Social Media

Politică

Propunerile Ministerului Justiției: măsuri pentru combaterea discriminării, pedepse mai mari pentru fugari

Timp de citire: 8 minute

• în timpul vizitei sale în Brăila, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a ținut să prezinte două proiecte aprobate la nivel guvernamental, care intră în analiză, la Parlament, respectiv, la Consiliul Superior al Magistraturii • una se referă la o modificare a Codului Penal în așa fel încât infracțiunea de incitare la ură, violență, discriminare să fie mai ușor de pedepsit, iar cealaltă înăsprește pedepsele pentru fugari
 
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a explicat la Brăila motivele care au stat în spatele a două proiecte propuse și adoptate la nivel guvernamental, legate pe de o parte de infracțiunile pe tema discriminării, pe de altă parte de pedepsele fugarilor din fața legii. În primul rând, aceasta a amintit faptul că, într-o ședință de Guvern recentă, a fost adoptată la inițiativa ministerului pe care îl conduce, o lege ce urmează să fie dezbătută în Parlamentul României, prin care se modifică Codul Penal. Mai precis, o reglementare prin care infracțiunea de incitare la ură, violență, discriminare să fie mai ușor de reperat și pedepsit.
”O lege pe care eu o găsesc foarte importantă, prin care se modifică Codul Penal. Pentru că România are nevoie de garanții solide, mai ales în această perioadă, pentru a combate manifestări prin care se incită la ură, la discriminare. Acest gen de fapte au o dinamică îngrijorătoare și vreau să vă dau statistica: în primele șase luni ale acestui an au fost 73 de sesizări înregistrate cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni. În plus, adoptarea acestei inițiative ne ajută la clasarea unei proceduri de infringement. Despre ce este vorba în acest proiect? Practic vorbim despre reglementarea în forma dorită de Comisie, în forma pe care directiva o solicită cu privire la infracțiunea de incitare la ură, violență, discriminare. Ea va fi reținută dacă făptuitorul a săvârșit acest element material, indiferent dacă acesta este considerat ori nu, drept cauză a inferiorității unei persoane fără acordul celeilalte. Motivul că face parte dintr-o anumită categorie de persoane. Ce înseamnă acest lucru? Este practic o intervenție legislativă necesară, pentru că incitarea la ură este o realitate pe care nu putem să o ignorăm”, a afirmat Gorghiu.
Aceasta a dorit să puncteze că scandările politice nu se încadrează în acest articol din Codul Penal, dând ca exemplu expresia ”ciuma roșie”, ci doar instigările directe la fapte cu violență.
”Nu! Textul din Codul Penal nu sancționează nici critica, nici opinia. Chiar textul de lege din Codul Penal aduce garanție în sensul în care nu poți să fii discriminat pentru opinie politică, pentru critică, pentru apartenență politică. Spune exact articolul din Codul Penal. Ca atare, indiferent de partidul politic din care ești, indiferent de opinia pe care o ai, nu te încadrezi în acest articol. Legea presupune totuși o condiție esențială pentru a fi vorba despre o infracțiune și anume: fapta există doar dacă acea opinie, apartenență politică, prin ele însele constituie motivul discriminării sau incitării la ură. Ca să vă dau un exemplu clar: doar dacă îi instigați pe PNL-iști pentru faptul că au această orientare politică de liberali, trebuie bătuți sau omorâți, atunci ne încadrăm pe textul din codul penal. Deci nu există o problemă cu libertatea de exprimare, puteți să o exercitați așa cum ați făcut-o până acum, însă articolul limpezește această parte de incitare la ură și violență. Pedeapsa este închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă. Textul exista până acum, ca să fie limpede, în Codul Penal, doar am eliminat acea referire la considerarea de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte. Nu este nimic altceva mai fals decât că poate să fie practicat discursul de ură ca parte a libertății de exprimare”, a afirmat Gorghiu.
Ministrul a făcut referire la atitudinea unora dintre colegii parlamentari, atacându-i voalat pe cei de la AUR.
”Am văzut foarte multe manifestări, cel puțin în ultimul an, în Parlament și pe stradă, manifestări care nu mai au nicio legătură cu libertatea de exprimare. Sunt anumite expresii pe care le-am auzit cu toții, cred, care incită la ură, la xenofobie, la violență față de indivizi, față de grupuri. Care depășesc această sferă a libertății de exprimare și sunt din păcate manifestări violente ale intoleranței. Și cred că trebuie cu toții să facem această distincție dacă vrem o societate mai sănătoasă și la standarde europene. Ca atare acest proiect a trecut de Guvern, este conform directivelor europene, va merge în Parlament și sunt convinsă că la lectura acestuia, colegii mei vor accepta unanim să îl voteze. Colegii mei din Coaliție, desigur. Restul colegilor mai vedem ce o să creadă despre incitarea la ură. Pentru că unii o practică în Parlament”, a mai spus PNL-ista.
 
Pedepse mărite pentru fugari
Tot în acest context, ministrul Justiției a vorbit despre cazurile din ce în ce mai numeroase de personaje mai mult sau mai puțin cunoscute, care aleg să fugă din țară în momentul în care primesc o pedeapsă cu închisoarea. Gorghiu a vorbit despre un proiect prin care acestora li s-ar putea adăuga și o pedeapsă pentru evadare, pe lângă cea pe care deja au primit-o, în ideea de a descuraja astfel de practici. Mai mult, aceasta a ținut să prezinte numărul de cazuri de astfel de indivizi condamnați  care au fost prinși și aduși în țară în baza mandatelor de arestare european.
”A existat un subiect de mare interes în aceste zile referitor la chestiunea fugarilor. Aș vrea să vă răspund tot cu niște informații statistice ca să înțelegem că nu doar cazurile de notorietate publică sunt cele care contează pentru Ministerul Justiției. Pentru noi este foarte important să fim activi cu privire la acest fenomen, indiferent că persoanele condamnate sau urmărite penal care au plecat din țară, indiferent dacă ele sunt celebre sau nu, noi acționăm la fel. Numai începând cu 15 iunie, deci în ultima lună, au fost preluate pe mandat european de arestare sau din Marea Britanie – pe un tip de mandat stabilit între Marea Britanie și Uniunea Europeană post Brexist -, 142 de persoane. Deci nu vorbim doar de cele cu expunere publică, Darius Vâlcov, care a fost condamnat definitiv și adus în țară din Italia pentru executarea pedepsei în sistem penitenciar sau de Ilie Marcel Șerbuc, care va fi adus din Olanda pentru a fi anchetat pentru crima din București cu minora ucisă și băgată în canapea. Vorbim de aducerea în țară în baza mandatului de arestare european a 142 de persoane într-o lună. În opinia mea este important să se știe aceste lucruri pentru că uneori ne concentrăm exclusiv pe un nume și uităm că în realitate este vorba despre mult mai mulți. Vă asigur astăzi la Brăila că vom continua acest ritm. Vom continua procedurile într-un ritm susținut”, a mai declarat Gorghiu, în conferința de presă de la Brăila, din 18 august.
Ministrul a punctat că pentru proiectul privind mărirea pedepselor pentru cei care aleg să fugă din țară în momentul când sunt condamnați la închisoare cu executare, încă se așteaptă avizul de la Consiliul Superior al Magistraturii.
”Vreau să vă spun și i-am asigurat și pe colegii magistrați din Brăila, că suntem conștienți că înfăptuirea justiției nu se poate realiza fără executarea hotărârilor judecătorești, care au fost dispuse de instanțele judecătorești din România și că sustragerea persoanelor condamnate pentru fapte diverse – de la corupție la orice altă faptă penală –, de la executarea pedepselor, subminează activitatea întregului sistem de justiție din România. De aceea am reluat acel proiect care a fost elaborat în timpul mandatului ministrului Cătălin Predoiu, l-am îmbunătățit cu amendamentele venite de la Parchete. Un proiect prin care, pe scurt, cel care a fost condamnat la închisoare cu executare, dacă nu se prezintă în șapte zile pentru a-și executa pedeapsa, i se adaugă la pedeapsa la care a fost condamnat și cea pentru evadare. Poate așa îi facem pe cei care sunt condamnați să rămână să execute pedeapsa în România. Este un pas la care așteptăm aviz de la Consiliul Superior al Magistraturii”, a conchis sursa citată.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”

• ”Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto European”, a punctat europarlamentarul roman • ”De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată”, a adăugat vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European

Publicat

în

Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că propunerea Parlamentului European de reducere a obiectivului privind emisiile de CO₂ ale mașinilor noi poate reprezenta un pas spre salvarea industriei auto europene.

”Poate fi doar un pas simbolic sau poate constitui un moment de cotitură, cu consecințe benefice pentru economie și cetățeni”, a avertizat Mihai Tudose.

”Știm că se vrea eliminarea treptată, în UE, a autoturismelor și autoutilitarelor noi, echipate cu motoare cu ardere internă. Politica asta de decarbonizare a afectat  competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto european.

Pentru a mai repara din răul deja făcut, Comisia Europeană a propus, în decembrie anul trecut, revizuirea obiectivului pentru anul 2035, privind parcul de vehicule și camionete din UE, de reducere a emisiilor de CO₂ nu cu 100%, ci cu 90% față de nivelul de referință din 2021.

Miercuri, Comisia de Mediu din Parlamentul European a votat pentru reducerea țintei inițiale, de 100%, la 87,5% pentru autoturisme și 80% pentru vehiculele comerciale ușoare. Urmează votul în plenul Parlamentului European, în sesiunea din decembrie, pentru ceea ce va constitui mandatul Parlamentului în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene.

La nivel europarlamentar, acordul între Socialiști, Populari și Liberali, pe un subiect atât de sensibil, e considerat un semnal încurajator pentru coaliția pro-europeană, pe fondul renegocierii de poziții, la jumătatea mandatului. Sunt dezamăgit, însă, de lipsa de curaj și ambiție, pe care o trădează diferența infimă față de propunerea Comisiei Europene.

De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată.

Speranța majoră rămâne la Consiliu, unde România și celelalte state membre, producătoare de mașini, trebuie să se bată pentru apărarea industriei auto, prin adecvarea la realitate a obiectivelor de mediu”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.

Citește articolul complet

Politică

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a susținut o conferință de presă, miercuri-seară, în care a vorbit, printre altele, despre unele zvonuri cum că Robert Sighiartău, președintele PNL Bistrița, ar contacta liberali din județul nostru pentru a vedea dacă îl poate schimba din funcție prin identificarea unui contracandidat * Popa a recunoscut că informația a ajuns și la urechile sale și a precizat că nu este prima încercare de-a lui Robert Sighiartău de a interveni la nivelul organizației județene a PNL Brăila, însă fără succes * Popa a precizat că alegerile din PNL încă nu au fost stabilite, dar a indicat că ar putea avea loc la finele anului sau începutul lui 2027 * cât despre anunțul candidaturii lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) la șefia partidului, acesta nu a dorit să comenteze prea mult

Publicat

în

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, este atacat din interiorul partidului, însă susține că nu se teme. Mai exact, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc miercuri-seară la sediul PNL, Popa a fost întrebat de jurnaliști în legătură cu zvonurile potrivit cărora, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, ar fi contactat mai mulți liberali brăileni pentru a identifica un eventual contracandidat care să îl schimbe din funcție pe șeful organizației județene.

Popa a precizat că i-au transmis și alți colegi această informație și a precizat că îl așteaptă pe Robert Sighiartău și pe colegii pe care îi susține să vină și să candideze împotriva sa.

”Foarte bine face domnul Robert Sighiartău. A vorbit și în 2021 și când au fost alegerile, n-a mai găsit un contracandidat împotriva mea pentru că lucrurile erau clare. Dar hai să vă mai spun ceva: domnul Robert Sighiartău a încercat și în 2021, și în 2022, și în 2023. Știu, de altfel știm cu toți povestea că a tot sunat prin județul Brăila. Dar, domnul Robert Sighiartău este președintele PNL Bistrița, nu PNL Brăila. În județul și în municipiul Brăila, noi ne hotărâm soarta! Nu ne-o hotărăște nici domnul Robert Sighiartău, nici nimeni de la nivel național”, a declarat Popa.

Deputatul PNL Brăila a comparat organizația pe care o conduce cu cea condusă de Sighiartău, precizând că la Alegerile din 2024 a avut un rezultat mult mai bun. Popa a lansat un atac la adresa acestuia, acuzând că întotdeauna Sighiartău a ajuns să ”întoarcă armele” împotriva conducerii partidului.

”Eu, cu colegii mei vom vota. Care este competitiv, să candideze împotriva mea, nu este nicio problemă. Dar, județul Bistrița-Năsăud are 62 de UAT-uri. Partidul Național Liberal are 13 UAT-uri pe care le-a câștigat la Alegerile din 2024. Să nu fiu răutăcios că am auzit că mai avem vreo 7 sau 8 acolo. Asta reprezintă, pe poza din 2024, că 20,9% din UAT-urile din județul Bistrița-Năsăud sunt liberale. În schimb, în județul Brăila – ați văzut și cu ultimele mutări, dar facem abstracție de faptul că au mai trecut 1-2 primari de la alegeri și până în prezent în echipa Partidul Național Liberal -, noi am obținut, în urma Alegerilor din 2024, 20 de primari. Iar 20 de primari din 44 reprezintă 46%. Deci 46% din administrația locală este condusă de primari din partea Partidului Național Liberal. Noi am reușit la Brăila să arătăm că se poate.

Am plecat de la 13 primari, am ajuns la 20 de primari. Avem mai mulți viceprimari decât are Partidul Social Democrat. Avem astăzi, dacă nu greșesc, undeva la 25 de viceprimari. Partidul Social Democrat nu are nici o comună de a mea. A mea impropriu spus, a partidului pe care îl reprezint. Niciun viceprimar numit. Domnul Robert Sighiartău e același care în perioada 2017-2021 a fost secretarul general al partidului. În mandatul domnului președinte Ludovic Orban.(…) În perioada 2017-2021, în momentul în care domnul Orban a fost președinte, mă repet, primul om care l-a trădat pe domnul președinte Ludovic Orban a fost domnul Robert Sighiartău.

Apoi, în perioada 2021-2022, a fost în echipa domnului Florin Cîțu. Dar când s-a apropiat sfârșitul mandatului domnului Cîțu, domnul Robert Sighiartău a ieșit și l-a atacat pe președintele de la cea vreme. Apoi, în perioada 2022-2024, a fost vicepreședinte în mandatul domnului Ciucă. În momentul în care a plecat domnul Ciucă, unul dintre cei mai acizi contestatari ai dumnealui a fost domnul Robert Sighiartău. Cu tot respectul pentru domnul președinte Ilie Bolojan: să aibă grijă, personajul acesta este toxic. Unde ajunge, se termină orice povest. (…) Îl aștept pe domnul Robert Sighiartău, alături de 2-3 pe care îi sună din județul Brăila. Vă dau un exemplu: a sunat doi colegi și mi-au spus trei că au fost sunați”, a mai spus Popa.

Alegerile în PNL ar putea avea loc la finele lui 2026 sau începutul lui 2027

Întrebat în legătură cu motivele posibilelor intervenții ale lui Robert Sighiartău în Brăila, Popa a afirmat că este vorba despre o istorie mai veche.

”Nu știu. Probabil are frustrările trecutului. Dar vă spun: îl aștept pe domnul Robert Sighiartău cu cine vrea dumnealui să îmi fie contracandidat. Suntem un partid liber, nu avem nicio problemă, îl aștept. Dar domnul Robert Sighiartău să înțeleagă – și alții care mai sunt amatori -, că la Brăila, noi ne hotărâm soarta.

Iar PNL Brăila, din momentul în care eu am fost ales președinte, nu a avut interferențe nici de la București, și nici de la Partidul Social Democrat. Repet, în momentul în care colegii mei intră într-o sală și votează pe altcineva, trebuie să facă un pas în spate. Atâta timp cât mă votează pe mine, voi rămâne președintele PNL”, a spus Popa.

În același context, Alexandru Popa a precizat că încă nu au existat discuții definitorii la Centru, însă cel mai probabil alegerile din PNL vor avea loc fie la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2027.

Întrebat despre candidatura lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) pentru funcția de președinte al PNL la nivel național, Popa nu a comentat foarte mult subiectul și s-a ferit să își manifeste în vreun fel susținerea.

”Domnul Tișe, să vedem ce platformă va avea. N-am discutat cu dumnealui, nu știu despre ce e vorba. Vom vedea la momentul oportun. Să vedem proiectele. La momentul ăsta avem un președinte. Trebuie să vedem cine va candida”, a conchis Popa.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧