Social
Procesiune de Ziua Eroilor și slujbă de pomenire la „Sf. Constantin”
• astăzi, joi, 25 mai, de la ora 17.00, se va porni în procesiune de la Biserica „Sf. Constantin”, pe Strada Școlilor și până la Cimitirul „Sf. Constantin”, unde ierarhul Dunării de jos va oficia o slujbă de pomenire • elevii de la „Arte”, împreună cu militari ai Garnizoanei Brăila, au vopsit peste 500 de cruci din Cimitirul Eroilor
Procesiune cu preoți și Muzica Militară a Garnizoanei Brăila în fruntea alaiului, în marea sărbătoare a Înălțării Domnului, zi în care se sărbătorește, deopotrivă, Ziua Eroilor.
Astfel, astăzi, joi, 25 mai, de la ora 17.00, se va porni în procesiunea dedicată eroilor neamului de la Biserica „Sfinții Împărați Constatin și Elena”, de pe Strada Școlilor, cu Muzica Militară a Garnizoanei Brăila și cu preoții brăileni în fruntea alaiului. Procesiunea se va încheia la mormintele ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea Patriei, de la Cimitirul „Sf. Constantin”. Aici, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu un sobor de preoți brăileni (inclusiv părintele protopop Ștefan Constandache) va oficia o slujbă de pomenire a eroilor, în prezența oficialităților locale, a cadrelor militare și a credincioșilor. Totodată, vor fi rostite alocauțiuni despre semnificația Zilei Eroilor și a Înălțării Domnului. Slujbe similare de pomenire se vor oficia și la Galați, Tecuci, Ianca, Făurei și Însurăței.
După cum v-am mai informat, la inițiativa comenzii Garnizoanei Brăila și cu sprijinul prefectului Brăilei, Iulian Timofei, s-a decis reabilitarea benzilor tricolore aplicate pe cruci și pe însemnele de căpătâi aflate în Cimitirul Eroilor de la „Sf. Constantin”. 20 de elevi de la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” (clasa a IX-a B și a XI-a B – grupele de ceramică și modă), sub îndrumarea prof. Ioana Grigore, Raluca Iancu și Lucian Constantin, împreună cu militari din cadrul Garnizoanei Brăila, au vopsit tricolorul pe aproximativ 500 de cruci aflate în Cimitirul Eroilor, în zilele de 16 și 19 mai a.c.
Acțiunea a fost coordonată de căpitan Iuliana Stoian, șefa comenduirii Garnizoanei Brăila. Au participat, de asemenea, consilieri locali, precum și prim-vicepreședintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Brăila, lt. col. (rz.) Ghiga Dumitru Georgel Iulian și președintele col. (rtr.) Constantin Giurgea.
La Cimitirul Eroilor de la „Sf. Constantin” se află, printre altele, Monumentul Eroilor Români căzuți în Campania din 1913, Osuarul celor 1.307 eroi brăileni căzuți în Moldova, în anul 1917, Monumentul Eroilor Români căzuți în Campaniile din 1916-1919/1941-1944, Capela Militară, Monumentul generalului de divizie Ion Macri (1868-1937), Monumentul generalului de divizie Moise Groza (1844-1919), Monumentul Comisarului Erou Al. Popovici (1862-1917), Monumentul soldaților italieni, Monumentul soldaților ruși căzuți în Campania 1877-1878 și Monumentul soldaților germani. Tot aici, se află sute de cruci din mozaic cu tricolor, pe care sunt scrise numele eroilor căzuți pe câmpurile de luptă, precum și unitatea militară în care au slujit țara, dar și monumente ale ostașilor necunoscuți care primesc, o dată pe an, la Înălțarea Domnului, binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















