Economie
S-a stabilit oficial dezastrul provocat de seceta din această primăvară pe câmpurile brăilene
* 80.379,74 hectare de grâu, orz, rapiță sau orzoaică de toamnă sunt calamitate, iar speranța agricultorilor stă acum în ajutoarele financiare promise de Guvern * ploile din ultima perioadă nu mai pot ajuta cu nimic culturile înființate astă-toamnă, în schimb sunt ”mană cerească” pentru culturile de primăvară – porumb, floarea soarelui, soia
Ploile substanțiale din ultima perioadă nu mai pot ajuta cu nimic culturile înființate în toamna anului trecut, puternic afectate de seceta din timpul iernii și al primăverii. Grâul, orzul, orzoaica de toamnă sau rapița vor da recolte mult sub ceea ce sperau agricultorii brăileni, care acum își pun mari speranțe în ajutoarele financiare promise de Guvern. Aceștia au făcut cereri pentru despăgubiri, iar recent s-a finalizat acțiunea de stabilire cu exactitate a suprafețelor calamitate, derulată în ultimele două luni de specialiștii Direcției Agricole și Agenției pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA). Aceștia s-au deplasat în teritoriu pentru a verifica dacă situația de la fața locului corespunde cu cea existentă în cererile de despăgubire formulate de agricultori. În total, au fost primite cereri de la 3.324 de solicitanți, iar comisiile formate din reprezentanți ai Direcției Agricole și APIA au trebuit să le verifice pe fiecare în parte. Asta deoarece, despăgubiri se acordă doar pentru terenurile cu grad de calamitare mai mare de 30%. În total, fermierii brăileni au raportat o suprafață calamitată de 97.560,44 hectare, iar după controalele făcute în teren, a fost acceptată la despăgubire o suprafață totală de 80.379,74 ha. Pentru restul de 17.180,7 ha, specialiștii au considerat că gradul de calamitare a culturilor nu depășește 30%, deci nu se pot acorda despăgubiri.
În ceea ce privește fiecare cultură în parte, pe raza județului Brăila s-au cultivat astă toamnă 68.646 ha de grâu, din care au fost calamitate de secetă 56.949 ha. Orzul a fost cultivat pe 21.305 ha, din care 16.372 ha au fost calamitate, rapița pe 7.080 ha, din care calamitate 4.576 ha, iar orzoaica de toamnă pe 2.100 ha, din care 1.446 ha calamitate.
Datele oficiale referitoare la suprafețele afectate de secetă au fost transmise către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brăila, Consiliul Județean Brăila și Ministerul Agriculturii. Deocamdată nu se știe exact ce valoare vor avea despăgubirile primite de agricultori și nici când vor fi acordate efectiv acestea.
Vestea bună este că ploile din ultima perioadă au fost ”mană cerească” pentru culturile înființate în această primăvară. Deocamdată încă se mai adună date din teritoriu, la nivelul Direcției Agricole, pentru a se stabili cu exactitate suprafețele, dar din ce se știa până în data de 18 iunie reieșea că fermierii brăileni au cultivat porumb pe mai mult de 78.000 ha, floarea soarelui pe cel puțin 50.000 ha, iar soia pe minim 12.000 ha.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.






















