Economie
“Porc Crescut Româneşte”, o iniţiativă a fermierilor, o provocare pentru hipermarketuri
• fermierii solicită în mod expres înfiinţarea raftului de carne de porc românesc, semnalizat distinct în marile magazine • este vorba despre un program lansat la iniţiativa fermierilor români şi a asociaţiilor de zootehnişti • “Este binevenit un astfel de program”, susţine Gheorghe Caruz, unul dintre actorii pieţei locale a producătorilor de carne de porc
Fermierii români au lansat iniţiativa “Porc Crescut Româneşte”, în cadrul unui eveniment la care au participat importanţi crescători de porc, reprezentanţi ai autorităţilor centrale, precum şi asociaţiile de profil, totul gândit cu scopul de a reda cărnii de porc autohton supremaţia în preferinţele de consum ale românilor, prin informarea acestora asupra calităţii cărnii de porc de la noi. De fapt este o formă de atragere a implicării active prin consum a românilor în susţinerea producţiei locale, dar în acelaşi timp, iniţiativa poate fi privită şi ca un semnal de alarmă asupra faptului că porcul crescut în România este pe cale să dispară de pe masa românilor. De altfel, asupra acestui aspect a insitiat şi omul de afaceri Gheorghe Caruz, care a dorit să atragă atenţia asupra problemelor de ordin financiar dar şi birocratic de care se lovesc producătorii români de carne de porc. “Este binevenit acest program pentru că noi, fermierii, trebuie să fim sprijiniţi pentru a reveni în preferinţele românilor în ce priveşte carnea de porc. Românii trebuie practic să redescopere gustul autentic al unei cărni obţinute de la animale care nu au fost crescute intensiv cu ajutorul antibioticelor sau altor stimulatori de creştere. Este îngrijorător pentru noi faptul că peste 60% din consumul intern de carne de porc provine din import în timp ce crescătorii români se zbat la limita subzistenţei”, ne-a declarat sursa citată.
Programul naţional „Porc Crescut Româneşte” este un proiect iniţiat de cele mai importante asociaţii de profil: Cooperativa Ţara Mea, Federaţia Naţională Pro Agro, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România, Asociaţia Fermierilor cu Investiţii în Sectorul Suinelor, Asociaţia InfoCons, Asociaţia AgroInteligenţa şi Centrul pentru Management Agricol.
Potrivit unor statistici la nivel naţional, în anul 2016, un total de 316.960 de tone de carne de porc au fost produse în unităţile autorizate de abatorizare, în timp ce importul a ajuns la 223.752 de tone de carne de porc. „Avem ferme noi, moderne, cu cinci clase peste majoritatea fermelor din UE. Avem această infastructură. Cu toate acestea, efectivul de porcine al României a scăzut cu peste 300.000 de capete în perioada 2009-2016, în timp ce importurile cresc. În ritmul acesta, carnea de porc românesc va dispărea din farfuriile românilor, afectând grav un sector important al economiei naţionale”, au avertizat fermierii români. Totodată, aceştia au subliniat calitatea cărnii de porc românesc ca fiind net superioară celei de import, dar şi faptul că în România consumul pe cap de locuitor este de 30-32 kg porc pe an, cu 30% sub consumul mediu al ţărilor din UE.
Prin lansarea acestui program, fermierii solicită în mod imperios înfiinţarea raftului de carne de porc românesc, semnalizat distinct în marile magazine de retail. De asemenea, fermierii cer consumatorilor să fie implicaţi şi proactivi în apărarea porcului crescut româneşte, cumpărând produse autohtone şi sesizând autorităţile de supraveghere a pieţei neregulile în ceea ce priveşte etichetarea greşită a produselor. Nu în ultimul rând, iniţiatorii programului au solicitat sprijin din partea autorităţilor competente pentru combaterea etichetării greşite şi a dezinformării consumatorului.
Investiţie importantă “Premium Porc Group” în judeţul nostru
În altă ordine de idei, publicaţia Profitul.ro a anunţat că holdingul danez DCH Internaţional transferă în România aproape 2 milioane euro pentru lanţul de ferme “Premium Porc Group”, al doilea mare producător de carne de porc pe piaţa autohtonă. În esenţă este vorba despre o majorare de capital social, de la 50.000 lei la peste 9 milioane lei. Asta după ce, în vară, compania s-a împrumutat cu 55 milioane euro de la 4 bănci, timp de 10 ani, pentru a-şi mări capacitatea anuală de producţie cu peste 160.000 de porci şi a-şi susţine activitatea operaţională. Investiţia presupune construirea unei ferme de reproducţie cu o capacitate de 5.200 de scroafe în judeţul Brăila.
Grupul danez Premium Porc Group are în România o producţie anuală de 400.000 de capete, fiind prezent pe piaţa locală cu branduri precum Premium Porc, Degaro, Consinterfin şi Premium Porc Negreni. Grupul operează 6 ferme de porcine în judeţele Brăila, Constanţa, Olt, Sibiu şi Vrancea, raportând pentru anul trecut o cifră de afaceri de 53 milioane euro.
Economie
Facturile la energie îi obligă pe români să facă economii la mâncare, medicamente și vacanțe
Creșterea prețurilor la energie afectează puternic bugetele familiilor din România. Opt din zece români spun că scumpirea gazelor, carburanților și electricității le-a redus semnificativ puterea de cumpărare în ultimul an, iar 55% au fost nevoiți să reducă cheltuielile pentru alimente sau sănătate. România înregistrează cele mai mari procente din Uniunea Europeană la ambii indicatori, potrivit unui sondaj realizat de Banca Europeană de Investiții (BEI) împreună cu Ipsos.
Cercetarea arată că 80% dintre români au resimțit semnificativ creșterea prețurilor la energie în ultimele 12 luni, față de media europeană de 60%. Pentru 34% dintre respondenții din România, impactul a fost chiar foarte puternic, comparativ cu 20% la nivelul UE.
În aceste condiții, prețurile mai stabile sau mai mici la energie au devenit principalul beneficiu pe care românii îl așteaptă de la tranziția energetică.
Românii au renunțat la cheltuieli esențiale și la vacanțe
Potrivit sondajului, 55% dintre români au redus cheltuielile zilnice pentru alimente sau sănătate, în condițiile în care media europeană este de 38%.
Alți 27% au redus temperatura din locuințe pentru a face economie la încălzire. Totodată, 27% dintre respondenți spun că s-au îndatorat, au cerut ajutor financiar sau au amânat plata unei facturi la energie. La nivel european, procentul este de 16%.
Scumpirile au schimbat și comportamentul românilor în ceea ce privește deplasările. Aproximativ 71% spun că au modificat modul în care folosesc mașina, iar 29% au redus inclusiv drumurile pentru cumpărături, consultații medicale sau rezolvarea unor probleme administrative.
Un alt efect este renunțarea la timpul liber. Aproape jumătate dintre români, respectiv 47%, afirmă că au renunțat la o excursie de weekend, o vacanță sau o vizită la rude și prieteni din cauza costurilor cu energia. Este, de asemenea, cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană, unde media este de 30%.
Ce așteaptă românii de la tranziția energetică
Sondajul mai arată că 76% dintre români consideră tranziția energetică o urgență pentru țară. Întrebați ce beneficii ar trebui să aducă aceasta, 79% au indicat prețuri mai stabile sau mai mici la energie, 75% reducerea dependenței de petrolul și gazele din import, iar 67% încetinirea schimbărilor climatice.
În privința surselor de energie, 46% dintre respondenți preferă energia solară, iar 26% energia eoliană. De asemenea, 79% vor ca energia cu emisii reduse de carbon să fie o prioritate.
55% dintre români consideră că Uniunea Europeană ar trebui să dezvolte o industrie proprie, competitivă, în domeniul tehnologiilor curate, chiar dacă acest lucru presupune un ritm mai lent al tranziției energetice.
Sondajul BEI, ajuns la cea de-a opta ediție, a fost realizat de Ipsos în perioada 3-25 august 2026, pe un eșantion de 23.000 de persoane cu vârsta de cel puțin 16 ani din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În România au fost chestionate 1.000 de persoane.
Economie
Bilanțul ITM Brăila: amenzi de peste 500.000 de lei în luna octombrie
• în urma controalelor întreprinse de inspectorii de muncă brăileni, au fost identificate 12 persoane prestând muncă nedeclarată • valoarea amenzilor aplicate, numai în acest caz, a fost de 400.000 de lei
În luna octombrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a desfășurat zeci de controale și verificări la angajatorii din municipiu și județ, inspectorii urmărind respectarea dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă.
Principalele obiective urmărite: identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
„ITM Brăila urmărește în permanență creșterea gradului de conștientizare: educarea și responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a salariaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă pentru prevenirea accidentelor de muncă și la riscurile majore la care se expun prin acceptarea muncii nedeclarate și subdeclarate”, ne-a transmis conducerea instituției.
În luna octombrie, inspectorii de muncă au efectuat 181 de controale și au aplicat 211 sancțiuni, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 548.500 lei. Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost dispuse 443 măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la inspectoratul teritorial de muncă.
În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate, în total, 92 de controale și s-au aplicat 71 de sancţiuni, dintre care 40 amenzi în valoare de 497.000 de lei. În urma controalelor întreprinse, au fost identificate 12 persoane prestând muncă nedeclarată („la negru”) în diferite domenii de activitate, valoarea amenzilor aplicate fiind, numai în cazul lor, de 400.000 de lei.
Alte deficiențe constatate: nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea unei copii a contractului individual de muncă la locul de muncă; nerespectarea obligației legale privind munca de noapte; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de sărbătoare legală.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 89 de controale și au fost aplicate 140 de sancțiuni, dintre care 12 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 51.500 lei. Principalele deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă: neasigurarea condițiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului; fișele de instruire individuală însoțite de o copie a ultimei fișe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii, nu erau păstrate de către conducătorul locului de muncă la locul de muncă organizat; semnalizare necorespunzătoare; trusa de prim ajutor incompletă.
Domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe, în urma controalelor ITM: lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale; comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare; fabricarea articolelor de îmbrăcaminte din piele; depozitare și activități auxiliare pentru transporturi; comerț; agricultură.






















