Local
Prădător sexual de copii
• pe 16 decembrie, Judecătoria Brăila a dispus măsura arestării preventive față de inculpatul Augustel Dumitru Șerban, pentru o perioadă de 30 de zile, acuzat de agresiune sexuală asupra unor copii de 10 ani • potrivit anchetatorilor, pe 12 decembrie, bărbatul a abordat cinci minori într-un parc din municipiu, din cartierul Chercea, și i-a agresat sexual, iar pe 13 decembrie, individul a contactat telefonic, prin apel video, unul dintre minori și l-a determinat să se dezbrace de bluză • bărbatul de 44 de ani, din Brăila, a fost arestat, acesta fiind cunoscut pentru alte agresiuni sexuale asupra copiilor, comise în anii trecuți, într-un parc din cartier Obor • deși condamnat anterior de mai multe ori, de fiecare dată a fost liberat condiționat și a recidivat
Individ acuzat de agresiune sexuală asupra unor copii, trimis în spatele gratiilor. Pedofilul este Augustel Dumitru Șerban, de 44 de ani, care a profitat de minorii în vârstă de aproximativ 10 ani într-un parc din cartier Chercea. Acesta este cunoscut de oamenii legii, mai ales că în anii trecuți a mai agresat sexual și alți copii, într-un parc din cartierul Obor.
În data de 16 decembrie, Judecătoria Brăila a dispus măsura arestării preventive față de inculpatul Augustel Dumitru Șerban pentru o perioadă de 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, pe 12 decembrie, bărbatul a abordat mai mulți minori, fiind vorba despre cinci copii, în parcul de joacă din Chercea, și i-a agresat sexual, iar pe 13 decembrie, individul l-a sunat prin apel video pe un minor și l-a determinat să se dezbrace de bluză.
Astfel, la data de 15 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, a respectivului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
Potrivit polițiștilor, la data de 12 decembrie, bărbatul ar fi abordat mai mulți minori cu vârste de aproximativ 10 ani, în timp ce se aflau într-un parc de copii din municipiu. ”Profitând de starea acestora de vulnerabilitate, bărbatul i-ar fi agresat sexual. De asemenea, la data de 13 decembrie, bărbatul ar fi contactat telefonic prin apel video pe unul dintre minori și l-ar fi determinat să se dezbrace de articolele vestimentare din partea superioară”, au spus polițiștii.
Pe 16 decembrie, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus măsura arestării preventive față de bărbatul în cauză, pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila.
Soluția Judecătoriei Brăila: ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila în dosarul de urmărire penală nr. 6059/252/P/2025. Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la data de 16.12.2025 până la data de 14.01.2026 inclusiv a inculpatului ȘERBAN AUGUSTEL DUMITRU, pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor (fapte din data de 12.12.2025 și 13.12.2025, persoane vătămate D. M. F., I.B.S., U. A. G., F. D. N., C. A. D.). Se comunică măsura arestării preventive locului de deținere – Centrul de Reținere și Arest Preventiv Brăila. Cu contestaţie în termen de 48 ore de la pronunțare”.
Pedofil condamnat și liberat condiționat
În iunie 2019, același bărbat, atunci în vârstă de 36 de ani, a fost arestat pentru infracţiunea de agresiune sexuală asupra unor minori, el fiind prezentat în fața instanței de procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Inculpatul Augustel Şerban Dumitru a fost la un pas de a batjocori un copilaş în scara unui bloc de pe strada Celulozei. După comiterea faptei, individul a fost preluat de poliţişti şi dus la Spitalul de Psihiatrie.
Fapta a fost comisă la data de 5 iunie 2019, când un bărbat a sesizat la Poliţie faptul că l-a surprins pe un individ în scara unui bloc de pe Str. Celulozei în timp ce abuza un copil de numai 8 ani. Locatarii blocului, printre care se afla chiar unchiul copilului, au intervenit la timp, astfel că cel mic a fost salvat de alte abuzuri. Individul a încercat să fugă şi, la un moment dat, a intrat într-un atelier de tâmplărie, unde a spus că ar fi venit să se angajeze. Acolo, a luat o şurubelniţă şi s-a apucat să îi ameninţe pe oameni. A fost pus la pământ şi ţinut de locatarii din zonă până la intervenţia poliţiştilor.
Bărbatul s-a dovedit a fi un pedofil cunoscut – Augustel Şerban, care are mai multe fapte de acest gen la activ. Faţă de bărbat s-a întocmit dosar penal pentru corupere sexuală a minorilor. Bărbatul condamnat anterior pentru agresiune sexuală asupra unor copii, în parcul de joacă din Obor, fusese liberat condiţionat de Judecătoria Galaţi, în noiembrie 2018.
Cu un an înainte, bărbatul acostase doi băieţei la un loc de joacă din cartierul Obor, iar pe unul l-a mângâiat pe fese. Infracţiunea care avea să îi bage în sperieţi pe cei doi minori, unul de 11 ani şi celălalt de numai 9 ani, dar şi pe părinţii acestora, a fost comisă în seara zilei de 9 octombrie 2017. Potrivit procurorului de caz, la ora 19.30, bărbatul i-a acostat pe minori într-un loc retras din spatele unor blocuri. Sub promisiunea oferirii unui telefon mobil, bărbatul și-a băgat mâna în pantalonii minorului de 9 ani şi l-a mângâiat pe acesta în zona fesieră. Din fericire, micuţii au reuşit să scape de agresor şi să fugă spre casă, băiatul de 9 ani spunându-i mamei ce i s-a întâmplat. S-a dat alarma la Poliţie şi, în scurt timp, suspectul a fost prins şi reţinut pentru 24 de ore.
Inculpatul mai are la activ fapte semănătoare. După cum au arătat anchetatorii, el a mai fost condamnat anterior, de două ori, la pedepse de 9 ani şi, respectiv, 10 ani închisoare, pentru act sexual cu un minor şi viol asupra unui minor. În cele două cazuri a fost vorba despre copii cu vârste de 11 şi , respectiv, 10 ani. Pedofilul ieşise din puşcărie în luna iunie a anului 2017, el fiind liberat condiţionat.
După cum s-a dovedit de ani de zile, cum este liberat din pușcărie, cum redevine prădător sexual de copii. Și-atunci de ce nu primește o condamnare pe măsură, fără posibilitatea de liberare condiționată?
Local
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila.
Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț.
Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol.
Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
Local
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.






















