Cultură
Rusaliile Negre. 72 de ani de ani de la Deportarea în Bărăgan
• urmașii deportaților de la Rubla, Zagna, Măzăreni și Bumbăcari își plâng părinții și bunicii îngropați în pământul ars de soare al Bărăganului • comemorarea are loc sâmbătă, 17 iunie, ora 11.00, la fostul restaurant „Dunărea” (cantina din Strada Școlilor colț cu Strada Ștefan cel Mare)
Urmașii deportaților de la Rubla, Zagna, Măzăreni, Schei și Bumbăcari – câți mai trăiesc acum la Brăila – își plâng părinții și bunicii îngropați în pământul ars de soare și bătut de vânturi al Bărăganului.
Se împlinesc, zilele acestea, 72 de ani de la Marea Deportare în Bărăgan, pagină neagră în istoria dictaturii comuniste instaurate după Al Doilea Război Mondial de tancurile sovietice. Denumită și „Rusaliile Negre”, pentru că strămutarea oamenilor s-a petrecut hoțește în noaptea de Rusalii, 18/19 iunie 1951, deportarea zecilor de mii de români din Banat, luați pe sus de milițieni, urcați în trenuri de marfă (bouvagoane) și azvârliți pe pământul sterp, bătut de vânturi, al Bărăganului (unde și-au săpat bordeie în pământ, ca să poată supraviețui) s-a inspirat din gulagul stalinist.
La 72 de ani de la drama trăită de românii deportați în Bărăgan, sâmbătă, 17 iunie, de la ora 11.00, reprezentanții Asociației Strămutaților, Refugiaților și Condamnaților Politic (ASRCP) Brăila, în frunte cu președintele acestui ONG, Tănase Chinga, îi va comemora pe Martirii Rusaliilor la fostul restaurant „Dunărea” (cantina din Strada Școlilor colț cu Strada Ștefan cel Mare). Tănase era copil atunci când, în noaptea de 18/19 iunie 1951, a fost săltat de milițieni, împreună cu frații și părinții săi (în total, nouă suflete!), aruncat într-un vagon de marfă și exilat pe câmpia aridă a Bărăganului, unde a dormit într-un bordei săpat sub pământ.
Ziua de 18 iunie este declarată prin lege Ziua Victimelor Deportării în Regimul Comunist. În noaptea de Rusalii, 18/19 iulie 1951, mii de familii aflate în Banat, la granița României cu Iugoslavia, pe o rază de 25 de kilometri în interiorul țării, au fost strămutate cu forța în Bărăgan. Potrivit președintelui ASRCP Brăila (el însuși deportat împreună cu ceilalți opt membri ai familiei, dintre care șase copii), nu mai puțin de 12.791 familii cu peste 40.000 de persoane, din 258 de localități din județele Timiș, Mehedinți și Caraș – Severin au fost trezite din somn, urcate în vagoane de marfă și strămutate în Bărăgan. Deportarea celor care reprezentau, chipurile, un pericol pentru „democrația populară” nou înstalată („elemente dușmănoase”, adică foști bancheri, industriași, comercianți și proprietari de pământ, români fugiți din Basarabia, sârbi, maghiari și germani etc.) fusese hotărâtă încă din anul 1949, la plenara CC al Partidului Muncitoresc Român.
Bieții oameni, luați pe sus de milițieni și de soldați înarmați, credeau că vor ajunge în Siberia. Erau îngroziți, după ce pierduseră toată agoniseala. După 10-12 zile de mers cu trenul, în condiții cumplite, bănățenii au fost debarcați în „pustiul Bărăganului”, în 18 localități nou-înființate, unde, la coborârea din vagoane, fiecare familie a primit câte un țăruș și un număr ce indica locul unde să-și ridice casa. Practic, au fost lăsați sub cerul liber. Nu e de mirare că mulți dintre ei au pierdut lupta pentru supraviețuire și că, la scurt timp, a izbucnit o epidemie de tifos care a secerat și mai multe vieți. Numai în raionul Brăilei, în cele cinci sate de deportați nou-înființate – Zagna, Măzăreni, Rubla, Bumbăcari și Schei – cele 2.362 de familii aduse cu forța din Banat și-au plâns 377 de morți.
Obligați să muncească până la epuizare, deportații nu aveau voie să părăsească satul, să interacționeze cu persoane din afara comunității, să primească vizite, corespondență sau pachete. În plus, exista mereu pericolul de a fi turnați la Securitate. Drama deportaților avea să ia sfârșit abia în anul 1964, când, în urma grațierii generale (între timp, au fost aduși aici români cu domiciliu obligatoriu, precum Corneliu Coposu și Nicu Carandino, disidenți), bordeiele din satele deportaților au fost demolate, iar pământul a fost arat, ca să se șteargă urmele fărăgelegilor comise de dictatura comunistă.
Cultură
„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați
• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.
La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.
„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.
Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).
Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.
„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.
Cultură
Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila
• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.
Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.
„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.






















