Editorial
Scăparea din protocoalele cu SRI
Nu înţeleg toată isteria aceasta legată de protocoalele încheiate între Parchetul General/DNA/DIICOT şi SRI. De fapt, scopul celor care au declanşat şi propagat această isterie este simplu: compromiterea unor procese, a unor dosare, a unor condamnări care-i privesc direct, a justiţiei. Cei care alimentează tot acest război al protocoalelor au un singur interes: să se scape pe ei.
Până la urmă, ce prevedeau aşa de revoltător acele protocoale? Nimic, decât colaborarea dintre respectivele instituţii. În protocol se spune că Parchetul şi SRI cooperau „în activitatea de valorificare a informaţiilor şi atribuţiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informaţiilor din domeniul prevenirii şi combaterii infracţiunilor împotriva securităţii naţionale, a actelor de terorism, infracţiunilor ce au corespondent în ameninţările la adresa securităţii naţionale şi a altor infracţiuni grave, potrivit legii”, şi că se dispunea „constituirea unor echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune pentru exercitarea competenţelor specifice ale părţilor”.
Printre altele, SRI acorda procurorilor sprijin pentru organizarea de flagrante, pentru ascultarea convorbirilor telefonice ori realizarea de înregistrări ambientale, pentru filaje şi alte asemenea operaţiuni specifice.
De fapt, care este problema? Protocolul este încheiat între Parchetul General al României şi Serviciul ROMÂN de Informaţii. Român, nu bulgar, nu unguresc, nu britanic, nu american, nu rusesc! Nu este semnat cu vreo firmă privată a cuiva, nu este implicată vreo altă entitate în afara celor ale statului ROMÂN. Sunt instituţii care apără legea şi care s-au gândit să colaboreze pentru a descoperi şi proba activitatea infracţională a celor puşi să conducă destinele acestei ţări şi să gestioneze zecile de miliarde de euro ale bugetului public. Nu se vorbeşte despre plantarea ori fabricarea de probe, nu se vorbeşte despre compromiterea unor nevinovaţi, nu se vorbeşte despre activităţi ilegale la adresa unor persoane. SRI este un serviciu de informaţii şi se ocupă de securitatea naţională – care nu ar trebui să privească doar eventualele ameninţări teroriste. Ţine activitatea politicienilor de securitatea naţională? Evident, atât timp cât ştim cu toţii ce pramatii sunt majoritatea dintre ei. Şi nu doar pentru că ne-ar putea preda pe tavă ruşilor, ceea ce ţine clar de securitatea naţională, dar şi pentru că, prin acţiunile şi hoţiile lor, periclitează parcursul firesc euro-antlantic al României – de exemplu, este evident că neprimirea în Schengen şi continuarea MCV este cauzată strict de „penalitatea” din Parlament.
Până la urmă, cine se plânge şi denunţă aceste protocoale? Toţi penalii, toţi hoţii, toţi condamnaţii, toţi cei care scot infractorii din puşcării, toţi cei care votează pedepse la domiciliu şi în weekend, toţi cei fugiţi prin ţări exotice, toţi cei care, de fapt, au un interes în acest sens.
De fapt, dacă e ceva de reproşat instituţiilor în cauză, este altceva: că le-a luat atât de mult să ajungă la mecanismele infracţionale ale unui individ precum Liviu Dragnea şi că acestea le-au scăpat din vedere şi din auz pe vremea în care actualul şef al PSD era doar un baronet local ce nu putea influenţa iremediabil şi atât de dramatic destinul unei întregi naţiuni.
Editorial
Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!
Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.
Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.
De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.
Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.
Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.
La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.
Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.
Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?
Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.
În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.
Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!
Editorial
Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!
Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.
În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.
Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.
Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.
Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.
Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!
Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!
În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.
Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?
Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz – că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!
Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.






















