Social Media

Politică

”Să nu uitați că veți hotărî viitorul poporului român”

Timp de citire: 11 minute

* le-a spus judecătorul Daniela Vicol, președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană, parlamentarilor brăileni * ceremonia de înmânare a certificatelor care atestă calitatea de deputați și senatori a candidaților câștigători ai Alegerilor Parlamentare din 1 Decembrie, s-a desfășurat, joi, 12 decembrie, în Sala Mare a Palatului Administrativ * singurul ales care nu a fost prezent este deputatul Alexandru Popa, liderul PNL Brăila *după ceremonie, mesajele ”au curs” pe rețelele de socializare din partea candidaților și liderilor de partid
 
 
Cei șapte parlamentari proaspăt aleși de brăileni și-au luat în primire, joi, 12 decembrie, certificatele doveditoare ale mandatelor. Ceremonia a avut loc în Sala Mare a Palatului Administrativ și a fost condusă de judecătorul Daniela Vicol, președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 9 Brăila. Alegeri pentru Senat și Camera Deputaților, care a ținut să le transmită deputaților și senatorilor un mesaj amplu legat de importanța menținerii unui stat democratic pe viitor.
”Am reușit să încheiem cu bine la nivelul circumscripției noastre Alegerile Parlamentare fără incidente majore. Pentru asta încep prin a mulțumi în mod deosebit echipei mele. Adică tuturor membrilor Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Nr. 9 Brăila. Direcției Județene de Statistică, pentru că a fost de un real ajutor și nici nu am cuvinte să le mulțumesc doamnelor de acolo. Domnului director de la Autoritatea Electorală Permanentă, care s-a implicat în fiecare moment în buna desfășurare a activității. Le mulțumesc tuturor! Le mulțumesc colegelor mele care au fost în permanență împreună și alături de mine, rezolvând toate problemele pe care le-am întâlnit. Probleme curente, obișnuite într-un astfel de proces”, și-a început Vicol discursul.
Mai departe judecătorul le-a transmis parlamentarilor nou-aleși că se simte onorată și emoționată să le acorde certificatele, însă nu înainte de a le transmite un mesaj pe care îl consideră extrem de important.
”Poate că nu sunteți emoționați pentru că nu realizați încă ce vi s-a întâmplat sau ce urmează să vi se întâmple. Rolul meu acum este acela de a vă înmâna certificatele care atestă calitatea dumneavoastră  în Parlamentul României, dar înainte de a face acest lucru, să mă erijez cumva în vocea societății civile, să zicem așa, în mic, a poporului român de la nivelul județului nostru și am să vă spun că dincolo de orice punct de sosire este un punct de plecare. Și că dincolo de orice reușită este o încercare. Iar încercarea dumneavoastră acum constă în activitatea pe care urmează să o desfășurați în Parlamentul României (…). Vreau să vă aduc la cunoștință sau să subliniez încă o dată importanța și rolul Parlamentului în democrația noastră. Că se vorbește astăzi despre asta și că nu trebuie să abdicăm de la democrație. Așa este! Parlamentul este organul reprezentativ al poporului român. Să nu uitați! Și unica autoritate legiuitoare a țării. Este foarte important ca indiferent de partidul pe care îl reprezentați, de doctrinele, de ideologiile care v-au mânat în această luptă – căci e o luptă ceea ce veți face de acum încolo –, trebuie să nu uitați că aveți datoria de a lucra în interes național, nu în interes personal. Trebuie lăsate la o parte interesele meschine, demagogia, egoismul, dorința de a păstra niște scaune, ca să zic așa. Aveți obligația de a ne reprezenta cu cinste, demnitate. Nu sunt cuvinte goale și nu vreau să fie cuvinte goale. Și vreau să vă amintiți tot timpul despre cuvintele astea! Că trebuie să ne reprezentați cu cinste, cu demnitate, cu sobrietate, cu eleganță, dacă vreți! Alături de competență. Și când vorbesc de eleganță nu mă refer la îmbrăcăminte, desigur. Ci la eleganța în exprimare. Ca să nu se mai transforme Parlamentul într-o arenă sportivă, ci într-o arenă a dezbaterilor. Să vă bateți în idei, în argumente. Fără să folosiți bâtele – că mai era puțin și se ajungea și acolo. Fără să folosiți invective. Fără injurii, cuvinte jignitoare care nu au ce căuta acolo, sunt împotriva legii, sunt împotriva moralei! Și fără lege și fără morală, ce facem?! De aceea vă spun că aveți o mare responsabilitate”, a mai afirmat Vicol.
Președintele BEJ Brăila le-a spus deputaților și senatorilor brăileni și că ar fi bine să își respecte promisiunile făcute și să încerce să redea încredere oamenilor în instituțiile statului român.
”În această perioadă vedeți cum este poporul român. E atâta vrajbă! Atâta neîncredere! Sunt tot felul de sentimente amestecate în rândul poporului român. Vedem asta cu toții, în fiecare zi. Că ne întâlnim. Trăim în țara asta. De aceea vă rog să deveniți modele de bun-simț, de decență. Capabili de a purta un dialog onest, civilizat, elegant, cum spuneam. Mi se pare că este foarte important. De asemenea, aș vrea să fiți atenți în permanență, să nu pierdeți legătura cu poporul și cu țara. Fiindcă în aceste momente poporul se simte cumva abandonat. Și atunci, este de înțeles faptul că, vedeți, există vrajba asta. Există neîncredere. Oamenii nu mai au răbdare de a vă asculta. De a vă aprecia. Nu mai pot! S-a ajuns într-un stadiu avansat de intoleranță, de agresivitate. Nu o să vă mai rețin atenția cu vorbele mele. Nu cred că v-am supărat. Sper să vă aduceți aminte măcar de câteva dintre ele, dar o să închei prin a vă spune, prin a vă ruga să faceți ce ați promis! Prin a vă ruga să redați poporului român încrederea în democrație, încrederea în instituții. Oamenii nu mai au încredere în instituții. Nu mai au încredere în rostul, în regulile instituțiilor! Repet, nu sunt cuvinte goale. Și vă rog să vă amintiți din când în când. Să nu uitați că veți hotărî viitorul poporului român. Nu faceți în așa fel încât poporul român să spună cu amărăciune, să ofteze și să spună de fiecare dată că «înainte era mai bine». Vă mulțumesc și vă doresc mult succes!”, le-a mai spus aceasta, după care le-a înmânat certificatele parlamentarilor.
Mai exact, celor doi senatori: Sorin Moise (PSD) și Silviu-Dorin Petrea (SOS România), precum și deputaților: Doinița Ciocan, Florin Mircea (PSD), Florin-Eugen Cîrligea (AUR), precum și Andrei-Claudia Constantinescu (SOS România).
Precizăm că deputatul Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, nu a participat la ceremonie și nici nu a trimis vreun înlocuitor pentru a-i lua certificatul.
 
Reacții pe rețelele de socializare
După ceremonia de la Palatul Administrativ, o parte dintre candidați, dar și dintre liderii partidelor politice, au venit cu mesaje pe rețelele de socializare și fotografii din cadrul evenimentului, alături de echipele din care fac parte, pentru a bifa momentul.
Președintele CJ Brăila și liderul organizației județene a PSD, Francisk Iulian Chiriac a fost printre aceștia, dorind să transmită un mesaj de încredere cetățenilor.
”Dragi brăileni, astăzi, odată cu preluarea mandatelor de către noii noștri parlamentari, aleși pe 1 decembrie, vreau să transmit un mesaj de încredere și susținere. Județul Brăila are voci puternice în Parlament, brăileni care ne reprezintă cu responsabilitate și decență. Împreună, administrația locală și parlamentarii trebuie să lucreze pentru proiectele majore care dezvoltă județul nostru. Le mulțumim brăilenilor pentru votul de încredere! Dincolo de calitatea de membri de partid, parlamentarii sunt reprezentanții noștri, motiv pentru care îi invit pe toți la un dialog deschis și colaborare pentru: Modernizarea infrastructurii rutiere, feroviare și de navigație pe Dunăre; Dezvoltarea economică și atragerea de investiții; Consolidarea sectorului educațional și medical; Protejarea mediului și valorificarea potențialului agricol și turistic al județului. Succes în activitate noilor parlamentari! Așteptăm rezultate concrete și proiecte care să aducă beneficii pentru toți brăilenii”, a precizat Chiriac.
La rândul său, senatorul Sorin Moise din tabăra social-democraților, a dorit să revină cu un mesaj public adresat brăilenilor.
”Vă mulțumesc! Rămân același om și vreau să construim împreună pentru Brăila. Să îi reprezint pe brăileni în Parlament, în calitate de senator, este, de departe, onoarea vieții mele. Vă asigur că o voi face cu decență și profesionalism! Astăzi, am primit din partea doamnei judecător Daniela Vicol, președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 9 Brăila, certificatul doveditor al alegerii în funcția de senator.  Le mulțumesc încă o dată tuturor brăilenilor care au fost la vot și, în același timp, celor care au votat echipa de brăileni a PSD! Principalul meu obiectiv este acela de a fi un sprijin real în Parlamentul României pentru administrația locală, plecând de la Consiliul Județean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, primăriile orașelor și comunelor și până la orice altă instituție care contribuie la dezvoltarea județului nostru”, a transmis acesta.
Și liderul AUR Brăila, deputatul Florin-Eugen Cîrligea a dorit să anunțe oficializarea intrării sale în Parlamentul României.
”Am primit astăzi certificatul doveditor al alegerii mele ca deputat în Parlamentul României. Am trăit cu emoție și cu bucurie această reușită, care nu ar fi fost posibilă fără încrederea și sprijinul vostru. Vă mulțumesc vouă, celor care m-ați susținut și m-ați votat! Voi reprezenta Brăila cu mândrie și cu responsabilitate în Parlament! Mulțumesc echipei AUR Brăila pentru determinarea cu care a luptat alături de mine în această perioadă, este o onoare să lucrăm împreună! Dar, mai presus de toate, mulțumesc familiei mele minunate, care mi-a fost alături necondiționat! Sunt recunoscător! Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte! Doamne ajută!”, a spus Cîrligea.
Și senatorul SOS România Brăila Silviu-Dorin Petrea a dorit să bifeze reușita.
”În primul rând, nimic nu se putea realiza fără Dumnezeu! Iubesc Brăila și îi respect pe brăileni! Le mulțumesc tuturor brăilenilor care au participat la alegerile parlamentare, pentru că s-au mobilizat într-un număr atât de mare la acest exercițiu democratic! Practic, brăilenii ne-au transmis un mesaj foarte clar, și anume că își doresc o schimbare reală în Brăila și în România și că vor o viață mai bună pentru ei și pentru copiii lor. Pot să îi asigur pe brăileni că mă voi implica activ în acest mandat de parlamentar, pentru a iniția și a modifica proiecte legislative care să genereze un nivel de trai ridicat și care să pună pe primul loc bunăstarea și interesul cetățeanului. Îi mulțumesc doamnei președinte Diana Iovanovici Șoșoacă- pentru încrederea acordată și pentru lupta neîncetată din ultimii 5 ani pentru crearea acestei Mișcări Suveraniste în slujba României și a românilor, fără de care astăzi nu aveam aceste rezultate!
Ca un patriot și un naționalist convins voi pune pe primul loc Brăila și România și voi depune toate eforturile ca să fim respectați și să nu mai fim tratați ca cetățeni de mâna a doua în cadrul Uniunii Europene! Le mulțumesc familiei mele, prietenilor și colegilor mei care m-au suportat, m-au susținut și mi-au dat energia lor în această luptă electorală! Le mulțumesc și celor care m-au criticat, m-au înjurat și m-au persiflat pentru că ei au fost cei care m-au ambiționat să merg mai departe și să câștig! Felicitări Andra Claudia Constantinescu pentru mandatul de deputat! Cu Dumnezeu Înainte!”, a fost mesajul lui Petrea.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧