Economie
Protest spontan al angajaţilor APIA Brăila
• oamenii şi-au manifestat nemulţumirea referitor la faptul că din ianuarie, odată cu aplicarea noii Legi a salarizării, lefurile li se diminuează simţitor • din estimările lor ar fi vorba dfespre o reducere între 700 şi 2.800 lei, în funcţie de funcţia şi gradul deţinute în cadrul instituţiei • dar cel mai mult îi deranjează faptul că la nivelul APIA central, salariaţilor li se vor majora salariile în timp ce la centrele judeţene fenomenul va fi exact invers • la acest moment, salariul net al unui funcţionar al APIA Brăila pleacă de la aproape 2.000 lei şi poate depăşi 8.000 lei în cazul celor cu funcţii de conducere
Angajaţii Centrului Judeţean al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură din Brăila, dar şi cei din cadrul centrelor locale ale instituţiei de pe raza judeţului, au organizat în cursul zilei de ieri un protest spontan în faţa Palatului Agriculturii Brăila, nemulţumiţi de faptul că Legea salarizării va avea un impact negativ asupra salariilor pe care le încasează. După ce au făcut calculele pe noua grilă de salarizare aplicabilă din ianuarie anul viitor, au constatat că li se vor diminua lefurile cu sume cuprinse între 700 şi 2.800 lei, în funcţie de grad, clasă şi tipul postului ocupat în cadrul instituţiei. Aşa că, joi dimineaţă, în jurul orei 9.00 sindicaliştii au ieşit pe treptele din faţa Palatului Agriculturii pentru a reclama faptul că prevederile Legii salarizării le afectează veniturile pe care le vor încasa de anul viitor.
Trebuie punctat faptul că aceleaşi calcule arată şi că, la nivelul APIA Brăila, pentru funcţionarii publici debutanţi, asistenţi sau principali, însă cu gradaţii profesionale mici, noua Lege a salarizării înseamnă totuşi o creştere a veniturilor nete, în medie, de la 80 până la circa 160 lei.
“Eu lucrez de peste 10 ani în cadrul acestei instituţii. Am făcut şi ore suplimentare, am lucrat şi în weekend-ri. Alături de colegii mei am făcut toate eforturile pentru a sprijini fermierii brăileni, astfel încât subvenţiile să ajungă la timp la ei. De exemplu, la acest moment plata avansului în cadrul Campaniei 2017 a fost făcută în proporţie de peste 90%, context în care suntem pe locul VII la nivel naţional din acest punct de vedere”, ne-a declarat unul dintre protestatari. “Nu este normal aşa ceva, să ne diminueze salariile! Trebuie să fim remuneraţi pe măsură, având în vedere că am atras fonduri europene şi am adus în agricultura judeţului sume importante de bani”, a venit completarea unei colege. “Este revoltător faptul că la nivelul instituţiei centrale a APIA nu vor exista diminuări de salarii pentru că la ei se va lucra cu o altă grilă decât în cazul nostru, al celor de la centrele judeţene şi locale. Aşa că cerem să se aplice şi în cazul nostru acea grilă care îi va avantaja doar pe colegii din APIA Central. Sau măcar să ne menţină actualul nivel de salarii”, a mai spus o altă salariată a APIA Brăila.
Organizaţia sindicală a salariaţilor din Agenţie a subliniat că protestatarii vor recupera cele 3 ore cât a durat acţiunea de joi, 16 noiembrie.
Mesajul ministrului Petre Daea: “Staţi liniştiţi şi munciţi!”
Petre Daea, ministrul Agriculturii le-a transmis protestatarilor un mesaj împăciuitor menit să liniştească spiritele. “Ei au o singură misiune: munca. O muncă cinstită, pe bani remuneraţi corect. Nu cred că sunt în situaţia să se plângă acum de salarii. Eu asta le-am spus angajaţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură: «Staţi liniştiţi şi munciţi!». Asta le transmit şi acum tuturor funcţionarilor din APIA, pe care îi respect: să fie liniştiţi şi să muncească. Până la începutul anului mai este. Acum, trebuie să daţi subvenţiile, pentru că avem bani în buget şi aceştia trebuie să plece către fermieri, nu să-i blocăm prin minister, pentru că s-ar putea să dăm socoteală pentru treaba asta. Repet, asta le transmit: să muncească, pentru că sunt plătiţi cu salarii bune, şi să muncim toţi, în frunte cu mine. Eu, uneori, sunt sub nivelul unor funcţionari din APIA din punct de vedere al salariului”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru Agerpres.
Contact de presa centrală, directorul general al APIA, Adrian Pintea, a anunţat că există un proiect de OUG care va reglementa problema salarizării. “Într-adevăr, pe Legea salarizării 153/2017 este o problemă în ceea ce priveşte funcţiile de conducere şi de execuţie la nivel teritorial, până la nivelul de consilier superior. Este un proiect de OUG, care nu este azi pe ordinea de zi a Guvernului, dar care va reglementa anumite aspecte în ceea ce priveşte salarizarea în APIA. Am avut o întâlnire împreună cu domnul ministru şi cu sindicatele în care s-a spus de această ordonanţă şi să vedem cum şi când va ieşi. Eu ştiu ce a însemnat şi ce înseamnă munca fiecăruia dintre ei, pentru că zile şi nopţi am petrecut aici”, a precizat sursa citată.
APIA are în prezent 4.859 de posturi, din care în jur de 400 sunt la nivel central.
Economie
Facturile la energie îi obligă pe români să facă economii la mâncare, medicamente și vacanțe
Creșterea prețurilor la energie afectează puternic bugetele familiilor din România. Opt din zece români spun că scumpirea gazelor, carburanților și electricității le-a redus semnificativ puterea de cumpărare în ultimul an, iar 55% au fost nevoiți să reducă cheltuielile pentru alimente sau sănătate. România înregistrează cele mai mari procente din Uniunea Europeană la ambii indicatori, potrivit unui sondaj realizat de Banca Europeană de Investiții (BEI) împreună cu Ipsos.
Cercetarea arată că 80% dintre români au resimțit semnificativ creșterea prețurilor la energie în ultimele 12 luni, față de media europeană de 60%. Pentru 34% dintre respondenții din România, impactul a fost chiar foarte puternic, comparativ cu 20% la nivelul UE.
În aceste condiții, prețurile mai stabile sau mai mici la energie au devenit principalul beneficiu pe care românii îl așteaptă de la tranziția energetică.
Românii au renunțat la cheltuieli esențiale și la vacanțe
Potrivit sondajului, 55% dintre români au redus cheltuielile zilnice pentru alimente sau sănătate, în condițiile în care media europeană este de 38%.
Alți 27% au redus temperatura din locuințe pentru a face economie la încălzire. Totodată, 27% dintre respondenți spun că s-au îndatorat, au cerut ajutor financiar sau au amânat plata unei facturi la energie. La nivel european, procentul este de 16%.
Scumpirile au schimbat și comportamentul românilor în ceea ce privește deplasările. Aproximativ 71% spun că au modificat modul în care folosesc mașina, iar 29% au redus inclusiv drumurile pentru cumpărături, consultații medicale sau rezolvarea unor probleme administrative.
Un alt efect este renunțarea la timpul liber. Aproape jumătate dintre români, respectiv 47%, afirmă că au renunțat la o excursie de weekend, o vacanță sau o vizită la rude și prieteni din cauza costurilor cu energia. Este, de asemenea, cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană, unde media este de 30%.
Ce așteaptă românii de la tranziția energetică
Sondajul mai arată că 76% dintre români consideră tranziția energetică o urgență pentru țară. Întrebați ce beneficii ar trebui să aducă aceasta, 79% au indicat prețuri mai stabile sau mai mici la energie, 75% reducerea dependenței de petrolul și gazele din import, iar 67% încetinirea schimbărilor climatice.
În privința surselor de energie, 46% dintre respondenți preferă energia solară, iar 26% energia eoliană. De asemenea, 79% vor ca energia cu emisii reduse de carbon să fie o prioritate.
55% dintre români consideră că Uniunea Europeană ar trebui să dezvolte o industrie proprie, competitivă, în domeniul tehnologiilor curate, chiar dacă acest lucru presupune un ritm mai lent al tranziției energetice.
Sondajul BEI, ajuns la cea de-a opta ediție, a fost realizat de Ipsos în perioada 3-25 august 2026, pe un eșantion de 23.000 de persoane cu vârsta de cel puțin 16 ani din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În România au fost chestionate 1.000 de persoane.
Economie
Bilanțul ITM Brăila: amenzi de peste 500.000 de lei în luna octombrie
• în urma controalelor întreprinse de inspectorii de muncă brăileni, au fost identificate 12 persoane prestând muncă nedeclarată • valoarea amenzilor aplicate, numai în acest caz, a fost de 400.000 de lei
În luna octombrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a desfășurat zeci de controale și verificări la angajatorii din municipiu și județ, inspectorii urmărind respectarea dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă.
Principalele obiective urmărite: identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
„ITM Brăila urmărește în permanență creșterea gradului de conștientizare: educarea și responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a salariaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă pentru prevenirea accidentelor de muncă și la riscurile majore la care se expun prin acceptarea muncii nedeclarate și subdeclarate”, ne-a transmis conducerea instituției.
În luna octombrie, inspectorii de muncă au efectuat 181 de controale și au aplicat 211 sancțiuni, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 548.500 lei. Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost dispuse 443 măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la inspectoratul teritorial de muncă.
În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate, în total, 92 de controale și s-au aplicat 71 de sancţiuni, dintre care 40 amenzi în valoare de 497.000 de lei. În urma controalelor întreprinse, au fost identificate 12 persoane prestând muncă nedeclarată („la negru”) în diferite domenii de activitate, valoarea amenzilor aplicate fiind, numai în cazul lor, de 400.000 de lei.
Alte deficiențe constatate: nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea unei copii a contractului individual de muncă la locul de muncă; nerespectarea obligației legale privind munca de noapte; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de sărbătoare legală.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 89 de controale și au fost aplicate 140 de sancțiuni, dintre care 12 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 51.500 lei. Principalele deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă: neasigurarea condițiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului; fișele de instruire individuală însoțite de o copie a ultimei fișe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii, nu erau păstrate de către conducătorul locului de muncă la locul de muncă organizat; semnalizare necorespunzătoare; trusa de prim ajutor incompletă.
Domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe, în urma controalelor ITM: lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale; comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare; fabricarea articolelor de îmbrăcaminte din piele; depozitare și activități auxiliare pentru transporturi; comerț; agricultură.






















