Social Media

Sănătate

Revolta medicilor de la fostul Spital 3

Timp de citire: 10 minute

• autorităţile locale au propus ca pacienţii COVID-19 în stare gravă să fie trataţi în pavilionul B al Spitalului Judeţean Brăila • în replică, medicii susţin că nu e deloc o soluţie bună, neexistând cele necesare desfăşurării activităţii în forma propusă • prefectul Cătălin Boboc susţine că ar fi avut o întâlnire cu reprezentanţii celor care au semnat petiţia şi ar fi ajuns la concluzia că aceştia nu primiseră toate informaţiile necesare • oficialul a mai declarat că problema a fost rezolvată în urma discuţiilor • în ciuda protestelor medicilor de la fostul Spital 3, liderii PSD Brăila, Ion Rotaru şi Aurel Simionescu, susţin că este vorba despre o măsură preventivă, care trebuie respectată, atât timp cât a fost analizată şi aprobată de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă • PSD-iştii au criticat şi lipsa de transparenţă a Prefecturii Brăila, în privinţa raportării situaţiilor privind cazurile de COVID-19
 
O hotărâre luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a stârnit revoltă în rândul medicilor din pavilionul B al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. Actul prevede ca pacienţii infectaţi cu COVID-19 aflaţi în stare gravă să fie trataţi în fostul Spital 3, care dispune de 500 de paturi, din care 20 ATI. Ceilalţi pacienţi infectaţi cu coronavirus, dar care au forme uşoare sau medii vor fi trataţi în Corpul C al SJU, în spitalul de Pneumoftiziologie sau Psihiatrie, în funcţie de celelalte patologii pe care le au. În finalul documentului, se precizează că hotărârea va fi postată pentru o perioadă de 30 de zile pe site-ul Instituţiei Prefectului, însă acest lucru nu s-a întâmplat până ieri.
Aşa cum spuneam, documentul a stârnit revoltă în rândul medicilor de la pavilionul B care au înaintat nemulţumirile lor prefectului. Aceştia susţin că „atât timp, cât Ministerul Sănătăţii a stabilit ca pacienţii cu COVID-19 să fie trataţi în secţiie: Boli Infecţioase, Pneumologie, Medicină Internă, iar cazurile grave în ATI, cum justificaţi faptul că Pavilionul B al SJU devine spital COVID, neavând în structură secţiile de bază (Boli Infecţioase, Pneumologie)? Secţia ATI din Pavilionul B deţine 3 ventilatoare şi infrastructua acesteia, nu asigură circuit specific pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19. Dacă UPU este situat în Pavilionul A, secţia de Boli Infecţioase în imediata vecinătate, secţia ATI ultramodernă, cu număr mare de ventilatoare şi infrastructura corespunzătoare, de ce cazurile de COVID-19 nu sunt tratate în totalitate în această locaţie?”. Documentul continuă şi cu alte întrebări care dezvăluie că planul aprobat pentru tratarea bolnavilor de COVID nu ar fi tocmai aplicabil. „Conform cărui protocol, secţii care nu se află în prima linie de tratament a COVID-19, (Chirurgie generală, Gastroenterologie, Reumatologie, Diabetologie) sunt obligate să îşi desfăşoare activitatea într-un spital COVID, folosind acelaşi hol şi acelaşi lift, personalul medical fiind extrem de expus?”.
Într-o teleconferinţă de presă, prefectul judeţului Cătălin Boboc a explicat că, după ce a primit hârtia din partea medicilor, s-a întâlnit cu reprezentanţii cadrelor medicale ce au semnat actul. Concluzia a fost că doctorii nu au fost informaţi. „Aseară (miercuri  seară – n.r.) am avut o întâlnire cu dânşii la Prefectură. Cred că aţi văzut şi dumneavoastră acel act. Era o petiţie către Instituţia Prefectului. M-am întâlnit cu reprezentanţii cadrelor medicale. Am înţeles un lucru încă de când am văzut documentul, şi anume că oamenii nu erau informaţi. Le-am explicat despre ce este vorba. Mi-am asumat acest rol, deşi spitalul nu e în subordinea prefectului, cel mai important, în aceste momente în care cu toţii ne uităm spre lumea medicală, e să discutăm cu oamenii, să le explicăm problema şi după să ne putem baza pe dânşii. Cred că majoritatea problemelor au fost discutate, lămurite şi, cel puţin la finalul discuţiei, cred că lucrurile s-au rezolvat, eu asta am înţeles. Managerul Spitalului Judeţean, Delia Râşnoveanu nu a fost prezentă. Pe parcursul discuţiei, au venit şi doamna director medical Alina Neacşu şi domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, pentru că Spitalul Judeţean e în subordinea Consiliului Judeţean”.
 
Liderii PSD Brăila susţin că măsura era necesară
 
 
Contactaţi telefonic de redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei”, liderii PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru şi fostul primar Aurel Simionescu au cam ridicat din umeri în privinţa celor semnalate de medicii din Corpul B al SJU Brăila, precizând că este vorba despre o măsură preventivă, care trebuia luată. Concret, preşedintele PSD Brăila, Ion Rotaru, a afirmat că totul porneşte de la o propunere a Ministerului Sănătăţii care spune că în fiecare judeţ trebuie să existe o locaţie (un spital) unde să se trateze exclusiv pacienţii cu COVID-19. Astfel, la sugestia Direcţiei de Sănătate Publică, dar şi cu acceptul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila s-a ajuns la concluzia că fostul Spital 3 ar fi potrivit pentru asta.
“A fost Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, au convocat directorii de spitale şi au ajuns la concluzia că la Corpul B de la Spitalul Judeţean se poate face această alocare preventivă pentru situaţia care ar putea să apară. Acolo urmează, după ce se pune verdictul final de către DSP – apropo de circuite, de relocări şi aşa mai departe -, să se aloce acelei clădiri destinaţia pentru bolnavii care pot fi infectaţi cu COVID-19. Pe cale de consecinţă, e o decizie a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă şi ea trebuie respectată pentru că este o nevoie. Nu ne putem juca cu o situaţie care poate să apară şi să nu poată fi gestionată din lipsă de spaţii, de dotare şi de tot ceea ce înseamnă circuite şi punerea la dispoziţie a tuturor condiţiilor pentru tratament. Eu pot să accept că nu sunt asigurate toate condiţiile la Pavilionul B. Pot să accept că sunt nişte probleme. Dar noi trebuie să ne adaptăm la situaţiile existente, pentru că nu aş vrea să ajungem cumva în postura în care sunt italienii sau spaniolii, unde am văzut că oamenii sunt culcaţi pe holuri în spital. Deci nu e de joacă cu chestiunea asta! Nu e dorinţa cuiva sau moftul cuiva. E o necesitate. Ea trebuie tratată ca atare, cu responsabilitate. Şi asta este soluţia”, a declarat Rotaru.
Acesta a mai adăugat că dacă sunt alte propuneri mai fezabile, întotdeauna există loc de discuţii, însă a dorit să sublinieze că nu crede că la nivelul Comitetului pentru Situaţiile de Urgenţă nu s-au luat în calcul toate opţiunile.
Şi preşedintele executiv al PSD Brăila, Aurel Simionsecu a afirmat că într-adevăr în astfel de situaţii soluţia ideală ar fi fost ca lucrurile să fie discutate cât se poate de bine şi odată luată o hotărâre, toţi factorii implicaţi să o respecte. Fie aceştia şi cadre medicale.
“Eu înţeleg că au avut o discuţie în legătură cu o chestiune mai complexă. A venit după povestea aceea când s-a propus să se mute pacienţii de la Galaţi la Brăila şi invers. Au avut această analiză şi au făcut un întreg circuit, ca să spun aşa. Au introdus în format şi TBC, şi Psihiatria. Adică aceia care sunt cu TBC şi au COVID-19 să îi ducă la TBC, cei care sunt la Psihiatrie, să îi ducă acolo şi să îi consulte întâi, ca să nu mai fie problema că oamenii nu au spus adevărul. Deci în contextul acesta. Şi să rămână aripa Spitalului 3 strict pentru cei care au COVID-19 şi care sunt într-o stare mai mult sau mai puţin gravă, dar în stare de spitalizare, iar restul, care sunt cu TBC şi au COVID, care sunt pentru psihiatrie şi au COVID, să se ducă la acele spitale. Deci nu a fost o analiză legată strict de Spitalul 3. Că trebuia să discute între ei, asta este altceva. Dar întotdeauna o decizie o să supere. De aceea e bine când se ia o astfel de măsură, să se facă o discuţie, o analiză cât mai bine posibil şi spus apoi: «Gata, asta este şi cu asta basta!» Dar să ştie toată lumea că s-a luat măsura x”, a precizat Simionescu.
 
Social-democraţii, supăraţi pe lipsa de transparenţă
 
Cât despre lipsa de transparenţă cu care se tratează problema cazurilor legate de COVID-19 la Brăila, liderii social-democraţilor au dorit să tragă un semnal de alarmă. Aceştia au pornit de la faptul că, ieri, au apărut informaţii “pe surse” privind existenţa a două noi cazuri de persoane confirmate cu COVID-19 în oraşul nostru, iar Prefectura Brăila nu a raportat nimic despre acest lucru.
“Asta este o bătaie de joc la adresa oamenilor. Pentru că a te ascunde după ceva este o mare eroare! Eu pot să înţeleg că ei trebuie să raporteze eventual la nivel central situaţia care există la Brăila, dar oamenii din judeţe trebuie să fie informaţi. Nu ne putem ascunde după deget, pentru că realitatea tot iese la iveală până la urmă. Oamenii trebuie să fie informaţi ce situaţii au apărut la Brăila, unde se întâmplă lucrul ăsta. Trebuie să ştie care sunt cazurile, în ce stadiu sunt. Secretomania asta care e acum impusă cumva printr-o decizie, este total disporporţionată şi absolut de nacceptat în situaţia de astăzi! Fără discuţie că ar trebui să ştim în ce stare se află aceşti bolnavi. Nu este o problemă care să fie lăsată pur şi simplu şi să aflăm a şaptea zi ce se întâmplă la Brăila. Accesul presei şi al oamenilor la informaţii trebuie să existe nestingherit. Nu văd niciun fel de motiv de a ascunde sub preş anumite situaţii care apar. Situaţia este gestionată prost din punctul meu de vedere de la nivel naţional. S-au luat nişte măsuri, dar ceea ce trebuia să se facă în primul rând, nu s-a întâmplat. Testarea personalului medical – vezi Suceava, Iaşi. Deci testarea celor care se află în prima linie. Asigurarea materialelor trebuia să se facă cu două luni în urmă, nu acum pe ultima sută. Cu consecinţele care apar odată cu îmbolnăvirea personalului medical şi a tuturor celor cu care au intrat în contact”, a declarat Rotaru.
 
 

Sănătate

Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității

• diabetul și obezitatea devin două dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea publică, iar medicii atrag atenția că prevenția nu mai poate fi amânată • cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, Revista Repere Medicale aduce în prim-plan această realitate printr-o amplă campanie de informare și testare gratuită, desfășurată la Galați, Brăila și Ianca, cu implicarea medicului diabetolog Dr. Cristina Chiriță-Voineag, doctor în Științe Medicale

Publicat

în

Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității

Un test de glicemie poate dura doar câteva minute, însă informația pe care o oferă poate reprezenta începutul unui drum important către un diagnostic precoce și o viață mai sănătoasă. Pornind de la această realitate, Revista Repere Medicale organizează, cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, o amplă campanie de informare, educație pentru sănătate și testare gratuită, care va aduce prevenția mai aproape de comunitățile din Galați, Brăila și Ianca.

Un rol important în această campanie îl are dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar și doctor în Științe Medicale, care se implică frecvent în acțiuni de informare, educație pentru sănătate și prevenție, considerând că astfel de inițiative sunt esențiale pentru conștientizarea riscurilor asociate diabetului și obezității.

Prin participarea activă la întâlnirile cu publicul, medicul trage un semnal de alarmă asupra consecințelor unui stil de viață nesănătos și insistă asupra importanței depistării precoce a factorilor de risc, a controalelor medicale periodice și a adoptării unor obiceiuri sănătoase, subliniind că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția bolii, nu după instalarea acesteia.

Marcarea Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, nu înseamnă doar o serie de evenimente dedicate unei afecțiuni cronice, ci reprezintă un prilej de a readuce în atenția publică o problemă medicală cu implicații profunde asupra sănătății individuale și colective. Diabetul zaharat continuă să fie una dintre marile provocări ale medicinei contemporane, iar asocierea tot mai frecventă cu obezitatea, sedentarismul și dezechilibrele metabolice impune o abordare complexă, în care prevenția și educația medicală trebuie să ocupe un loc central.

În spatele unui diagnostic de diabet se află, de multe ori, ani întregi în care factorii de risc au fost ignorați, controalele medicale au fost amânate, iar semnalele transmise de organism nu au primit atenția necesară. Tocmai de aceea, campaniile de screening și informare au o importanță deosebită: îi ajută pe oameni să-și cunoască starea de sănătate, să înțeleagă riscurile și să solicite ajutor medical înainte ca eventualele dezechilibre să evolueze către complicații.

Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, implicare activă în promovarea prevenției

Unul dintre momentele importante ale campaniei va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Brăila Mall, unde brăilenii vor putea beneficia de testare gratuită a glicemiei și informații medicale de specialitate, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar, doctor în Științe Medicale și șef de lucrări la disciplina Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.

Prezența medicului într-o astfel de campanie depășește cadrul unei simple acțiuni de testare. Este vorba despre o întâlnire directă între specialist și comunitate, într-un spațiu accesibil, în care oamenii pot primi informații medicale corecte, pot înțelege mai bine factorii care le influențează sănătatea și pot afla ce pași trebuie să urmeze atunci când rezultatele testărilor indică posibile probleme. Experiența clinică și activitatea universitară îi permit medicului să abordeze prevenția dintr-o perspectivă complexă, care îmbină practica medicală, cercetarea și educația. În cazul diabetului zaharat, această abordare este cu atât mai importantă cu cât boala nu trebuie privită exclusiv prin prisma valorilor glicemiei, ci în contextul întregului profil metabolic al pacientului. Un aspect asupra căruia specialistul atrage atenția în mod deosebit este legătura dintre obezitate și diabetul zaharat de tip II.

Excesul ponderal, în special acumularea grăsimii la nivel abdominal, favorizează apariția rezistenței la insulină, mecanism care poate conduce, în timp, la creșterea glicemiei și la instalarea diabetului. De aceea, evaluarea unei persoane nu trebuie să se oprească la o singură valoare. Glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și trigliceridele sunt indicatori care trebuie urmăriți împreună, deoarece dezechilibrele lor pot indica un risc metabolic și cardiovascular crescut. Pentru Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, asemenea acțiuni reprezintă și o oportunitate de a transmite un mesaj esențial: prevenția nu începe în cabinetul medicului, atunci când boala este deja instalată, ci în viața de zi cu zi, prin alegeri alimentare corecte, mișcare, monitorizare medicală și informare.

Diabetul și obezitatea, două probleme care nu mai pot fi privite separat

Tema centrală a campaniei  a fost dezvoltată și în cadrul conferinței ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, organizată de Revista Repere Medicale în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați. Evenimentul și-a propus să aducă împreună profesioniști din domeniul medical pentru o dezbatere asupra relației dintre diabetul zaharat și obezitate, două afecțiuni strâns legate, care contribuie semnificativ la creșterea riscului de boli cardiovasculare și a altor complicații cronice. Obezitatea nu reprezintă doar o problemă de ordin estetic sau o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Este o afecțiune complexă, cu mecanisme metabolice și hormonale, care poate influența funcționarea întregului organism.

În special obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip II. În acest context, controlul greutății corporale devine o componentă importantă a prevenției. O alimentație echilibrată, reducerea consumului de produse ultraprocesate, limitarea zaharurilor, activitatea fizică regulată și respectarea controalelor medicale pot contribui la reducerea riscului metabolic. Mai mult, depistarea precoce a prediabetului oferă posibilitatea intervenției înainte de instalarea diabetului zaharat de tip II. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicii insistă asupra evaluărilor periodice, în special în cazul persoanelor supraponderale, sedentare sau cu antecedente familiale de diabet.

De ce este important să ne testăm glicemia?

Unul dintre mesajele centrale ale campaniei este că diabetul poate evolua mult timp fără manifestări evidente. Setea excesivă, urinările frecvente, oboseala persistentă, vederea încețoșată sau scăderea inexplicabilă în greutate pot reprezenta semnale ale unei probleme metabolice, însă absența simptomelor nu exclude existența bolii. Testarea glicemiei este un prim pas în evaluarea riscului, însă o valoare obținută în cadrul unei acțiuni de screening nu reprezintă, singură, un diagnostic de diabet.

Rezultatele care ridică suspiciuni trebuie urmate de consult medical și investigații de laborator recomandate de specialist, precum glicemia à jeun (sau pe nemâncate) și hemoglobina glicată (HbA1c). Tocmai această diferență dintre screening și diagnostic trebuie înțeleasă de populație. O testare gratuită poate atrage atenția asupra unei posibile probleme, dar confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei medicale aparțin medicului. Prin participarea specialiștilor, campania își propune să transforme simpla testare într-un demers real de educație pentru sănătate.

Testări gratuite în Galați, Brăila și Ianca

Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului se vor desfășura în mai multe locații, astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de evaluarea gratuită a glicemiei și de informații despre prevenirea diabetului zaharat. Programul campaniei este următorul:

– 12 noiembrie 2026 | Grădina Botanică din Galați | ora 09:00 – Conferința ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, dedicată profesioniștilor din domeniul medical.

– 14 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – Testarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.

– 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – Testare gratuită și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.

– 15 noiembrie 2026 |Selgros Galați | 10:00–13:00 – Continuarea acțiunii de screening, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.

– 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – Determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.

Participarea este o ocazie pentru cetățeni de a acorda câteva minute propriei sănătăți, de a-și verifica glicemia și de a afla care sunt factorii ce pot favoriza apariția diabetului.

Citește articolul complet

Sănătate

O nouă materie ar putea deveni obligatorie în școli. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete

Publicat

în

O nouă materie ar putea deveni obligatorie în toate școlile din România. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete

Educația pentru sănătate ar putea deveni materie obligatorie în școlile din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pregătește, împreună cu Ministerul Educației, introducerea unor module dedicate acestui domeniu.

Acestea ar urma să fie adaptate în funcție de vârsta elevilor și să includă teme precum alimentația, prevenția bolilor, vaccinarea, sportul și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ministrul susține că disciplina trebuie să fie obligatorie, deoarece varianta opțională riscă să nu fie aplicată în școli.

Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI – Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN. Alexandru Rogobete a explicat că prevenirea problemelor de sănătate trebuie să înceapă încă din copilărie și că școala are un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase.

Ministrul Sănătății vrea ca educația pentru sănătate să fie obligatorie

Alexandru Rogobete a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației despre introducerea acestei componente în programa școlară și că există deschidere pentru proiect.

Oficialul consideră că educația pentru sănătate nu ar trebui să rămână o disciplină opțională, deoarece experiențele anterioare arată că o astfel de abordare nu garantează desfășurarea efectivă a cursurilor.

„Educația în școli va fi o materie obligatorie. Va fi obligatorie, pentru că, dacă rămâne opțională, nu se va face. Am avut experiența asta în trecut și cred că trebuie să depășim această barieră”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Acesta a explicat că demersul trebuie să aibă o abordare mai amplă, care să nu se limiteze la informațiile medicale.

„Cred că în această situație, pentru această componentă, este nevoie de o abordare 360 de grade, pentru că aici nu discutăm doar despre medicină, discutăm și despre educație pentru sănătate. Și aș începe cu acest aspect”, a afirmat Alexandru Rogobete.

Ce vor învăța elevii la noua materie

Potrivit ministrului, modulele de educație pentru sănătate ar urma să fie organizate în funcție de grupele de vârstă, astfel încât informațiile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor.

Printre subiectele care ar putea fi abordate se numără alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, activitatea fizică și adoptarea unui stil de viață sănătos.

„Mă bucur că avem un ministru al Educației deschis la această propunere. Am avut discuții prealabile deja cu dumnealui și pregătim pentru anul viitor un modul de educație pentru sănătate în școli, structurat pe grupe de vârstă, care să includă, pe lângă zonele specifice, și această componentă, de exemplu, alimentația”, a declarat ministrul.

Alexandru Rogobete a insistat și asupra importanței explicării unor noțiuni medicale de bază încă din primii ani de școală.

„Cred că este important să le explicăm copiilor, în funcție de vârstă, cât de importante sunt screeningul și prevenția, vaccinarea, care este tot o componentă a prevenției, sportul și stilul de viață”, a mai spus acesta.

Obezitatea, una dintre problemele majore de sănătate publică

Ministrul Sănătății a făcut anunțul în contextul discuțiilor despre obezitate, o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane.

Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, aproximativ șapte din zece persoane din România sunt supraponderale, iar aproape patru din zece adulți suferă de obezitate. Boala este asociată cu peste 200 de complicații și generează costuri importante pentru sistemul medical.

În acest context, autoritățile consideră că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția problemelor de sănătate, iar educația copiilor privind alimentația și mișcarea poate contribui la formarea unor comportamente sănătoase.

Deocamdată, introducerea disciplinei obligatorii nu este o măsură adoptată. Ministerele urmează să stabilească forma concretă a modulelor și modalitatea în care acestea vor fi incluse în programa școlară.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧