Administrație
Radu Popa a cedat. Operator unic de salubritate și în Comuna Cireșu
• anunțul că primarul comunei Cireșu, liberalul Radu Popa, a semnat până la urmă contractul pentru ca localitatea pe care o conduce să poată beneficia de serviciile operatorului unic de salubritate a fost făcut, recent, de președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila) • acesta s-a arătat încântat de schimbarea de optică a primarului PNL, precizând că era o chestiune extrem de serioasă și nu vreun subiect nesemnificativ care să fie transformat într-o bătălie politică surdă
Primarul comunei Cireșu, liberalul Radu Popa, s-a opus inițial semnării contractului cu RER, operatorul unic de salubritate în Județul Brăila, însă, recent, acesta s-a răzgândit. Popa era singurul primar din județ care nu a mai dorit să intre în etapa finală a acestui proiect realizat cu fonduri europene, deși pe parcursul pregătirilor nu a semnalat că ar avea anumite obiecțiuni. După ce președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), a susținut o conferință de presă alături de Liviu Mocanu, managerul firmei RER, cea care a câștigat licitația pentru a fi operator unic pe întreg județul Brăila, unde s-a explicat că în ciuda tuturor eforturilor de a-l convinge, PNL-istul nu a dorit să renunțe la opiniile sale, la scurt timp primarul comunei Cireșu s-a răzgândit și a acceptat să se alăture celorlalți șefi de comune și orașe din județ. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare tot de către președintele CJ Brăila, încântat că s-a încheiat scenariul în care un proiect extrem de important, realizat pe fonduri europene, urma să aibă parte de un început cu stângul și chiar de posibile repercursiuni financiare.
”Radu Popa, primarul comunei Cireșu, a revenit cu picioarele pe pământ și a hotărât să nu mai fie singurul primar din județul Brăila care se opune implementării unui proiect european atât de important cum este «Sistemul de management integrat al deșeurilor». Nu am înțeles decizia inițială și de ce a ales această cale în condițiile în care vorbim de o chestiune extrem de serioasă, cu implicații la nivelul relațiilor cu Uniunea Europeană, nu despre ceva nesemnificativ și care poate fi transformat într-un subiect politic. Oricum, este un lucru bun că a înțeles, chiar și în al doisprezecelea ceas. Nu orice subiect se poate juca politic și locuitorii din Cireșu nu meritau să fie singurii brăileni care nu beneficiază de serviciile operatorului unic de salubrizare! În încheiere, vreau să le mulțumesc public tuturor primarilor brăileni, indiferent de partidul din care fac parte, pentru implicare! Le mulțumesc primarilor PNL pentru faptul că au înțeles că cel mai important este binele comunității”, a declarat Chiriac într-o postare pe rețelele de socializare pe 2 martie.
Președintele Consiliului Județean Brăila a făcut public documentul venit din partea Comunei Cireșu privind acceptarea colaborării cu operatorul unic de salubritate. Precizăm totuși că deși contractul a fost semnat de primarul Radu Popa, reprezentant în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”ECO Dunărea Brăila” a fost desemnat viceprimarul comunei Cireșu, Sorin Bănică.
Reamintim că în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o pe 28 februarie alături de conducerea RER, Chiriac a avertizat că primarul Radu Popa risca să creeze un prejudiciu județului și a amenințat chiar că va merge la Ministerul Fondurilor Europene și la Garda de Mediu pentru a solicita ca primăria Cireșu să suporte eventualele penalități.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















