Local
Polițiștii au discutat cu elevii despre abuzurile de pe internet
• beneficiarii informaţiilor şi recomandărilor preventive au fost elevi de nivel primar ai Şcolii Gimnaziale ”Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Brăila • părinții trebuie să acorde timp copiilor şi să discute deschis cu aceştia despre orice aspect întâlnit în lumea virtuală, despre beneficiile şi riscurile acestui mediu
Elevi de nivel primar ai Şcolii Gimnaziale ”Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Brăila au avut ocazia de a discuta cu polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității despre riscurile la care se expun atunci când utilizează internetul şi principalele reguli de care trebuie să ţină cont pentru prevenirea situaţiilor periculoase.
Având în vedere vârsta mică a elevilor participanţi la activităţi, mesajul preventiv a fost adaptat nivelului de înţelegere al acestora, iar noţiunile teoretice au fost îmbinate cu jocuri educative şi susţinute de materiale video ale căror protagonişti erau copii de vârsta lor. ”Polițiștii de prevenire i-au antrenat pe cei mici în discuţii care i-au ajutat să înţeleagă riscurile asociate domeniilor lor de interes în mediul online şi le-au oferit recomandări pentru prevenirea implicării în evenimente neplăcute, care i-ar putea afecta emoţional sau fizic. Un accent deosebit a fost pus pe protejarea datelor personale, mai ales pe reţelele de socializare, elevii fiind sfătuiţi să nu comunice cu persoane pe care nu le cunosc şi în viaţa reală şi să nu divulge informaţii despre ei şi familiile lor unor astfel de persoane”, au arătat polițiștii.
Povestea unei fetițe care s-a întâlnit cu o persoană cunoscută pe internet
Polițiștii i-au implicat pe copii într-o poveste și aceștia au arătat cum trebuie procedat.
Astfel, pornind de la povestea unei fetiţe care a hotărât să se întâlnească cu o persoană pe care a cunoscut-o pe internet, elevii au fost provocaţi să identifice greşelile făcute de aceasta. Cei mici au fost puși să prezinte modul în care ar fi trebuit să procedeze pentru a nu se expune la pericole.
”La final, cei mici au învăţat că regulile de comportament şi măsurile de precauţie din viaţa reală trebuie respectate şi în mediul online, cum ar trebui să procedeze în cazul unor eventuale abuzuri pe internet şi ce posibilităţi de sesizare a autorităţilor au la dispoziţie”, au arătat polițiștii.
Sfaturi pentru părinţi! Aflaţi cât mai multe despre programele şi aplicaţiile folosite de copii
Pornind de la vârsta din ce în ce mai mică de la care copiii utilizează internetul, de la faptul că aceştia îşi petrec tot mai mult timp în faţa calculatorului şi de la slaba implicare a unora dintre adulţi în supravegherea lor, aspecte care îi fac pe minori mult mai vulnerabili în faţa unor infracţiuni precum hărţuire, şantaj, pornografie infantilă ori trafic de minori, poliţiştii brăileni transmit părinţilor următoarele recomandări. Aceștia trebuie să acorde timp copiilor şi să discute deschis cu aceştia despre orice aspect întâlnit în lumea virtuală, despre beneficiile şi riscurile acestui mediu. Este recomandat ca părinții să folosească internetul împreună cu copiii și să caute împreună informaţiile care-i interesează. ”Stabiliţi împreună cu cei mici reguli de utilizare a internetului şi urmăriţi respectarea acestora; asiguraţi-vă că ştiţi parolele de acces ale copiilor la conturile de e-mail, de pe reţelele de socializare etc. şi fiţi atenţi la prieteniile online pe care aceştia le întreţin; încercaţi să aflaţi cât mai multe despre programele şi aplicaţiile folosite de copii pe dispozitivele de accesare a internetului, precum şi despre modul de utilizare a acestora; folosiţi aplicaţii de control parental al activităţii copiilor pe calculator şi internet şi instalaţi instrumente de filtrare a site-urilor, ca măsuri suplimentare de supraveghere; învăţaţi-i pe cei mici să nu dea niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe internet; încurajaţi minorii să vă spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă”, recomandă polițiștii.
Părinții sunt sfătuiți să verifice periodic istoricul paginilor de internet accesate de minori și să le explice copiilor că nu este bine să stabilească, fără acceptul lor, întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet şi care sunt riscurile la care se expun.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















