Social Media

Administrație

Ruina tăcută a Brăilei va ieși la lumină

Timp de citire: 6 minute

• monumentalul imobil al fostei Școli nr. 3, construit în urmă cu aproape 100 de ani, a intrat în reabilitare în urmă cu 17 ani, însă lucrările s-au blocat la scurt timp după deschiderea șantierului și blocate au rămas până în zilele noastre • blocajul a fost de natură birocratică, iar ministerele implicate nu au găsit formula câștigătoare • fosta școală a devenit între timp adăpost pentru oamenii străzii, iar hoții de materiale pun umărul zi de zi la degradarea zidurilor și a interioarelor •  recent, administrația Dragomir a trecut pe lista reabilitărilor cu fonduri europene această clădire istorică
 
În inima Brăilei, ascunsă în spatele zidurilor prăbușite și acoperită de vegetație sălbatică, se află una dintre cele mai mari pierderi ale patrimoniului educațional local: fosta Școală Primară „Spiru Haret”, ulterior cunoscută drept Școala Generală nr. 3.
Deși recunoscută oficial ca monument istoric, fostul centru de excelență în educație a fost abandonat în urmă cu peste 15 ani, devenind un loc periculos, devastat de vandalism, jafuri și degradare naturală. În timp ce ministerele implicate se află într-un blocaj birocratic, structura clădirii se apropie de punctul fără întoarcere, iar una dintre cele mai frumoase școli din Brăila s-ar putea transforma în moloz.
Iată că, în sfârșit, în ședința CLM de la sfârșitul lunii martie, când s-a aprobat bugetul local, primarul Marian Dragomir a făcut un anunț important : ”Un lucru inedit este legat de faptul că pentru clădiri monumente istorice, în buget, avem introdusă suma de 14.735.000 lei din care 9.740.000 lei sunt din fonduri europene. La care mai adăugăm suma de 4.970.000 lei din bugetul local pentru reabilitarea unor clădiri sau monumente istorice din Centrul Municipiului Brăila, care aparțin Primăriei. Pentru că acelea private nu pot fi reabilitate de Primărie. În același context, vizavi de Școala Spiru Haret, Școala nr. 3, așa cum o cunoaștem cu toții, la fel ca și pentru CEC-ul situat pe Strada Mihai Eminescu, am introdus în buget sumele necesare realizării proiectului, dar acesta va fi depus doar după deschiderea axelor de finanțare europeană. În funcție de data deschiderii acestora și noi vom depune proiectele respective. Dar repet, intenția Primăriei este aceasta”, a mai adăugat Dragomir.
 
Un trecut glorios, un prezent ruinatÎntre 1897-1910, perioadă în care Spiru Haret s-a aflat de mai multe ori la conducerea Ministerului Instrucțiunii Publice, din cele 2.343 de școli construite atunci, 1.980 au fost ridicate cât a fost el ministru. Printre aceste clădiri destinate educației și culturii se află și amintita școală din Brăila. Piatra ei de temelie s-a pus în octombrie 1923, proiectul prevăzând construirea a 8 săli de clasă (câte 4 pentru fete și băieți), o mare sală de conferințe și festivități, o sală de sport, două locuințe pentru directori, cantină, băi etc. Cu parter și etaj, edificiul este un monument istoric, grație arhitecturii sale deosebite.
Construită într-un stil neoromânesc impunător, cu detalii arhitecturale care reflectau măreția și prestigiul educației de altădată, Școala „Spiru Haret” a fost una dintre cele mai bine cotate instituții din oraș, atrăgând atenția prin acoperișul din țiglă înalt și impunător, prin cele două foișoare și intrarea monumentală, precum și arcadele, colonetele sau ornamentele vegetale în relief, după cum precizează, în Atlasul Istoric Brăila, autorul Maria Stoica.
În perioada interbelică, școala a fost un adevărat centru de elită, formând intelectuali, artiști și profesori care au influențat cultura și societatea brăileană. Aici s-au ținut conferințe și evenimente educaționale de marcă, iar clădirea în sine era considerată o bijuterie arhitecturală.
Însă, odată cu trecerea timpului, lipsa de investiții și reformele haotice ale sistemului de învățământ au dus la declinul său. În anii 2000, structura școlii începea deja să sufere din cauza lipsei de reparații. În 2008, un proiect ambițios de reabilitare părea să ofere speranță pentru salvarea monumentului. Din păcate, realitatea avea alte planuri.Reabilitare începută, abandonată și uitată
În cadrul unui program național de modernizare a infrastructurii școlare, în 2008, Ministerul Educației a alocat fonduri pentru restaurarea școlii. Firma de construcții câștigătoare a început lucrările, iar elevii au fost mutați temporar în alte unități de învățământ. Contractul prevedea finalizarea reabilitării în 18 luni.
Totuși, după un an, în mai 2009, proiectul s-a oprit brusc. Fondurile au fost sistate, constructorul a părăsit șantierul, iar clădirea a rămas expusă. Geamurile fuseseră deja scoase, unele tavane fuseseră demontate pentru reparații, iar instalațiile electrice și sanitare erau în plin proces de schimbare. Astfel, în loc de o restaurare completă, școala a fost lăsată vulnerabilă.
În 2010, școala a fost preluată administrativ de Școala Gimnazială „Al. I. Cuza”, însă fără a primi și resursele necesare pentru continuarea reabilitării.
Din acel moment, clădirea a rămas în derivă, iar degradarea s-a accentuat rapid.
În câțiva ani, hoții au devastat ceea ce mai rămăsese.
 
Statutul juridic incert a blocat toate încercările de reabilitare
Deși școala este monument istoric protejat prin lege, statutul său juridic a complicat orice încercare de salvare. ”Școala nr. 3 – Școala primară comunală “Spiru Haret”, 1923-1925, este monument istoric, clasat şi înscris în Lista monumentelor istorice (LMI) din România (ed. 2004, modif. 2005, republ. 2010/2015/2016) poz.99, nr. cod: BR-II-m-B-02116. Conform Extrasului de Carte Funciară pentru informare Nr. 88277 Brăila, dreptul de proprietate asupra imobilului din  Aleea  Parcului nr. 2, mun. Brăila  (Școala primară comunală “Spiru Haret”) este al Unitatea Administrativ Teritorială Brăila, cu drept de administrare Școala Gimnazială nr. 4 Al. I. Cuza”, ne-au explicat reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Brăila.
Deși școala se află oficial în patrimoniul Ministerului Educației, o serie de complicații birocratice au făcut imposibilă o intervenție reală. În ultimii 15 ani, mai multe instituții au încercat să obțină clădirea pentru diferite scopuri, dar niciuna nu a reușit să treacă de blocajele legislative și de lipsa de finanțare.
Eșecurile succesive ale salvării clădirii au început cu tentativa Ministerului Justiției (2010 – 2017), care în repetate rânduri a solicitat clădirea pentru a amenaja sediile Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și ale altor instituții juridice locale, însă transferul a fost blocat deoarece Ministerul Educației nu a fost de acord cu o cedare pe termen mai mare de 10 ani, iar Ministerul Justiției a considerat că perioada este insuficientă pentru a justifica investiția în reabilitare. Apoi a fost încercarea transformării școlii în centru cultural (2013), Consiliul Local aprobând o hotărâre prin care destinația clădirii putea fi schimbată pentru activități culturale, educaționale sau sociale, dar proiectul a eșuat din cauza lipsei unei surse de finanțare clare și a imposibilității de a obține fonduri europene fără un statut juridic clar.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧