SPORT
Proiect reușit
• AJF Brăila oferă mingi de fotbal Select, numerele 4 și 5, cluburilor cu echipe de copii și juniori înscrise în competițiile județene
Asociația Județeană de Fotbal Brăila (AJF) a reușit să implementeze proiectul “Strategia tehnică a fotbalului românesc”, care se adresează cluburilor din județul nostru care au echipe de copii și juniori înscrise în competițiile județene. Toate vor primi din partea AJF Brăila mingi marca Select, numerele 4 și 5.
“Vom continua implementarea de proiecte pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din județul nostru”, a declarat Laurențiu Vărgatu, președintele AJF Brăila.
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori.
Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi,
jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare.
Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului
la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele
daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR

































