Politică
Președintele SOS România Brăila, Ionel Ștefan Alexandru: «A fost o reacție contra globalismului din partea populației și a stării națiunii române»
• asta a afirmat liderul organizației județene a Dianei Șoșoacă, SOS România, prof. dr. Ionel Ștefan Alexandru, despre votul românilor la primul tur al Alegerilor Prezidențiale • acesta a afirmat că deși SOS și AUR au decis să susțină candidatura lui Călin Georgescu în turul 2, nu vor face niciodată alianță • potrivit lui Alexandru, Diana Șoșoacă ar fi fost președintele României dacă nu i se interzicea candidatura • liderul SOS Brăila consideră că trendul se va menține și la Alegerile Parlamentare și că partidul său va obține cel puțin doi parlamentari
Extaz în tabăra SOS România după susținerea masivă de care s-a bucurat, duminică, candidatul independent la Alegerile Prezidențiale, Călin Georgescu. Președintele organizației județene a partidului europarlamentarului Diana Șoșoacă, prof. dr. Ionel Ștefan Alexandru, a afirmat că alegerile de duminică au oglindit într-un fel ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii și au venit cu un semnal foarte clar pentru actualii guvernanți privind faptul că românii își doresc o schimbare. Alexandru a mai adăugat și că românii au transmis un mesaj anti-globalist și unul de furie privind starea în care a ajuns România.
”Din punctul nostru de vedere, ceea ce s-a întâmplat duminică este în oglindă cu ceea ce s-a întâmplat în SUA cu alegerea președintelui Donald Trump. Adică a fost o reacție contra globalismului din partea populației și contra stării în care se găsește națiunea română, dacă o luăm așa. Din discuțiile cu cetățenii am văzut că toți doresc să se distanțeze de conducătorii actuali. Adică i-au dezamăgit și guvernanții – mă refer la PSD, PNL -, dar și președintele României Klaus Iohannis. Românii doresc un președinte patriot, unul apropiat de popor, unul care să înțeleagă nevoile și durerile lui și în același timp să și facă ceva pentru țară. Nu cum s-a întâmplat în cei zece ani ai domnului Iohannis sau ai predecesorului acestuia, Traian Băsescu. Deci din punctul meu de vedere se urmărește, de fapt, o schimbare de paradigmă a politicii românești”, a declarat Alexandru.
Acesta a mai punctat și că nu i se pare deloc surprinzător scenariul petrecut duminică, deoarece actualii guvernanți au negat nemulțumirile populației și în cele din urmă mesajul a venit răsunător. Potrivit acestuia, ignorarea opoziției nu poate avea un alt rezultat în cele din urmă.
”Nu mi se pare surprinzător. Să vă spun un lucru: «Puterea naște monștri!» Așa spunea și Napoleon. Iar puterea amețește conducătorul. În cazul de față eu cred că sunt anesteziați guvernanții, văzându-se nesiguri de scaunele pe care ei cred că vor sta permanent. Insist să spun că un exemplu similar este și ceea ce se întâmplă în Brăila, unde PSD-ul s-a reales pe el însuși în funcții de conducere, fără să țină cont de absolut nicio regulă. Pentru ei opoziția nu există. Dar dacă nu ai opoziție riști să cazi în picaj la alegerile următoare. Lucru care s-a întâmplat acum cu PSD-ul și cu PNL-ul la nivel național. Practic, din punctul meu de vedere, liberalii vor dispărea. Îi văd ca pe țărăniști. Au mers din greșeală în greșeală”, a mai declarat acesta.
SOS România speră la cel puțin doi parlamentari în Brăila
Președintele SOS România Brăila a mai afirmat că în primul tur, toți șoșocarii au votat-o pe Diana Șoșoacă în semn de protest, anulându-și votul prin desenarea pe buletinele de vot a numelui acesteia și ștampilându-l. Alexandru a insinuat că cele 2 milioane de voturi anulate la nivel național ar trebui să le dea de gândit celorlalte partide.
”Aceștia sunt membrii și simpatizanții noștri. În turul 2 îl vom susține pe Călin Georgescu, pentru că ni se pare răul cel mai mic în competiția care va urma pentru președinția României. Noi dorim un suveranist, un naționalist, nu un globalist cum este Lasconi sau o Sorosistă. Că asta este! Nu avem de-a face cu lgbt-ul și cu toate deviațiile pe care le promovează această formațiune care o susține la prezidențiale. Și sperăm să obținem un rezultat foarte bun la Brăila!”, a declarat acesta.
Întrebat ce scor consideră că va obține SOS, Alexandru a fost reticent în a prezenta cifre, însă a punctat că se așteaptă ca organizația sa să obțină cel puțin două fotolii de parlamentari la alegerile de duminica viitoare.
”Eu sunt adeptul ideii de a nu vâna cioara de pe gard, cum ar veni. Însă din discuțiile și din estimările noastre vom avea cel puțin doi parlamentari”, a afirmat Alexandru.
Cât despre trendul votului partidelor aflate pe dreapta extremă a eșichierului politic, sursa citată nu s-a ferit să recunoască faptul că se așteaptă ca acesta să fie unul ascendent la Alegerile Parlamentare.
”Da, bineînțeles! Vă dați seama că românul când se supără schimbă totul. Dă cu totul de pământ! Asta este realitatea, nu uitați ce au pățit țărăniștii, CDR-ul (Convenția Democrată Română) în 2000. Cam ăsta este trendul și astăzi. Guvernanții actuali au făcut prea multe greșeli, ca să folosesc un cuvânt totuși onorabil. Au făcut prostii de-a binelea. Dar, vă spun, în realitate, practic, în turul 2 la Alegerile Prezidențiale trebuia să fie Diana Șoșoacă. De aceea au și exclus-o. Le-a fost frică. Dar de ceea ce le-a fost frică nu au scăpat, pentru că după ea a venit alt șoșocar, chiar dacă este independent”, a spus Alexandru.
Cât despre o eventuală alianță cu AUR pentru formarea unui posibil viitor Guvern, acesta a exclus din start scenariul.
”Cu AUR nu facem nicio alianță! Chiar dacă ambele partide îl susțin pe Georgescu, nu facem alianță cu AUR”, a conchis liderul SOS Brăila.
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















