Administrație
Proiectare cu repetare, pentru un trotuar de câțiva metri
* la capătul străzii Decebal din cartierul Chercea, recent reabilitată și modernizată, lucrările au fost puse pe pauză * reprezentanții Primăriei spun că proiectantului i s-a solicitat să găsească o soluție tehnică pentru realizarea în condiții optime a unei porțiuni de trotuar de la intersecția cu Șos. Râmnicu Sărat, pe unde pietonii nu au cum să circule după reconfigurarea străzii Decebal
Problema trotuarului care nu este trotuar de fapt, de pe recent reabilitata și modernizata stradă Decebal din cartierul Chercea, despre care vă informam într-un articol publicat zilele trecute și intitulat ”Strada Decebal, modernizare cu pericole pentru pietoni”, a fost rezolvată, deocamdată, prin… nerezolvare. Concret, zona în cauză a fost îngrădită și i s-a atașat un indicator rutier de ocolire, care îi avertizează pe pietoni că trebuie să circule pe lângă ceea ce ar trebui să fie trotuar, dar nu e…
Reamintim așadar că strada Decebal, situată de-a lungul căii ferate, la marginea cartierului Chercea, a intrat în primăvara acestui an într-un program de reabilitare și modernizare. Astfel, după zeci de ani în care a fost plină de gropi, praf sau noroaie – în funcție de starea vremii -, această stradă este acum asfaltată, spre bucuria locatarilor săi. Dar, dacă despre carosabil se poate spune că este deja finalizat, nu același lucru se poate spune și despre trotuarul dinspre partea cu calea ferată, pe care constructorul l-a lăsat neterminat. Situația se complică și mai mult la capătul dinspre intersecția cu Șos. Râmnicu Sărat, unde se formează o curbă, iar realizarea trotuarului a fost sabotată de realitatea din teren, pe care proiectanții acestei lucrări nu par să fi luat-o în calcul.
Înainte de marea modernizare, strada Decebal nu avea ieșire pentru mașini în Șos. Râmnicu Sărat. Șoferii aveau o ieșire prin strada Ana Ipătescu, care se intersectează cu Decebal cu circa 200 de metri înainte de capătul dinspre Șos. Râmnicu Sărat. Practic, strada Decebal se ”înfunda” în trotuarul Șoselei Râmnicu Sărat. Acum situația s-a schimbat: carosabilul străzii Decebal a fost trasat pe o porțiune din fostul trotuar al Șoselei Râmnicu Sărat, iar șoferii pot ieși acum direct în această arteră principală. Pentru pietoni a rămas disponibilă doar o margine din fostul trotuar al Șoselei Râmnicu Sărat. Dar, după cum v-am mai informat în articolul trecut, pe acea margine, chiar la baza podului CFR care trece peste Șos. Râmnicu Sărat, se află un mastodont din beton ce stă de zeci de ani în acea poziție. Nimeni nu mai știe de ce a fost pus acolo și la ce ar fi trebuit să folosească. Înainte nu încurca pe nimeni însă acum acea bucată paralelipipedică de beton, grea de zeci de tone, este poziționată fix pe ceea ce ar trebui să fie trotuarul nou trasat al străzii Decebal. Deci fix în calea pietonilor… Care pietoni sunt obligați să meargă pe noul carosabil al străzii Decebal pe unde, după marea asfaltare, este de așteptat să circule tot mai frecvent mașini.
Deocamdată, după cum se poate vedea la fața locului, trotuarul impracticabil a fost îngrădit cu plase portocalii și a fost montat un indicator de ocolire a zonei. Iar asta poate provoca probleme, în special pentru pietonii cu handicap locomotor. Zilele trecute, o mamă care își împingea copilul într-un căruț cu rotile pentru persoane cu handicap a preferat să meargă pe carosabilul Șoselei Râmnicu Sărat, deoarece accesul pe la capătul nou trasatei străzi Decebal i s-a părut, probabil, imposibil…
Am încercat să aflăm de la autoritățile locale de ce nu s-a finalizat lucrarea la acel capăt de stradă și când se preconizează rezolvare problemei acelui trotuar. Un reprezentant al Primăriei ne-a informat că proiectantul lucrării abia acum caută o soluție tehnică pentru rezolvarea acestei probleme! ”Până la refacerea proiectului tehnic, zona va rămâne îngrădită în forma actuală”, ne-a spus oficialul.
Rămâne de văzut și cât de inspirată este noua ieșire în Șos. Râmnicu Sărat, prin strada Decebal, care este poziționată, practic, la doar câțiva metri, de o altă stradă care se intersectează cu artera principală…
Firma ”Micatis” SRL Brăila deține contractul în valoare de circa 36 de milioane de lei, de proiectare și de execuție a lucrărilor pentru modernizarea unui număr de 52 de străzi din cartierul Chercea, printre care se numără și strada Decebal.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















