Scormonitoru
Scârțarii de la APAN și umilința unor copii
Oameni buni, sărăcie lucie la APAN Brăila! Atât de mare e sărăcia acolo încât negrul de sub unghii este gestionat cu grijă, să ajungă la toți pentru toată săptămâna. Și când ești în halul ăsta de amărât, strângi baierele pungii până când devii un scârțar cu cravată și costum.
Zilele trecute, Școala Populară de Arte “Vespasian Lungu” din Brăila a organizat un concurs de muzică pentru copii. Evenimentul nu este de ieri de azi, anul ăsta organizatorii reușind cea de-a XI-a ediție. Mai mult, copiii participanți nu sunt adunați de pe maidan ca să cânte acolo, nu. Treaba este cât se poate de serioasă, fiind invitați 82 concurenți din 18 localități din țară. Ca la orice concurs, cineva trebuie să câștige, logic, și de data asta, din cei 82 de participanți au fost desemnați câștigători 39, și cum e normal și civilizat, aceștia trebuiau cumva recompensați cu diplome și niște premii, fie în bani, fie sub alte forme. Aici apare o mare problemă a organizatorilor. Ce să le dea ca premii și, mai ales, de unde să dea, știindu-se foarte bine că instituțiile școlare nu se scaldă în bani. Și atunci se caută un sponsor, adică cineva care are destul și care ar putea să dea o mână de ajutor.
Ei bine, inspirația nefericită i-a condus pe aceștia la ușa APAN-ului, după ce probabil și-au luat flit de pe la alte companii deținătoare de capital din Brăila. Și așa s-a ajuns ca amărâții de la APAN să dea bani, pardon – umilință, pentru premii: 1000 de lei! Prima dată am zis că nu văd bine, că o fi ceva greșit. Lei, nu euro, nu dolari, nici măcar șilingi somalezi, că tot ar fi fost altceva. Nu. Mi-am dat seama că așa este. Atât a putut taraba cu mașini APAN, 1000 de lei. Stați puțin, să ne înțelegem, 1000 de lei pentru mai mulți copii, doar nu credeați că o mie pentru fiecare. Păi, când a auzit magnatul de la marginea Brăilei că e vorba de 39 de guri de hrănit, a văzut negru în fața ochilor. Păi, de unde, frate, atâția bani??? Să zică sărut-mâna fata aia din Craiova care a luat Marele Premiu și care a pus mâna pe cei 600 de lei oferiți de APAN, 600 de lei pe care îi mătură femeia lor de serviciu de pe jos înainte să le vină angajații la muncă. Mai departe, barosanii de la magazinul de mașini din Brăila, au scos din buzunare încă 300 de lei pentru cele TREI premii I, adică 100 de lei de căciulă. Au mai rămas 100 de lei, probabil contravaloarea trofeului înmânat principalei câștigătoare.
Vorbim aici de Grupul APAN, nu de alimentara de la colț care are o cifră de afaceri de un pachet de țigări, două franzele și trei gume de mestecat pe zi. Când zici APAN ți se umple mintea de bani, numai la gândul că trebuie să faci împrumut la CAR dacă vrei să faci revizia mașinii la ei. Și la câți bani le intră pe ușă, n-au putut mai mult de 1000 de lei. Așa scârțari mai rar vezi. Îmi și imaginez cum sclavii de rând de la APAN își fac cafeaua de dimineață cu zațul de alaltăieri, să fie cu economie.
Dar trecând peste aspectul financiar, este vorba de umilință. Vii tu, bossul boșilor, împăratul mașinilor, te taie deodată setea de cultură și găsești ocazia să-ți faci reclamă pe spatele unor oameni care mai au și altceva valoros în cap decât bani și le arunci sub masă restul de la mall, de aseară. Bag mâna în foc că pe ăștia de la APAN nici nu i-a interesat pe ce dau banii, ce concurs a fost ăsta, ce importanță are pentru urbe, nu: “Taci, mă, le dăm la fraieri de-o șaormă și vede lumea că e de la noi”.
Vă dați seama ce față o fi făcut fata aia care a obținut Marele Premiu și 600 de lei de la APAN? Dar ăia micii cu premiile I de 100 de lei? Păi și alde bunică-sa le-a dat de Crăciun câte 500. Dar na, APAN nu e Moș Crăciun.
Și ca nesimțirea să fie și mai mare, pe trofeul oferit de organizatori s-a lipit un abțibild cu APAN în calitate de sponsor, așa cum se vede în fotografia de mai sus, ba chiar deasupra numelui concursului. Băi, când ești țăran, trebuie să fii până la capăt! Ce Oscar, ce Cerbul de Aur, ce trofee? Alea-s panarame! Dacă nu scrie pe trofeu, cupă, ce-o fi acolo, numele darnicului sponsor, ca să vadă lumea, nu e nimic, n-are valoare! Valoare are când citește prostul, “Sponsor APAN”! De ce n-au scris acolo și cât au oferit ei, 1000 de lei? Păi, atunci nu mai avea valoare și barosanul chiar ține la valoarea lui.
Una peste alta, circulă zvonuri precum că APAN vrea la anul să devină sponsor oficial la Eurovision. Nu știu dacă e bine sau rău, dar care mai aveți acasă înregistrări din edițiile trecute, păstrați-le ca să aveți la ce să vă mai uitați. (Hagi TUDOSE)
Scormonitoru
Popa a demarat campania de recoltare! Primari, viceprimari, consilieri… cad ca spicele!
Mă, adevărat că banu’ e ochiu dracului! Iar Popa, Popa Alexandru știe bine lucrul ăsta! Ce-i mai place să cumpere! În fine, cert este că a început campania de recoltare de toamnă.
Ce recoltează? Păi, primari, viceprimari, consilieri de prin județ! Ținta primordială sunt comunele mari asta pentru că, așa cum îl cunoaștem pe Popa, el știe bine adunarea și când este vorba de voturi, comunele alea pe care le păstorește PNL sunt mici, adică voturile pe județ ale PNL chiar dacă ar obține scoruri de 100% tot nu ajung.R
evenind, Popa a intrat ca-n brânză acolo unde a găsit terenul moale! La Bordei Verde, de exemplu, s-a ales c-un viceprimar liberal (sanchi!). Mai exact, fostul vice PSD cică a demisionat ca să-și încerce norocul la școală, ca director (știți că acu’ se aranjează concursurile). Firesc, s-au făcut alegeri pentru un nou vice!
Ei bine, fraților, cu ”conștiința” a doi consilieri PSD (un domn și o doamnă, care cică și ei i s-ar fi promis directoratul școlii) a ieșit la vot Budur Liviu, acum PNL, pe vremuri PMP, și-n alte vremuri fost inculpat, dar achitat pentru niște fapte din tinerețe.
Dar, să vedeți cine-i primar la Bordei Verde! Nimeni altul decât Dumitru Rotaru, fratele fostului senator și lider al PSD, Ion Rotaru. Păi, unde-i Rotaru? Ion Rotaru? A fost tras pe linie moartă? Unde-i Aurel Simionescu, fost primar, fost președinte al CJ, senator, fost lider PSD?
Strângeți rândurile, fraților, folosiți experiența de partid, că nu oricine știe ce înseamnă activismul adevărat! Următoarea țintă e comuna Traianu, condusă de Nicușor Abăseacă (PSD), tatăl lui Mihai Gabriel Abăseacă, consilier județean PSD, văr cu cine credeți?
Cu Popa Alexandruuu! Veri buni, nu oricum! Păi, Popa a ordonat consilierilor locali PNL să voteze tot ce vrea Abăseacă primarul, ca să candideze la viitoarele alegeri Abăseacă fiul, dar din partea PNL! Buuuun!
Se pare că a fost lansat un atac și asupra comunei Movila Miresii, condusă de Dumitru Panțuru. Atacul a eșuat, după cum rezultă din declarațiile primarului, dar cine știe ce mai urmează! La Cireșu cred că știți cu toții, PSD nu va avea nici candidat la primărie, nici listă de consilieri…Păi, dacă s-a putut în 2024 de ce nu s-ar putea și în 2028?
Cred că-i caz unic în România! Ce s-a întâmplat de toți pesediștii din comuna Cireșu s-au retras brusc din alegeri, într-un moment în care nu se mai puteau schimba candidaturile rămâne un mister. Total nedemocratic și total periculos!
Cert este că asaltul deputatului șef al liberalilor disciplinați, cu numitul Chivu Cătălin pe post de baionetă, le-a închis gura multora. De pildă, parlamentarii PSD! Pe ăștia numitul Chivu doar îi ”mângâie” pe creștet, în vreme ce țintele preferate rămân primarul Marian Dragomir, președintele CJ Francisk Chiriac și Mihai Tudose.
Ce să înțelegem din asta că parlamentarii PSD împreună cu Popa joacă soarta Brăilei la masa verde? Una ție…două mie…Vă spunem noi cum stă treaba: Popa-i joacă pe degete! Treaba lor! Pe noi însă ne interesează viitorul! Nu Viitorul Cireșu! (Cireșarii de Brăila)
Scormonitoru
Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?
Fraților, de ceva vreme e foială mare pe scena politică brăileană. Ce zicem noi? Este de fapt scandal în toată regula, lupte ”corp la corp” cu jigniri de cea mai joasă speță, minciuni, denunțuri calomnioase, amenințări cu DNA, cu pușcăria.
Unii se văd deja primari, alții președinți de CJ… Cevaaaa de nedescris! Asta înante ca Cel de Sus să-i dea griji noi lui Popa ca să mai uite de pesediștii din Brăila pe care, prin mâna lui dreaptă – numitul Chivu Cătălin – nu vă gândiți la prostii, nebunilor – i-a făcut în toate felurile. Cum care Popa? Popa Alexandru, dottore, trădătorul trădătorilor, iubitorul de PSD la București, dar anti-pesedistul – sanchi! – la Brăila! Cel de Sus este Bolojan, sper că v-ați prins! Acu și dacă bâzâie musca-n ”clasa” lui Popa, el a zburat… Noroc că are-un vot de deputat!
Dar nu ăsta-i subiectul pe care noi, ăștia răutăcioși de la Scormonitoru, vrem să vi-l prezentăm aicișea. Așadar, Asocierea Popa&Chivu sau Chivu&Popa n-a iertat pe nimeni: Francisk Chiriac, Marian Dragomir, Iulian Timofei, Mihai Tudose, Adrian Rîndunică, vicepreședinții CJ, Mirela Chivu și Ionuț Dobre, viceprimarul municipiului Jantea, directori de instituții, de spitale, fermieri, medici, soți și soții, mame ale celor atacați, ziariști etc etc. Buuuun! Asta-i politica lui Popa&Chivu și aceeași politică aplică acum în cadrul organizației județene. Treaba lor!
Pe noi însă ne macină o întrebare: Cum dreaku parlamentarii PSD Brăila au scăpat de terfereală? Hm! Cam ciudat! Zici că și-a luat fiecare câte-o pungă de popcorn și se uită ca la televizor la ce se-ntâmplă la Brăila. Poate chiar se amuză! Poate zic Doamne ferește! Cine știe! Senatorul Sorin Moise, deputatul Vasilică Priceputu, deputata Doinița Ciocan par că nu au nicio grijă, în vreme ce colegii lor din Brăila, cu mic cu mare, sunt urmăriți, bălăcăriți, amenințați…
Nu tu o luare de poziție, nu tu o declarație, că doar au imunitate, nu tu o sesizare pe la Comisia de abuzuri, că au fost destule situații strigătoare la cer… Nimic! Alții să facă! Alții s-o tragă! Alții s-o dreagă! Iar în 2028, ghici cine o să fie pe listeeeee? Sau, mai grav, ghici cine o să vrea președinte la pesedeeeee Brăilaaa? (Subiectiv Vocea PSD)
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare






















