Social Media

Politică

Reforma îndobitocirii și aleșii. Majoritatea liderilor de partide este contra

Timp de citire: 15 minute

• modificările pe care Ministerul Educației le-ar „coace” în ceea ce privește planurile-cadru pentru liceu, care potrivit unui draft scăpat în spațiul public, vizează posibila eliminare a disciplinerlor logică și psihologie și transformarea geografiei, biologiei, chimiei, fizicii și filosofiei în materii opționale, nu sunt bine văzute de politicienii din Brăila • întrebați despre acest lucru, parlamentarii și cei mai mulți dintre liderii partidelor importante din Brăila s-au arătat nemulțumiți de modificările haotice la nivelul sistemului de învățământ din România • mai mult, câțiva dintre aceștia au atras atenția că totul pare să facă parte dintr-o strategie menită să țină tinerii la pământ, pentru a putea fi manipulați cu mai mare ușurință • o excepție a venit din partea PNL Brăila, unde deputatul Alexandru Popa a precizat că preferă să nu se pronunțe pe subiect și să lase specialiștii să stabilească modificările pe care le consideră necesare • în ceea ce-l privește pe Cătălin Canciu, liderul municipalei PNL, acesta nici nu a răspuns la telefon și mesaje pe această temă
 
Foarte mulți dintre parlamentarii și politicienii celor mai importante partide din Brăila declară că nu sunt deloc încântați de modificările pe care Ministerul Educației, condus de Ligia Deca (PNL) le are în plan privind planurile-cadru pentru liceu. Așa cum cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei” a anunțat într-o ediție recentă, un draft de proiect privind noile planuri-cadru la liceu a apărut în spațiul public la finele lunii aprilie și potrivit acestui document, logica și psihologia ar urma să dispară din categoria disciplinelor socio-umane la profilurile uman și real. Lucru care ar însemna că elevii nu vor mai putea alege aceste materii la BAC. O altă modificare vizează geografia, în sensul că materia nu va mai fi obligatorie la clasa a XI-a și a XII-a, la profilul real. Tot în cazul elevilor de la real, pentru ultimii doi ani de liceu, dispar din trunchiul comun fizica, chimia și biologia. În plus, în locul religiei, tinerii ar putea studia o materie nouă: ”Perspective globale”. Mulți experți în educație au criticat varianta propusă de minister, susținând că acestea nu ar fi în interesul copiilor.
În acest context am încercat să obținem un punct de vedere și din partea politicienilor brăileni. În afara taberei PNL Brăila, unde președintele organizației județene, deputatul Alexandru Popa, a evitat să se pronunțe în vreun fel, punctând că preferă să lase specialiștii în domeniu să hotărască, foarte mulți performeri politici au condamnat intenția de eliminare a acestor materii școlare importante.
 
Chiriac: ”Consider că din «România educată» am ajuns la «România înnebunită»”
Președintele PSD, șeful Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a afirmat că dacă tot vorbim despre materii opționale, măcar să împrumutăm mai mult de la state dezvoltate, unde elevii își pot alege singuri materiile de studiu în care vor să se specializeze pe viitor. Cu toate acestea, Chiriac a atras atenția că din punctul său de vedere eliminarea unor disciline școlare importante nu este deloc o idee bună, la fel cum nu este nici lipsa predictibilității pentru tinerii din țara noastră, regulile jocului fiind schimbate în sistemul educațional de la un an la altul.
”Dacă vreți o opinie personală, eu aș merge pe sistemul finlandez. Sau cel puțin unul performant, în care copiii să opteze pentru anumite materii pe care se pliază foarte bine. Dar eu nu aș scoate absolut nimic! Nici filosofia, nici geografia, nici fizica. Ei trebuie să își aleagă domeniul în care să studieze mai mult. Cine a ajuns la performanța să spună că nu le trebuie filosofie, chimie, fizică sau geografie, istorie?! Adică de ce nu filosofie?! Copiii, în funcție de opțiunile și aptitudinile lor, împreună cu părinții, cu profesorii – acolo unde se pune problema -, să opteze pentru o materie care le place să o studieze în mod special. Sunt foarte mulți copii talentați la desen. Acum scoatem desenul opțional sau îl scoatem din organigramă, nu mai facem desenul?! Sau educația fizică?! Mi se pare o nebunie! Consider că din «România educată» am ajuns la «România înnebunită», fiindcă nici copiii ăștia nu mai știu la ce să învețe și cum să învețe. Din ce în ce trece mai mult timp și constatăm că nu vrem să ne educăm copiii, ci să-i prostim!”, a declarat Chiriac, făcând referire la programul președintelui Klaus Iohannis, intitulat ”România educată”.
Și primarul Marian Dragomir, președintele organizației municipale a PSD Brăila a atras atenția asupra pericolului eliminării sau diminuării importanței unor discipline școlare cheie, punctând că ar putea avea consecințe grave pe viitor.
”Haosul făcut de o nouă modificare a Legii Educației va bulversa alte generații de copii. De câte ori se schimbă ministrul Educației, de atâtea ori se mai face un experiment pe copiii noștri. În plus, scoterea din planul de învățământ a geografiei, biologiei, chimiei are un scop premeditat pentru a avea o generație viitoare slab pregatită care să nu cunoască limitele geografice ale României, bogățiile naturale și care fără o pregătire superioară să fie doar forță de muncă ieftină pentru țările puternice”, a punctat Dragomir.
 
Parlamentarii PSD cer mai multă seriozitate și predictibilitate în educarea copiilor
Deși a ținut să sublinieze că momentan nu a apărut niciun document oficial din partea ministerului și că sunt mai mult informații ”pe surse” privind aceste noi modificări, deputatul Florin Mircea a fost de acord să ne transmită punctul său de vedere pe subiect. Acesta a apreciat că ar fi mult mai multă nevoie ca elevii și tinerii să beneficieze de un sistem educațional predictibil, în care să știe cum să se poziționeze și să se poată concentra cât mai mult pe studiu.
”Totuși ar fi bine ca Ministerul Educației, având acum și noile Legi ale educației, ce vor fi votate în Senatul României și ulterior la promulgare la Inițiatorul lor, să propună, să se consulte și să finalizeze procedurile de lucru care să fie valabile pentru perioade mai lungi, să nu mai modifice ocazional după «tot felul de păreri», pentru ca elevii, copiii noștri, să știe la început de ciclu școlar cum se va desfășura și ultima oră din acel ciclu. Dacă nu reușim să facem așa ceva să nu ne mirăm, vorba domnului profesor Florin Slabu, că în scurt timp vom avea materiile «fizica ruletei și a păcănelelor», «chimia tetrahidrocanabinolului și compușii obținuți prin oxidare», «biologia transgender și a mix-ului de gen» și «geografia din hărțile militare americane»….”, a declarat Mircea.
Deputatul PSD Nicu Niță nu a răspuns la întrebările redactorilor ”Obiectiv – Vocea Brăilei” ce i-au fost adresate în scris. Însă senatorul Ion Rotaru nu s-a ferit să abordeze subiectul. Acesta a atras atenția, printre altele, că Ministerul Educației are nevoie de mai multă transparență, de cooptarea unor specialiști în domeniu alături de care să facă modificări, dar doar dacă este cu adevărat necesar și dacă acestea își dovedesc eficiența.
”Din păcate, după părerea mea «România Educată», proiectul președintelui Iohannis s-a dovedit a fi un eșec. Pentru că am avut prea multe reforme de-a lungul timpului, am schimbat prea mulți miniștri și rezultatele nu s-au văzut în sistemul de învățământ. Cel puțin rezultate notabile. Avem probleme deosebite astăzi cu analfabetismul funcțional și așa mai departe. Eu cred că problema revitalizării sistemului de învățământ este destul de complexă și necesită o abordare care să aibă în vedere nu doar o școală modernă bine mobilată și dotată, ci și o programă școlară care să asigure eliminarea disfuncționalităților și generarea acelui cadru care să asigure învățarea efectivă. Partea aceasta care ține de cultură generală, de asimilarea de cunoștințe aprofundate”, a declarat Rotaru, subliniind că tinerii trebuie să fie capabili să asimileze informații, să beneficieze de explicații din partea profesorilor și să participe la dezbateri pentru a putea ulterior să devină niște adulți competenți. Ideal care, potrivit senatorului, nu se poate realiza în niciun caz prin eliminarea de materii școlare importante sau prin simple căutări pe internet pentru a obține informații, dar fără studiu aprofundat în urma căruia să fie acumulate o serie de cunoștințe necesare care ulterior să poată fi aplicate de-a lungul vieții.
”Eu cred că importanți aici și cei care ar trebui să își spună punctul de vedere sunt specialiștii în domeniu. În primul rând dascălii, care au informația la firul ierbii și s-au confruntat cu problemele respective. Au și experiența necesară și expertiza în a-și spune punctele de vedere. Sigur că și eu pot să am un punct de vedere, ca tată, ca părinte, cetățean. Dar problema este extrem de complexă și trebuie tratată ca atare pentru a vedea unde sunt disfuncționalitățile. Or, din ceea ce se discută astăzi, pe această idee de a elimina sau de a reduce un număr de ore la discipline, din ceea ce am înțeles logica și psihologia. Dar este o discuție și în ceea ce privește geografia, filosofia, istoria. Mie mi se pare că este total neadecvată o asemenea soluție și neavenită, având în vedere faptul că școala românească a fost performantă într-un timp, a generat valori, a produs oameni care au avut un aport deosebit în societate. Deci suntem într-o situație extrem de delicată astăzi”, a mai subliniat Rotaru.
Senatorul a mai atras atenția că Legile Educației au trecut de Camera Deputaților și sunt în dezbatere la Senat. Potrivit acestuia, au fost aduse o serie de amendamente, ținta finală fiind aceea de a se crea un cadru general adecvat și necesar pentru resetarea sistemului educațional, însă din punctul său de vedere este nevoie de o mai mare implicare a specialiștilor în domeniu.
”De ce trebuie să tratăm lucrurile serios? Părerea mea este că acele grupuri de lucru – despre care am văzut că se vorbește și care ar trebui să fie alcătuite din oameni care au experiență și expertiză, așa cum spuneam mai înainte – trebuie să aibă în vedere realitățile, nu ceea ce se spune pe nu știu unde. Pentru că eliminarea analfabetismului funcțional și formarea culturii generale se face numai prin învățare și acumularea de cunoștințe în domenii esențiale ale vieții. Or, vorbim aici despre filosofie, biologie, psihologie, geografie și de altele. Așa reușești să asimilezi cunoștințe și așa poți să ai pregătirea necesară. Dacă lași la opțional treaba asta, nu știu dacă este foarte bine. Pentru că poți să ai o curriculă care să aibă în vedere pregătirea generală. Poți să ai în vedere aspecte care țin la anumite școli de pregătire de specialitate și acolo trebuie să pui accentul pe anumite obiecte, dar cultura generală, baza, precum și eliminarea disfuncționalităților înseamnă să ai elemente și cunoștințe din toate domeniile de activitate și din toate obiectele care se studiau odată la școală și care se pare că acum nu mai sunt foarte binevenite”, a mai afirmat sursa citată.
 
Deputatul Alexandru Popa susține că educația trebuie lăsată în seama specialiștilor
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, nu a dorit să comenteze prea mult subiectul. Acesta a recunoscut că nu este în măsură să vorbească despre sistemul de învățământ din România, deoarece nu are vreo calificare în acest sens. Popa a afirmat că ideal ar fi ca specialiștii să decidă care este direcția cea mai bună atunci când vine vorba despre educație.
”Să fiu sincer, nu știu exact ce este benefic pentru elevi, nefiind cadru didactic și neavând o expertiză în această zonă. Cred că ar fi timpul să lăsăm profesioniștii să își spună cuvântul. Cadrele didactice sunt cele mai în măsură să ne spună dacă este bine sau nu. Dacă acestea spun că lucrurile nu sunt pe un făgaș normal, trebuie să ne gândim în așa fel încât să venim cu amendamente și să încercăm să schimbăm treaba asta. Nu știu cum sunt integrate materiile în cauză pe anumite profiluri. Care este numărul de ore pe săptămână. Nu știu întreaga planificare a structurii. De aceea nu vreau să vorbesc eu despre învățământ sau despre medicină, de exemplu. Cadrele didactice și cei care știu cum este mai bine pentru copiii noștri ar trebui să se pronunțe. Eu nu vă pot spune dacă sunt sau nu importante aceste materii”, a declarat Popa.
Având în vedere că a activat ani la rând ca inspector școlar general al Județului Brăila, redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au încercat să obțină un punct de vedere pe acest subiect și de la secretarul de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului Cătălin Canciu, președintele municipalei PNL, profesor de Geografie. Din păcate, acesta a preferat să ignore mesajele primite din partea ziarului în care i se oferea ocazia să își expună opinia.
Nici deputatul neafiliat politic (membru PNL Brăila) George Adrian Paladi nu a transmis niciun punct de vedere pe acest subiect.
 
AUR atrage atenția asupra planului de a menține ignoranța vie în rândul tinerilor
Senatorul AUR Brăila Andrei Hangan a afirmat că aceste propuneri nu sunt altceva decât niște planuri profund anti-românești, care vor avea efecte grave asupra dezvoltării tinerelor generații, atât în plan cognitiv, cât și în plan psihologic.
”Elevii își vor pierde treptat identitatea de neam și spațiu, fiind privați de materii esențiale precum Geografia și Istoria (pentru că știm prea bine că și istoria a fost ciuntită în repetate rânduri, în ultimii ani, pentru a se plia pe o agendă ideologică aflată la modă acum în Occident, străină de interesele națiunilor Europei). Observăm cu consternare cum materii de bază sunt scoase din programă pentru a face loc unor cohorte de materii opționale care ar putea fi incluse cu ușurință ca simple lecții sau capitole în studiul materiilor de bază. Cu ce scop se dorește derutarea elevilor? Probabil că, în viziunea acestor guvernanți rupți de realitate, o generație educată superficial, doar în spiritul prezentului, ar fi mai ușor de condus. Este adevărat, doar că Spiru Haret cred că se răsucește deja în mormânt. Nu asta e moștenirea pe care ne-au lăsat-o cei care au făcut România modernă”, a declarat Hangan.
Acesta a dorit să sublinieze că AUR a lansat, recent, în dezbatere publică un program de guvernare, în care se propune un sistem de învățământ responsabil.
”Cum va putea un elev să înțeleagă educația financiară, dacă nu va avea cunoștințe fundamentale din materiile de bază? Cum va putea un tânăr să înțeleagă pe ce lume trăiește, dacă nu va cunoaște elemente fundamentale din științele exacte? Prin programul de guvernare lansat săptămâna trecută în dezbatere publică, noi, AUR, propunem un sistem de învățământ responsabil, pe model haretian, în care și școlile teoretice, și cele profesionale, și cele vocaționale sau pedagogice să-și aibă rolul lor bine definit în modelarea societății românești. Un stat funcțional are nevoie de cetățeni educați, activi în toate palierele sociale, nu de oameni rupți de realitate, ușor de condus”, a conchis Hangan.
Precizăm că redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au încercat să obțină un punct de vedere pe acest subiect și de la deputatul neafiliat politic Ciprian Ciubuc (ex-AUR) însă nici acesta nu a răspuns invitației noastre.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧