Social Media

Social

Proiectul național „Pactul pentru Tineri” – un impact semnificativ asupra evoluției societății românești

Timp de citire: 8 minute

• astăzi, la Botoșani, are loc cea de-a treia dezbatere
 
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)  organizează astăzi, 17 noiembrie 2022, la Hotel Rediu Botoșani, începând cu ora 11:30, cea de a treia dezbatere a proiectului național „Pactul pentru Tineri”, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, UNICEF și Banca Mondială.
În urma fiecărei dintre cele două dezbateri avute până acum, am trasat concluzii strategice și de impact, alături de speakerii invitați și cei peste 500 de profesori, părinți, elevi și antreprenori prezenți, pentru a putea ajunge cât mai aproape de adevăratele motive ale celor ce abandonează școală, cu scopul de a diminua acest fenomen.
„A devenit clar că reducerea abandonului școlar este un exercițiu complex, care, pentru a reuși, în contextul provocărilor secolului XXI, are nevoie de implicarea tuturor actorilor sociali relevanți”, a observat Cristina CHIRIAC, Președinta CONAF.
Fiind un subiect de interes național, la Botoșani, ne vor fi alături atât reprezentanții ministerelor implicate, partenerii instituționali, cei sociali, companii multinaționale, cât și peste 200 de profesori, asistenți sociali, antreprenori, manageri, părinți și elevi ce își doresc o schimbare, o evoluție cât se poate de sustenabilă a educației și societății românești, per ansamblu.
„Mă bucur nespus că munca și implicarea tuturor în acest proiect național, „Pactul pentru Tineri”, au început deja să dea roade. Putem spune că am reușit să convigem executivul de la București de necesitatea creării unei structuri de cooperare amplă între autorități și mediul de afaceri. Promptitudinea creării unui comitet și aprobarea acestuia de către domnul Prim-Ministru Nicolae Ionel Ciucă, ne-a dat imboldul necesar să vrem să facem și mai mult. Această decizie va fi un punct de inflexiune în dezbaterile viitoare, în care va trebui să identificăm cu și mai mare acuratețe problemele și blocajele care întrețin abandonul școlar și soluțiile complexe pentru a-l reduce sistematic și decisiv. Bilanțul celor două dezbateri ale proiectului este încurajator, deoarece, pe de o parte, participanții la discuții au descris fenomenul în detalii, au arătat efectele sale asupra societății și economiei, dar au și identificat problemele ascunse, ignorate și au oferit soluții punctuale. Sistemul educațional românesc trebuie să ne implice pe toți. Fie că suntem părinți, elevi, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților sau antreprenori, putem contribui practic la o schimbare incredibilă a viitorului societății românești.”, a declarat Cristina CHIRIAC, Președintă CONAF.
Proiectul „Pactul pentru Tineri” a fost gândit ca un răspuns complex la o situație dramatică, descrisă clar de statistici. În ultimii doi ani, peste 400.000 de copii au abandonat școala, sumă care  echivalează cu două generații școlare pe care le-am ratat. România este, din păcate, încă prima în topul Eurostat cu cei mai mulți tineri care au abandonat timpuriu școala. Dramatic este faptul că, la finalul anului 2021, peste 15% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, din România, nu terminaseră  decât cel mult 8 clase.
Educația nu este doar vectorul prin care oamenii își asigură un nivel de bunăstare economică, este și instrumentul esențial care le dă șansa de a evolua în societate. O rată ridicată a abandonului școlar reduce numărul de oameni calificați în diverse domenii și are un impact profund negativ asupra evoluție pe termen lung a economiei României.
Identificarea cauzelor abandonului școlar și apoi studierea lor pentru a găsi soluțiile optime, sunt elementele esențiale și primordiale ce susțin ultima dezbatere, de anul acesta, a proiectului. Urmând anul viitor să ajungem la Vaslui, Suceava și Bacău.
Pentru o acuratețe cât mai mare, evenimentul ce va avea loc la Botoșani va fi structurat într-un panel de discuții cu speakerii prezenți, urmat apoi de organizarea unor ateliere situaționale, în cadrul cărora, toți cei prezenți, ghidați de facilitatori, pot parcurge traseul unui copil sau tânăr ce a abandonat școala din diverse motive, urmând niște scenarii inspirate din viața reală.
Evenimentul va fi moderat de jurnalista Laura HULUBEI, iar speakerii și facilitatorii care vor lua parte la dezbatere sunt: Cristina CHIRIAC, Președintă CONAF, Gabriela FIREA, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Marius BUDĂI, Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marian DARAGIU, Subsecretar de Stat în Ministerul Educației, Doina FEDEROVICI, Președinta Consiliului Județean Botoșani, Sorin CORNILĂ, Prefectul județului Botoșani, Cosmin Ionuț ANDREI, Primarul Municipiului Botoşani, Valeriu IFTIME, Președinte al Camerei de Comerț Botoșani, Bogdan Gheorghe SURUCIUC, Inspector Școlar General Botoșani, Gabriela ALEXANDRESCU, Head of Marketing & Digital Product, OMV Petrom, Luminița COSTACHE, Specialist în educație la UNICEF, Ștefan URZICEANU, Head of Corporate Social Responsibility, Carrefour România, Nadia TĂTARU, Președinta Asociației Părinților Isteți, Nicoleta MUNTEANU, Fondatoare Kids in Business, George LECA, Co-fondator Asociația pentru Valori în Educație, Sînziana IONIȚĂ-CIUREZ, Director Executiv Asociația SAMAS, Ioan OROȘANU, Vicereședintele Consiliului Județean al Elevilor Botoșani, Ciprian ANDRONACHE, Fondator FiiOM, Daniela VASILESCU, Președinta Fundației pentru Educație și Vocație, Daniela NUȚĂ, Președinta Federației Patronatelor pentru Educație și Antreprenoriat Social și Iulia ȘERBAN, Președintă CONAF Piatra Neamț.
„Pactul pentru Tineri” reprezintă un proiect național inițiat de CONAF și susținut de OMV Petrom în  calitate de sponsor principal.
Parteneri: Consiliul Județean al Elevilor Neamț, Asociația SAMAS, Asociația pentru Valori în Educație, Banca Mondială, Glasul Vieții – Dan Damaschin, Asociația WeHelp, Asociația Un Pas Spre Educație, Căminul Felix, Asociația Educație și Viitor, Uniunea Studenților din România, Fundația pentru Educație și Vocație, Asociația Părinților Isteți!
 
Sponsor: Carrefour România.
Parteneri media: AGERPRES, Antena 3 Constanta, Antena3 Valcea, Profit News TV, Iași TV Life, Litoral TV, TeleM Iasi Regional, Comunitatea Via Cluj Tv, Radio Hit Iaşi – 94,9 FM, Realitatea.NET, Capital România, Alo,Iasi, AUTO BILD, BiziLive.tv, CursDeGuvernare.ro, Chindia Media, City Press TV, Clubantreprenor.ro, e-femeia.ro, EM360, Evenimentul Regional al Moldovei, Focus Energetic, Infofinanciar Romania, Televiziunea GRUP IUBIM Brașovul – TV IBv-Channel, La Pas Prin Brașov, Masini si Utilaje pentru Constructii, Obiectiv – Vocea Brailei, Revista Biz, Revista CARIERE, Săptămâna Financiară, Transilvania 365, Ultima ora, Vocea Vâlcii, Wall-Street.ro, Revista PSYCHOLOGIES, Energynomics, Transilvania Business, Financial Intelligence, Spot Media, Trafic Media și GOVNET, Itsy Bitsy.
Pentru cei dornci de implicare și participare în cadrul proiectului, vă rugăm să ne trimiteți un email la adresa rsvp@conaf.ro
• Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 5 asociații, 19 sucursale și peste 3.000 de companii.
CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltăm și finalizăm proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele noastre, amintim „Pactul pentru Muncă”, în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative și schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, au încercat să găsească  soluțiile optime și cele mai bune strategii de viitor.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧