Social Media

Local

RCA pentru trotinete electrice

Actualizat:
Timp de citire: 7 minute
RCA pentru trotinete electrice featured image

• costul unei polițe RCA pentru o trotinetă electrică ar putea fi între 100 și 300 de lei pe an • legea RCA a fost adoptată de Camera Deputaților în octombrie și a fost promulgată de Președintele României, apoi s-a făcut publicarea în Monitorul Oficial în data de 13 noiembrie, astfel că s-a pus în aplicare • proprietarii de trotinete și biciclete electrice au acum obligația de a încheia polița RCA • în ultimii ani, trotinetele electrice au invadat efectiv străzile, dar și riscurile în trafic sunt foarte mari, astfel că s-a impus introducerea poliței RCA • și la Brăila au fost numeroase accidente în care au fost implicate astfel de vehicule
 
Este obligatorie polița RCA (răspundere civilă auto) pentru trotinete și biciclete electrice. Legea RCA a fost adoptată de Camera Deputaților în octombrie și a fost promulgată de Președintele României, apoi s-a făcut publicarea în Monitorul Oficial în data de 13 noiembrie, astfel că s-a pus în aplicare. În ultimii ani, trotinetele electrice au intrat în trafic și riscurile sunt foarte mari, astfel că s-a impus introducerea poliței RCA. Și la Brăila au fost numeroase accidente în care au fost implicate astfel de vehicule.
Nu toate trotinetele electrice vor fi obligate să aibă RCA. Legea se aplică doar celor care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții tehnice: viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h; greutate proprie mai mare de 25 kg și viteză de peste 14 km/h; motor electric cu putere mai mare de 250 W.
Este vorba despre adoptarea Legii nr. 181  din 13 noiembrie 2025, pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Astfel la articolul 2, punctul 27, se arată că în categoria vehicul intră orice mijloc de transport pe uscat cu propulsie proprie, dar care nu se deplasează pe șine, cu o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, sau masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h; orice remorcă destinată utilizării cu vehiculul menționat, indiferent dacă este cuplată sau necuplată.
 
Excepțiile de la regula RCA
Potrivit legii, sunt exceptate de la obligativitatea încheierii unui contract RCA persoanele fizice și juridice care utilizează vehicule exclusiv în cadrul evenimentelor și activităților sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competițiilor, al antrenamentelor, al testărilor și al demonstrațiilor care se desfășoară în România într-o zonă cu acces restricționat și demarcată. Asta atunci când organizatorul evenimentului sportiv sau o altă parte a încheiat o asigurare facultativă sau dispune de un instrument de garantare alternativ care acoperă prejudiciile provocate de către vehicule oricărei părți terțe, inclusiv spectatorilor și altor persoane prezente, dar care nu acoperă neapărat prejudiciile produse conducătorilor auto participanți și vehiculelor acestora.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) estima, într-un răspuns la solicitarea HotNews.ro, că ”ar putea fi necesară încheierea asigurării RCA pentru un număr de aproximativ 7.500 – 30.000 de trotinete electrice”, imediat ce legea adoptată este publicată în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, arată presa centrală, oficialii Bolt și Lime spun că trotinetele lor nu vor avea nevoie de RCA pentru că nu depășesc greutatea de 25 kg și sunt limitate prin construcție să nu poată depăși viteza legală de 25km/h.
În ceea ce privește bicicletele electrice, ASF precizează că, „în conformitate cu prevederile acelorași acte normative, bicicleta este vehiculul prevăzut cu două roţi, propulsat prin forța musculară, cu ajutorul pedalelor ori manivelelor”. Astfel, sunt asimilate bicicletei electrice vehiculele cu pedale cu pedalare asistată, echipate cu un motor electric auxiliar cu puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250 W, al cărui asistare este întreruptă atunci când ciclistul încetează să pedaleze sau este redusă progresiv pe măsură ce viteza vehiculului crește, fiind întreruptă complet înainte ca viteza vehiculului să atingă 25 km/h.
În medie, potrivit presei centrale, costul unei polițe RCA pentru o trotinetă electrică ar putea fi între 100 și 300 de lei pe an. Pentru utilizarea personală, tariful s-ar putea situa în jurul valorii de 150 lei/an, iar pentru activități comerciale (livrări, închiriere), prețul ar putea fi mai mare.
 
Accidente cu trotinete electrice
De când aceste vehicule au ajuns pe străzi, iar tineri teribiliști le manevrează, mai ales vara, accidentele au început să se adune, unul după altul. Numai în luna iulie, la nivelul județului Brăila, accidentele provocate de tineri care se deplasau cu acest tip de vehicule s-au soldat cu trei persoane rănite grav și 11 persoane rănite ușor. Pentru a preveni evenimentele în care sunt implicați conducători de trotinete, polițiștii au acționat intens, în august, tocmai pentru a-i informa pe acești participanți la trafic despre riscurile la care se expun. În primele trei zile ale lunii august au fost legitimați 74 de conducători de trotinete, au fost 26 de testări cu aparatele etilotest și s-au constatat 14 abateri, fiind aplicate sancțiuni pentru mers pe trotuar și mers în paralel.
La începutul lunii iulie, doi minori care se deplasau pe o trotinetă electrică, au fost accidentați după ce au intrat într-o intersecție fără să se asigure. Concret, în data de 8 iulie, în jurul orei 22:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Albinei a avut loc un accident rutier. Din primele date a reieșit că, un minor de 16 ani și o minoră de 14 ani, în timp ce se deplasau pe o trotinetă electrică pe strada Albinei, la intersecția cu strada Oborului nu ar fi respectat semnificația indicatorului Cedează Trecerea. ”Au întrat în coliziune cu un autovehicul, condus de un bărbat de 37 de ani, din Brăila. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În urma evenimentului cei doi minori au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au stabilit polițiștii, după cercetarea la fața locului.
La data de 30 iulie, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Calea Călărașilor, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Conform primelor date stabilite de polițiști, un minor, în vârstă de 16 ani, din Brăila, în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică, pe Calea Călărașilor, către Piața Traian, în dreptul marcajului pietonal situat în apropierea intersecției cu B-dul Al. I. Cuza, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton, care se angajase în traversare, accidentându-l. Pietonul, în persoana unei femei de 65 de ani, din municipiul Brăila, a suferit vătămări corporale, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În ultimii ani au fost mai multe incidente cu trotinete care au atras atenția. În septembrie 2023, un tânăr de 14 ani se deplasa pe o trotinetă electrică și nu a respectat semnificația indicatorului ”Oprire”, el fiind lovit de o maşină pe strada Golești.
Polițiștii au constatat că o femeie de 38 de ani conducea un autoturism pe strada Polonă, iar la intersecția cu strada Goleşti, a lovit un tânăr de 14 ani, ce se deplasa pe o trotinetă electrică și nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire la pătrunderea în intersecție. Un alt caz a fost în august 2021, când un copil de numai 4 ani a fost rănit de un tânăr care circula cu trotineta electrică pe Faleza Dunării, astfel că polițiștii au intervenit, iar copilul care suferise leziuni a fost transportat la spital. Un alt copil a fost pe punctul de a fi lovit, tot de o trotinetă electrică, în parcul de joacă de la blocurile Romarta Nouă.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧