Social Media

ADMINISTRAȚIE

Salarii “grase” pentru funcţionari

Timp de citire: 11 minute

• de la 1 februarie, veniturile funcţionarilor publici au crescut cu 20% • prin noile majorări, directorii din instituţiile administraţiei locale au ajuns să aibă salarii egale sau chiar să le depăşească pe cele ale şefilor de municipiu şi judeţ • spre exemplu, leafa unui director executiv din Primărie poate ajunge la circa 7.300 lei, depăşind salariul lui Dragomir sau al lui Chiriac • lucrul acesta a fost posibil deoarece majorarea s-a aplicat la toţi funcţionarii publici, cu excepţia primarilor şi viceprimarilor, respectiv preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de judeţ • cel mai “prost” plătit angajat din administraţia brăileană este un referent din CJ, acesta fiind remunerat cu minimul pe economie
 
Bucurie pe capul funcţionarilor publici! După majorările din Sănătate şi Educaţie, de la 1 februarie au crescut şi salariile din Adiministraţie, cu un procent de 20%, ceea ce a adus o mărire considerabilă pentru cei care deja aveau lefuri impresionante. Potrivit noilor grile de salarizare, în cadrul Primăriei Brăila, edilul-şef Marian Dragomir are un salariu de bază de 6.560 lei, în timp ce viceprimarii Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea sunt remuneraţi cu circa 5.800 lei. La Consiliul Judeţean, preşedintele Francisk Chiriac are un venit lunar de 7.240 lei, iar vicepreşedinţii Ionel Epureanu şi Cătălin Murea primesc aproximativ 6.000 lei.
Dar nici unul dintre cei enumeraţi anterior nu se află în topul celor mai mari salarii. Comparând veniturile acestora cu cele ale altor angajaţi ai instituţiilor, constatăm că edilul-şef, spre exemplu, este depăşit cu mult de un director din subordine, care este plătit “regeşte” cu circa 7.300 lei/lună, sumă la care se adaugă şi sporurile. Cum se explică acestă discrepanţă? Simplu! Majorarea cu 20% s-a aplicat la toţi funcţionarii publici, cu excepţia primarilor şi viceprimarilor, respectiv preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de judeţ. Cel mai “prost” plătit angajat din administraţia brăileană este un referent din cadrul CJ, acesta fiind remunerat cu venitul minim pe economie.
“Începând cu data de 1 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiile de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017”. Asta prevede Ordonanţă de urgenţă nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea unor acte normative. Aşadar, angajaţii din administraţia locală primesc lefuri mai mari cu 20%, ceea ce înseamnă o creştere considerabilă pentru cei care deja încasau salarii mari şi o creştere nesemnificativă pentru cei cu un venit mic. Totuşi, ordonanţa nu s-a aplicat şi în cazul personalului care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţilor publice locale, respectiv primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, ceea ce a determinat diferenţe de sute sau chiar mii de lei între lefurile aleşilor locali şi cele ale angajaţilor din subordine.
Pentru a avea o imagine cât mai clară a modului în care sunt plătiţi cei care conduc oraşul şi judeţul, reporterii “Obiectiv – Vocea Brăilei” au solicitat prin adresă oficială Primăriei Municipiului Brăila şi Consiliului Judeţean Brăila să ne furnizeze date despre cuantumul noilor salarii de bază ale bugetarilor din administraţie. În continuare, vă invităm să aflaţi şi dumneavostră cu cât sunt plătiţi funcţionarii publici şi aleşii locali. Precizăm că sunt salariile de bază, la acestea se adaugă sporurile şi se scad contribuţiile la stat.
 
Cei mai bine plătiţi angajaţi din Primărie
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Primăria Municipiului Brăila, în urma majorării cu 20% a veniturilor funcţionarilor, cel mai mare salariu de bază îl are secretarul municipiului Ion Drăgan, respectiv 7.264 lei/lună. Pe locul doi în topul salariilor se află un director executiv din cadrul instituţiei, cu un venit  lunar cuprins între 5.170 lei şi 6.841 lei. Cum ordonanţa nu s-a aplicat şi primarilor, edilul-şef Marian Dragomir se află pe locul trei în topul lefurilor, cu un salariu de bază lunar de 6.560 lei, în timp ce viceprimarii Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea primesc 5.795 lei/lună. Clasamentul continuă cu arhitectul-şef al municipiului, Marian Ion, care are pe hârtie 5.278 lei. Şefii de serviciu au un venit lunar cuprins între 4.390 lei şi 5.585 lei, urmaţi de şefii de birou – între 3.092 lei şi 4.505 lei.
În ceea ce priveşte salariile de bază ale consilierilor, consilierilor juridici, experţilor şi inspectorilor, acestea sunt următoarele: pentru debutanţi – 1.553 lei, pentru asistenţi – între 1.601 lei şi 1.922 lei, pentru principali – între 1.691 lei şi 2.162 lei, iar pentru superiori – între 2.303 lei şi 3.602 lei. Circa 2.340 lei este salariul unui referent de specialitate superior, 4.205 lei primeşte un auditor superior, un referent principal are acum între 1.553 lei şi 1.672 lei, iar un referent superior între 1.553 lei şi 2.126 lei. Legat de personalul contractual, un inspector de specialitate are 1.774 lei, un arhivar 1.553 lei, un muncitor între 1.572 lei şi 1.654 lei, iar un şofer între 1.669 lei şi 1.727 lei.
Consilierii primarului Dragomir, fostul primar Aurel Simionescu şi actualul consilier judeţean Carmelia Bălănică, au un salariul de bază cuprins între 3.426 lei şi 3.697 lei.
Precizăm că la aceste salarii se adaugă o serie de sporuri, printre care enumerăm: 800 lei pentru personalul care desfăşoară activităţi fiscal-economice, spor pentru condiţii periculoase şi vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază pentru toţi funcţionarii, precum şi spor de 15% din salariul de bază pentru personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor.  
“În principiu, în administraţia locală au fost întotdeauna cele mai mici salarii. Pe ultimele grile publicate, salarizarea cea mai mică era pe administraţia publică locală. Noi am făcut demersuri de-a lungul timpului să fie o creştere pentru că erau cazuri de inspectori cu studii superioare care erau salarizaţi cu venitul minim pe economie. De-a lungul timpului, toate majorările care s-au dat s-au dat procentuale, de la ultima grilă de salarizare ceea ce nu a reparat deloc inechitatea care exista. Pentru unii colegi, fiind acelaşi procent, creşterea era mai mare la ei. Într-un fel prin acest act normativ de anul acesta s-a reparat un pic din neconcordanţa asta care există, totuşi, acele grile vechi grile. La funcţiile de demnitate publică a existat o mărire a salariilor în 2015 când la funcţionari nu a fost aplicată”, ne-a declarat Ionuţ Bardaş, preşedintele Sindicatului administraţie locale a salariaţilor din Primăria Municipiului Brăila.
 
Topul salariilor din CJ
Pe baza grilei de salarizare puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean, pe primul loc în topul veniturilor este preşedintele judeţului Francisk Chiriac, cu o indemnizaţie lunară de 7.240 lei. Pe locul doi se află secretarul judeţului Dumitrel Priceputu, cu o indemnizaţie de 5.952 lei. Abia pe locul trei se află vicepreşedinţii Ionel Epureanu şi Cătălin Murea, a căror indemnizaţie este de 5.940 lei.
În ceea ce priveşte indemnizaţiile celor aflaţi pe funcţii de conducere, la CJ, arhitectul-şef al judeţului Costel Drăgan primeşte circa 4.500 lei, un director executiv din instituţie are în jur de 4.300 lei şi un director executiv adjunct aproximativ 4.000 lei. Leafa unui şef birou ajunge la circa 3.700 lei, iar cea a unui şef serviciu la 3.500 lei.
În ceea ce priveşte funcţiile publice de execuţie, salariul de bază al unui consilier, expert, inspector, consilier juridic, clasa I, este de 2.839 lei pentru gradul profesional superior, 1.878 lei – grad principal, 1.548 lei – asistent şi  debutant, 1.450 lei pentru debutanţi. Un auditor superior are 3.548 lei, un auditor principal 2.582 lei, iar un asistent 1.935 lei. Un referent de specialitate superior, clasa II, primeşte 2.438 lei, iar un referent superior clasa III circa 1.600 lei.
Salariu de bază al unui referent IA este de 1.450 lei, iar cel al unui inspector de specialitate IA de 2.130 lei. Un îngrijitor primeşte lunar 1.450 lei, salariul său fiind egal cu cel al unui şofer sau al unui muncitor calificat.
Desigur, la toate aceste salarii se adaugă şi sporurile, fapt ce determină “răsturnări de situaţie” în topul salariilor din CJ
 
Directorii din Primărie mai bine plătiţi decât edilul-şef
La fel ca în Educaţie sau Sănătate, există inechităţi salariale şi în rândul funcţionarilor publici. Aşa cum aţi putut observa din cuantumul salariilor enumerate anterior, salariul de bază lui Dragomir este mai mic decât cel al angajaţilor din subordine. Iar dacă punem la socoteală faptul că primarii/viceprimarii, respectiv preşedinţii/vicepreşedinţii CJ nu beneficiază de sporuri, diferenţa de salarizare dintre cele două categorii se adânceşte şi mai mult, un director poate ajunge să câştige dublu faţă de vice.
“Eu nu am venit la primărie ca să iau salariu de 100 de milioane. Eu am venit la primărie ca să îmi las amprenta pe lucrurile din oraş, nu am venit pentru salariu. Dacă îmi doream salariu rămâneam la privat. Asta e grila de salarizare eu nu vreau să fac niciun comentariu”, a declarat Dragomir.
Dar discrepanţe nu se regăsesc doar la nivelul funcţiilor de conducere. Spre exemplu, un arhivar din cadrul Primăriei primeşte mai puţin decât un muncitor sau un şofer, iar la Consiliu, un referent are salariul egal cu cel al unui îngrijitor.
“Creşterea asta cu 20% s-a aplicat numai pentru funcţionari şi nu şi pentru funcţiile de demnitate publică, de aceea creşterea aceasta a făcut ca un funcţionar să aibă salariul mai mare decât un primar. Într-adevăr, în principiu, în orice instituţie ar fi ideal ca funcţia cea mai înaltă să aibă şi venitul cel mai mare. Ar trebui să se pună într-o grilă o valoare maximă de la care să se eşaloneze salariile funcţionarilor din subordine. Până nu se publică o astfel de lege vor fi discrepanţele astea. Sperăm în publicarea legii salarizării unitare de care se tot vorbeşte. Din ce am înţeles acum au chemat la discuţii, pe anumite ramuri sindicale. Pe organizaţia noastră sindicală, în timpul când era doamna Rovana Plumb ministrul Muncii, a existat o consultare dar acel act normativ nu s-a mai finalizat, fiind schimbat prin Guvernului Ponta. Ulterior a mai existat o altă propunere în Guvernul Cioloş dar care a murit în faşă, iar acum, din ce observăm, sunt totuşi discuţii mai aple pe această temă. Aşteptăm să vină Guvernul cu varianta, şi în cazul în care este o variantă bună şi corectă se poate merge mai departe”, a explicat preşedintele Sindicatului administraţiei locale a salariaţilor din Primăria Municipiului Brăila.
 
Legea salarizării unitare va separa salariile de indemnizaţii
Asta a afirmat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, într-un interviu acordat Agerpress. Aceasta a spus că legea salarizarii unitare va separa salariile de indemnizaţii, adică veniturile vor fi împărţite în două categorii: salarii şi indemnizaţii. În acest fel nu vor mai fi cazuri în care şeful unei instituţii va avea salariul mai mic decât un angajat din subordine.
“Dacă luăm exemplul autorităţilor publice locale, nu o să avem nicio primărie din România, sau niciun consiliu judeţean, care să aibă acelaşi nivel de salarizare. În fiecare astfel de instituţie există cifre diferite atunci când ceri statul de plată. Foarte multe dintre aceste lucruri s-au întâmplat din cauza indemnizaţiilor, care au fost incluse în salarii până acum, deşi nicăieri în lume indemnizaţiile nu sunt în acelaşi loc cu salariile, pentru că la indemnizaţie nu poţi nici măcar să pui sporul de vechime, nu mai vorbesc de sporuri de fonduri europene şi aşa mai departe, iar atunci se ajungea în situaţia în care şeful instituţiei, ordonatorul principal de credite, care are şi cea mai mare responsabilitate, nu avea cel mai mare salariu din instituţie, fiind undeva pe la jumătate. În aceste condiţii ne-am gândit că este foarte bine să separăm, exact cum se întamplă şi în alte ţări, indemnizaţiile de salarii şi în al doilea rând ne-am gândit să mai introducem un criteriu: să legăm indemnizaţia de salariul mediu pe economie”, a explicat Lia Olguţa Vasilescu.

ADMINISTRAȚIE

Tânărul social–democrat Cătălin-Adrian Tudorie, consilier municipal în locul lui Sorin Boșneag

• acesta a preluat, recent, fotoliul rămas gol în Consiliul Local Municipal Brăila, după decesul lui Sorin-Eugen Boșneag, care a încetat din viață în data de 9 septembrie • Cătălin-Adrian Tudorie are 35 de ani și a activat în domeniul proiectării industriale și în cel al logisticii • după depunerea jurământului, Tudorie a preluat și locurile deținute de Boșneag în Comisia de specialitate nr. 2 și în CA-ul de la Liceul ”Anghel Saligny” • în aceeași ședință, consilierii au aprobat vacantarea locului social-democratului Adrian-Ștefan Tâmplaru, care a demisionat pe motive de incompatibilitate

Publicat

în

Tânărul social–democrat Cătălin-Adrian Tudorie, consilier municipal în locul lui Sorin Boșneag

Schimbări la nivelul Consiliului Local Municipal Brăila. În ședința ordinară a instituției din 30 octombrie a avut loc depunerea jurământului de credință a PSD-istului Cătălin-Adrian Tudorie. Acesta a ocupat poziția 19 pe lista cu care PSD Brăila s-a înscris în lupta pentru Consiliul Local Municipal în timpul Alegerilor Locale din 2024. Social-democratul are 35 de ani, este inginer mecanic proiectant și a preluat fotoliul rămas gol după decesul lui Sorin-Eugen Boșneag din 9 septembrie.

Așa cum reiese din CV-ul lui Cătălin Tudorie, tânărul a absolvit Facultatea de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice, specializarea ”Mașini-Unelte și Sisteme de Producție”, în cadrul Universității Politehnica din București. De asemenea, a absolvit cursurile de masterat tot în domeniul ”Mașini și Sisteme de Producție”, în cadrul Facultății de Inginerie Industrială și Robotică, București.

Începând cu luna noiembrie 2022, acesta activează pe poziția de consultant în sisteme logistice în cadrul companiei ”Jungheinrich” România (sector de activitate logistică industrială). Înainte, din iunie 2018 și până în octombrie 2022 a fost inginer mecanic proiectant în cadrul ”Simerom Engineering” (domeniul Petrol și gaze).

Tudorie, membru în Comisia de specialitate nr. 2 de administrare a domeniului public și privat

Tot cu această ocazie, membrii CLM Brăila au aprobat un alt proiect privind modificarea HCLM Brăila nr. 614 din 30 octombrie 2024 referitoare la numărul, domeniile de activitate și componența nominală a comisiilor de specialitate din cadrul CLM Brăila, cu modificările și completările ulterioare. Mai precis Cătălin-Adrian Tudorie a fost validat ca membru în Comisa de specialitate nr. 2 (de administrare a domeniului public și privat, de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură), în locul lui Sorin Boșneag. Din aceasta mai fac parte Răzvan-Ionuț Orzan, Silvia Bobi de la PSD, Daniela-Elena Rădulescu (AUR) și Cristian-Laurențiu Ioan (PNL).

De asemenea, a fost modificată și hotărârea nr. 466 din 7 septembrie 2026, referitoare la desemnarea consilierilor locali municipali în Consiliile de Administrație și în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității educației în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza Municipiului Brăila. Și aici, Tudorie a fost nominalizat pentru a face parte din CA la Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny”, alături de Daniel Tudose și din Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității educației la aceeași unitate de învățământ, ambele poziții deținute în trecut de Boșneag.

Reamintim că mandatul de consilier municipal al social-democratului Sorin-Eugen Boșneag a încetat de drept pe 28 septembrie, tot printr-o hotărâre a CLM, ca urmare a decesului acestuia.

Un alt consilier municipal PSD Brăila a demisionat

Este vorba despre Adrian-Ștefan Tîmplaru (ofițer monitorizare, licențiat în relații internaționale și studii europene) care a ocupat poziția 15 pe lista cu care PSD s-a înscris în Alegerile Locale din 2024. Mai precis, membrii CLM Brăila au constatat încetarea de drept a mandatului de consilier local al lui Adrian-Ștefan Tîmplaru, ca urmare a aplicării prevederilor art. 204, alin. (2), lit. a) din OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Așa cum reiese din documentația aflată la mapa consilierilor, social-democratul și-a depus demisia în data de 14 octombrie 2026, invocând apariția unei stări de incompatibilitate.

”Această hotărâre este motivată de recentele modificări legislative apărute în cadrul regimului juridic al incompatibilităților specifice funcțiilor și calităților pe care le dețin. Aceste noi prevederi legale au creat o stare de incompatibilitate care nu era prevăzută și nu exista la data depunerii candidaturii sau la momentul validării mandatului meu în urma alegerilor locale din anul 2024”, a scris Tîmplaru în demisie.

Precizăm că următorul membru supleant pe lista PSD-iștilor la CLM Brăila este Cătălin- Ștefan Aramă, economist (Analist IT), care ocupă poziția nr. 20.

Toate proiectele amintite au fost aprobate în ședința de la finele lunii octombrie cu unanimitate de voturi.

Citește articolul complet

ADMINISTRAȚIE

Fără impozite pentru balcoanele închise!

• în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR au susținut în Parlament noul Cod al Urbanismului, ale cărui prevederi au stârnit controverse privind impozitarea balcoanelor închise, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, anunță că a găsit o soluție legală pentru ca proprietarii să nu plătească în plus • edilul spune că nu este de acord cu măsurile care împovărează populația și transmite că administrația locală trebuie să fie de partea oamenilor

Publicat

în

Fără impozite pentru balcoanele închise!
Bucureștiul a venit cu taxele, primarul Dragomir cu soluția

Subiectul a ajuns în atenția publică după ce prevederile noului Cod al Urbanismului, adoptat în luna august, au readus în discuție situația balcoanelor închise la bloc. Mai exact, reglementările referitoare la modificările aduse construcțiilor și la intrarea acestora în legalitate au ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care ar putea fi tratate apartamentele ale căror balcoane au fost închise cu tâmplărie și geamuri.

Controversa are și o componentă politică. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, proiectul noului Cod al Urbanismului a fost asumat la nivelul Ministerului Dezvoltării, inițial în mandatul lui Cseke Attila (UDMR). În Parlament, proiectul a beneficiat de susținerea majorității formate din PSD, PNL, USR și UDMR, formațiuni care au contribuit la adoptarea acestuia.

Astfel, deși prevederile legislative au fost prezentate în contextul reformei urbanismului și al îndeplinirii unor obiective asumate prin PNRR, efectele unor dispoziții au ajuns să provoace îngrijorare în rândul proprietarilor de apartamente.

Una dintre cele mai discutate probleme este cea a balcoanelor închise și a posibilelor obligații fiscale sau administrative care ar putea apărea. Pentru foarte mulți proprietari, închiderea balconului nu a reprezentat un moft sau o investiție de lux, ci o necesitate.

Oamenii au făcut aceste modificări pentru a-și proteja locuințele de frig, zgomot, praf și intemperii, dar și pentru a câștiga un spațiu suplimentar util familiei. În multe blocuri din Brăila, balcoanele închise au devenit o realitate întâlnită de-a lungul anilor în numeroase apartamente.

În acest context, posibilitatea ca proprietarii să ajungă să plătească impozite duble sau să fie obligați să parcurgă proceduri administrative costisitoare pentru intrarea în legalitate a stârnit nemulțumire și numeroase întrebări.

Primarul Brăilei intervine și transmite că locuitorii orașului nu vor fi puși să plătească în plus

În timp ce noul Cod al Urbanismului, susținut în Parlament de PSD, PNL, USR și UDMR, a adus în discuție posibile costuri suplimentare pentru proprietarii de apartamente cu balcoane închise, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, anunță că nu este de acord cu aceste prevederi și că a identificat o soluție legală pentru ca brăilenii să nu plătească impozite duble sau taxe suplimentare.

Reacția primarului Viorel Marian Dragomir a venit printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, în care edilul și-a exprimat dezacordul față de această posibilitate și a anunțat că Primăria Brăila a identificat o soluție legală pentru rezolvarea situației.

”La Brăila, nu vor plăti impozit dublu cei care și-au închis balconul! Nu sunt de acord cu ce s-a decis la București! Am și găsit soluția!”, a transmis acesta. Edilul a criticat ideea unor obligații fiscale suplimentare pentru proprietarii care și-au închis balcoanele, subliniind că o asemenea măsură ar fi nedreaptă pentru familiile care au făcut aceste modificări din motive practice.

”Un balcon închis nu este un lux, ca să fie clar! Este o necesitate pentru confortul și liniștea unei familii”, a punctat Viorel Marian Dragomir. Primarul a explicat și care ar fi fost consecințele financiare pentru proprietari în cazul în care nu s-ar fi găsit o soluție. Pe lângă posibilitatea majorării impozitului pe apartament, oamenii ar fi putut fi nevoiți să suporte cheltuieli importante pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, taxe către Inspectoratul de Stat în Construcții, expertize tehnice, proiecte și avize.

Mai mult, toate aceste demersuri ar fi presupus timp pierdut și parcurgerea unor proceduri birocratice deloc simple pentru cetățeni. Potrivit primarului, taxele aferente unor astfel de documentații ar fi putut ajunge la valori de zece ori mai mari, ceea ce ar fi însemnat o povară suplimentară pentru proprietari.

”Administrație pentru oameni, nu împotriva lor!”

Într-o perioadă în care fiecare cheltuială contează, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, vine în sprijinul locuitorilor care și-au închis balcoanele și anunță că a găsit o soluție legală pentru ca aceștia să nu fie împovărați cu impozite duble și taxe suplimentare. Edilul spune răspicat că nu este de acord cu măsurile care afectează bugetul familiilor și că administrația locală trebuie să lucreze în interesul oamenilor.

Viorel Marian Dragomir a transmis că administrația locală trebuie să fie de partea cetățenilor și să caute soluții atunci când apar probleme care le pot afecta bugetul familiei.

Acesta a afirmat că nu este normal ca oamenii să fie puși în situația de a suporta costuri suplimentare pentru o modificare pe care mulți au făcut-o cu ani în urmă, în scopul îmbunătățirii condițiilor de locuit. ”Cât timp sunt eu primar, la Brăila facem administrație pentru oameni, nu împotriva lor!”, a afirmat edilul. Acesta a ținut să sublinieze că poziția sa nu este una singulară, amintind că și în timpul pandemiei, dar și în alte situații în care deciziile luate la nivel central au afectat comunitatea locală, a ales să se opună măsurilor pe care le-a considerat nedrepte pentru brăileni.

Viorel Marian Dragomir susține că mandatul său este dedicat modernizării orașului, schimbării în bine a Brăilei și găsirii unor soluții în beneficiul comunității, nu introducerii unor noi piedici birocratice sau poveri financiare pentru locuitori.

Viorel Marian Dragomir a insistat asupra faptului că soluția identificată de Primăria Brăila este una legală și sigură, astfel încât proprietarii care și-au închis balcoanele să nu fie obligați să suporte cheltuieli suplimentare.

Reacția brăilenilor: peste 2.400 de aprecieri și mai mult de 600 de distribuiri în doar câteva ore

Interesul pentru acest subiect este confirmat și de reacțiile din mediul online. Postarea primarului a strâns, în numai câteva ore, peste 2.400 de aprecieri și a fost distribuită de peste 600 de ori. Numărul mare de reacții arată cât de importantă era această clarificare pentru locuitorii municipiului.

Brăilenii au urmărit subiectul cu interes, iar distribuirea masivă a mesajului demonstrează că informația era una așteptată și că situația îi preocupa pe numeroși proprietari de apartamente. Într-o perioadă în care cheltuielile gospodăriilor sunt tot mai atent calculate, perspectiva unor noi taxe sau a unor obligații financiare suplimentare nu putea trece neobservată.

Tocmai de aceea, anunțul edilului a reprezentat un răspuns la o preocupare reală a comunității. Dincolo de disputa privind prevederile legislative adoptate la nivel central, mesajul transmis de primarul Brăilei pune în prim-plan o problemă concretă a oamenilor: nevoia de a nu fi împovărați cu noi taxe și proceduri pentru propriile locuințe.

Viorel Marian Dragomir a încheiat mesajul reafirmând că administrația locală își va continua proiectele de modernizare a orașului, dar fără a ignora problemele de zi cu zi ale brăilenilor.

”Continuăm împreună să construim pentru Brăila, nu să demolăm balcoane și să plătim dublu sau de zece ori!”, a transmis primarul.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧