Social Media

Cultură

Mariana Nicolesco: Un an al marilor celebrări

Timp de citire: 4 minute

Scriam în textul intitulat “Gloria cântului, Gloria Ţării”, publicat în caietul-program al Cursurilor de Măiestrie Artistică pe care le-am oferit în vară: «Celebrăm în acest an, prin puterea vocii şi a cântului, Centenarul Marii Uniri a românilor, împlinire a milenarelor aspiraţii şi dovadă a forţei tectonice a neamului nostru, onorând marile conştiinţe naţionale, eroii şi martirii acestuia.         Gândul ne duce la Iaşi, la Bucureşti, la Alba Iulia, după cum ne duce la toate provinciile noastre în sfârşit reunite în 1918, la Chişinău, la Cernăuţi şi, bineînţeles, la întreaga Transilvanie. Şi iată că celebrăm acest eveniment istoric la Brăila, oraş deschis lumii prin binecuvântarea majestuoasă a Dunării, oraş care ne-a primit din prima clipă cu braţele şi sufletele deschise pentru a preamări odată cu vocea umană, în splendoarea ei, figura legendară a sopranei Hariclea Darclée, născută pe aceste meleaguri. Oraş vechi de 650 de ani, despre care, poate spre surprinderea multora, ilustrul istoric Nicolae Iorga avea să scrie: – Nu Brăila este fiica Ţării Româneşti. Ci ea este maica acestui principat. Festivalul şi Concursul nostru Internaţional de Canto, Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, au făcut să înflorească un spirit de fraternitate, de comuniune între cei peste 2700 de tineri artişti din 50 de ţări şi 5 continente prezenţi până acum. De aceea m-a bucurat titlul primit, de Artist UNESCO pentru Pace, de aceea sunt mândră de Înaltul Patronaj UNESCO acordat manifestărilor noastre, recunoaştere a nivelului lor unic în lume. Geniul lui Gioachino Rossini va inspira şi el în acest an Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de mine cu atâta entuziasm».
Televiziunea română dedică ample emisiuni Festivalului, Concursului Darclée şi Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Class, răspunzând aşteptărilor marelui public.
După cum se ştie, dincolo de Cursurile de Măiestrie în Arta Cântului, o contribuţie însemnată la aceste Master Classes oferite de Mariana Nicolesco este dimensiunea culturală şi istorică. Conferinţa susţinută de Dr. Stephan Poen şi Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării, cu Orchestra Festivalului Darclée şi Corul Filamonicii George Enescu, dirijor Marco Balderi, au evocat valorile muzicii româneşti la Centenarul Marii Uniri, rolul Brăilei în artă, literatură, ştiinţă la 650 de ani de atestare documentară a oraşului, şi originalitatea geniului rossinian la 150 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului.
           – Sâmbătă, 27 octombrie,  TVR3 orele 17. Reluare ora 1.
Conferinţa susţinută de Dr. Stephan Poen (cu videoproiecţii).
          – Duminică, 28 octombrie,   TVR3 orele 17. Reluare ora 1.
                   Concert Extraordinar pe Esplanada Dunării.
100 de tinere talente din mai multe ţări şi continente au luat parte la ediţia 2018 a Cursurilor de Măiestrie Artistică din cadrul manifestărilor Darclée de la Brăila celebrând Centenarul Marii Uniri. Gala Master Class care a încheiat aceste evenimente cinstind totodată memoria legendarei Hariclea Darclée a încântat publicul, într-un adevărat maraton liric care a durat aproape cinci ore.
           – Sâmbătă, 3 noiembrie,  TVR3 orele 17. Reluare ora 1.
                   Concert Master Class (prima parte)
          – Duminică, 4 noiembrie,   TVR3 orele 17. Reluare ora 1.
                    Concert Master Class (partea a doua).
«Tot în cadrul celebrărilor din acest an sunt fericită să onorăm expresia perenă a sufletului românesc pe care o regăsim în cântecul de dor şi în forma sa cultă în Recitalul Extraordinar Liedul Românesc la Centenarul Marii Uniri, vineri, 26 octombrie, la Muzeul Naţional George Enescu », spune Mariana Nicolesco.
 

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧