Administrație
Portul Brăila. Modernizarea
* autoritățile brăilene și gălățene s-au întâlnit, ieri, în cadrul unui eveniment de prezentare a proiectului realizat prin fonduri europene: Lucrări de infrastructură a Sectorului Portuar din Incinta Bazin Docuri * proiectul vizează modernizarea Portului Brăila și, potrivit Danielei Costea, directorul General CN APDM Galați, s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor * primarul Marian Dragomir, președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac și omologii lor din Galați, Ionuț Pucheanu și Costel Fotea, au salutat la unison începerea dezvoltării infrastructurii portuare, vorbind în special despre viitoare colaborări pentru zona noastră
Liderii administrației brăilene, alături de omologii lor din Galați, s-au întâlnit ieri pentru a marca semnarea ordinului de începere a lucrărilor în cadrul unui proiect de infrastructură care își propune modernizarea Portului Brăila. Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Palatului Administrativ Brăila și a fost prezidat de Marcela Daniela Costea, director General al Companiei Naționale ”Administrația Porturilor Dunării Maritime” (CN APDM) Galați. Așa cum spuneam, au participat Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila și primarul Municipiului Brăila Marian Dragomir, dar și președintele Costel Fotea și primarul Galațiului Ionuț Pucheanu. Prezent la eveniment a fost și Iulian Timofei, prefectul Județului Brăila, precum și Ionela Lăcrămioara Gheorghescu – Manager Proiect TPF Inginerie SRL, care a prezentat date tehnice despre ceea ce vizează acest deziderat realizat prin fonduri europene ”Lucrări de infrastructură a Sectorului Portuar din Incinta Bazin Docuri”.
”Conferința de presă este organizată cu ocazia ordinului de începere la proiectul care se va derula: «Lucrări de infrastructură a Sectorului Portuar din Incinta Bazin Docuri». (…) Gălățeni și brăileni fiind, nu vorbim despre o competiție, nu vorbim de orgolii locale, vorbim de un interes comun pe care îl reprezintă fluviul nostru drag, Dunărea. (…) Este un proiect cu finanțare europeană. Un proiect care cu siguranță va aduce plusvaloare în ceea ce privește creșterea traficului de marfă în Portul Brăila. Vreau să subliniez încă o dată faptul că este important să reabilităm porturile românești de la Dunărea Maritimă pentru asigurarea unor condiții optime de transport naval, pentru asigurarea unor rute comerciale, care, iată, acum avem un nou context geopolitic, în care se reconfigurează rutele clasice. Și da, prin acest proiect Brăila va avea un punct forte în interesul pe care transportatorii navali, pe care operatorii portuari îl caută în acest nou context geopolitic”, a declarat directorul CN APDM Galați la începutul evenimentului, referindu-se la războiul din Ucraina.
Schimbare de paradigmă între Brăila și Galați
Toți cei patru lideri ai administrațiilor din Brăila și Galați au ținut să dea asigurări că în ciuda încercărilor de colaborare din trecut care nu au funcționat, de această dată lucrurile vor căpăta o cu totul altă direcție, dovadă fiind proiectele investiționale care se conturează rând pe rând în zona noastră.
”Am stat mult să mă gândesc ce intervenție să am astăzi. Acest teren de la Căpitănia Veche până în zona Bazin Docuri, acum mai bine de 15 ani a aparținut Primăriei Municipiului Brăila. Nu este niciun secret faptul că în primul mandat am solicitat Guvernului să preluăm acest teren de la APDM Galați. Guvernul nu a fost de acord, avem și documentele scrise. Nu neg faptul că am avut o situație tensionată, dar pentru că vine un moment în care orice orgoliu trebuie să dispară, urmărind un singur scop: dezvoltarea în comun a zonei dintre Brăila și Galați, atât în ceea ce privește Municipiul, Județul, dar mai ales și zona portuară, această autostradă a Dunării. Iată că suntem astăzi aici, pentru a prezenta în comun, într-un parteneriat extraordinar de frumos, alături de oficialitățile, autoritățile locale din Galați, de la toate nivelurile, un proiect care va aduce un plus de valoare Municipiului Brăila, Județului Brăila, Municipiului Galați și Județului Galați. Pentru că dezvoltarea nu va include doar Portul Brăila, ci va continua și cu cel al Galațiului. Astăzi vreau să le mulțumesc tuturor pentru această colaborare frumoasă. Să îi asigurăm din partea noastră de toată susținerea, deschiderea, prietenia și sprijinul. Și cu siguranță o să vă invităm și la viitoare proiecte de modernizare atât la Galați cât și la Brăila. Pentru că un început printr-un proiect de 25 milioane euro fonduri europene pentru modernizarea Portului Brăila este tot ceea ce ne dorim în acest moment”, a declarat primarul Brăilei, Marian Dragomir.
La rândul său, Ionuț Pucheanu, primarul Municipiului Galați, a ținut să îi felicite pe cei implicați în acest proiect, subliniind că se bucură pentru faptul că la Brăila contractul a fost atribuit și că există un constructor. Acesta a amintit că și Galațiul are un proiect pentru dezvoltarea portului unde, în ciuda încercărilor, până în prezent contractul nu a fost atribuit. Pucheanu chiar a lansat amenințări în cadrul evenimentului, în speranța că situația se va rezolva și la Galați cât mai rapid.
”Poate că ne-ați mai auzit, sau ne-ați mai văzut împreună și a părut așa o chestie: «Mă, ăștia joacă teatru!» Nu, nu jucăm teatru. Chiar suntem extrem de încăpățânați, ca de data aceasta să reușim. Pentru că dacă noi, patru, șase oameni, nu ne-am înțelege din ce în ce mai bine, eu cred că de suferit au doar cetățenii celor două comunități. Și ai județelor cât și ai orașelor limitrofe. (…) Revenind la partea portuară și de lucrări, mi-aș dori și la Galați să îi pot invita pe omologii noștri. Și acum e un avertisment în adevăratul sens al cuvântului pe care îl spun aici extrem de răspicat: sper să nu mai ratați și a treia, a patra oară licitația! Pentru că, așa tinerel cum mă vedeți, vă spun că nu cred că o să fiu un om prea comod pentru niciunul dintre cei care astăzi reprezintă interesele APDM Galați, indiferent la ce nivel și indiferent la cine se raportează. Prin urmare, sper ca a treia sau a patra oară să fie cu succes și la Galați. Pentru că, după cum vedeți, vom avea infrastructură rutieră, vom avea conectivitate cu restul țării. Se lucrează acum și la studiul de fezabilitate Brăila-Focșani. Știu că Brăila-Buzău e scoasă la licitație. Centura mare a Galațiului este atribuită. Drumul Expres Galați-Brăila se realizează. Podul, cea mai mare investiție din România din ultimii 30 de ani. Aseară am fost împreună și am vizitat șantierul. Absolut impresionant ce se întâmplă acolo. Într-adevăr ne va pune pe hartă. Haideți și din punct de vedere portuar să redevenim ceea ce a însemnat cândva Galați – Brăila”, a declarat Pucheanu, făcând precizarea că odată cu modernizarea porturilor se vor crea și mii de locuri de muncă, subliniind că aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma unui studiu realizat doar pentru portul Galați.
Președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a ținut să precizeze că dezvoltarea portului va reprezenta o investiție extrem de importantă atât pentru municipiu, dar și pentru județ, precum și pentru întreaga regiune. Chiriac a afirmat că în primul mandat liderii administrațiilor din Brăila și Galați s-au concentrat pe proiecte locale, însă acum a venit vremea să demareze proiecte regionale.
”Mă bucur foarte mult că astăzi trecem la o nouă etapă: dezvoltarea infrastructurii portuare. Un transport mult mai ieftin și mult mai eficient, pentru dezvoltarea economică și a Brăilei, dar și a Galațiului. Și cu siguranță va veni într-un termen foarte scurt, ne pregătim și pentru dezvoltarea infrastructurii aeriene. Și împreună cu colegul Costel Fotea de la Galați, suntem în acest ADI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară n.n.). Cel mai mare ADI din România. Sunt angrenate patru județe. Avem pregătite și vom mai gândi proiecte mărețe, frumoase. Fiind mulți și de aceeași gândire, să spunem, să nu o dăm într-o altă dimensiune, politică, putem dezvolta împreună proiecte care să lege toată partea economică de această mare comunitate Galați-Brăila, a doua aglomerație urbană după București. Felicitări pentru proiect și cu siguranță vom fi parteneri în ceea ce înseamnă lucruri de care aveți nevoie în implementarea cu succes a acestui proiect”, a afirmat Chiriac la eveniment.
Omologul acestuia din Galați, Costel Fotea a fost cel care a tras concluzia, precizând că ”dacă vrei, se poate!”, referindu-se la colaborarea dintre cele două administrații.
”Nu mai vorbim despre ce vom face. Sunt proiecte puse pe hârtie. Proiecte care prind contur. Și vreau să vă felicit pe toți cei care ați contribuit la realizarea acestui proiect. Pentru că 25 milioane de euro nu sunt bani de ici de colo. Înseamnă dezvoltarea transportului naval și dezvoltarea portului din Brăila, înseamnă locuri de muncă, înseamnă dezvoltarea economică pe termen lung, durabilă. Sperăm ca în cel mai scurt timp să vă invităm și la Galați, pentru că și acolo este un proiect pentru dezvoltarea platformei multimodale, un proiect de 60 milioane euro. Adică ți se cam umple gura de bucurie când vorbești de astfel de cifre: de 160, de 200 milioane, de 500 milioane, de 1 miliard de euro. Sunt lucruri care vor duce și vor conduce la dezvoltarea acestei regiuni. (…) Despre proiecte vă dați seama că am putea să vorbim ore în șir. Dar am să mă limitez spunându-vă că: da, stimați prieteni, Galați – Brăila, pentru prima dată după 30 de ani are o strategie concretă și coerentă în ceea ce privește dezvoltarea acestei regiuni atât pe Dunăre, cât și transport rutier și pe parte de transport aerian! Dar cel mai important, așa cum știți cu toții, este Sănătatea. Și inclusiv pe sănătate avem proiecte comune pe care le vom dezvolta în cele două județe. Mă bucur și sunt onorat să fiu astăzi la începerea unuia dintre cele mai importante proiecte pe Dunăre. Mult succes echipei, pentru că nu este ușor. Succes și seriozitate maximă constructorilor. Și să dea Dumnezeu să ne vedem în aceeași formulă sau o formulă mai extinsă la finalizarea și implementarea proiectului”, a declarat Fotea.
Totodată, acesta a făcut referire la faptul că, alături de liderii administrației din Brăila, deja au început să se facă eforturi pentru a schimba lucrurile în privința modului în care navele care transportă marfă pe Dunărea Maritimă intră în porturile Brăila și Galați.
”Vrem ca tot ce înseamnă transport naval, să se întâmple pe Dunărea Maritimă Galați-Brăila, nu în alte porturi. Și lucrul ăsta se va putea întâmpla. Pentru că îmi trec așa prin minte câteva cifre, nu știu dacă e bine să le dau sau nu, dar în alte porturi, ale altor țări, pentru ca o navă să intre, costă 11 mii euro, la noi costă 26 mii euro. Lucru pe care împreună cu colegii mei l-am solicitat să nu se mai întâmple”, a mai adăugat Fotea.
Ce își propune acest proiect
După cum a explicat Ionela Lăcrămioara Gheorghescu – Manager Proiect TPF Inginerie SRL, precum și din materialele puse la dispoziție de către organizatorul evenimentului, beneficiarul acestui proiect este CN APDM Galați. Antreprenorul care va realiza lucrarea este constituit dintr-o asociere între firmele: HERCULES S.A., CONCIVIA S.A. și INTERCONSTRUCT S.R.L., lider de Asociere fiind ”HERCULES”. Ordinul administrativ de începere a lucrărilor a fost semnat pe 10 martie și perioada de execuție este din luna martie 2022 până în decembrie 2023. Supervizorul proiectului este TPF INGINERIE SRL. Valoarea contractului de finanțare este de 121.165.000 lei (24.478.000 EURO), din care valoarea cofinanțării UE este 86.696.000 lei (17.514.000 EURO). Întregul proiect fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
Potrivit celor implicați, investițiile prevăzute în cadrul Proiectului ”Port Brăila – Lucrări de Infrastructură a Sectorului Portuar din Incinta Bazin Docuri” vizează modernizarea și dezvoltarea infrastructurii portuare în porturi, atât cele situate pe rețeaua TEN-T, cât și cele situate pe alte rețele, în vederea oferirii de condiții optime pentru transportul naval de mărfuri, inclusiv achiziția de instalații portuare și alte echipamente. În prezent, prin Portul Brăila se derulează un trafic mediu anual de mărfuri de 0,87 Mil. tone/an (valoare estimată în analiza cererii la nivelul anului 2019). Ca urmare a implementării proiectului, se estimează că traficul de mărfuri va crește cu cca 8% pâna în anul 2024, și cu cca. 23% (comparativ cu anul 2019) în anul 2030, contribuind astfel la atingerea indicatorului de rezultat al Axei prioritare 2 – Mărfuri transportabile pe căi navigabile interioare.
Cu alte cuvinte, rezultatele scontate prin acest proiect sunt: îmbunătățirea conexiunilor cu Hinterlandul, îmbunătățirea conectărilor la rețelele TEN-T, modernizarea infrastructurii portuare și dezvoltarea zonelor adiacente; reducerea sedimentelor în port; reducerea consumului de energie prin utilizarea de energie alternativă și încurajarea unui sistem energetic sustenabil.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















