Social Media

Învățământ

Primăria Brăila a primit Trofeul de Excelență în Educație, la Gala Asociației Municipiilor din România

Timp de citire: 11 minute

Ca urmare a investițiilor făcute în reabilitarea și modernizarea unor licee, școli și grădinițe, investiții făcute în 2021 și 2022, cu fonduri europene sau de la bugetul local ori național, Primăria Brăila a primit Trofeul de Excelență în Educație, la Gala Asociației Municipiilor din România, un eveniment organizat sub patronajul Presedintelui României la Opera Română. Juriul a fost format din Consiliul Rectorilor din România, după cum a precizat primarul Marian Dragomir, pe pagina sa personală de Facebook.
În cadrul aceleiași postări, edilul șef a anunțat că 67% din bugetul alocat de Primărie în acest domeniu provine din fonduri europene. Primarul  a enumerat investițiile făcute de Primăria Brăila în domeniul Educației, cu mențiunea că 80% au fost deja finalizate, iar celelalte sunt în lucru sau au fost deja aprobate și lucrările vor începe în anul 2023.
• Grădinița cu program prelungit nr. 36 Furnicuța – Eficientizare energetică – 421.023 euro
• Grădinița cu program prelungit nr. 47 Pinochio – Eficientizare energetică – 582.000 euro.
• Grădinița cu program prelungit nr. 48 Luceafărul – Eficientizare energetică – 669.278 euro
• Grădinița cu program prelungit nr. 60 și Internat L.P.S. – Eficientizare energetică Corp C3 – 532.000 euro
• Liceul Teoretic Panait Cerna, Consolidare si reabilitare corpuri A si B – 1.406.000 euro
• Creșă în construcție cu fonduri europene pentru 70 de copii – 1.258.105 euro – la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu și Chișinăului
• Liceul Tehnologic C. D. Nenitescu – Corpurile C1, C2 si C3 – Reabilitare si dotare – 2.297.796 euro
• Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 – Centrale termice si montaj – 3 buc. – 47.570 lei
• Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 – Realizare sistem de supraveghere video – 14.133 lei
• Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 – Realizare sistem de supraveghere video – 7.644 lei
• Grădinița cu program Prelungit nr. 7 – Montare sistem detecție efracție și reabilitare curte interioară – 269.371 lei
• Grădinița cu program Prelungit nr. 7 – Reabilitare curte interioară Grădinița cu program normal nr. 29 – structură a Gradinitei cu Program Prelungit nr. 7 – 30.250 lei
• Grădinița cu Program Prelungit nr. 29, structură a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 – Reabilitare curte interioară – 30.241 lei
• Grădinița nr. 11 – Montare sistem supraveghere video și reparare interfon și sistem alarmă pentru – 8.177,68 lei
• Grădinița cu Program Normal nr. 19 – Montare sistem alarmă și sistem supraveghere video – 6.793 lei
• Grădinița cu program normal nr. 29 – Montare sistem detecție efracție – 2.655 lei
• Grădinița cu program normal nr. 30 – Reabilitare instalații de încălzire – 23.513 lei
• Grădinița cu program prelungit nr. 31 – Amenajare loc de joacă copii -250.018 lei
• Grădinița cu Program Prelungit nr. 36 – Reabilitare instalații sanitare, electrice și gard acces – 333.091 lei
• Grădinița cu program prelungit nr. 37 – Reabilitare instalații electrice de iluminat și priză, realizare sistem de supraveghere video și reabilitari interioare instalații sanitare – 79.722 lei
• Gradinita cu program prelungit nr. 37 Dumbrava Minunata- Reabilitare corp cladire Calea Calarasilor nr. 104 – Gradinita cu program prelungit nr. 3 structura a Gradinitei cu program prelungit nr. 37 – multianual – 5.000 lei
• Gradinita cu program prelungit nr. 39 – Masini de gatit pe gaz cu 4 arzatoare si cuptor – 12.710 lei
• Gradinita cu program prelungit nr. 39 – Reabilitare corp cladire C2 – Gradinita cu program prelungit nr. 39, Aleea Cresei nr. 1, Braila – multianual – 23.150 lei
• Grădinița cu Program Prelungit nr. 44 – Reabilitare instalații de încalzire– 25.489 lei
• Grădinița cu program prelungit nr. 47 Pinochio – Reabilitare, inclusiv scară interioară și dotare – 531.403 lei
• Grădinița cu Program Prelungit nr. 51 – Reabilitare acoperiș și pereți exteriori – 587.847 lei
• Gradinita cu program prelungit nr. 51 – Reabilitare acoperis si doi pereti exteriori Gradinita cu program prelungit nr. 55 structura a Gradintei nr. 51 – multianual – 587.850 lei
• Gradinita cu program prelungit nr. 51 – Reabilitare alee exterioara si trei pereti exteriori Gradinita cu program prelungit nr. 51 – 354.160 lei
• Gradinita cu program prelungit nr. 56 – Centrale termice si montaj – 2 buc. – 12.410 lei
• Grădinița nr. 58 – Montare sistem supraveghere video și sistem alarmă pentru – 9.088 lei
• Grădinița cu Program Normal nr. 61 – Realizare sistem de supraveghere video la – 10.664 lei
• Gradinita Lizuca – Eficientizare energetica– 742.422 euro si presupune lucrari de anvelopare suprafata opaca, vitrata, reabilitare instalatie apa, electrica, incalzire, termo-hidroizolare acoperis, montare panouri fotovoltaice, o pompa de caldura si Sistem de management al clădirii (sistem inteligent de contorizare, urmărire şi înregistrare a consumurilor energetice). Proiectul este in rezerva pe SUERD si a fost depus si pe POR in august 2020.
• Scoala Gimnaziala Vlaicu Voda – Sistem de supraveghere video la Scoala Gimnaziala Vlaicu Voda Braila, pentru structura Scoala Gimnaziala Aurel Vlaicu Braila – 24.990 lei
• Scoala Gimnaziala Vlaicu Voda – Instalatie de desfumare la biblioteca – 20.230 lei
• Scoala Gimnaziala Vlaicu Voda – Compartimentare spatiu rezerva apa, instalatie hidranti interiori, accese incinta- multianual – 90.000 lei
• Scoala Gimnaziala Alexandru Ioan Cuza – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara – 283.320 lei
• Scoala Gimnaziala Nikos Kazantzakis – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara a scolii – 130.420 lei
• Scoala Gimnaziala Ion Creanga – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara – 203.200 lei
• Scoala Gimnaziala Ion Luca Caragiale – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara – 257.620 lei
• Scoala Gimnaziala Nedelcu Chercea – Realizare sistem supraveghere video si sistem antiefractie la Scoala N. Chercea, corp A – 35.350 lei
• Scoala Gimnaziala Nedelcu Chercea – Realizare sistem supraveghere video, sistem antiefractie si sistem control acces la Scoala N. Chercea, corp B – 50.050 lei
• Scoala Gimnaziala Ecaterina Teodoroiu – Centrale termice si montaj – 2 buc. – 52.000 lei
• Scoala Gimnaziala Mihu Dragomir – Amenajare grupuri sanitare pe sexe etaj 2, Modernizare grup sanitar profesori etaj 1, Demolare cos de fum – multianual – 60.000 lei
• Scoala Gimnaziala Alexandr Sergheevici Puskin – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara a scolii si trotuare de acces elevi si cadre didactice – multianual – 30.000 lei
• Scoala Gimnaziala Radu Tudoran – Reabilitare curte interioara – multianual – 30.000 lei
• Scoala Gimnaziala Vasile Alecsandri – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara a scolii si trotuare de acces elevi si cadre didactice – 372.880 lei
• Școala Gimnazială Mihai Viteazul – Reabilitare curte interioara Scoala Gimnaziala nr. 29 Mihail Sadoveanu structura a Scolii Gimnaziale Mihai Viteazul – 433.960 lei
– Reabilitare, modernizare si dotare Scoala Gimnaziala Mihai Viteazul Braila – multianual – 1.152.960 lei
• Școala Gimnazială Mihai Eminescu – Reabilitare, extindere si dotare – 1.402.561 euro – reabilitare si extindere scoală, instalare 45 panouri fotovoltaice, 45 panouri solare si 1 lift, dotări mobilier școlar, echipamente IT, material didactice, 30 Ebook. Proiectul tehnic a fost finalizat si verificat de Agentia de Dezvoltare Regionala Sud Est și este în licitație publică
• Scoala Gimnazială Dimitrie Cantemir – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara a scolii si trotuare de acces elevi si cadre didactice – 499.350 lei
• Școala Gimnazială George Cosbuc – Realizare sistem de supraveghere video la – 12.393 lei
• Școala Gimnazială Radu Tudoran și la grădiniță – Sistem de supraveghere video si sistem antiefractie – 30.155 lei
• Școala Gimnazială Nedelcu Chercea – Realizare Sistem supraveghere video și sistem antiefracție și sistem control acces – 83.400 lei
• Colegiului Național Nicolae Bălcescu – Adaptarea corpului C1 la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap – 53.347 lei
• Liceul de Arte Hariclea Darclee Corp A – Reabilitare Instalație termică și Reabilitare acoperiș mansardă – 586.238 lei
• Colegiul National Pedagogic Dumitru Panaitescu Perpessicius – Reabilitare curte interioară – 503.772 lei
• Liceul Tehnologic Panait Istrati – Reabilitare acoperiș corp C1, C2, C3 72.664,59 lei
• Liceul Tehnologic Panait Istrati – Reparații capitale la centrale termice – achiziția si montarea a 3 pompe mecanice și a 2 vase de expansiune -16.870 lei
• Internat Liceul cu Program Sportiv și Grădinița nr. 60 – Reabilitare și dotări, precum și reabilitare instalație agent termic– 252.706 lei
• Liceul cu Program Sportiv – Construire pistă de atletism cu suprafata sintetică în incinta Liceului cu Program Sportiv Braila – multianual – 16.660 lei
• Liceul cu Program Sportiv – Reabilitare alei acces pietonale, carosabile si platforme în incinta Liceului cu Program Sportiv – multianual – 30.940 lei
• Liceul cu Program Sportiv – Realizare lucrări în vederea obținerii autorizației pentru securitate la incendiu corp C3- Gradinița nr. 60 și corp clădire internat Liceu cu Program Sportiv – 51.170 lei
• Liceul Tehnologic Gheorghe K. Constantinescu – Reabilitare curte interioară Brăila – 552.808 lei
• Liceul Tehnologic Gheorghe K. Constantinescu – Achiziționarea de echipamente specifice pentru laboratoarele de medicină veterinară și industrie alimentară – 77.000 lei
•Liceul Tehnologic Gheorghe K. Constantinescu – Modernizarea rețelei de termoficare și reabilitarea sălilor de clasă pentru laboratoarele de specialitate – 90.000 lei
• Colegiul Economic Ion Ghica – Reabilitare asfalt curtea interioară a școlii, trotuare de acces aferente corpului C din str. Grivița nr. 230 – multianual – 25.000 lei
• Liceul Teoretic Mihail Sebastian – Studiu de fezabilitate și proiect corp de legatură – multianual – 30.000 lei
• Liceul Tehnologic Anghel Saligny – Reabilitare instalație de stingere incendiu cu hidranți interiori – multianual – 20.000 lei
• Colegiul Național Ana Aslan – Reabilitare covor asfaltic curtea interioară a școlii – 332.910 lei
În învățământul dual un rol important revine operatorilor economici care se implică în promovarea și selecția candidaților, asigurarea materialelor, susținerea financiară și au reprezentanți în Consiliul de administrație al unității de învățământ. Pentru anul școlar 2021 – 2022, pentru anul I, învățământ postliceal, planul de școlarizare a cuprins un număr de 25 clase de învățămant dual.
Suplimentar în anul 2021 a fost prevăzută suma de 2.570.500 lei (514.100 euro) pentru:
– 1.861.000 lei pentru drepturi elevi cu cerințe educaționale speciale
– 401.000 lei din bugetul local, pentru concursuri și competiții sportive (10.000 lei Colegiul Național “Gheorghe M. Murgoci”, 41.000 lei Liceul de Arte “Hariclea Darclee”, 350.000 lei Liceul cu Program Sportiv)
– 88.500 lei din bugetul local, pentru stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar
– 20.000 lei pentru tichete de creșă și tichete sociale pentru grădiniță.
– 200.000 lei din bugetul local, pentru acordarea de premii unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Brăila pentru premierea elevilor și cadrelor didactice cu rezultate deosebite la concursurile naționale și internaționale, precum și a elevilor și cadrelor didactice cu rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare, în anul școlar 2020-2021 – Festivitatea de Premiere a avut loc la Teatrul Maria Filotti pe 06.12.2022
BURSE ELEVI
Numărul de burse pentru elevi este:
-semestrul II – an școlar 2020/2021 – 4.679 burse.
-semestrul I – an școlar 2021/2022 – 7.225 burse.
În anul 2021, pentru plata burselor a fost prevăzută suma de 4.786.090 lei
În anul 2022, pentru plata burselor a fost prevăzută suma de 10.916.500 lei
ABONAMENTE ELEVI ȘI STUDENȚI
Elevii și studentii beneficiază de abonamente gratuite pe tot anul calendaristic (nu doar pe durata anului școlar)
In anul 2021, pentru abonamentele elevilor si studenților a fost plătită suma de 2.554.000 lei
In anul 2022, pentru abonamentele elevilor si studenților a fost plătită suma de 5.175.000 lei
SUNTEM ÎN DIVERSE STADII ȘI PE VIITOARELE PROGRAME CU FINANȚARE EUROPENĂ
P.N.R.R. – PROIECTE APROBATE – contractul de finanțare se va semna în decembrie 2022
– Gradinița cu program prelungit nr. 11 – Renovare energetică – 611.565 euro
– Școala Generală nr. 4 Al. I. Cuza – Renovare energetică – 2.316.218 euro
– Școala Gimnazială nr. 11 I. L. Caragiale – Renovare energetică – 1.921.612 euro
P.N.R.R. – PROIECTE DEPUSE AFLATE ÎN EVALUARE
– Gradinița cu program prelungit nr. 8 – Renovare energetică – 1.036.728 euro
– Școala Gimnaziala nr. 6 Constantin Sandu Aldea – Renovare integrată – 2.261.138 euro
E..LE.N.A. (Asistenta Europeana pentru Enegie Locala) – fonduri europene – Agenția de Dezvoltare Regionala Sud Est va derula procedura de licitație documentație tehnico – economică pentru
– Gradinita Sf. Nicolae – Eficientizare energetica
– Gradinița cu program săptpmânal nr 49
– Gradinița cu program prelungit nr 56
– Școala Gimnazială A.S. Pușkin
– Școala Gimnazială Vasile Alecsandri
– Liceul cu Program Sportiv – Bazin de Înot și Sala de Sport/Antrenamente
– Liceul Tehnologic Mihail Sebastian
– Liceul Tehnologic Anghel Saligny
– Liceul Tehnologic Panait Istrati
”Toate aceste investiții au fost realizate prin dialog direct cu oameni extraordinari, dedicați copiilor din grădinițe, școli și licee deoarece fostul inspector scolar general Canciu Cătălin nu a dorit să colaboreze cu Primăria Muncipiului Brăila fiind ocupat cu boicotarea activităților primăriei.
Esențial a fost votul pozitiv al celor 18 consilieri PSD si 2 consilieri PMP deoarece cei 7 consilieri PNL nu au dorit să voteze bugetul și să se poată face investițiile (noroc că avem majoritate și nu au putut bloca finanțările) !!!
Foarte importantă a fost implicarea viceprimarilor și a unei echipe extraordinare din Primăria Brăila. Vom continua investițiile în educație și în viitor”, a transmis primarul Dragomir

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Învățământ

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli

• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ

Publicat

în

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
Candidații față-n față cu evaluatorii

De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.

În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.

Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.

După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.

Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.

Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.

Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.

Contestațiile au schimbat situația unui candidat

În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.

Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.

Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.

În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!

Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.

Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.

Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.

Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.

Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.

În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală

Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.

Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.

Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.

Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.

Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.

În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.

Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.

Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.

De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?

La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.

Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.

Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.

Verdictul final, în decembrie

În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.

Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.

Citește articolul complet

Învățământ

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

• elevii din județul Brăila care beneficiază de burse școlare vor primi, pe 20 noiembrie, primele sume din acest an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie • potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, sprijinul financiar este destinat elevilor care îndeplinesc criteriile pentru burse de merit, sociale sau tehnologice, dar și unor categorii speciale de beneficiari

Publicat

în

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

Elevii care beneficiază de burse școlare în anul școlar 2026–2027 vor primi primele sume pe 20 noiembrie, când vor fi achitate și drepturile aferente lunilor septembrie și octombrie.

La nivelul județului Brăila, listele cu beneficiarii au fost centralizate, iar potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 26.768 de elevi sunt incluși în evidențele pentru plata burselor.

Prima plată din acest an școlar va cuprinde două luni, urmând ca, ulterior, bursele să fie virate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Calendarul este valabil la nivel național, în timp ce cifrele prezentate în continuare reflectă situația înregistrată în județul Brăila.

Peste 26.000 de elevi din Brăila, pe listele de plată

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei mai mulți beneficiari sunt elevii care primesc burse sociale, categorie destinată sprijinirii copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.

Situația burselor la nivelul județului este următoarea:

  • 4.372 de burse de merit, acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură;
  • 20.900 de burse sociale, destinate elevilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
  • 1.462 de burse tehnologice, pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic;
  • 22 de burse pentru mame minore;
  • 12 burse pentru elevi aparținând unor comunități etnice, inclusiv elevi moldoveni, potrivit încadrării din evidențele transmise.

Datele arată că bursele sociale reprezintă cea mai mare parte a ajutorului financiar acordat elevilor din județ. În același timp, numărul celor care primesc burse de merit este mai redus, în condițiile în care metodologia actuală stabilește criterii mai restrictive de acordare.

Ce sume vor primi elevii

Cuantumurile lunare prevăzute pentru principalele categorii de burse sunt de 450 de lei pentru bursa de merit, de 300 de lei pentru bursa socială, respectiv pentru cea tehnologică și 700 lei/lună bursa pentru meme minore, acordată  în perioada cursurilor, a pregătirii practice și a sesiunilor de examene.

Pentru că prima plată va avea loc în luna noiembrie, elevii vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie, în funcție de categoria de bursă și de drepturile stabilite pentru fiecare beneficiar.

După această primă plată, calendarul obișnuit prevede virarea burselor în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

Mai puțini beneficiari ai burselor de merit

Anul școlar 2026–2027 continuă pe baza regulilor de acordare a burselor introduse prin noua metodologie.

În cazul burselor de merit, unul dintre criteriile importante este limitarea numărului de beneficiari la cel mult 15% dintre elevii unei clase, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.

La nivelul județului Brăila, 4.372 de elevi se regăsesc pe listele pentru această categorie de sprijin. Prin comparație, bursele sociale rămân principala formă de ajutor financiar pentru elevi, cu peste 20.000 de beneficiari.

Pentru școli, pregătirea primei plăți a presupus transmiterea către inspectoratele școlare a listelor cu beneficiarii și a sumelor necesare. Termenul stabilit pentru această etapă a fost 20 octombrie 2026.

Astfel, pe 20 noiembrie, elevii eligibili vor primi primele burse din actualul an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie, iar plățile vor continua lunar, potrivit calendarului stabilit.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧