Social Media

Cultură

Revoluția din decembrie 1989 își va avea locul ei la Muzeul Brăilei „Carol I”

Timp de citire: 2 minute

• vineri, 15 decembrie, în Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I”, s-a desfășurat o amplă manifestare dedicată etapelor Revoluției din Decembrie 1989, de la Brăila • în cadrul manifestării, a fost încheiat un Protocol de colaborare între Asociația Uniunea Revoluționarilor din Decembrie 1989 și Muzeul Brăilei „Carol I”
 
Vineri, 15 decembrie, de la ora 12.00, Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” a găzduit manifestarea „Decembrie 89 – Etapele Revoluției la Brăila: înainte și după 22”, cu participarea revoluționarilor Marian Gheorghiu, Vasile Datcu și Valentin Popa.
La eveniment, au fost prezenți muzeografi, istorici, revoluționari și elevi ai mai multor licee de prestigiu din Brăila, care au aflat, uniii pentru prima dată, informații despre Revoluția din Decembrie 1989, de la Brăila, despre cei care, riscându-și libertatea și viața, au „uneltit” împotriva dictatorului comunist și despre contrarevoluția care a făcut zeci de victime numai în orașul nostru.
În cadrul manifestării dedicată Revoluției din Decembrie 1989, a fost semnat un protocol între Asociația Uniunea Revoluționarilor din Decembrie 1989, reprezentată de dl. Marian Gheorghiu, și Muzeul Brăilei „Carol I”, reprezentat de conf. dr. Costin Croitoru, managerul instituției. Potrivit protocolului, părțile au stabilit de comun acord să colaboreze pentru cunoașterea adevărului despre Revoluția anticomunistă din decembrie 1989, să apere perpetuarea adevărului istoric și valorile Revoluției Române din Decembrie 1989 pe plan local și național, să apere idealurile Revoluției, principiile libertății și democrației și să colecteze documente, obiecte, materiale de recuzită și fotografii din perioada Revoluției, în vederea înființării unui sector dedicat acestei perioade la Muzeul Brăilei „Carol I”. Se vor avea în vedere, de asemenea, organizarea unor activități culturale și educative dedicate Revoluției din Decembrie 1989.
Au rostit acoluțiuni Marian Gheorghiu, Vasile Datcu și Valentin Popa, revoluționari brăileni care s-au aflat în miezul evenimentelor de acum mai bine de trei decenii, care au însângerat străzile Brăilei și au marcat sfârșitul dictaturii comuniste. Tot vineri, a fost inaugurată Expoziția „Dușmance ale popurului”, dedicată femeilor care au avut de suferit în temnițele comuniste.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧