Administrație
Primarul Dragomir în „război” cu inspectorul școlar general Canciu
* consilierii municipali au aprobat, ieri, o modificare la bugetul pe 2022, după repartizarea sumelor de la Centru pentru unitățile de învățământ (costul standard per elev): 20,9 milioane lei * cum PNL-iștii s-au abținut la vot, primarul Marian Dragomir nu a ratat ocazia de a-i ”taxa” ulterior în cadrul unui comunicat de presă, acuzându-i că acționează din ”ambiție prostească” împotriva școlilor brăilene * edilul-șef l-a atacat direct pe inspectorul școlar general Cătălin Canciu, privind faptul că fără aceste sume unitățile de învățământ nu ar fi putut funcționa * de cealaltă parte, Canciu consideră că afirmațiile primarului sunt pur demagogice, subliniind că liberalii nu vor vota niciodată un buget conceptut cu 62% din fonduri pentru funcționare (salarii) și doar 37% pentru dezvoltare (investiții)
Începând de ieri, bugetul Municipiului Brăila a fost actualizat și este în sfârșit în formă completă, incluzând și banii de la nivel guvernamental pentru unitățile de învățământ, ce nu fuseseră repartizați luna trecută. Totuși subiectul a stârnit un nou scandal între primarul Marian Dragomir și PNL-iști. Mai precis, consilierii municipali au participat luni dimineață, la ora 9:00, la o ședință extraordinară ce a avut loc în Sala Mare a Palatului Administrativ, cu prezență fizică din partea aleșilor pentru prima oară după mai bine de un an în care aceștia s-au întâlnit doar în videoconferințe. Pe ordinea de zi s-au aflat doar două proiecte: o modificare a bugetului de venituri și cheltuieli și una a bugetului general centralizat al Municipiului Brăila pe anul 2022, ca urmare a repartizării de către ANAF a banilor pentru școli (costul standard per elev). Pe scurt, 20,9 milioane lei în plus. Deși ședința a durat doar trei minute, faptul că tabăra PNL din Consiliul Local a decis să se abțină la votul acestor proiecte a stârnit revoltă din partea primarului Marian Dragomir, care a transmis ulterior un comunicat de presă pentru a ”taxa” gestul acestora.
Ca o paranteză despre bugetul Municipiului Brăila, este bine de știut că avem de-a face cu o creștere. Așa cum am precizat la vremea respectivă, bugetul a fost inițial votat pe 11 februarie, cu precizarea că încă se mai așteptau aceste sume de la Centru. Atunci bugetul se ridica la 558.496.220 lei pentru partea de venituri și 614.496.220 lei pentru partea de cheltuieli. În urma banilor alocați de la nivel guvernamental și repartizați de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Locale către Primărie, care la rândul său i-a transferat mai departe către unitățile de învățământ, bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Brăila pentru anul 2022 a înregistrat o creștere cu 20.914.000 lei.
Revenind la scandalul dintre primar și consilierii liberali, trebuie punctat că, potrivit edilului-șef Marian Dragomir, situația este cu atât mai gravă în contextul în care dacă municipalitatea nu ar fi solicitat mai mulți bani pentru școli de la Centru, acestea nu ar fi făcut față la plata utilităților în 2022. De altfel, acesta este și unul dintre motivele pentru care edilul-șef l-a acuzat pe inspectorul școlar general, consilierul municipal PNL Cătălin Canciu, de faptul că prin abținerea din ședință a acționat împotriva școlilor din municipiu. De cealaltă parte, Canciu susține că dacă directorii de școli nu ar fi solicitat mai mulți bani, municipalitatea ar fi repartizat sume mult mai mici decât cele ce au ajuns în prezent către unitățile de învățământ.
Dragomir: «Domnule Canciu de ce vă agățați de ciolan ca scaieții de oaie dacă nu reprezentați pe nimeni?»
Plecând de la ideea că toți cei șapte consilieri PNL Brăila au ales să se abțină la votul acestor două proiecte ce vizau alocarea de bani către școlile din municipiu, primarul Marian Dragomir a transmis un comunicat de presă pentru a informa în privința procedurii alocării acestor sume, dar și pentru a le bate obrazul liberalilor.
”Consilierii PNL nu au votat includerea în buget a banilor de la guvern pentru plata facturilor la gaze, energie electrică, telefonie, internet laboratoare elevi, materiale de curățenie etc. necesari grădinițelor, școlilor și liceelor!!! Deși niciodată nu au votat bugetul de investiții al primăriei pentru a încerca să blocheze dezvoltarea orașului, nu mi-am imaginat că ambiția prostească va merge către blocarea funcționării școlilor în condițiile în care actualul inspector școlar este și consilier municipal. Domnule Canciu, inspector școlar interimar, de ce nu le-ați spus colegilor din PNL că fără acești bani pe care i-am obținut suplimentar școlile se închideau și elevii erau trimiși acasă? Domnule Canciu, de ce vă agățați de ciolan ca scaieții de oaie dacă nu reprezentați pe nimeni? Nu vă este rușine când primiți salariul de inspector școlar și indemnizația de consilier local fără să faceți nimic?”, a declarat Dragomir, revoltat.
Edilul-șef a dorit să sublinieze că inițial ANAF a distribuit sume mult mai mici de la Centru pentru funcționarea unităților de învățământ din Brăila, însă ca urmare a unor solicitări din partea Primăriei, situația a fost reglată și astfel școlile și liceele vor avea suficiente fonduri pentru a-și plăti utilitățile.
”17.02.2022 – Ministerul Finanțelor și ANAF au transmis Primăriei Brăila sumele aferente costului standard per elev, iar Primăria le-a redistribuit unităților de învățămant. După mai multe discuții și corespondențe cu grădinițele, școlile și liceele s-a constatat că aceste sume distribuite inițial nu acopereau plata utilităților. 28.02.2022 – Primăria Brăila a solicitat Ministerului Finanțelor și ANAF o nouă redistribuire care să acopere aceste cheltuieli exorbitante cu gazele și energia electrică. 04.03.2022 – Ministerul Finanțelor și ANAF au aprobat solicitarea Primăriei crescând sumele alocate școlilor din Municipiul Brăila cu 20,9 milioane lei. Ședința CLM de azi (n.r. – ieri) a avut ca scop includerea în bugetul Primăriei a noilor sume distribuite de Ministerul Finanțelor și ANAF după corespondența menționată mai sus, adică efectiv o creștere a bugetului cu 20,9 milioane lei, suma cu destinație clară – doar către unitățile de învățământ, neputând fi folosită pentru alte plăți. Blocajele au apărut tocmai de la brăilenii care reprezintă PNL în consiliul local, cu atât mai mult cu cât unul este și vremelnic inspector școlar… Oare cu ce curaj se mai întâlnește el cu directorii școlilor?”, a continuat Dragomir atacul.
Canciu a susținut că declarațiile primarului sunt pur demagogice și a venit cu propriile acuzații
Inspectorul școlar general Cătălin Canciu a punctat că situația nu este întocmai cum o prezintă primarul și că în realitate chiar Primăria făcuse o împărțire mult mai sărăcăcioasă a banilor către școli dar, pentru că primeau foarte puțini bani în primul trimestru, unii dintre directori s-au opus variantei propuse, ajungându-se la o solicitare pentru mai multe fonduri de la Centru. Președintele organizației municipale a PNL Brăila este de părere că tocmai în urma acestui episod primarul Marian Dragomir a venit cu acuzații la adresa sa, condiderându-l principalul vinovat pentru „nesupunerea” unora dintre directori. Cât despre faptul că liberalii s-au abținut în ședință la votul unor proiecte care, în fond, vizau alocarea de fonduri pentru școli, Canciu a afirmat că nu este chiar atât de simplu și că orice acceptare a unui buget modificat înseamnă în esență girarea bugetului ca un întreg.
”Domnul primar este demagogul perfect. Dar de mult timp am văzut că are și probleme cu educația. Are un comportament reprobabil pe care nu vreau să îl alimentez. Noi suntem Partidul Național Liberal, indiferent care este motivul modificării bugetului de venituri și cheltuieli al Brăilei. Acesta este structurat pe mai bine de 62% pentru funcționare. Să plătească salariile la toți angajații. Cei foarte mulți angajați în structura Primăriei și a tuturor instituțiilor care aparțin de aceasta. Și doar 37% pentru dezvoltare. Ăsta este motivul pentru care noi nu o să votăm niciodată un buget! Motivul pentru care noi am venit astăzi (n.r. – ieri), este că la momentul votării bugetului de luna trecută nu exista costul standard, prin urmare nu se putea finanța învățământul. Astăzi, noi de fapt ce am făcut? Am votat modificarea, astfel încât banii primiți strucutrat pe costul per elev pentru Brăila. Nimic altceva. Banii ăștia sunt de la bugetul de stat, nu sunt ai domnului primar. Noi am dorit să transmitem un semnal că nu suntem de acord să cheltuiască mai mult pentru funcționare și mai puțin pentru dezvoltare. Că indiferent de ce ar surveni modificarea bugetului, la final, se ia în considerare ultimul buget. Cel de astăzi. Iar noi nu suntem de acord cu acest buget!”, a declarat Canciu, încercând să explice faptul că este important faptul că PNL-iștii au participat la ședință tocmai pentru a nu crea un deserviciu unităților de învățământ.
Mai mult, sursa citată a dorit să adauge că, din câte știe, în România încă funcționează statul de drept, astfel că este normal să existe putere și opoziție și nimeni nu le poate indica unor aleși locali cum să voteze.
”Încă nu au venit rușii, nu? Noi votăm cum credem de cuviință. Pentru asta suntem plătiți acolo. Câți oameni avem noi: 15%. «Proștii» ăia care ne-au votat, ei, de fapt sunt în spatele nostru. Și ne-au spus: nu votați acest buget nenorocit pentru salarii imense la CUP «Dunărea», la «Braicar», care mărește prețurile nejustificat pentru niște rable, pentru ECO și așa mai departe!”, a conchis consilierul PNL.
Precizăm că cele două proiecte privind modificarea bugetului de venituri și cheltuieli și a celui general centralizat al municipalității au fost votate cu 18 voturi ”pentru” și 7 abțineri din partea consilierilor PNL. Consilierii Daniela Rădulescu (PMP) și Florin Coman (PSD) au absentat.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















