Social Media

LOCAL

Procesul de vot la Penitenciarul Brăila, fără incidente. Au votat 365 de deținuți. La Centrul de Detenție Tichilești au votat 76 de deținuți

Publicat

în

• pentru alegerile locale au votat 47 persoane private de libertate, numărul fiind mai mic pentru că majoritatea deținuților sunt din alte localități
 
 
 
La Penitenciarul Brăila au fost 412 persoane private de libertate cu drept de vot. Potrivit datelor transmise de la Penitenciarul Brăila, dintre acestea au fost 373 persoane care și-au exprimat intenția de a vota, iar 365 au votat.
Pentru alegerile locale au votat 47 persoane private de libertate. Numărul a fost mic pentru că majoritatea deținuților sunt din alte județe.
Procesul de votare s-a desfășurat fără incidente.
 
Și la Centrul de Detenție Tichilești persoanele private de libertate cu drept de vot au mers să își exprime opinia pe linie electorală la urna mobilă.
Potrivit datelor transmise de conducerea unității de detenție, cms. șef Nicușor Sterian, din cele 147 de persoane internate la centrul de detenție au fost 76 de persoane cu drept de vot și toate au votat. Restul celor încarcerați sunt minori.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile