Social Media

Cultură

Rusaliile Negre: Deportarea în Bărăgan

Timp de citire: 2 minute

• expoziţia  găzduită de Muzeul Brăilei cuprinde 28 de panouri în care sunt expuse cronologic şi tematic etapele deportării
 
Secţia „Istorie” a Muzeului Brăilei „Carol I” găzduieşte o nouă expoziţie cu tema Rusaliile Negre: Deportarea în Bărăgan, în sala „Regele Ferdinand şi Regina Maria”, la sediul din Piaţa Traian, nr. 3.
Creaţie a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei – Fundaţia Academia Civică, realizată de Romulus Rusan în colaborare cu Ioana Boca, Virginia Ion, Angela Bilcea şi Andreea Cârstea, expoziţia cuprinde 28 de panouri în care sunt expuse cronologic şi tematic: situaţia internaţională din anii ʼ50, elaborarea planului de „dislocare”, alcătuirea „listelor negre”, pregătirea şi executarea deportării, viaţa în Bărăgan, clădirea caselor, procurarea apei şi mâncării, şcoala, munca, nunţile, înmormântările, în sfârşit „Domiciliul obligatoriu”.
Coordonatorul expoziţiei este Cătălina Mârza, muzeograf, secţia „Istorie”.
Obiectivul aşa-numitului „plan de evacuare a zonei de frontieră cu Iugoslavia, pe o fâşie de 25 de km, a elementelor care prezintă un pericol prin prezenţa lor în zonă” a vizat în fapt distrugerea elitei ţărăneşti, indiferent că erau români, sârbi, germani sau maghiari, din actualele judeţe Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi.
 Deportările din Banat (1951-1956) au avut ca sursă de inspiraţie modelul sovietic al dislocărilor în stepă, iar în acest context câmpia Bărăganului, dominată de secetă şi de ierni geroase, constituia zona geografică propice pedepsirii şi „reeducării” elitelor provenite din mediul rural, măsurile de dislocare fiind pregătite de Securitate încă din anul 1950.
Textele explicative sunt completate de fragmente de amintiri, sute de fotografii, hărţi şi obiecte, toate provenind din banca de date a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului. 
Fotografia de pe afiş este realizată la Zagna, în data de 15 iulie 1954 şi aparţine familiei Puiul Domnica.

Cultură

„Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”

• este titlul colocviului dedicat savantului Nicolae Iorga, la 155 de ani de la naștere • evenimentul se va desfășura marți, 17 noiembrie, în Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” • vor susține comunicări: drd. Fatme Nistoroi, drd. Cătălina Mârza, conf. dr. Costin Croitoru, dr. Zamfir Bălan și dr. Adrian Trifan

Publicat

în

„Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”

Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” (instituție aflată în Piața Traian nr. 3) găzduiește marți, 17 noiembrie 2026, de la ora 11:00, colocviul „Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”, dedicat marelui savant, om politic și academician Nicolae Iorga, la 155 de ani de la naștere. Intrarea este liberă. 

Prezintă: drd. Fatme Nistoroi, „Contribuțiile lui Nicolae Iorga referitoare la Brăila turcească”; drd. Cătălina Mârza, „Institutul Român (Casa Iorga) din Saranda, Albania, centru de cultură și spiritualitate românească în Balcani”; conf. dr. Costin Croitoru, „Asupra legăturilor lui Nicolae Iorga cu Brăila”; dr. Zamfir Bălan, „Nicolae Iorga despre Panait Istrati” și dr. Adrian Trifan, „Nicolae Iorga și românii din Balcani”.

Savantul Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoșani, d. 27 noiembrie 1940, Strejnicu) a fost un mare istoric, critic literar, dramaturg, enciclopedist, memorialist, profesor universitar și academiecian, dar și om politic (parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru al României). Implicat activ în sărbătorirea Centenarului eliberării urbei dunărene de sub turci (1929), Iorga a fost un adevărat prieten al Brăilei, apropiat al familiei primarului Traian Țino și nu numai.

A publicat lucrări despre Brăila și a susținut conferințe la Teatrul Comunal, azi „Maria Filotti”.

Citește articolul complet

Cultură

„Armata Română la ceas de sărbătoare”. Expoziție de Ziua Artileriei Române

• deschisă publicului pe 10 noiembrie, în clădirea de patrimoniu a Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, expoziția documentară realizată de Camelia Aurelia Cherciu, biblitecar, poate fi vizitată până la data de 24 noiembrie 2026

Publicat

în

„Armata Română la ceas de sărbătoare”. Expoziție de Ziua Artileriei Române

„Armata Română la ceas de sărbătoare” – este tema expoziției documentare realizată de Camelia Aurelia Cherciu, bibliotecar, cu prilejul Zilei Artileriei Române (10 noiembrie). Deschisă la Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți, din clădirea de patrimoniu a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila (Piața Poligon nr. 4), expoziția poate fi vizitată până pe data de 24 noiembrie 2026.

„Ziua Artileriei Române este sărbătorită, anual, la 10 noiembrie, în amintirea momentului în care, prin Porunca Domnească nr. 198, domnitorul Gheorghe Bibescu a consfințit înființarea primei baterii de artilerie a Țării Românești. Data reprezintă actul de naștere al artileriei române moderne și un reper fundamental în tradiția militară națională. Această zi este mai mult decât o aniversare militară.

Este un prilej de omagiere a generațiilor de artileriști care și-au făcut datoria pe câmpurile de luptă, a celor care au contribuit la dezvoltarea și modernizarea armei și a tuturor militarilor care duc mai departe tradiția acesteia.

Pentru că Artileria nu înseamnă doar tunuri, obuziere sau rachete.  Înseamnă precizie, calcul, disciplină, stăpânirea tehnicii și, mai presus de toate, oameni bine pregătiți, capabili să acționeze împreună. Pentru că, dincolo de puterea focului, adevărata forță a artileriei a stat, întotdeauna, în priceperea și responsabilitatea celor care o servesc”, au consemnat organizatorii expoziției documentare.

Istoria artileriei este legată de procesul de modernizare a Armatei Naționale și de formarea statului român modern. De-a lungul timpului, de la primele tunuri de bronz până la sistemele moderne de artilerie, această armă a reprezentat una dintre principalele forțe de sprijin ale trupelor terestre, având un rol important în marile confruntări militare ale României.

Primele forme de artilerie au fost cunoscute pe teritoriul românesc încă din Evul Mediu, fiind folosite în oștile voievozilor și domnitorilor. Totuși, constituirea artileriei ca armă distinctă, organizată în cadrul unei armate moderne, s-a produs în secolul al XIX-lea.

Momentul fundamental s-a petrecut la 10 noiembrie 1843, când domnitorul Țării Românești, Gheorghe Bibescu, a promulgat Porunca Domnească nr. 198, prin care se legifera înființarea primei baterii de artilerie. Un detaliu interesant este că primele patru tunuri, de calibru 80 mm, fuseseră dăruite domnitorului de sultanul Abdulmejid I, cu prilejul unei vizite la Istanbul. Primul comandant al bateriei a fost căpitanul Pavel Lenz.

În anii următori, artileria s-a dezvoltat atât în Țara Românească, cât și în Moldova. Un alt reper important a fost 21 decembrie 1860, când, în timpul domniei Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele patru baterii existente au fost reunite în primul Regiment de artilerie al Armatei Române moderne.

Dezvoltarea artileriei a fost strâns legată de evoluția tehnicii militare și de marile momente ale istoriei naționale.

În timpul Războiului de Independență din 1877 -1878, artileria română s-a afirmat în luptele împotriva otomanilor, contribuind la succesul operațiunilor militare, inclusiv în zona Griviței, Rahovei și Plevnei.

Ulterior, modernizarea armamentului, pregătirea specialiștilor și diversificarea structurilor au transformat artileria într-o componentă esențială a armatei.

La începutul Primului Război Mondial, Armata Română dispunea, deja, de 294 de baterii de artilerie. În această perioadă s-a dezvoltat și artileria antiaeriană, al cărei act de constituire datează din 15 august 1916. În perioada interbelică și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, arma a continuat să se diversifice, adaptându-se noilor realități ale câmpului de luptă.

În perioada postbelică, artileria română a cunoscut noi etape de reorganizare și modernizare, fiind introduse sisteme de artilerie autopropulsată, mijloace antitanc și lansatoare de rachete.

După 1990, transformarea armatei și apropierea de standardele NATO au impus noi direcții de dezvoltare.

Printre sistemele moderne intrate în dotare se numără LAROM și HIMARS, care au schimbat considerabil capacitatea de sprijin cu foc a Forțelor Terestre Române.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧