Economie
RUȘINE! Fost consilier județean, acuzat de CUP Dunărea că a furat apă ani de zile
* Eugen Moise a fost prins, vineri, de corpul de control al companiei de utilități publice că folosea apă din sistemul public de alimentare, deși era debranșat, atenție!, încă din mai 2015, culmea, tot pentru neplata facturilor de apă * în tot acest timp, Moise ar fi refuzat semnarea unui contract cu operatorul CUP Dunărea * o estimare a prejudiciului cauzat companiei, din 2015 până acum, indică suma de 3.500 lei, la care se adaugă alți 2.900 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate dinainte de 2015 * angajații CUP Dunărea vor reveni, luni, cu un excavator pentru a-l debranșa direct din stradă de la sistemul de alimentare
Penibil! Fost consilier județean brăilean din partea Partidului Conservator, candidat independent în cursa pentru Primăria Brăila și aspirant la fotoliul de președinte al țării la alegerile din 2014, Eugen Moise a fost prins că fura apă de către angajații CUP Dunărea. Punctul de consum fraudulos este la adresa din strada Grivița numărul 222, unde de altfel figurează a fi sediul firmei pe care acesta o deține împreună cu soția sa. După cum susțin angajații CUP Dunărea, deși imobilul respectiv fusese debranșat de la sistemul public de alimentare, încă din mai 2015 – culmea, tot pentru neplata facturilor de apă-canalizare -, la adresa respectivă s-a consumat în continuare apă la discreție fără a fi plătit nici un leu pentru asta. Mai mult, Moise ar fi refuzat, în repetate rânduri, să semneze un contract cu operatorul de apă-canal și, mai grav, a rupt sigiliul pe care lucrătorii l-ar fi aplicat apometrului în urmă cu mai bine de doi ani și jumătate, considerând că în aceste condiții, apa este gratis.
Întreaga poveste a atins punctul culminant, vineri dimineață, când lucrătorii companiei de utilități publice au venit pe strada Griviței, nr. 222, în control. La adresa respectivă, aceștia au găsit o femeie care s-a recomandat, inițial, mătușa fostului consilier județean, după care a declarat că este fosta soție a lui Moise. Angajații i-au adus la cunoștință că au găsit rupt sigiliul care fusese aplicat în momentul debranșării din luna mai 2015, pe motiv de neplată a facturilor la apă-canal, în cuantum de circa 2.900 lei și pentru recuperarea căruia compania încă se judecă la instanță. De la debranșarea din 2015 până vineri, 12 ianuarie 2018, la momentul controlului, apometrul a înregistrat un consum de 537 metri cubi de apă, plus serviciile de canalizare, considerat a fi în aceste condiții furt de apă. Totuși, cei de la CUP Dunărea i-au oferit femeii varianta de a achita pe loc cantitatea de apă consumată, în încercarea de a nu mai ajunge în fața instanței pentru recuperarea datoriei. Suma datorată era în valoare de circa 3.500 lei. Fosta soție a lui Eugen Moise le-a zis celor de la Corpul de Control al companiei de utilități publice că, deși ar vrea să achite datoria, nu are atâția bani în casă. Ulterior, aceasta a primit un apel pe telefon, iar angajații CUP Dunărea au ieșit din curte. Profitând de această situație, femeia a încuiat poarta, blocând astfel accesul lucrătorilor de a se întoarce în ograda ei, iar orice dialog a fost imposibil după acest episod.
CUP Dunărea: «Moise Eugen (…) a fost depistat furând apă»
Economistul Marius Dobrotă, de la Corpul de Control al CUP Dunărea Brăila, ne-a oferit lămuriri despre acest caz. “Astăzi (vineri, 12 ianuarie -n.r.) domnul Moise Eugen care nu are contract și nu a avut niciodată, refuzând semnarea acestuia în repetate rânduri, a fost depistat furând apă prin violarea sigiliului aplicat în momentul debranșării în luna mai 2015 și acționarea vanei, în scopul furtului de apă. Acesta a consumat clandestin cantitatea de 537 metri cubi de apă și canalizare, refuzând orice dialog cu salariații companiei noastre și refuzând în continuare semnarea contractului de furnizare a apei. Ca atare, noi vom dispune facturarea cantității totale de apă consumate pentru cele două persoane care locuiesc în imobil și debranșarea din stradă în scopul împiedicării acestora de a mai fura pe viitor apă din rețeaua publică de distribuție”, ne-a declarat Dobrotă. Cât despre episodul cu poarta încuiată de către femeia din curtea respectivă, economistul a precizat că “deși am vrut să discutăm amiabil în scopul semnării contractului, în scopul facturării cantității reale de apă de către acesta din ultimele 34 de luni, a refuzat în continuare să discute cu noi și să intre în legalitate, prin încheierea contractului și prin plata serviciilor de apă și canalizare consumate în mod fradulos. Doamna respectivă, prima dată ne-a mințit că este mătușa dânsului (Sorin Mose – n.r.), după care mi-a spus că este soția lui, purtând de altfel alt nume, iar în condițiile acestea am constatat că nu avem cu cine dialoga și am dispus măsurile de intrare în legalitate prin debranșare, în scopul împiedicării furtului de apă pe viitor”.
Cei de la CUP Dunărea au stabilit că se vor întoarce luni, 15 ianuarie, cu un excavator pentru a-l debranșa pe Eugen Moise de la apă direct din stradă. Până atunci, vor fi făcute demersuri pentru obținerea autorizațiilor necesare de spargere a carosabilului.
De menționat faptul că la adresa respectivă, strada Griviței, nr. 222, figurează sediul societății comerciale „Gestinstal” SRL, deținută de soții Moise, potrivit datelor din Registrul Comerțului (Moise, fostă Panait, Mariana – 5% și Moise N. Eugen – 95%). Am încercat să-l contactăm pe fostul consilier județean la numărul de telefon fix trecut în fișa de date de la Registrul Comerțului, pentru a afla care este punctul său de vedere și cum răspunde acuzațiilor de furt de apă lansate de corpul de control al CUP Dunărea, însă nu am putut lua legătura cu acesta pentru că numărul respectiv este inexistent.
Furtul de apă constituie infracțiune și se pedepsește conform Codului Penal
La finalul anului 2016, a fost promulgată legea privind modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare pentru utilități publice nr. 51/2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 942 din 23.11.2016. Noul articol adăugat – art. 46, alin. 1, sună cam așa: “Constituie infracțiune în domeniul serviciilor de utilități publice și se pedepsește potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, dacă sunt săvârșite cu intenție, următoarele fapte: a) Furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă”. Pedepsele pentru această infracțiune, pe care le riscă Eugen Moise, în cazul nostru, sunt cuprinse între 6 luni și 3 ani.
De precizat că în cazul furtului de apă procedura prevede că operatorul trebuie să formuleze plângere penală împotriva consumatorului fraudulos, iar în paralel să deschidă la instanță procedura legală de recuperare a prejudiciului reprezentând cantitatea de apă neachitată.
Pierderi consistende de apă din cauza furturilor
O statistică a Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila, pe total județ, arată o dimensiune șocantă a fenomenului furt de apă. Unitatea înregistrează o pierdere medie anuală de peste 0,6 metri cubi de apă per kilometru de rețea per oră. Undeva la 7,8 milioane de metri cubi anual, adică de 3.900 de ori capacitatea rezervorului vechiului Castel de Apă din Grădina Publică (circa 2.000 mc). Aici intră la grămadă atât furturile, cât și pierderile proprii din rețea, fiind greu de stabilit o pondere a fiecărei componente în totalul celor 7,8 milioane de metri cubi. Totuși, de-a lungul timpului, compania a făcut publice cazurile flagrante de consum fraudulos, conducerea unității manifestându-și hotărârea de a arăta zero toleranță în astfel de cazuri. „Nu este relevant pentru companie dacă acel consumator prins în abatere este sau a fost un personaj public ori cu notorietate în comunitatea locală. Toți consumatorii frauduloși sunt tratați la fel, prin respectarea legislației și a procedurilor stabilite de legiuitor. La fel se va întâmpla și în cazul de față”, ne-a declarat directorul general al CUP Dunărea Brăila Silviu Mangiurea, adăugând că pentru punctul de consum de pe strada Griviței se va proceda la realizarea unui nou branșament amplasat de această dată pe domeniul public, cu montarea unui contor inteligent cu citire la distanță care semnalează, în timp real, dispeceratului companiei orice tentativă de intervenție neautorizată asupra aparatului de măsură.
Cine este Eugen Moise, acuzat de furt de apă de compania de utilități publice
Probabil că multora vă sună cunoscut acest nume. Eugen Moise a fost consilier județean al Partidului Conservator Brăila în mandatul 2008 – 2012, pe vremea când județul era condus de Gheorghe Bunea Stancu. Ulterior, acesta și-a dorit să ajungă primarul municipiului, intrând în cursa alegerilor locale din anul 2012, însă nu a câștigat. Doi ani mai târziu, s-a hotărât să fie președintele României, fapt pentru care a început să strângă semnături, însă nu a avut șanse de reușită. De atunci, acesta a dispărut din atenția opiniei publice, cel mai probabil ocupându-se de afacerile sale.
Contactată telefonic reporterii “Obiectiv – Vocea Brăilei”, Daniela Rădulescu, președintele ALDE Brăila (partid născut în urma fuziunii PC și PLR), ne-a precizat că Eugen Moise nu mai are nicio legătură cu formațiunea politică pe care Rădulescu o reprezintă.
Economie
Facturile la energie îi obligă pe români să facă economii la mâncare, medicamente și vacanțe
Creșterea prețurilor la energie afectează puternic bugetele familiilor din România. Opt din zece români spun că scumpirea gazelor, carburanților și electricității le-a redus semnificativ puterea de cumpărare în ultimul an, iar 55% au fost nevoiți să reducă cheltuielile pentru alimente sau sănătate. România înregistrează cele mai mari procente din Uniunea Europeană la ambii indicatori, potrivit unui sondaj realizat de Banca Europeană de Investiții (BEI) împreună cu Ipsos.
Cercetarea arată că 80% dintre români au resimțit semnificativ creșterea prețurilor la energie în ultimele 12 luni, față de media europeană de 60%. Pentru 34% dintre respondenții din România, impactul a fost chiar foarte puternic, comparativ cu 20% la nivelul UE.
În aceste condiții, prețurile mai stabile sau mai mici la energie au devenit principalul beneficiu pe care românii îl așteaptă de la tranziția energetică.
Românii au renunțat la cheltuieli esențiale și la vacanțe
Potrivit sondajului, 55% dintre români au redus cheltuielile zilnice pentru alimente sau sănătate, în condițiile în care media europeană este de 38%.
Alți 27% au redus temperatura din locuințe pentru a face economie la încălzire. Totodată, 27% dintre respondenți spun că s-au îndatorat, au cerut ajutor financiar sau au amânat plata unei facturi la energie. La nivel european, procentul este de 16%.
Scumpirile au schimbat și comportamentul românilor în ceea ce privește deplasările. Aproximativ 71% spun că au modificat modul în care folosesc mașina, iar 29% au redus inclusiv drumurile pentru cumpărături, consultații medicale sau rezolvarea unor probleme administrative.
Un alt efect este renunțarea la timpul liber. Aproape jumătate dintre români, respectiv 47%, afirmă că au renunțat la o excursie de weekend, o vacanță sau o vizită la rude și prieteni din cauza costurilor cu energia. Este, de asemenea, cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană, unde media este de 30%.
Ce așteaptă românii de la tranziția energetică
Sondajul mai arată că 76% dintre români consideră tranziția energetică o urgență pentru țară. Întrebați ce beneficii ar trebui să aducă aceasta, 79% au indicat prețuri mai stabile sau mai mici la energie, 75% reducerea dependenței de petrolul și gazele din import, iar 67% încetinirea schimbărilor climatice.
În privința surselor de energie, 46% dintre respondenți preferă energia solară, iar 26% energia eoliană. De asemenea, 79% vor ca energia cu emisii reduse de carbon să fie o prioritate.
55% dintre români consideră că Uniunea Europeană ar trebui să dezvolte o industrie proprie, competitivă, în domeniul tehnologiilor curate, chiar dacă acest lucru presupune un ritm mai lent al tranziției energetice.
Sondajul BEI, ajuns la cea de-a opta ediție, a fost realizat de Ipsos în perioada 3-25 august 2026, pe un eșantion de 23.000 de persoane cu vârsta de cel puțin 16 ani din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În România au fost chestionate 1.000 de persoane.
Economie
Bilanțul ITM Brăila: amenzi de peste 500.000 de lei în luna octombrie
• în urma controalelor întreprinse de inspectorii de muncă brăileni, au fost identificate 12 persoane prestând muncă nedeclarată • valoarea amenzilor aplicate, numai în acest caz, a fost de 400.000 de lei
În luna octombrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a desfășurat zeci de controale și verificări la angajatorii din municipiu și județ, inspectorii urmărind respectarea dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă.
Principalele obiective urmărite: identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
„ITM Brăila urmărește în permanență creșterea gradului de conștientizare: educarea și responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a salariaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă pentru prevenirea accidentelor de muncă și la riscurile majore la care se expun prin acceptarea muncii nedeclarate și subdeclarate”, ne-a transmis conducerea instituției.
În luna octombrie, inspectorii de muncă au efectuat 181 de controale și au aplicat 211 sancțiuni, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 548.500 lei. Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost dispuse 443 măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la inspectoratul teritorial de muncă.
În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate, în total, 92 de controale și s-au aplicat 71 de sancţiuni, dintre care 40 amenzi în valoare de 497.000 de lei. În urma controalelor întreprinse, au fost identificate 12 persoane prestând muncă nedeclarată („la negru”) în diferite domenii de activitate, valoarea amenzilor aplicate fiind, numai în cazul lor, de 400.000 de lei.
Alte deficiențe constatate: nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea unei copii a contractului individual de muncă la locul de muncă; nerespectarea obligației legale privind munca de noapte; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de sărbătoare legală.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 89 de controale și au fost aplicate 140 de sancțiuni, dintre care 12 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 51.500 lei. Principalele deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă: neasigurarea condițiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului; fișele de instruire individuală însoțite de o copie a ultimei fișe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii, nu erau păstrate de către conducătorul locului de muncă la locul de muncă organizat; semnalizare necorespunzătoare; trusa de prim ajutor incompletă.
Domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe, în urma controalelor ITM: lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale; comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare; fabricarea articolelor de îmbrăcaminte din piele; depozitare și activități auxiliare pentru transporturi; comerț; agricultură.






















