiectiv, managerul Spitalului de Psihiatrie Brăila, Bogdan Criță, părere împărtășită și de conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Brăila, care a avut însă și unele rezerve în privința sustenabilității. Printre altele, acesta a dat de înțeles că lucrurile ar putea funcționa bine, dacă noile reguli vor fi respectate de către ambele părți, spital și aparținători, care să se rezume la o informare pe zi, și nu de telefoane din oră în oră. ”Nu au fost situații deosebite până acum. Practic, când aparținătorul își dorește să aibă o informație, el o primește. Ceea ce a părut diferit față de cum se proceda înainte este legat de acele restrângeri care existau legate de diagnosticul, prognosticul, care erau confidențiale și nu se comunicau decât cu acordul explicit al pacientului. Singura problemă care poate apărea în această situație este în cazul unui număr prea mare de solicitări de informații comasate pe parcursul unei zile, care ar impune nevoia de a exista, până la urmă, un fel de compartiment specializat care să transmită aceste informații (…) Totuși, sperăm că nu se va ajunge acolo, pentru că asta ar însemna alt buget (…) Orice cheltuială suplimentară e o problemă. Și, ar mai fi riscul unui abuz de informații…Adică, putem întâlni și aparținători care pot suna din două în două ore. Nu putem exclude asta, dar noi sperăm totuși să nu avem parte de așa ceva”, a explicat managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila, Ștefan Sînpetru. Conform noilor dispoziții, rudele pacienților vor avea dreptul la una, maximum două informări pe zi.
Ca multe alte schimbări legislative, din păcate, și acest ordin de ministru prin care spitalele și medicii sunt obligați să comunice cu aparținătorii, în cel mult două ore de la internare, a apărut în urma unui caz soldat cu deces, sesizat în vara anului trecut, la Oradea. Aici, unde copilul unui pacient internat în stare gravă, la Spitalul Județean, a așteptat ore în șir să afle cum se simte tatăl său, iar la scurt timp acesta a decedat. Pentru ca astfel de situații să nu se mai repete, spitalele au fost obligate prin ordin de ministru, să-și pună la punct acest sistem de comunicare cu familiile pacienților, ceea ce s-a și întâmplat deja în multe unități. Cât timp va funcționa, rămâne de văzut, pentru că în multe unități spitalicești din România, telefonul încă sună ocupat ore în șir, iar în altele, apelul este preluat automat de către un robot, care te invită să aștepți mult și bine pentru a afla o informație sau să te programezi la un medic.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătate

Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității

• diabetul și obezitatea devin două dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea publică, iar medicii atrag atenția că prevenția nu mai poate fi amânată • cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, Revista Repere Medicale aduce în prim-plan această realitate printr-o amplă campanie de informare și testare gratuită, desfășurată la Galați, Brăila și Ianca, cu implicarea medicului diabetolog Dr. Cristina Chiriță-Voineag, doctor în Științe Medicale

Publicat

în

Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității

Un test de glicemie poate dura doar câteva minute, însă informația pe care o oferă poate reprezenta începutul unui drum important către un diagnostic precoce și o viață mai sănătoasă. Pornind de la această realitate, Revista Repere Medicale organizează, cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, o amplă campanie de informare, educație pentru sănătate și testare gratuită, care va aduce prevenția mai aproape de comunitățile din Galați, Brăila și Ianca.

Un rol important în această campanie îl are dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar și doctor în Științe Medicale, care se implică frecvent în acțiuni de informare, educație pentru sănătate și prevenție, considerând că astfel de inițiative sunt esențiale pentru conștientizarea riscurilor asociate diabetului și obezității.

Prin participarea activă la întâlnirile cu publicul, medicul trage un semnal de alarmă asupra consecințelor unui stil de viață nesănătos și insistă asupra importanței depistării precoce a factorilor de risc, a controalelor medicale periodice și a adoptării unor obiceiuri sănătoase, subliniind că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția bolii, nu după instalarea acesteia.

Marcarea Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, nu înseamnă doar o serie de evenimente dedicate unei afecțiuni cronice, ci reprezintă un prilej de a readuce în atenția publică o problemă medicală cu implicații profunde asupra sănătății individuale și colective. Diabetul zaharat continuă să fie una dintre marile provocări ale medicinei contemporane, iar asocierea tot mai frecventă cu obezitatea, sedentarismul și dezechilibrele metabolice impune o abordare complexă, în care prevenția și educația medicală trebuie să ocupe un loc central.

În spatele unui diagnostic de diabet se află, de multe ori, ani întregi în care factorii de risc au fost ignorați, controalele medicale au fost amânate, iar semnalele transmise de organism nu au primit atenția necesară. Tocmai de aceea, campaniile de screening și informare au o importanță deosebită: îi ajută pe oameni să-și cunoască starea de sănătate, să înțeleagă riscurile și să solicite ajutor medical înainte ca eventualele dezechilibre să evolueze către complicații.

Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, implicare activă în promovarea prevenției

Unul dintre momentele importante ale campaniei va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Brăila Mall, unde brăilenii vor putea beneficia de testare gratuită a glicemiei și informații medicale de specialitate, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar, doctor în Științe Medicale și șef de lucrări la disciplina Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.

Prezența medicului într-o astfel de campanie depășește cadrul unei simple acțiuni de testare. Este vorba despre o întâlnire directă între specialist și comunitate, într-un spațiu accesibil, în care oamenii pot primi informații medicale corecte, pot înțelege mai bine factorii care le influențează sănătatea și pot afla ce pași trebuie să urmeze atunci când rezultatele testărilor indică posibile probleme. Experiența clinică și activitatea universitară îi permit medicului să abordeze prevenția dintr-o perspectivă complexă, care îmbină practica medicală, cercetarea și educația. În cazul diabetului zaharat, această abordare este cu atât mai importantă cu cât boala nu trebuie privită exclusiv prin prisma valorilor glicemiei, ci în contextul întregului profil metabolic al pacientului. Un aspect asupra căruia specialistul atrage atenția în mod deosebit este legătura dintre obezitate și diabetul zaharat de tip II.

Excesul ponderal, în special acumularea grăsimii la nivel abdominal, favorizează apariția rezistenței la insulină, mecanism care poate conduce, în timp, la creșterea glicemiei și la instalarea diabetului. De aceea, evaluarea unei persoane nu trebuie să se oprească la o singură valoare. Glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și trigliceridele sunt indicatori care trebuie urmăriți împreună, deoarece dezechilibrele lor pot indica un risc metabolic și cardiovascular crescut. Pentru Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, asemenea acțiuni reprezintă și o oportunitate de a transmite un mesaj esențial: prevenția nu începe în cabinetul medicului, atunci când boala este deja instalată, ci în viața de zi cu zi, prin alegeri alimentare corecte, mișcare, monitorizare medicală și informare.

Diabetul și obezitatea, două probleme care nu mai pot fi privite separat

Tema centrală a campaniei  a fost dezvoltată și în cadrul conferinței ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, organizată de Revista Repere Medicale în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați. Evenimentul și-a propus să aducă împreună profesioniști din domeniul medical pentru o dezbatere asupra relației dintre diabetul zaharat și obezitate, două afecțiuni strâns legate, care contribuie semnificativ la creșterea riscului de boli cardiovasculare și a altor complicații cronice. Obezitatea nu reprezintă doar o problemă de ordin estetic sau o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Este o afecțiune complexă, cu mecanisme metabolice și hormonale, care poate influența funcționarea întregului organism.

În special obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip II. În acest context, controlul greutății corporale devine o componentă importantă a prevenției. O alimentație echilibrată, reducerea consumului de produse ultraprocesate, limitarea zaharurilor, activitatea fizică regulată și respectarea controalelor medicale pot contribui la reducerea riscului metabolic. Mai mult, depistarea precoce a prediabetului oferă posibilitatea intervenției înainte de instalarea diabetului zaharat de tip II. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicii insistă asupra evaluărilor periodice, în special în cazul persoanelor supraponderale, sedentare sau cu antecedente familiale de diabet.

De ce este important să ne testăm glicemia?

Unul dintre mesajele centrale ale campaniei este că diabetul poate evolua mult timp fără manifestări evidente. Setea excesivă, urinările frecvente, oboseala persistentă, vederea încețoșată sau scăderea inexplicabilă în greutate pot reprezenta semnale ale unei probleme metabolice, însă absența simptomelor nu exclude existența bolii. Testarea glicemiei este un prim pas în evaluarea riscului, însă o valoare obținută în cadrul unei acțiuni de screening nu reprezintă, singură, un diagnostic de diabet.

Rezultatele care ridică suspiciuni trebuie urmate de consult medical și investigații de laborator recomandate de specialist, precum glicemia à jeun (sau pe nemâncate) și hemoglobina glicată (HbA1c). Tocmai această diferență dintre screening și diagnostic trebuie înțeleasă de populație. O testare gratuită poate atrage atenția asupra unei posibile probleme, dar confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei medicale aparțin medicului. Prin participarea specialiștilor, campania își propune să transforme simpla testare într-un demers real de educație pentru sănătate.

Testări gratuite în Galați, Brăila și Ianca

Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului se vor desfășura în mai multe locații, astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de evaluarea gratuită a glicemiei și de informații despre prevenirea diabetului zaharat. Programul campaniei este următorul:

– 12 noiembrie 2026 | Grădina Botanică din Galați | ora 09:00 – Conferința ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, dedicată profesioniștilor din domeniul medical.

– 14 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – Testarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.

– 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – Testare gratuită și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.

– 15 noiembrie 2026 |Selgros Galați | 10:00–13:00 – Continuarea acțiunii de screening, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.

– 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – Determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.

Participarea este o ocazie pentru cetățeni de a acorda câteva minute propriei sănătăți, de a-și verifica glicemia și de a afla care sunt factorii ce pot favoriza apariția diabetului.

Citește articolul complet

Sănătate

O nouă materie ar putea deveni obligatorie în școli. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete

Publicat

în

O nouă materie ar putea deveni obligatorie în toate școlile din România. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete

Educația pentru sănătate ar putea deveni materie obligatorie în școlile din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pregătește, împreună cu Ministerul Educației, introducerea unor module dedicate acestui domeniu.

Acestea ar urma să fie adaptate în funcție de vârsta elevilor și să includă teme precum alimentația, prevenția bolilor, vaccinarea, sportul și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ministrul susține că disciplina trebuie să fie obligatorie, deoarece varianta opțională riscă să nu fie aplicată în școli.

Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI – Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN. Alexandru Rogobete a explicat că prevenirea problemelor de sănătate trebuie să înceapă încă din copilărie și că școala are un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase.

Ministrul Sănătății vrea ca educația pentru sănătate să fie obligatorie

Alexandru Rogobete a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației despre introducerea acestei componente în programa școlară și că există deschidere pentru proiect.

Oficialul consideră că educația pentru sănătate nu ar trebui să rămână o disciplină opțională, deoarece experiențele anterioare arată că o astfel de abordare nu garantează desfășurarea efectivă a cursurilor.

„Educația în școli va fi o materie obligatorie. Va fi obligatorie, pentru că, dacă rămâne opțională, nu se va face. Am avut experiența asta în trecut și cred că trebuie să depășim această barieră”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Acesta a explicat că demersul trebuie să aibă o abordare mai amplă, care să nu se limiteze la informațiile medicale.

„Cred că în această situație, pentru această componentă, este nevoie de o abordare 360 de grade, pentru că aici nu discutăm doar despre medicină, discutăm și despre educație pentru sănătate. Și aș începe cu acest aspect”, a afirmat Alexandru Rogobete.

Ce vor învăța elevii la noua materie

Potrivit ministrului, modulele de educație pentru sănătate ar urma să fie organizate în funcție de grupele de vârstă, astfel încât informațiile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor.

Printre subiectele care ar putea fi abordate se numără alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, activitatea fizică și adoptarea unui stil de viață sănătos.

„Mă bucur că avem un ministru al Educației deschis la această propunere. Am avut discuții prealabile deja cu dumnealui și pregătim pentru anul viitor un modul de educație pentru sănătate în școli, structurat pe grupe de vârstă, care să includă, pe lângă zonele specifice, și această componentă, de exemplu, alimentația”, a declarat ministrul.

Alexandru Rogobete a insistat și asupra importanței explicării unor noțiuni medicale de bază încă din primii ani de școală.

„Cred că este important să le explicăm copiilor, în funcție de vârstă, cât de importante sunt screeningul și prevenția, vaccinarea, care este tot o componentă a prevenției, sportul și stilul de viață”, a mai spus acesta.

Obezitatea, una dintre problemele majore de sănătate publică

Ministrul Sănătății a făcut anunțul în contextul discuțiilor despre obezitate, o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane.

Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, aproximativ șapte din zece persoane din România sunt supraponderale, iar aproape patru din zece adulți suferă de obezitate. Boala este asociată cu peste 200 de complicații și generează costuri importante pentru sistemul medical.

În acest context, autoritățile consideră că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția problemelor de sănătate, iar educația copiilor privind alimentația și mișcarea poate contribui la formarea unor comportamente sănătoase.

Deocamdată, introducerea disciplinei obligatorii nu este o măsură adoptată. Ministerele urmează să stabilească forma concretă a modulelor și modalitatea în care acestea vor fi incluse în programa școlară.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧