Social Media

ADMINISTRAȚIE

Șantierul de pe Calea Galați avansează. De câteva zile, au început lucrările și pe carosabil

Publicat

în

• din acest motiv, se circulă cu dificultate, pe o jumătate de stradă • este vorba de tronsonul cuprins între Bulevardul Independenței și Strada Griviței • în prezent, pe acest tronson sunt executate lucrări de modernizare cu fonduri europene • lucrările includ trotuarele, spațiile verzi, locurile de parcare, fundația străzii, conductele de apă și asfaltarea integrală, dar și înlocuirea liniei de tramvai
 
Circulație restricționată pe Calea Galați, una dintre cele mai circulate artere ale orașului, care face, practic, legătura cartierelor din partea de nord a urbei – Brăilița, Progresul și Vidin – cu municipiul. Asta după ce, la mijlocul lunii aprilie, au început lucrările de modernizare cu fonduri europene a tronsonului cuprins între Bulevardul Independenței și Bulevardul Dorobanților.
La ora actuală, pe respectivul tronson, se circulă cu dificultate, doar pe jumătate din stradă (partea dreaptă, pe direcția de mers Podul Brăiliței – Blocul Turn – Independenței), incluzând ambele sensuri. Pe cealaltă jumătate de stradă (deocamdată, porțiunea cuprinsă între B-dul Independenței și Strada Griviței) se execută lucrările de modernizare, contractul de execuție fiind adjudecat de Asocierea Tancrad SRL- Oldroad Construct SRL, cu suma de 43.967.703,38 lei. 
Începând cu data de 10 aprilie, au fost demarate lucrările în zona trotuarelor de pe Calea Galați (porțiunea precizată mai sus), fără restricționarea circulației auto. De la finele lunii aprilie, însă, lucrările au avansat, astfel că executanții au închis jumătate din partea carosabilă, pe partea dreaptă a direcției de mers B-dul Independenței – B-dul Dorobanților. Cum era de așteptat, circulația este una extrem de anevoiasă, dat fiind faptul că și B-dul Independenței se află, în continuare, în lucrări de modernizare cu fonduri europene.
Lucrările de modernizare de pe Calea Galați vor include trotuarele, spațiile verzi, locuri de parcare noi în alveolele dintre pomi (pomii uscați au fost deja tăiați), înlocuirea conductelor de apă și canalizare la o adâncime de 6 metri, refacerea fundației străzii și asfaltarea integrală, dar și înlocuirea liniei de tramvai cu banda dedicată, conform impunerilor din ghidul de finanțare europeană.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile