Politică
Românii, România și UE
• într-un interviu, europarlamentarul Mihai Tudose punctează cele mai importante angajamente ale PSD pentru perioada 2025 – 2028
PSD și-a prezentat programul de guvernare cu care vine în fața alegătorilor înainte de a le cere votul. Structurat pe capitole, programul extrem de amplu propune o serie de obiective interesante, cu siguranță, pentru cetățeni, care merită să fie informați cu privire la cele mai importante angajamente. Astăzi, în fața dvs, europarlamentarul Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD, fost premier al României.
– Care sunt cele mai importante obiective sociale asumate de PSD, pe care le vom ”simți” după 5 ani de guvernare?
– Puterea de cumpărare a românilor va ajunge la media Uniunii Europene, până la finalul anului 2029, asta în primul rând. La fel de important, câștigul salarial mediu brut va depăși 2.600 euro pe lună, până în 2029, salariul minim brut va ajunge la 1.300 euro pe lună, pensia medie va ajunge la 810 euro, iar cea minimă la 415 euro. România va fi între primele 45 de state din lume în privința dezvoltării umane și între primele 30 în privința calității vieții, asta ne propunem.
– Ce ne puteți promite când vine vorba despre dezvoltarea infrastructurii de transport?
– România va dispune de o rețea de peste 2.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, în 2029, și nu este doar o promisiune. Apoi, 26 de stații noi de metrou, ce vor oferi acces pentru 250.000 de locuitori, navigabilitate pe Dunăre timp de 340 de zile pe an, trenuri electrice noi dar și 2.741 de kilometri de infrastructură feroviară nouă sau modernizată.
– Dezvoltarea agriculturii și a industriei alimentare este de asemenea un obiectiv important. Detaliați.
– În primul rând, suprafață irigabilă totală va ajunge la 2,8 milioane hectare, până în 2029. Aș adăuga investițiile în fermele românești, în valoare de 21 de miliarde de euro. Apoi, creșterea cu 20% a producției de alimente procesate în România, prin scheme de ajutor de stat de 1,2 miliarde euro în cadrul INVESTALIM și ROMALIMENT, program de investiții pentru 63 de ferme de creștere a porcilor și
puilor, până în 2029.
– Ca europarlamentar ați promovat și apărat interesele naționale ale României în politicile de coeziune ale Uniunii Europene. La acest capitol ce propune programul de guvernare al PSD?
– În primul rând, menținerea principiului managementului partajat în politica de coeziune. Ce înseamnă asta pentru România? Potrivit acestui principiu, responsabilitatea gestionării unui program cu finanțare europeană este împărțită între Comisia Europeană și autoritățile naționale din țările UE, astfel încât 70% din programele UE să fie guvernate de acest principiu. În discuțiile preliminare publicării cadrului legislativ pentru politica de coeziune post-2027 și, ulterior, în negocierea acestuia, se va promova introducerea unor alocări specifice, similare Fondului de Coeziune actual, pentru statele membre cu infrastructură de transport și infrastructură de bază (apă și apă uzată), insuficient dezvoltate pentru a putea susține o economie competitivă.
La fel de importantă este susținerea întreprinderilor mari din industrie pentru a obține finanțări europene. Pentru ca România să poată să își susțină industria în dezvoltarea de tehnologii competitive, Guvernul PSD va susține, în negocierile preliminare pentru politica de coeziune post-2027, eligibilitatea întreprinderilor mari din politica de coeziune.
– Antreprenorii români se plâng de regulile mult prea complicate când vine vorba despre domeniul achizițiilor publice.
– Așa e! În acest context, avem în vedere simplificarea regulilor de achiziții publice și profesionalizarea în domeniul achizițiilor publice. Guvernul PSD va solicita Comisiei Europene revizuirea directivelor în domeniul achizițiilor publice, pentru a asigura coerența și corelarea prevederilor sectoriale, cu obiectivul final de simplificare a procedurilor. Revizuirea directivelor trebuie să fie susținută de un pachet de măsuri legat de profesionalizarea în domeniul achizițiilor publice, prin asigurarea de expertiză adecvată.
Totodată, vom solicita prelungirea termenului de implementare a Mecanismului de Redresare și Reziliență pentru utilizarea integrală a fondurilor alocate. Guvernul PSD va susține modificarea tuturor reglementărilor necesare pentru prelungirea termenului de implementare a Mecanismului de Redresare și Reziliență cu cel puțin un an, respectiv până la 1 decembrie 2027.
– Ce obiective ar putea fi realizate cu fondurile europene absorbite în perioada 2025-2028?
– Într-adevăr, discutăm de peste 65 de miliarde de euro. Avem mai multe ținte realizabile până în 2025, dar pe înțelesul tuturor aș enumera: 27.000 de firme sprijinite, 2.000 de cercetători sprijiniți, care vor beneficia de infrastructuri de cercetare îmbunătățite, +1.250 MW capacități noi de energie electrică regenerabilă instalate, 3.000 km de cale ferată, construită, modernizată sau reabilitată, 3.000 km de drumuri noi sau modernizate, inclusiv autostrăzi, 7.000 de locuințe pentru grupuri vulnerabile.
Obiective pentru creșterea accesului la sănătate
– Finalizarea celor 3 spitale regionale, construirea a 10 noi spitale și modernizarea a 17 spitale.
– Modernizarea și dotarea a 2.600 de cabinete pentru medicii de familie.
– Construirea și dotarea a 200 de centre comunitare medicale în mediul rural și urban mic
Obiective pentru creșterea accesului la educație
– Reducerea abandonului școlar la sub 11%, iar pentru primele 8 clase la sub 3%.
– Reducerea analfabetismului funcțional la sub 40%.
– 90% dintre copiii cu vârsta între 3 și 6 ani vor frecventa învățământul preșcolar.
– 500.000 de elevi și 250.000 de studenți vor beneficia de diverse forme de sprijin pentru a putea urma cursurile școlare sau universitare.
– Programul Masă sănătoasă va fi generalizat pentru toți elevii.
– Peste 9.000 de școli, 75.000 de săli de clasă și 10.000 de laboratoare vor fi dotate cu resurse tehnologice noi.
– Conectarea tuturor școlilor la internet de mare viteză și realizarea unei Platforme naționale de lecții virtuale pentru toate materiile, inclusiv cu laboratoare virtuale.
– 1.220 de microbuze electrice vor asigura transportul elevilor din localitățile izolate, în special în zonele rurale.
– Construcția a 900 de creșe și grădinițe.
Publicitate electorală – Comandat de Partidul Social Democrat, filiala Brăila, executat de SC Double P Media SRL, cod mandatar financiar 11240017
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















