Cultură
REGAL “Dinu Lipatti” la Teatrul “Maria Filotti”
• spectacolul deschide Turneul naţional de promovare a celui mai nou produs discografic dedicat creaţiei şi personalităţii ilustrului muzician român • vor concerta pianistul Ştefan Doniga şi violonista Diana Jipa
Luni, 29 octombrie 2018, începând cu orele 18.00, în Sala Mare a Teatrului „Maria Filotti” va avea loc Recitalul pentru promovarea compact discului „DINU LIPATTI – compozitorul. Înregistrări în premieră”. Spectacolul de la Brăila va deschide Turneul naţional de promovare, în doar şase oraşe din ţară, a celui mai nou produs discografic dedicat creaţiei şi personalităţii ilustrului muzician român.
Protagoniştii înregistrării şi spectacolului sunt doi dintre cei mai activi şi mai apreciaţi tineri muzicieni din momentul actual: pianistul Ştefan Doniga şi violonista Diana Jipa. Acest disc reprezintă un eveniment pentru cultura românească, deoarece cuprinde creaţii semnate de DINU LIPATTI care nu au mai fost niciodată imprimate până în prezent, fiind realizat de către Asociaţia Culturală „Heart-Core”, cu susţinerea Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune, care îl va promova prin intermediul Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Partenerii locali ai acestui eveniment sunt: Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, Teatrul „Maria Filotti”, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Brăila, Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” şi Liceul de Arte „Hariclea Darclée”.
Lansarea acestui material discografic în anul Centenarului Marii Uniri şi la un an după celebrarea unui secol de la naşterea lui DINU LIPATTI este un eveniment de o deosebită importanţă pentru spaţiul cultural românesc. Proiectul are, de asemenea, o deosebită importanţă educativă, discul urmând a fi multiplicat în 500 de exemplare şi distribuit GRATUIT în toate şcolile de muzică şi bibliotecile din România.
În Sala Mare a Teatrului „Maria Filotti” Brăila vor concerta pianistul Ştefan Doniga şi violonista Diana Jipa
Protagoniştii înregistrării sunt doi dintre cei mai activi şi mai apreciaţi tineri muzicieni din momentul actual: pianistul Ştefan Doniga şi violonista Diana Jipa. Colaborarea dintre cei doi interpreţi are deja un istoric bogat, artiştii fiind alături pe scenă în repetate rânduri, atât în România, cât şi peste hotare, bucurându-se de fiecare dată de aprecieri superlative din partea audienţei şi a criticii de specialitate.
Pianistul Ştefan Doniga este unul dintre cei mai apreciaţi şi activi artişti ai generaţiei sale, colaborând cu instituţii de cultură de primă mărime din România şi susţinând concerte şi recitaluri în peste 20 de ţări. A imprimat, în premieră în România, integrala mazurcilor pentru pian de Alexandr Skriabin şi Suita a II-a pentru pian de Remus Georgescu şi a realizat în colaborare cu Institutul pentru Muzică de la Haga şi Orchestra Filarmonicii Janacek din Ostrava, Cehia, prima înregistrare mondială a Concertelor pentru pian numerele 2 şi 3 de Serghei Bortkiewicz, partituri descoperite recent, după aproape 90 de ani de la compunerea lor. În domeniul muzical, Ştefan Doniga desfăşoară o activitate amplă, alături de apariţiile scenice numărându-se susţinerea şi coordonarea organizării de cursuri de măiestrie în Austria, Cehia şi Coreea de Sud, realizarea unor cicluri de emisiuni de analiză muzicală pentru posturile culturale naţionale de radio şi televiziune, realizarea de ilustraţie muzicală pentru piese de teatru, regie tehnică de operă, conceperea de scenarii de teatru şi balet, traducerea şi publicarea de cărţi în domeniul artistic, precum şi o bogată activitate managerială ce include înfiinţarea şi conducerea artistică, timp de opt ani, a Filarmonicii din Giurgiu, înfiinţarea unei agenţii de impresariat artistic şi coordonarea a numeroase proiecte culturale în România şi peste hotare.
Violonista Diana Jipa este doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea prof. univ. dr. Valentina Sandu Dediu şi a urmat cursurile de licenţă şi de master ale aceleiaşi instituţii la clasa de vioară a profesorului Florin Croitoru. A susţinut recitaluri în România, Grecia, Italia, Cehia, Irlanda, Germania, Rusia, Belgia, Olanda, Coreea de Sud. A debutat ca solistă la vârsta de 10 ani, alături de Filarmonica din Braşov. Din 2007, a devenit o prezenţă constantă pe scenele Filarmonicilor din Iaşi, Braşov, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Târgovişte, Botoşani, Oradea. În prezent, este profesor de vioară la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice „Iosif Sava” din Bucureşti. Intrarea la acest spectacol va fi liberă.
Cultură
„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați
• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.
La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.
„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.
Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).
Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.
„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.
Cultură
Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila
• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.
Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.
„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.






















