Local
Proiect de creștere a eficienței energetice în sediul Jandarmeriei Brăila
• Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila i s-a aprobat la finele anului trecut (noiembrie 2022) cererea de finanțare pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila» • se vor desfășura activități de amploare, ce vor consta în modernizarea instalațiilor de încălzire, răcire și ventilare, refacerea hidroizolațiilor care să asigure impermeabilizarea la nivelul subsolului, fundațiilor și acoperișului tip terasă • este posibil ca, pe viitor, instituția să își mute activitatea într-un alt sediu, pe timpul desfășurării activităților de amploare, însă deocamdată Jandarmeria rămâne în același loc
În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, adjunctul inspectorului șef, col. Constantin Țupu, a detaliat ce presupune proiectul de creștere a eficienței energetice în sediul Jandarmeriei. Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila i s-a aprobat la finele anului trecut cererea de finanțare pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila». Se vor desfășura lucrări de amploare, iar la nivelul conducerii IJJ Brăila se are în vedere chiar mutarea temporară într-un alt sediu, asta dacă va fi nevoie. Deocamdată însă, activitatea Jandarmeriei Brăila se desfășoară în același loc din municipiul Brăila, strada Industriei, nr. 1.
“Structura logistică a inspectoratului a urmărit îmbunătățirea suportului acțiunilor operative (resurse logistice, umane și financiare) prin realizarea unui raport optim între resursele umane, logistice și financiare alocate în funcție de volumul, complexitatea și importanța activităților și indicatorii de rezultat estimați. Urmărim în continuare consolidarea structurii logistice, având în vedere că Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila i s-a aprobat la finele anului trecut (noiembrie 2022) cererea de finanțare pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila», depusă în cadrul apelului de proiecte cu titlul P.N.R.R./2022/C5/2/B.2.2/1 Componenta 5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2. – Renovare energetică aprofundată a clădirilor publice în valoare de aproximativ 6 milioane lei cu TVA (5.899.019,09 lei cu TVA)”, a precizat adjunctul inspectorului șef, col. Constantin Țupu.
Potrivit datelor transmise, renovarea aprofundată enunțată va presupune economii de energie primară de peste 60%, prin reabilitarea/modernizarea instalațiilor de încălzire, răcire și ventilare, refacerea hidroizolațiilor care să asigure impermeabilizarea la nivelul subsolului, fundațiilor și acoperișului tip terasă. De asemenea, vor fi refăcute finisajele interioare și exterioare ale clădirii. “În prezent am încheiat etapa premergătoare de actualizare a auditului energetic și a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție asupra clădirii, în vederea încheierii contractului de finanțare”, a mai explicat adjunctul inspectorului șef al IJJ Brăila.
Pe viitor, la nivelul Jandarmeriei Brăila se are în vedere un alt proiect, ce ar avea legătură cu modernizarea poligonului de la Muchea, chiar înființarea unei baze de pregătire fizică, însă potrivit conducerii IJJ Brăila se caută soluții de finanțare pe această linie, mai ales că la poligonul de la Muchea se pregătesc mai multe unități din județele apropiate.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















