Social Media

Cultură

Sărbătoarea folclorului autentic, la Brăila

Timp de citire: 7 minute

* în cele trei zile de festival, pe scena de la Esplanada Dunării au urcat 24 de concurenţi din Romania, Serbia, Ucraina și Republica Moldova, dar și artiști consacrați: Georgel Nucă, Gabriela Tuță, Sofia Vicoveanca, Ilie Caraș, Cornelia și Lupu Rednic, Georgiana Onuți, Fetele din Botoșani și Constantin Enceanu, care au evoluat în fața a peste 5.000 de spectatori * reprezentantă a zonei etnofolclorice Vlașca-Giurgiu, Alexandra-Georgiana Pițu a intrat, joi seară, în posesia Trofeului Festivalului „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”
 
 
 
Brăila noastră a redevenit, timp de trei zile, de marți, 22 iulie, până joi, 24 iulie, capitala muzicii folclorice, cu prilejul celei de a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, o ediție cu adevărat memorabilă, „o sărbătoare a autenticului, a tradiționalului, o ediție multiculturală, o reverență adusă cântecului și portului popular”, după cum precizau, deunăzi, organizatorii evenimentului – Consiliul Județean Brăila, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Primăria Municipiului Brăila.
Pe scena festivalului-concurs de la Esplanada Dunării au urcat, în zilele de 22, 23 și 24 iulie, 24 de concurenţi care au trecut de preselecții, sosiți din România, Serbia, Ucraina și Republica Moldova. Premiile, totalizând 10.500 de euro, au fost oferite de Consiliul Județean Brăila și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul sponsorilor.
„Concurenţii, solişti vocali ale căror talente au reînviat în sufletele spectatorilor iubirea pentru muzica tradiţională, au păşit încrezători în faţa juriului, interpretând melodiile din concurs (o doină  sau baladă şi o piesă cu acompaniament, ambele având ca temă dragostea) și au reușit să umple perimetrul scenei de voie bună, dar și de ropote de aplauze, venite de la cei peste 5.000 de spectatori care au înfruntat fie ploaia, fie canicula, veniți din toate părțile țării să își susțină favoriții și să încurajeze, astfel, promovarea autenticului și a tradiției”, au precizat surse din cadrul Centrului de Creație Brăila.
Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra „Lăutarii”, din Republica Moldova, condusă de maestrul Nicolae Botgros, personalitate artistică complexă, ce reuşeşte, de fiecare dată și cu fiecare apariție, să plaseze orchestra în prim-planul muzicii populare, aceasta devenind un adevărat simbol, un fenomen inegalabil. Fiecare recital al Orchestrei „Lăutarii” reprezintă un act de cultură de înaltă calitate, atât prin interpretarea pătrunsă de profunzimea redării mesajului muzical, cât şi prin varietatea repertoriului.
Misiunea juriului de specialitate nu a fost tocmai ușoară, iar Elise Stan (președintele juriului, profesor doctor în muzică, etnologie și folclor, etnomuzicolog si realizator de emisiuni la TVR), Doina Ișfănoni (cercetător, etnolog, istoric si teoretician de artă), Roxana Gibescu (doctor în muzică, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, etnomuzicolog, reprezentant al Casei de discuri Electrecord), Oana Gabriela Petrică (redactor de specialitate, președinte executiv al Asociației Nationale a Centrelor Culturale din România), căpitan Raul Ionuț Badale (coordonatorul Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila), Niță Frățilă (etnomuzicolog și profesor universitar doctor în cadrul Academiei de Arte Novisad, din Serbia) și Valentin Marin (etnomuzicolog, manager Radio Antena Satelor din cadrul Societății Române de Radiodifuziune) au fost cei care, după un lung proces de jurizare, au desemnat câștigătorii.
 
Alexandra-Georgiana Pițu, câștigătoarea Marelui Trofeu
 
Prima zi a Festivalului concurs „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” s-a încheiat cu recitalurile oferite de Georgel Nucă, Gabriela Tuță și Sofia Vicoveanca. Tot marți, 22 iulie, vocile a 12 concurenți (din totalul de 24) au răsunat în inima Brăilei, dar și în inimile celor prezenți la scenă, în fața micilor ecrane (evenimentul beneficiind de transmisie în direct pe postul Etno Tv) sau conectați la Internet prin  diferite dispozitive, întrucât streaming-ul live al Centrului de Creație Brăila i-a adus, și de această dată, pe iubitorii de folclor mai aproape.
Cea de a doua zi a festivalului a adus în faţa spectatorilor brăileni alţi 12 concurenţi, la fel de talentaţi, iar recitalurile care au urmat momentelor de concurs, după lăsarea serii, au fost oferite de Larisa-Daniela Cârlugea, câștigătoare a Trofeului ediției 2024, Ilie Caraș și maeștrii Cornelia și Lupu Rednic.
Festivalul „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” s-a încheiat joi, 24 iulie, cu Gala Laureaților, decernarea premiilor şi recitalurile susținute de Georgiana Onuți, Fetele din Botoșani și Constantin Enceanu.
Alexandra-Georgiana Pițu, reprezentantă a zonei etnofolclorice Vlașca-Giurgiu, a fost desemnată câştigătoarea Marelui Trofeu al Festivalului (însoțit de un cec de 4.000 de euro), oferit cu sprijinul sponsorului TermHidro, trofeu unic, realizat de artistul plastic Mihai Hlihor. Premiul I, de 2.500 de euro, a fost adjudecat de Bianca-Diana Popa, reprezentantă a zonei folclorice Țara Beiușului, Zona Crișului Negru-Bihor, iar Premiul II, de 1.500 de euro, oferit cu sprijinul sponsorului VARD Brăila, a ajuns la Robert Daniel Vlad, reprezentant al zonei etnofolclorice Muntenia-Buzău. Premiul III, de 1.000 de euro, a revenit reprezentantelor sud-estului Serbiei-Vranje, Ivona Damjanović & Saška Stefanović.
Premiul pentru autenticitatea costumului popular (500 euro), oferit cu sprijinul sponsorului Agridor SRL, a ajuns în Valea Ampoiului (jud. Alba), datorită costumului autentic purtat cu mândrie de concurentul Andrei Târziu, iar Premiul special (500 euro), oferit cu sprijinul sponsorului Farmaciile Iris, a fost adjudecat de Simina Maria Popescu, reprezentantă a zonei folclorice Gorj. Nu în ultimul rând, Premiul pentru popularitate (500 euro) a fost câștigat de concurenta Karyna Zaiets, din Ucraina.
Demn de remarcat este faptul că, în fiecare dintre cele trei seri ale evenimentului, în perimetrul scenei de la Esplanadă, a fost deschis Târgul național de ceramică, textile și de produse tradiționale, organizat cu sprijinul Honey Loriana bio – miere de albine, limonadă și produse apicole; Spiridon Florin – blănărie, pielărie, marochinărie; Lavandă Bio Braila – produse din lavandă, cu rol terapeutic și nu numai; Gina Chelaru, artizan – Căsuţa cu pisici; Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru viticultură și vinificație Bujorul; Steluța Bălan, Gianina Matei – artizani populari; Amway și Avon – produse de sănătate și frumusețe; Atelierul mâinilor iscusite al CJCPCT Brăila, coordonat de Morân Lucia; Mirela Popa – creator bijuterii si decorațiuni din mărgele și Tatiana Mincă – artizan.   
Programul artistic din cadrul Târgului național de ceramică, textile și produse tradițioanale a debutat vineri, 18 iulie, ora 19.00 și a continuat în fiecare seară, cu sprijinul ansamblurilor de dans din județul Brăila: „Hora Măxinenilor”, din comuna Măxineni, Ansamblul „Hora Cazăcenilor”, din comuna Cazasu, Ansamblul „Mușețeanca”, din Însurăței, Ansamblul „Dunărenii”, din comuna Chiscani,  Ansamblul „Vulturașul”, din comuna Mircea Vodă, Ansamblul „Hora”, din Ianca, Ansamblul „Constantin Condruz”, din  comuna Gemenele, Atelierul de revitalizare a patrimoniului imaterial „Jocul” al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, dar și mulți alții, dornici să se alăture demersului de promovare și valorificare a tradiției populare, care a reașezat Brăila, încă o dată, pe harta etno-culturală a țării.
 
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧