Social
Reabilitare prin muncă la Penitenciarul Tichilești
• la Centrul de Detenție Tichilești din județul Brăila, o inițiativă recentă a transformat o veche seră abandonată într-un spațiu educativ și productiv • cu sprijinul Serviciului Umanitar pentru Penitenciare și implicarea directă a minorilor și tinerilor custodiați, proiectul aduce beneficii reale în procesul de reintegrare socială • sera renovată de voluntari și deținuți oferă tinerilor privați de libertate nu doar un cadru de muncă practică, ci și o oportunitate de reconectare cu valorile muncii și ale responsabilității, o abordare practică a reintegrării sociale: muncă în aer liber, agricultură sustenabilă și implicare activă a tinerilor
Totul a început cu o întrebare simplă și un spațiu uitat. Reprezentanții Centrului de Detenție Tichilești, în colaborare cu Serviciul Umanitar pentru Penitenciare (SUP), o organizație cunoscută pentru implicarea sa activă în sprijinul reintegrării persoanelor private de libertate, au privit dincolo de gratiile cotidianului și au văzut potențialul dintr-o fostă seră nefolosită. Au văzut oportunitatea de a transforma detenția în muncă cu sens. O lecție vie despre ce înseamnă să reconstruiești nu doar o seră abandonată, ci și o parte din sinele tinerilor deținuți. Detenția, adesea percepută doar ca o perioadă de pedeapsă, poate deveni în condițiile potrivite un spațiu de regăsire și pregătire pentru reintrarea în societate. Astăzi, acolo unde odinioară era doar praf și tăcere, cresc roșii, vinete și ardei. Dar mai presus de toate, cresc oameni.
De la abandon la renaștere
Plecând de la o relație solidă de colaborare cu Serviciul Umanitar pentru Penitenciare (SUP), conducerea centrului a propus un nou proiect de suflet, reactivarea vechilor sere din cadrul unității, transformându-le într-un spațiu educațional, terapeutic și util pentru tinerii aflați în executarea unei pedepse.”Ne-am gândit că, având în vedere că majoritatea tinerilor noștri provin din mediul rural și cunosc munca agricolă, ar fi o oportunitate reală de a transforma timpul petrecut în detenție într-o activitate cu sens”, a explicat comisar șef de poliție penitenciară Camelia Enache, director adjunct Reintegrare Socială. Totul a pornit de la o discuție spontană între conducerea centrului și echipa SUP, care desfășura deja programe educative cu persoanele private de libertate. ”Avem niște sere părăsite. Vreți să le vedeți? Credeți că am putea face ceva bun acolo pentru tinerii noștri?”, a fost întrebarea care a pus totul în mișcare.
Propunerea a fost imediat îmbrățișată de echipa SUP, iar voluntarii SUP, în frunte cu domnul Adalbert Ghejan, coordonator al proiectului ”Adoptă un minor!”, au fost cât se poate de receptivi. Aceștia au vizitat serele împreună cu responsabilii centrului, evaluând starea acestora și posibilitățile de revitalizare. Au spus simplu și hotărât: ”Da, vă ajutăm să dați un alt sens timpului petrecut aici”.
Muncă, disciplină, responsabilitate
La scurt timp după prima vizită, echipele de voluntari SUP au revenit cu materiale, unelte și mai ales cu dorința de a face bine. În ultimele săptămâni ale lunii martie, patru voluntari din județul Galați, coordonați de Adalbert Ghejan, au pus bazele unui nou început. Cu materiale, unelte și muncă voluntară, aceștia au reușit să repună în funcțiune solarul mare, vechi dar solid, instalând inclusiv un sistem modern de irigare prin picurare. Vechile sere, cândva sursă de legume pentru centrul de detenție, au prins din nou viață.
Din aprilie, 12 persoane private de libertate – minori și tineri – participă zilnic la activități agricole în solar. Acestea nu sunt doar activități de muncă, ci adevărate exerciții de viață: ritm, disciplină, responsabilitate, colaborare. Lucrările se desfășoară timp de 4 ore pe zi, sub atenta supraveghere a educatorilor. Tinerii au plantat, întrețin, udă, plivesc, răsaduri de roșii, ardei gras, kapia, gogoșar și vinete, toate oferite de SUP. Legumele vor fi folosite în bucătăria centrului, contribuind nu doar la autosusținere, ci și la învățarea unui principiu fundamental: a munci pentru ceea ce consumi.
”Majoritatea provin din medii rurale. Mulți au crescut cu munca pământului. Pentru ei, sera înseamnă întoarcerea la ceva cunoscut, reconfortant. Dar și la o muncă în care pot să vadă, concret, rezultatul efortului lor”, explică unul dintre coordonatori.
În afara programului oficial, unii vin și în weekend. Doi tineri cu regim deschis se ocupă voluntar de aerisirea solarului dimineața și închiderea lui seara. Nimeni nu le cere, dar o fac din convingere. O dovadă că responsabilitatea învățată aici poate deveni obicei.
Dincolo de gratii: reintegrarea ca obiectiv real
Pentru comisar șef de poliție penitenciară Camelia Enache, directorul serviciului de reintegrare socială din cadrul centrului, acest proiect reprezintă esența muncii educative din penitenciare. Acesta nu este doar despre agricultură, ci despre construirea unei punți către o viață normală după eliberare, iar prin implicarea constantă a educatorilor și colaborarea cu organizații precum Serviciul Umanitar pentru Penitenciare dau forță și continuitate acestor proiecte ”sprijinul venit din afara centrului și implicarea voluntarilor fac diferența. Este o dovadă că reintegrarea nu este doar misiunea noastră, ci un efort comun al comunității”, iar ”detenția nu trebuie să fie un timp pierdut. Dimpotrivă, poate fi o etapă de reconstrucție personală. Prin astfel de activități, tinerii învață nu doar să muncească, ci să-și refacă încrederea în sine, să colaboreze, să viseze din nou. Este o pregătire concretă pentru ceea ce va urma după liberare. Sunt pași concreți pentru reintegrare, iar noi îi ghidăm, zi de zi, cu convingerea că schimbarea este posibilă atunci când li se oferă șansa reală de a evolua. Scopul nostru este ca fiecare zi petrecută aici să aibă o valoare formativă pentru acești tineri ”.
Reușita proiectului nu se măsoară doar în kilogramele de roșii care încep deja să apară în solar, ci mai ales în zâmbetele celor care, deși privați de libertate, simt că se apropie de un nou început. Proiectul nu doar că ocupă timpul tinerilor într-un mod util, dar le oferă și competențe practice. Unii vor putea folosi aceste abilități în comunitățile din care provin. Alții, poate, vor continua studiile în domeniul agricol sau vor lucra în ferme. ”Serele de la Tichilești nu sunt doar despre agricultură. Sunt despre reînnoire, despre educație și despre speranța că viața poate fi reluată pe un drum mai bun”, concluzionează reprezentanții SUP.
Directorul Centrului de Detenție Tichilești, comisar șef de poliție penitenciară Nicușor Sterian, ne transmite că ”vrem ca acești tineri să plece de aici cu mai mult decât au venit, iar activitățile din seră fac parte dintr-o viziune mai amplă a centrului nostru, aceea de a transforma detenția într-o etapă de reconstrucție personală, nu doar de izolare. Nu ne dorim doar să le ocupăm timpul, ci să îi pregătim pentru o viață normală după eliberare”. Directorul subliniază că reintegrarea socială reală presupune mai mult decât pedepse și reguli, presupune încredere, sprijin și dobândirea unor abilități utile în lumea reală, iar ”munca în seră le oferă o rutină, un scop, o responsabilitate. Învață cum se lucrează într-un colectiv, cum se respectă un program, cum se obține un rezultat prin efort propriu. Toate acestea sunt lecții care îi vor ajuta atunci când vor ieși din centru și vor trebui să își refacă viața în comunitate”.
Ce ne învață solarul
Cei 12 tinerii, participanți la proiectul serelor din Centrul de Detenție Tichilești, au ținut să transmită că, pentru ei, ”acest proiect nu înseamnă doar o activitate în aer liber. E o gură de aer. În fiecare zi, când intrăm în solar, ieșim puțin din detenție – cu mintea, cu sufletul. Munca pământului ne dă un scop, ne învață răbdarea și ne face să simțim că putem construi ceva bun, chiar și aici. Faptul că cineva a avut încredere în noi contează enorm. Pentru unii dintre noi e prima oară când cineva ne spune: ‘Poți!’. Ne-am întors cu gândul la casele noastre, la părinți. Și ne-am promis că, odată ieșiți de aici, vrem să continuăm. Să nu mai greșim. Să punem rădăcini în alt fel”.
Un model care merită extins
Rezultatele sunt deja vizibile: răsadurile încep să rodească, iar în sufletele tinerilor se cultivă ceva mai prețios decât orice plantă – convingerea că pot să o ia de la capăt.
”Ne bucurăm să vedem roadele muncii lor, la propriu și la figurat. Este o investiție în oameni. Iar pentru noi, asta contează cel mai mult.”, spun voluntarii SUP, care au revenit recent la Tichilești pentru a vedea progresul.
”Prin acest proiect, încercăm să le oferim tinerilor și minorilor din centru mai mult decât un regim de detenție. Le oferim șansa de a învăța, de a munci, de a se reconecta cu valorile unei vieți echilibrate. Faptul că pot ieși în aer liber, că pot contribui activ la un proiect concret, că pot vedea rezultatele muncii lor, toate acestea sunt lucruri care contează foarte mult în procesul de responsabilizare și reabilitare”, a conchis comisar șef de poliție penitenciară Nicușor Sterian, directorul Centrului de Detenție Tichilești.
Într-un sistem penitenciar adesea criticat pentru lipsa de soluții reale de reintegrare, povestea de la Tichilești arată că schimbarea este posibilă. Cu implicare, colaborare și viziune, detenția poate deveni mai mult decât o perioadă de așteptare, poate fi începutul unei vieți noi.
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.
Social
Locuri de muncă. Oferta completă publicată de AJOFM
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila a publicat lista actualizată cu locuri de muncă vacante disponibile pe piața muncii locală la data de 9 noiembrie. Oferta curentă cuprinde un total de 50 de posturi active, adresate persoanelor cu diverse niveluri de pregătire profesională și studii, de la nivel primar și gimnazial până la studii superioare.
Sinteza ofertei de muncă pe niveluri de studii:
- Studii superioare (licență / master / învățământ superior): 12 posturi (consilieri, ingineri în diferite specialități, inspectori de specialitate în administrația publică, medici rezidenți și specialiști).
- Studii liceale (liceu teoretic și liceu de specialitate): 15 posturi (agenți de vânzări, bucătari, dispeceri, electricieni, funcționari informații clienți, laboranți chimiști, lăcătuși mecanici, referenți, șoferi autoturisme, sudori, tâmplari, tehnicieni agronomzi).
- Studii profesionale (școală profesională): 16 posturi (croitori, electricieni întreținere și nave, frizeri, imprimatori serigrafi, lăcătuși, mecanici utilaje textile, operatori mașini-unelte, șoferi automacaragii, stiliști proteziști de unghii, turnători, ucenici, vânzători).
- Studii gimnaziale (școală generală): 4 posturi (agenți de securitate, ambalatori manuali, conducători auto transport rutier, mecanici agricoli, operatori siloz).
- Studii primare / fără studii: 3 posturi (agenți de curățenie/cǎlcătorese, confecționeri articole textile, mecanici întreținere utilaje textile).
Lista detaliată a locurilor de muncă vacante:
Studii Superioare:
- CONSILIER VÂNZĂRI ASIGURĂRI: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CONSILIER / EXPERT / INSPECTOR / REFERENT / ECONOMIST ÎN COMERȚ ȘI MARKETING: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Studii superioare în Științele Comunicării / Arte Vizuale / Muzică. Tehnoredactare afișe, organizare evenimente culturale, realizare articole pentru revistă (Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila).
- INGINER ELECTROENERGETICĂ: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Studii superioare tehnice – Energetică / Electrotehnică / Facultăți cu profil electric (Distribuție Energie Electrică România S.A.).
- INGINER HORTICULTUR: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Supervizează lucrări în cadrul fermei viticole.
- INGINER MECANIC: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- INGINER MECANICĂ AGRICOLĂ: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- INGINER NAVE: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- INSPECTOR ASIGURĂRI: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Deținerea certificatului ISF pentru pregătire profesională în domeniul asigurărilor reprezintă o condiție obligatorie.
- INSPECTOR DE SPECIALITATE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ (5 posturi): Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă (Direcția de Asistență Socială Brăila). Posturile solicită studii de licență în Contabilitate (cu 1 an vechime), Științe inginerești sau economice cu certificat de competențe cadru tehnic P.S.I., Științe juridice, sau studii economice/juridice cu vechime de 5 sau 7 ani.
- MEDIC REZIDENT: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Conform anunț de concurs (Spitalul Județean de Urgență Brăila).
- MEDIC SPECIALIST: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă (Diaverum România SRL). Calificare Medic Specialist Nefrolog, aviz de liberă practică vizat pentru anul în curs, disponibilitate de a lucra în ture.
Studii Liceale (Teoretic / Specialitate):
- AGENT DE VÂNZĂRI: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- BUCĂTAR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Curs calificare bucătar, 6 ani experiență, recunoaștere materii prime, dozare preparate, respectare norme PSI (Direcția Județeană de Sport Brăila).
- DISPECER: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Detalii la Administrația Zonei Libere Brăila RA.
- ELECTRICIAN EXPLOATARE CENTRALE ȘI STAȚII ELECTRICE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată, normă întreagă.
- FUNCȚIONAR INFORMAȚII CLIENȚI: Liceal – Liceu Teoretic, Durată determinată, normă întreagă.
- LABORANT CHIMIST: Studii liceale / superioare în domeniu agricol sau conexe, Durată nedeterminată, normă întreagă. Prelevare și analiză probe materii prime, introducere date în SAP, pregătire contraprobe, certificate de calitate.
- LĂCĂTUȘ MECANIC: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată, normă întreagă.
- MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată determinată, normă întreagă.
- REFERENT: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Certificat/atestat de absolvire program formare profesională pentru calificarea de arhivar (Casa Județeană de Pensii Brăila).
- ȘOFER DE AUTOTURISME ȘI CAMIONETE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă. Înscriere prin portalul de carieră Bardi Auto.
- SUDOR: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată, normă întreagă.
- TÂMPLAR UNIVERSAL: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- TEHNICIAN AGRONOM – EXPLOATARE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- TUBULATOR NAVAL: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată, normă întreagă.
Studii Profesionale (Școală Profesională):
- CROITOR: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- ELECTRICIAN DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- ELECTRICIAN NAVE: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- FRIZER: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- IMPRIMATOR SERIGRAF: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- LĂCĂTUȘ CONSTRUCȚII METALICE ȘI NAVALE: Școală Profesională, Durată determinată, normă întreagă.
- LĂCĂTUȘ MECANIC DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII UNIVERSALE: Școală Profesională, Durată determinată, normă întreagă.
- MECANIC ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILĂ: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă. Mentenanță utilaje textile.
- OPERATOR LA MAȘINI-UNELTE SEMIAUTOMATE ȘI AUTOMATE: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- ȘOFER AUTOMACARAGIU: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- STILIST PROTEZIST DE UNGHII: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- TURNĂTOR FORMATOR: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- UCENIC (2 posturi): Școală Profesională, Durată nedeterminată / determinată, normă întreagă.
- VÂNZĂTOR: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
Studii Gimnaziale (Școală Generală):
- AGENT DE SECURITATE: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- AMBALATOR MANUAL: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CONDUCĂTOR AUTO TRANSPORT RUTIER DE MĂRFURI: Gimnazial – Școală Generală, Durată determinată (9 luni), normă întreagă. Permis categoriile CE, certificat competență profesională, card tahograf, pentru camioane de mare tonaj.
- MECANIC AGRICOL: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- OPERATOR SILOZ (SILOZAR): Gimnazial – Școală Generală, Durată determinată, normă întreagă. Încărcarea/descărcarea materialelor, manipularea cerealelor cu utilaje specifice, monitorizarea stării silozurilor.
Studii Primare / Fără Studii:
- CĂLCĂTOREASĂ LENJERIE: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CONFECȚIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă.
Pentru mai multe informații, cei interesați se pot adresa AJOFM Brăila, B-dul Dorobantilor nr.603-605, Braila, Tel./Fax: 0239-611386; E-mail secretariat: braila@anofm.gov.ro, Web site: https://www.anofm.ro.






















