Economie
Profit uriaș al companiei Transgaz, condusă de un brăilean
* cifrele vorbesc de la sine: în prima jumătate a lui 2025, 518,9 milioane lei românești, față de 183,8 milioane lei în aceeași perioadă a anului trecut, profit net * Transgaz, sub conducerea brăileanului Ion Sterian (foto), este performerul absolut al BVB de la începutul anului* astfel, acţiunile companiei Transgaz s-au apreciat cu cca. 76%
Compania de stat Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor din România, și-a majorat semnificativ profitul net consolidat în prima jumătate a anului 2025, ajungând la 518,9 milioane lei românești, față de 183,8 milioane lei în aceeași perioadă a anului trecut, scrie profit.ro. Raportarea include și rezultatele Vestmoldtransgaz, operatorul conductei Iași-Ungheni-Chișinău, la care Transgaz deține indirect 75% din acțiuni. Această companie gestionează principalul coridor de aprovizionare cu gaze al Republicii Moldova, după reducerea dependenței de Gazprom.
Veniturile din exploatare ale grupului au crescut cu 44%, ajungând la 1,57 miliarde lei, în timp ce cheltuielile au urcat cu doar 11%, la 1,017 miliarde lei. Rezultatele pozitive sunt atribuite în principal veniturilor mai mari din rezervarea de capacitate, care au adus un plus de 364,8 milioane lei, grație unui tarif reglementat mai ridicat și a volumelor mai mari de capacitate rezervată.
De asemenea, în raport este menționată și proaspăta achiziție a companiei Petrostar SA, unde Transgaz a preluat 51% din capital, consolidându-și poziția pe piața de inginerie și consultanță pentru industria petrolului și gazelor.
La nivel investițional, Transgaz a realizat proiecte de modernizare și dezvoltare în valoare de 375,3 milioane lei în prima jumătate a anului, ceea ce reprezintă 27% din programul anual planificat de peste 1,4 miliarde lei.
Transgaz este controlată de Secretariatul General al Guvernului României, care deține 58,5% din acțiuni și este condusă de brăileanul Ion Sterian.
”Vom avea nevoie de importuri, de 3-5 miliarde de metri cubi pe an”
Pe de altă parte, în timp ce consumul intern pe plan local a crescut cu 4% în prima jumătate a anului, producţia s-a comprimat cu circa 2%, astfel că România a alunecat din nou în zona de importator, după un echilibru foarte fragil atins la nivelul anului 2024.
Gazul din Marea Neagră este creditat acum cu abilitatea de a transforma România în exportator regional, dar estimările Transgaz contrazic acest discurs optimist. România va avea nevoie de importuri de 3-5 mld. metri cubi, dar rolul său regional este dat de infrastructura deja pusă la punct, spune Ion Sterian, directorul general al Transgaz, performerul absolut al BVB de la începutul anului. „Eu mereu am spus că vom avea nevoie de importuri, de 3-5 miliarde de metri cubi pe an, chiar şi cu gazul din Marea Neagră. Avem declin pe uscat şi avem declin pe producţia offshore pe care o avem acum. Pe de altă parte, sunt proiecte de producţie de energie care sunt aproape de finalizare şi au nevoie de gaze, extinderea reţelelor de gaze continuă, consumatori noi sunt conectaţi, Azomureş a reluat activitatea. Cererea va creşte“, explică Ion Sterian, şeful Transgaz.
„Dar avem partea de infrastructură, iar asta va transforma România într-un hub”, mai spune Sterian.
Acţiunile SNTGN Transgaz SA au înregistrat o creştere de aprox. 69% în ultimul an, atrăgând tot mai mult interes din partea investitorilor. De la începutul anului 2025, acţiunile companiei Transgaz s-au apreciat cu cca. 76%.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















