Sănătate
Remedii naturale din fructele toamnei – Tescovina (Cortex et semen vitis vinifera)
Cu o experiență de 48 de ani, farmacistul primar Ion Bobaru prepară și acum leacuri după rețete străvechi, multe din cea mai veche Farmacopee Română, tipărită la 1862 de brăileanul C.C. Hepites, cu aprobarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Practic, în cea mai veche farmacie din Brăila, farmacistul brăilean prepară leacuri la masa de lucru a lui Ion Faltis, aceeași de la 1897. Începând cu 2 februarie 2023, în fiecare joi, într-o rubrică dedicată, farmacistul Ion Bobaru va informa cititorii cu privire la folosirea corectă a plantelor medicinale, această binecuvântare pe care natura ne-a oferit-o tuturor.
Prima informație despre virtuțile terapeutice ale tescovinei am prezentat-o acum 11 ani în revista Formula As. De-a lungul timpului, această știre a fost preluată de mass media audio vizuală și presa scrisă: Adevărul, Cotidianul, Radio România Actualități, Realitatea, Agerpres, Antena 3, Pro TV, TVR, Kanal D, revistele Cariere, Q magazine, Leacuri mănăstirești.
Acum este vremea culesului. De aceea vă prezint acest produs secundar rămas în procesul de vinificație a strugurilor: tescovina.
Pentru mine, ca farmacist, una dintre cele mai valoroase materii prime pe care mi le oferă toamna este vița-de-vie. Mustul și vinul sunt doar produse secundare, tescovina este de fapt adevărata sursă de principii active, cea care transformă strugurii roșii și negri în medicamente naturale. Explicația este foarte simplă: coaja, pulpa și sâmburii strugurilor de culoare închisă au cel mai ridicat conținut de resveratrol, antioxidantul care a revoluționat medicina secolului XXI, zeci de pagini fiind dedicate studiului și cercetării acestuia. Acțiunea lui este amplificată de prezența flavonoizilor, a antocianilor, a quercitinei și a taninurilor, a acizilor organici, a micro și oligo elementelor, a vitaminelor lipo și hidrosolubile, substanțe ce întăresc și însănătoșesc întregul organism. În popor i se mai spune «boască» sau «boștină», iar denumirea de «tescovină» provine de la tradiționalul teasc, acea presă manuală, pe care o mai întâlnim și azi în gospodăriile țărănești. De obicei, tescovina este folosită pentru prepararea țuicii, este dată ca hrană la animale sau, pur și simplu, aruncată. Însă puțini știu că tescovina este, de fapt, esența binefăcătoare din struguri, pentru că toate principiile active sunt concentrate în coajă, pulpă și sâmburi. Doar 10% din resveratrol trece în vinul roșu, 90% rămâne în tescovină. Ceea ce oamenii aruncă este, de fapt, esența vindecătoare a strugurilor, principala lor sursă de sănătate
“Miracolul francez” este denumirea fenomenului descoperit de oamenii de știință și se referă la o serie de beneficii de sănătate dobândite de francezi prin consumul zilnic de vin roșu. Explicația este doar parțial adevărată pentru că rezveratrolul, răspunzător de întreținerea sănătății, nu se găsește așa de mult în vin, el nefiind solubil în must. El rămâne în tescovină.
Obținerea tescovinei
Pentru obținerea tescovinei, cei mai indicați sunt strugurii roșii sau negri, recoltați din hibrizii producători, având în vedere că aceștia sunt mai rezistenți la boli și la dăunători și nu sunt necesare, în timpul vegetației, multe tratamente fitosanitare pentru combaterea acestora, ca la soiurile nobile. Aceste fungicide și pesticide au remanență (rămân) în coaja strugurilor.
Uscare și conservare
Din boabele de struguri desprinse de pe ciorchine și zdrobite, se obține mustuiala. După câteva zile, mustul se separă prin presare de tescovină. Din 10 kg de struguri se obțin aproximativ 6 kg de must, 3kg de tescovină și 1 kg ciorchini. Păstrând proporțiile, putem deduce că orice cantitate de struguri am prelucra, obținem aproximativ o treime tescovină. În timp ce sucul din struguri (mustul) urmează drumul vinului, pentru tescovină începe procesul de uscare și procesare, care se va folosi ca remedii terapeutice
Amestecul de coajă, pulpă presată și sâmburi se întinde în strat subțire, în încăperi bine aerisite, terase, prispe, șoproane, poduri, verande, mai puțin bucătăriile sau balcoanele de bloc. Deshidratarea (uscarea) poate dura 2-3 săptămâni, perioadă în care este necesar să întoarcem zilnic stratul de tescovină, grăbind astfel uscarea și pentru a evita apariția mucegaiului și formarea așa numitelor musculițe „bețive” ale vinului, specifice fructelor aflate în fermentație. Ele sunt inofensive din punct de vedere bacteriologic, nefiind purtătoare de microbi. Factorii favorizanți pentru apariția acestor musculițe sunt tescovina, ca factor nutritiv, și umezeala din ea, ca factor favorizant. Se constată dispariția spontană a musculițelor, după uscarea completă a tescovinei.
Procesul se încheie atunci când tescovina împrumută aspectul fructelor confiate și devine sfărâmicioasă. Prin uscare, cantitatea de produs se reduce la jumătate. Se păstrează în săculețe din pânză sau tifon.
Preparate din tescovina pentru uz intern
Pulbere: Se obține simplu, prin mărunțirea cât mai fină a tescovinei uscate, ușor prăjită. În gospodărie se poate folosi o râșniță de cafea. Se consumă câte o linguriță de 2 -3 ori pe zi, luată cu un lapte fermentat sau amestecată cu miere sau un suc natural. Această formă farmaceutică este cea mai recomandată a fi folosită ca remediu, fiind modul cel mai natural de administrare.
Ce boli vindecă:
Pulberea din coji și pulpă de strugure menține tinerețea inimii și a vaselor de sânge, previne hipertensiunea și tensiunea arterială oscilantă.
În plus, preîntâmpină apariția osteoporozei, ameliorează semnificativ simptomele gutei și artritei.
De asemenea, reglează tranzitul intestinal, fiind utilă în constipații cronice, dacă este consumată cu regularitate.
Tescovina uscată și măcinată este recomandată și bolnavilor de diabet, deoarece zahărul conținut de struguri a trecut în must. Resveratrolul și celelalte principii active îmbunătățesc considerabil asimilarea insulinei și reprezintă un bun adjuvant în tratament.
Acesta este de fapt marele avantaj al tescovinei: te poți bucura de calitățile vindecătoare ale strugurilor roșii, fără să consumi struguri sau vin!
Tinctura: Având în vedere că principiul bioactiv, resveratrolul, este greu solubil în soluții apoase sau slab alcoolice, se recomandă ca la prepararea tincturii să se folosească alcool de cel puțin 80 grade, altfel extracția resveratrolului este nesemnificativă.
Pentru obținerea tincturii de tescovină se folosește procedeul clasic, adică: 20 g tescovină uscată și măcinată mărunt la râșnița de cafea se ține la macerat în 100 ml alcool de minimum 80 grade timp de 10 zile, agitându-se de câteva ori pe zi. Apoi se filtrează prin tifon și se lasă la decantat 6 zile la frigider, după care se separă partea limpede de reziduu și se divizează în sticluțe de 20 sau 30 ml cu dop picurător. Se folosește în doze de 30 picături de 2 ori pe zi. Indicațiile terapeutice sunt asemănătoare cu cele prezentate la pulbere.
Preparate cosmetice: Tescovina poate fi și o neprețuită sursă de frumusețe, un adevărat elixir pentru tenul uscat și ridat, care și-a pierdut luminozitatea. Industria cosmetică a profitat din plin de calitățile terapeutice ale strugurilor roșii, care, alături de afine, constituie principala sursă de extragere a moleculei anti-îmbătrânire. Simplu de preparat, ieftine și poate mai eficiente decât alte proceduri cosmetice, măștile pe bază de tescovină sunt la îndemâna oricui.
Masca din tescovină și castravete îndepărtează petele de pe față și aduce strălucire tenului. Se prepară amestecând 30 g de tescovină uscată foarte fin măcinată cu suc de castravete, până se obține o pastă moale care se aplică pe față și gât, evitând zona ochilor. După 20 de minute se îndepărtează cu apă călduță.
Masca din tescovină și argilă pentru față are proprietăți detoxifiante, calmante și nutritive. Se prepară simplu. Tescovina foarte fin măcinată, împreună cu o cantitate egală de argilă, se amestecă cu apă călduță până la obținerea unei paste, care se poate întinde ușor pe față. Se poate adăuga și puțină miere. Se aplică seara, pe tenul curat, se ține 30 minute, după care se spală.
Farmacia Faltis prepara în laboratorul propriu de pe strada Galați nr 29 creme cosmetice cu extract moale din tescovină.
Cremele noastre mai conțin vitaminele A, E, coenzima Q10, alantoină, acid hyaluronic. Folosite cu regularitate, cremele redau suplețea și luminozitatea tenului, protejându-l totodată de toxinele tot mai prezente în mediul înconjurător. Aceste creme se aplică seara, iar dimineața sunt indicate cremele cosmetice, așa-numitele «creme de zi», nutritive și hidratante, care pot fi pentru ten uscat, gras, normal sau mixt, preparate în laboratorul farmaciei.
Dacă procesul de procesare a tescovinei vi se pare greoi sau anevoios, preparate farmaceutice din tescovină le puteți găsi la farmacia Faltis.
De asemenea, găsiți la noi vinuri terapeutice de saschiu, ginkgo biloba, cătină, măceșe, echinaceea, iederă.
Nota farmacistului
Toate recomandările mele nu substituie un control medical și nu înlocuiesc o terapie medicamentoasă recomandată de medicii curanți. Ele sunt terapii complementare la medicația alopată.
Informații despre procesarea plantelor medicinale sau alte preparate produse în laboratorul propriu, pot fi găsite la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galați nr. 29, tel. 0239615931, email: farmaciafaltis@yahoo.com. Preparatele farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei www.farmaciafaltis.ro care este în curs de actualizare. Până la definitivarea actualizării pe site, este prezentată o listă cu toate prospectele la produsele preparate în farmacie. Farmacia deține “Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor” acordat de Colegiul Farmaciștilor din Romania.
În numărul viitor: “Remedii naturale din măceșe”
Sănătate
Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității
• diabetul și obezitatea devin două dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea publică, iar medicii atrag atenția că prevenția nu mai poate fi amânată • cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, Revista Repere Medicale aduce în prim-plan această realitate printr-o amplă campanie de informare și testare gratuită, desfășurată la Galați, Brăila și Ianca, cu implicarea medicului diabetolog Dr. Cristina Chiriță-Voineag, doctor în Științe Medicale
Un test de glicemie poate dura doar câteva minute, însă informația pe care o oferă poate reprezenta începutul unui drum important către un diagnostic precoce și o viață mai sănătoasă. Pornind de la această realitate, Revista Repere Medicale organizează, cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, o amplă campanie de informare, educație pentru sănătate și testare gratuită, care va aduce prevenția mai aproape de comunitățile din Galați, Brăila și Ianca.
Un rol important în această campanie îl are dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar și doctor în Științe Medicale, care se implică frecvent în acțiuni de informare, educație pentru sănătate și prevenție, considerând că astfel de inițiative sunt esențiale pentru conștientizarea riscurilor asociate diabetului și obezității.
Prin participarea activă la întâlnirile cu publicul, medicul trage un semnal de alarmă asupra consecințelor unui stil de viață nesănătos și insistă asupra importanței depistării precoce a factorilor de risc, a controalelor medicale periodice și a adoptării unor obiceiuri sănătoase, subliniind că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția bolii, nu după instalarea acesteia.
Marcarea Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, nu înseamnă doar o serie de evenimente dedicate unei afecțiuni cronice, ci reprezintă un prilej de a readuce în atenția publică o problemă medicală cu implicații profunde asupra sănătății individuale și colective. Diabetul zaharat continuă să fie una dintre marile provocări ale medicinei contemporane, iar asocierea tot mai frecventă cu obezitatea, sedentarismul și dezechilibrele metabolice impune o abordare complexă, în care prevenția și educația medicală trebuie să ocupe un loc central.
În spatele unui diagnostic de diabet se află, de multe ori, ani întregi în care factorii de risc au fost ignorați, controalele medicale au fost amânate, iar semnalele transmise de organism nu au primit atenția necesară. Tocmai de aceea, campaniile de screening și informare au o importanță deosebită: îi ajută pe oameni să-și cunoască starea de sănătate, să înțeleagă riscurile și să solicite ajutor medical înainte ca eventualele dezechilibre să evolueze către complicații.
Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, implicare activă în promovarea prevenției
Unul dintre momentele importante ale campaniei va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Brăila Mall, unde brăilenii vor putea beneficia de testare gratuită a glicemiei și informații medicale de specialitate, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar, doctor în Științe Medicale și șef de lucrări la disciplina Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.
Prezența medicului într-o astfel de campanie depășește cadrul unei simple acțiuni de testare. Este vorba despre o întâlnire directă între specialist și comunitate, într-un spațiu accesibil, în care oamenii pot primi informații medicale corecte, pot înțelege mai bine factorii care le influențează sănătatea și pot afla ce pași trebuie să urmeze atunci când rezultatele testărilor indică posibile probleme. Experiența clinică și activitatea universitară îi permit medicului să abordeze prevenția dintr-o perspectivă complexă, care îmbină practica medicală, cercetarea și educația. În cazul diabetului zaharat, această abordare este cu atât mai importantă cu cât boala nu trebuie privită exclusiv prin prisma valorilor glicemiei, ci în contextul întregului profil metabolic al pacientului. Un aspect asupra căruia specialistul atrage atenția în mod deosebit este legătura dintre obezitate și diabetul zaharat de tip II.
Excesul ponderal, în special acumularea grăsimii la nivel abdominal, favorizează apariția rezistenței la insulină, mecanism care poate conduce, în timp, la creșterea glicemiei și la instalarea diabetului. De aceea, evaluarea unei persoane nu trebuie să se oprească la o singură valoare. Glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și trigliceridele sunt indicatori care trebuie urmăriți împreună, deoarece dezechilibrele lor pot indica un risc metabolic și cardiovascular crescut. Pentru Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, asemenea acțiuni reprezintă și o oportunitate de a transmite un mesaj esențial: prevenția nu începe în cabinetul medicului, atunci când boala este deja instalată, ci în viața de zi cu zi, prin alegeri alimentare corecte, mișcare, monitorizare medicală și informare.
Diabetul și obezitatea, două probleme care nu mai pot fi privite separat
Tema centrală a campaniei a fost dezvoltată și în cadrul conferinței ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, organizată de Revista Repere Medicale în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați. Evenimentul și-a propus să aducă împreună profesioniști din domeniul medical pentru o dezbatere asupra relației dintre diabetul zaharat și obezitate, două afecțiuni strâns legate, care contribuie semnificativ la creșterea riscului de boli cardiovasculare și a altor complicații cronice. Obezitatea nu reprezintă doar o problemă de ordin estetic sau o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Este o afecțiune complexă, cu mecanisme metabolice și hormonale, care poate influența funcționarea întregului organism.
În special obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip II. În acest context, controlul greutății corporale devine o componentă importantă a prevenției. O alimentație echilibrată, reducerea consumului de produse ultraprocesate, limitarea zaharurilor, activitatea fizică regulată și respectarea controalelor medicale pot contribui la reducerea riscului metabolic. Mai mult, depistarea precoce a prediabetului oferă posibilitatea intervenției înainte de instalarea diabetului zaharat de tip II. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicii insistă asupra evaluărilor periodice, în special în cazul persoanelor supraponderale, sedentare sau cu antecedente familiale de diabet.
De ce este important să ne testăm glicemia?
Unul dintre mesajele centrale ale campaniei este că diabetul poate evolua mult timp fără manifestări evidente. Setea excesivă, urinările frecvente, oboseala persistentă, vederea încețoșată sau scăderea inexplicabilă în greutate pot reprezenta semnale ale unei probleme metabolice, însă absența simptomelor nu exclude existența bolii. Testarea glicemiei este un prim pas în evaluarea riscului, însă o valoare obținută în cadrul unei acțiuni de screening nu reprezintă, singură, un diagnostic de diabet.
Rezultatele care ridică suspiciuni trebuie urmate de consult medical și investigații de laborator recomandate de specialist, precum glicemia à jeun (sau pe nemâncate) și hemoglobina glicată (HbA1c). Tocmai această diferență dintre screening și diagnostic trebuie înțeleasă de populație. O testare gratuită poate atrage atenția asupra unei posibile probleme, dar confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei medicale aparțin medicului. Prin participarea specialiștilor, campania își propune să transforme simpla testare într-un demers real de educație pentru sănătate.
Testări gratuite în Galați, Brăila și Ianca
Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului se vor desfășura în mai multe locații, astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de evaluarea gratuită a glicemiei și de informații despre prevenirea diabetului zaharat. Programul campaniei este următorul:
– 12 noiembrie 2026 | Grădina Botanică din Galați | ora 09:00 – Conferința ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, dedicată profesioniștilor din domeniul medical.
– 14 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – Testarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – Testare gratuită și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
– 15 noiembrie 2026 |Selgros Galați | 10:00–13:00 – Continuarea acțiunii de screening, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – Determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
Participarea este o ocazie pentru cetățeni de a acorda câteva minute propriei sănătăți, de a-și verifica glicemia și de a afla care sunt factorii ce pot favoriza apariția diabetului.
Sănătate
O nouă materie ar putea deveni obligatorie în școli. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete
Educația pentru sănătate ar putea deveni materie obligatorie în școlile din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pregătește, împreună cu Ministerul Educației, introducerea unor module dedicate acestui domeniu.
Acestea ar urma să fie adaptate în funcție de vârsta elevilor și să includă teme precum alimentația, prevenția bolilor, vaccinarea, sportul și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ministrul susține că disciplina trebuie să fie obligatorie, deoarece varianta opțională riscă să nu fie aplicată în școli.
Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI – Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN. Alexandru Rogobete a explicat că prevenirea problemelor de sănătate trebuie să înceapă încă din copilărie și că școala are un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase.
Ministrul Sănătății vrea ca educația pentru sănătate să fie obligatorie
Alexandru Rogobete a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației despre introducerea acestei componente în programa școlară și că există deschidere pentru proiect.
Oficialul consideră că educația pentru sănătate nu ar trebui să rămână o disciplină opțională, deoarece experiențele anterioare arată că o astfel de abordare nu garantează desfășurarea efectivă a cursurilor.
„Educația în școli va fi o materie obligatorie. Va fi obligatorie, pentru că, dacă rămâne opțională, nu se va face. Am avut experiența asta în trecut și cred că trebuie să depășim această barieră”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Acesta a explicat că demersul trebuie să aibă o abordare mai amplă, care să nu se limiteze la informațiile medicale.
„Cred că în această situație, pentru această componentă, este nevoie de o abordare 360 de grade, pentru că aici nu discutăm doar despre medicină, discutăm și despre educație pentru sănătate. Și aș începe cu acest aspect”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Ce vor învăța elevii la noua materie
Potrivit ministrului, modulele de educație pentru sănătate ar urma să fie organizate în funcție de grupele de vârstă, astfel încât informațiile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor.
Printre subiectele care ar putea fi abordate se numără alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, activitatea fizică și adoptarea unui stil de viață sănătos.
„Mă bucur că avem un ministru al Educației deschis la această propunere. Am avut discuții prealabile deja cu dumnealui și pregătim pentru anul viitor un modul de educație pentru sănătate în școli, structurat pe grupe de vârstă, care să includă, pe lângă zonele specifice, și această componentă, de exemplu, alimentația”, a declarat ministrul.
Alexandru Rogobete a insistat și asupra importanței explicării unor noțiuni medicale de bază încă din primii ani de școală.
„Cred că este important să le explicăm copiilor, în funcție de vârstă, cât de importante sunt screeningul și prevenția, vaccinarea, care este tot o componentă a prevenției, sportul și stilul de viață”, a mai spus acesta.
Obezitatea, una dintre problemele majore de sănătate publică
Ministrul Sănătății a făcut anunțul în contextul discuțiilor despre obezitate, o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane.
Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, aproximativ șapte din zece persoane din România sunt supraponderale, iar aproape patru din zece adulți suferă de obezitate. Boala este asociată cu peste 200 de complicații și generează costuri importante pentru sistemul medical.
În acest context, autoritățile consideră că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția problemelor de sănătate, iar educația copiilor privind alimentația și mișcarea poate contribui la formarea unor comportamente sănătoase.
Deocamdată, introducerea disciplinei obligatorii nu este o măsură adoptată. Ministerele urmează să stabilească forma concretă a modulelor și modalitatea în care acestea vor fi incluse în programa școlară.






















