Sport
Samuraii Brăilei, învingători la Galați
• tinerii sportivi de la ”Doru Team” Brăila au luptat și au câștigat la categoria 70kg , în sistemul de luptă kickboxing, în Gala Dynamite Fighting Show (DFS), care este deținută de veteranul star la categoria grea, Cătălin Moroșanu
După ani de muncă, campionii Brăilei și-au primit locul binemeritat în liga greilor. Vineri, 15 decembrie, campionii de la DoruTeam, Valentin Mavrodin (The Young Samurai) și Ștefan Vrânceanu (The Black Samurai) au luptat și au câștigat la Galați, în Gala Dynamite Fighting Show (DFS), care este deținută de veteranul star la categoria grea, Cătălin Moroșanu. Valentin Mavrodin (The Young Samurai) a luptat la categorie mijlocie, în sistemul de luptă kickboxing, împotriva lui Călin Petrișor. În ciuda experinței și a vârstei lui Petrișor, tânărul samurai al Brăilei l-a învins prin decizie unanimă. În prima repriză Mavrodin a fost calm și a demonstrat că își merită locul. Cea de-a doua repriză a fost controlată de brăileanul nostru, iar în a treia, Valentin și-a spus cuvântul prin fapte, câștigând meciul.
„Bună seara, prieteni! După cum știți, am reușit să câștig meciul prin decizie unanimă. Vreau să-i mulțumesc în primul rând antrenorului meu Beșleagă Dorel, omul care m-a susținut și a fost lângă mine și cu siguranță va fi în continuare! Dedic această victorie dumnealui pentru eforturile facute în a mă aduce la nivelul pe care-l merit! Mulțumesc sponsorilor mei: TMR Carpet Clean și Domis Academy Barbershop! Mulțumesc prietenilor, familiei mele și oamenilor ce m-au susținut și au strigat din tot sufletul pentru mine! Sper că această luptă v-a deschis ochii și sper că știți că eu voi fi campion middleweight în anul ce urmează! Pregătiți-vă că de la anul încep vânarea diviziei!”, a scris Valentin Mavrodin pe rețelele de socializare.
Ștefan Vrânceanu (The Black Samurai) a luptat la categoria 70kg, în sistemul de luptă kickboxing, împotriva lui Edmond Mustafa. În ciuda faptului că bucureșteanul este cu doi ani mai mare și cântărește cu aproape 5 kg mai mult decât brăileanul nostru, Ștefan a câștigat prin decizie unanimă. Samuraiul Negru al Brăilei a intrat hotărât din prima repriză, executând lovituri foarte bune. ”Foarte bune loviturile și distanța de execuție a lui Vrânceanu. Foarte bine a lucrat cu brațul drept și la cap și la corp, Vrânceanu. Mai versatil, mai multe lovituri pentru Vrânceanu. Foarte, foarte bine s-a prezentat în această repriză. A luptat foarte bine luptătorul brăilean. În prima repriză Vrânceanu a arătat mai bine față de adversarul său”, a spus comentatorul. În ultimele două reprize tânărul de la DoruTeam a luptat la fel de calculat și de curat aplicând lovituri mai bune decât adversarul său, care și-a pierdut cumpătul, mușcându-l pe Ștefan în cea de-a treia repriză. ”M-a mușcat. Nu mai mușca, băiat”, au fost cuvintele pe care le-a spus Ștefan în timpul celei de-a treia reprize. Arbitrul l-a atenționat pe luptătorul bucureștean spunându-i să joace corect. ”Stop! Nu mușca! Bă, luptă-te, mă! Ce faci?”, au fost cuvintele arbitrului pentru Edmond Mustafa. ”Clar, a fost un plus în toate rundele pentru luptătorul din Brăila”, a spus comentatorul. În urma ambelor meciuri de 9 minute pentru Valentin Mavrodin (The Young Samurai), respectiv 6 minute pentru Ștefan Vrânceanu (The Black Samurai), ”Samuraii Brăilei” s-au întors învingători acasă!
„Ați vrut spectacol? Am oferit spectacol! Salutare la toți și mulțumesc pentru toate mesajele primite! Aseară am avut parte de debutul meu în Dynamite Fighting Show cu o victorie clară. Țin să le mulțumesc foarte mult promotorilor pentru acordarea șansei de a lupta într-o gală de asemenea anvergură. Mulțumesc echipei mele Kick Boxing K1 Brăila DORU RYU și maestrului Beșleagă Dorel, care mă ghidează mereu să ajung acolo unde mi-am propus, să evoluez mereu și pentru toată super pregătirea de care avem mereu parte; prietenului meu Mavrodin Valentin care este mereu lângă mine și nu în ultimul rând sponsorilor, oameni care mă susțin în drumul meu spre glorie”, a scris Ștefan Vrânceanu pe rețelele de socializare.
„După cum știți, ieri Valentin Mavrodin și Vrânceanu Ștefan au luptat în promoția Dynamite Fighting Show, DFS21, câștigând amândoi cu 3-0. Vreau să-i felicit și să-i asigur că voi fi și în continuare aproape de ei în drumul pe care l-au început acum peste 7 ani alături de mine. Felicitări Campionilor!
Ce nu știți toți este că ei au disciplina și seriozitatea din artele marțiale, pentru că sunt practicanți de karate Kyokushin Budokai. Vali are centura neagră 1 Dan, iar Ștefan centura maro 1kyu. Acești copii sunt de la vârste fragede multipli campioni naționali în diferite sisteme de luptă. În aceste competiții, de mici au acumulat experiența zecilor de meciuri, care mai târziu i-au ajutat în galele semipro și pro în care au participat. Pe această cale vreau să le mulțumesc încă o dată puținilor sponsori ai acestor copii. Mulțumim domnului Octavian Tănase care ne-a ajutat întotdeauna. Mulțumim domnului notar Vasile Varga. Mii de mulțumiri și celorlalți sponsori ai lor, Service Auto La Zăpadă și Academia Domis. Mulțumim pentru oportunitatea și ajutorul pe care ni l-a oferit domnul Cornel Mușat, acela de a putea lupta acești copii în prestigioasa gală DFS 21. Oss! Așteptăm și suntem dispuși pentru orice colaborare! Vă mulțumim! Osu!”, a scris senseiul Dorel Beșleagă pe rețelele de socializare.
Arte marțiale
Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin
Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.
Sportivul brăilean, pregătit de sensei Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.
După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.







TKO, în repriza a cincea
”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.
”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.
Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.
”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.
Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia
”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…
Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.
Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.
Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.
Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!
Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!
Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.
Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”
Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.
Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.
Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.
Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.
Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.
”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani
Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.
Handbal
HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă
HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.
Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.
Victorie la Zalău înaintea duelului european
HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.
Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.
Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.
„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.
Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde
Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.
Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.
Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.
Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.
Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.






















