Social Media

Politică

Podul pune Brăila pe hartă

Timp de citire: 20 minute

• cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei” a demarat pe 15 iunie o campanie cu titlul «Haideți cu un nume pentru Podul peste Dunăre» și în acest context, recent, a lansat invitația liderilor de partide importante, parlamentarilor, consilierilor municipali și județeni de a face propuneri în acest sens • foarte mulți dintre aceștia au acceptat și ne-au transmis variantele pe care le-ar vedea potrivite pentru a denumi podul • majoritatea au venit cu propuneri astfel încât Județul Brăila să devină ceva mai vizibil la nivel național și chiar internațional
 
Foarte mulți politicieni locali au decis să răspundă campaniei lansate pe 15 iunie de cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei” intitulată sugestiv: ”Haideți cu un nume pentru Podul peste Dunăre”. De la europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose, la parlamentari, primarul Municipiului Brăila Marian Dragomir, președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (liderul PSD Brăila), la viceprimari, vicepreședinți CJ, o parte dintre consilierii municipali și județeni, toți au venit cu câte o variantă de nume, unii chiar cu mai multe opțiuni. Cert este că propunerile cel mai des invocate de politicieni au fost fie „Podul Brăila” fie ”Podul de la Brăila”. Iar explicația în privința acestor opțiuni, din partea celor mai mulți dintre performerii politici care au ales să răspundă invitației noastre, a fost aceea că este o ocazie bună să ”punem Brăila pe harta națională și internațională”. Desigur câțiva au ținut să precizeze că podul ar putea la fel de bine să poarte numele ”Podul lui Tudose”, având în vedere că europarlamentarul este cel care în calitate de prim ministru a semnat contractul de începere a lucrărilor la această construcție.
Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose a precizat că deși s-a gândit ce nume ar fi mai potrivit pentru pod, acesta ne-a transmis că încă nu a ajuns la o concluzie finală. Cert este că social-democratul a punctat că orice ar fi, ar trebui să aibă legătură cu Brăila.
”Recunosc că m-am gândit. Am foarte multă încredere și speranță în ceea ce spun brăilenii. Fiindcă bănuiesc că va ieși din toată acțiunea dumneavoastră un nume, o propunere. Ați avut și concursul acela cu podul, de asemenea foarte interesant. Nu știu, eu aș opta pentru ceva care să lege acest pod de Brăila. De o personalitate a Brăilei. De un sfânt legat de Brăila. Repet, ceva care să amintească de Brăila. Pentru că până la urmă podul este între Brăila și Tulcea. Este în regiunea Dunărea de Jos dar este la Brăila. Practic, teritoriul de sub pod este pe raza Municipiului Brăila. Deci chiar este la Brăila! Dat fiind faptul că podul, cu numele acela, va figura apoi pe tot ce înseamnă Google maps, Waze și așa mai departe, ar fi bine să fie ceva care să aducă cu Brăila. Ar fi superb. Că este aici. Eu sunt convins că toți brăilenii încearcă să pună Brăila pe hartă. Toți brăilenii! A pune Brăila pe hartă printr-o denumire. Despre asta cred că este vorba. Dar aștept cu interes dezbaterea publică”, a declarat Tudose.
 
Liderii PSD Brăila propun ca numele podului să conțină denumirea localității
Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila) a propus o variantă simplă dar eficientă: ”Podul Brăila”. Acesta a explicat că sunt cel puțin trei motive pentru care consideră varianta sa una potrivită: ”1) A fost semnat contractul de un brăilean, pe vremea când acesta era prim-ministrul României. 2) Se află la Brăila. 3) Ni l-am dorit de 40 de ani. Toți brăilenii și l-au dorit foarte mult. Din punctul meu de vedere «Podul Brăila» este denumirea cea mai frumoasă și cea mai corectă”, a declarat Chiriac.
Primarul Marian Dragomir a mers pe varianta clasică: ”Podul de la Brăila”. Acesta a explicat că deși ar putea fi denumit și ”Podul lui Tudose”, cum probabil că va rămâne în folclorul local, printr-o denumire care să conțină numele orașului zona ar avea parte de promovare.
”Podul de la Brăila reprezintă visul a zeci de generații de brăileni și propun acest nume pentru a promova orașul, județul și a onora meritele tuturor celor care într-o măsură mai mare sau mai mică și-au adus aportul la realizarea acestui vis care s-a transformat în realitate. Meritele lui Mihai Tudose nu vor fi uitate niciodată și în folclorul local o să se spună… Podul lui Tudose”, a afirmat Dragomir.
La rândul său, viceprimarul Doinița Ciocan a propus ”Podul Brăila” ca posibilă denumire, precizând că astfel edificiul va rămâne în istorie, în tradiție și că va fi un nume care va face cunoscut orașul în Europa și în întreaga lume. De cealaltă parte, vicele Alexandru Jantea a afirmat că preferă denumirea ”Podul de la Brăila” din motive evidente: ”Este la Brăila”, a spus acesta.
Vicepreședintele CJ Brăila Ionel Epureanu nu ne-a transmis nicio variantă până la această dată, însă colegul său Ciprian Ionuț Dobre a afirmat că tot „Podul Brăila” este cea mai bună opțiune.
”Deși mai pretabil ar fi fost «Podul Tudose», pentru că este cel care a îndeplinit visul brăilenilor de mai bine de 40 de ani, ceea ce mulți au promis, dar nu s-a întâmplat până nu a devenit dânsul prim-ministru”, a completat Dobre.
 
Și parlamentarii vor Brăila în numele podului
Senatorul PSD Brăila Ion Rotaru a afirmat că ”Podul Brăila” este numele cel mai potrivit având în vedere nevoia de promovare a județului nostru.
”Reașezăm pe harta României, dar și a întregului mapamond, Brăila, cu măreția podului și a tot ce are mai frumos. Felicitări constructorilor și tuturor celor care au pus umărul la realizarea acestui obiectiv, în frunte cu Mihai Tudose, semnatarul certificatului de naștere al acestuia”, a declarat Rotaru.
Deputatul Florin Mircea a precizat că varianta propusă de el este una bazată pe o idee simplă dar eficientă: ”Podul de la Brăila”.
”Deoarece este un proiect și un vis al Brăilei și brăilenilor încă de dinainte de 1989. A fost și este realizat cu sprijinul brăilenilor care au fost sau sunt în diferite poziții de decizie”, a mai punctat acesta.
Deputatul Nicu Niță ne-a transmis că din punctul său de vedere ”Podul Brăilei” ar fi denumirea cea mai bună.
În ceea ce-l privește pe liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, acesta a afirmat că variantele potrivite ca nume pentru pod ar fi ”Podul brăilenilor” sau ”Podul de la Brăila”, cu precizarea că exclude total o variantă precum ”Podul lui Tudose”, deoarece nu ar fi corect ca un edificiu realizat din banii contribuabililor să poarte denumirea unui singur politician.
”Podul este o investiție serioasă, o investiție bună. Nicidecum nu poate să poarte numele unui politician, pentru simplu fapt că acest pod este făcut din banii tuturor românilor, inclusiv ai brăilenilor. Este un pod ce s-a construit pe ITI (Investiții Teritoriale Integrate) Delta Dunării. Așa s-au dus banii și către pod. Este o investiție care sper să trezească la viață administrația PSD de la Brăila și să țină pasul cu timpul și cu vremurile pe care le avem. Cred că numele Podul de la Brăila este cel mai sănătos. Reprezintă și județul și municipiul nostru, cât și valoarea investiției. Deci Podul brăilenilor sau Podul de la Brăila”, a spus Popa.
Deputatul neafiliat politic, Ciprian Ciubuc a mers pe o variantă istorică, diferită de cele amintite până acum.
”Podul Marii Uniri 1918, datorită faptului că podul va lega Moldova, Muntenia de Dobrogea și-apoi noi, românii suntem singura națiune europeană care încă mai suportăm consecințele Pactului Ribentrop/Molotov, iar Națiunea Română este azi dezbinată, iar provinciile rupte din trupul țării sunt azi parte din alte țări”, a afirmat acesta.
Deputatul neafiliat politic George Paladi (membru PNL Brăila) nu a răspuns invitației redactorilor ”Obiectiv – Vocea Brăilei” și nici senatorul AUR Andrei Hangan.
 
Variante diverse la CLM Brăila
Nici membrii Consiliului Municipal Brăila nu au răspuns în integralitate invitației noastre de a face propuneri pentru un posibil nume al podului, însă aceia care au făcut-o au venit cu variante diverse.
Din tabăra PSD, Valentin Pătârlăgeanu a propus “Valurile Speranței”. Acesta a precizat că este un nume generic de impact care va capta atenția publicului. ”Deoarece speranța este cea care ne ține pe toți în viață și ne unește indiferent de înstrăinarea pe care o avem unii față de alții, iar Dunărea reprezintă în fond emblema peste care podul este construit și puntea care ne va uni pe toți!”, a mai afirmat acesta.
Sorin Boșneag a propus ”Podul Brăilei”, cu o explicație simplă: ”Pleacă de la Brăila și Contractul de începere a lucrărilor a fost semnat de un brăilean”.
Adrian Goanță a propus ”Podul de la Brăila”. La fel și Silvia Bobi.
”Este podul pe care toți brăilenii l-au dorit și acest vis a fost împlinit de domnul Tudose”, a mai punctat aceasta.
Pe aceeași carte a mers și Florin Coman.
”Consider că un nume potrivit ar fi «Podul de la Brăila». Am ales acest nume deoarece «Podul de la Brăila» ne va scoate în evidență orașul și va deveni, în timp, un simbol al urbei noastre”, a explicat Coman.
Florin Dumitru a propus denumirea de ”Podul Brăila”.
”Așează mai bine Brăila pe harta țării și de ce nu, pe cea a Europei, fiind al treilea pod al ei”, a mai spus acesta.
Tot ”Podul de la Brăila” a propus și consilierul municipal Claudiu Brăileanu. ”Propun ca acest important obiectiv să se numească Podul de la Brăila pentru că este visul brăilenilor de multă vreme, pentru că orașul nostru ar căpăta identitate turistică (și) prin puntea peste Dunăre”, a declarat Brăileanu.
O altă variantă de nume a venit de la Daniel Tudose: ”Podul Danubius Brăila. Motivația: este cel de al doilea fluviu din Europa, trece prin mai multe capitale europene și este inclus în Patrimoniul Unesco!!!”, a precizat acesta.
Petru Gojan a afirmat la rândul său că ”Podul de la Brăila” ar fi cea mai potrivită variantă, deoarece discutăm despre unul dintre cele mai importante simboluri ale Brăilei.
Cornelia Neacșu a optat de asemenea pentru ”Podul de la Brăila”.
”Acesta este situat, într-adevăr la granița dintre Dobrogea, Muntenia și Moldova, dar sub semnătura brăileanului nostru, domnul prim-ministru Tudose!”, a ținut să puncteze social-democrata.
Sorin Oancea a propus ”Podul Brăila” cu mențiunea că ”este reprezentativ pentru municipiul și județul Brăila și va fi o emblemă a orașului”.
Dinspre tabăra PNL Brăila consilierul municipal Petrică Popa a venit cu o propunere de nume ușor diferită: Podul „Dunărea de jos”.
”A fost construit cu implicarea oamenilor din județele Brăila, Tulcea și Galați. Din punct de vedere al perspectivei economico-sociale așa ar fi bine”, a afirmat liberalul.
Constantin Sîrbu a precizat că numele podului ar trebui să fie ”Podul Brăila” sau ”Podul de la Brăila”.
”Argumentul ar fi că numele localității ar intra în toate hărțile, manuale de geografie etc. Cea mai bună cale ca Brăila să devină un nume cunoscut în toată lumea. Dacă s-ar merge mai departe cu un parc industrial sau o zona de dezvoltare în apropierea podului, atunci zona Brăila-Galați-Măcin (Tulcea) ar deveni un pol de dezvoltare. Inclusiv turismul ar avea de câștigat, zona Smârdan, Măcin, Brăila, Balta Brăilei ar putea fi pusă pe harta turistică (povestea Panait Istrati, Terente, Panait Cerna, Chira Chiralina, Brăila oraș cosmopolit etc.)”, a mai precizat Sârbu.
Sandu Marius George a propus: ”Podul începutului”, cu explicația că ar putea fi ”începutul unui drum liniștit care leagă răsăritul cu apusul în România”.
Alexandru Drogeanu a afirmat că nu este cel mai în măsură să propună un nume pentru pod și că preferă să îi lase pe alții mai pricepuți să înainteze astfel de variante, însă a afirmat că ”pe lângă poziționarea atât strategică cât și geografică a podului, trebuie să ținem cont că Podul de la Brăila unește trei zone istorice ale țării, astfel denumirea acestui obiectiv consider că trebuie să fie una strict legată de acest lucru”.
Consilierii municipali PMP Brăila au venit cu alte propuneri.
Daniela Rădulescu a afirmat că un posibil nume ar fi ”Podul Renașterii”. ”Brăila, maica țării Românești, după cum spunea Nicolae Iorga, se află într-o stare necaracteristică numelui și rezonanței de altă dată. Prin construirea acestui pod, Brăila, va avea șansa unei relansări la nivel economic, devenind un important punct rutier cât și un punct strategic din perspectiva siguranței flancului estic”, a mai precizat Rădulescu.
Coman Sarafolean a propus ca numele podului să aibă legătură cu o personalitate din Brăila
”Văd podul ca un salt elegant și spectaculos peste Dunăre, de aceea l-aș numi «Nadia Comăneci»”, a afirmat acesta.
 
Ce propun consilieri județeni
Unii dintre consilierii județeni au încercat să vină la rândul lor cu propuneri destul de diverse. În ceea ce privește tabăra PSD, consilierul Mihai Gabriel Abăseacă a propus tot ”Podul de la Brăila”, afirmând că astfel va fi evidențiat numele orașului și județului, făcându-le mult mai cunoscute decât în prezent. ”Fapt care aduce cu sine numai beneficii!”, a mai adăugat acesta.           
Social-democrata Gina Anton a propus ”Podul Renașterii” făcând o analogie referitoare la perioada pandemiei.
”Am urmărit în mass-media această campanie de a propune un nume pentru Podul peste Dunăre, și sincer m-am gândit la un moment dat, dacă ar fi să mi se ceară părerea, eu ce nume i-aș da! Îmi amintesc că în pandemie urmăream cu toții zilnic evoluția podului și mă gândeam, câți dintre noi vom trece cu bine ca să putem vedea acest pod! Știu că mulți dintre oamenii politici au merite deosebite în construcția acestui pod! Unii și le-au atribuit, alții chiar le merită! Primul gând care mi-a venit în minte a fost ca acest pod să se numească «Podul Renașterii». Am renăscut cu toții la o nouă viață! Podul acesta va ușura traseul făcut nu numai de oamenii din Brăila și Tulcea, dar și din toată tara! Podul a fost construit de oameni pentru oameni! Este al nostru, al tuturor!”, a declarat Anton.
Carmelia-Mariana Dragomir Bălănică a propus denumirea de ”Podul Brăila”.
”Este, din punctul meu de vedere, cel mai potrivit nume pentru podul peste Dunăre. Consider că este o oportunitate foarte bună de a promova Brăila, alăturând numele județului nostru de podul peste Dunăre, cel mai mare proiect de infrastructură și primul pod suspendat realizat în România”, a mai adăugat aceasta.
Fănel Burtea nu a dorit să transmită nicio variantă, precizând doar că ”vom afla totul la momentul oportun” și că ”important este că a fost realizat visul brăilenilor, deoarece meritau o asemenea realizare”.
Cătălin-Marius Negru a precizat că ”Podul lui Tudose” ar fi varianta cea mai bună pentru denumirea podului.
”Datorită d-lui Europarlamentar Mihai Tudose a fost posibil acest proiect de amploare pentru orașul nostru”, a mai adăugat Negru.
Mirela Chivu a afirmat că ”Podul Brăila” este opțiunea cea mai sigură.
”Deoarece această infrastructură s-a construit și pe teritoriul județului Brăila, iar județul nostru va deveni un nod rutier foarte important, având în vedere legătura acestui pod cu cele 4 drumuri expres. De asemenea, contractul de finanțare din fonduri europene (FEDR) a fost semnat de un brăilean, Mihai Tudose”, a explicat aceasta.
Valentina Turcoeanu ne-a transmis că podul peste Dunăre poate fi numit cu mâdrie ”Podul Brăila”. 
”Spun asta pentru că de aici, din Brăila, a pornit această dorință pe care o vedem astăzi împlinită! Iar finalizarea lui se datorează unui brăilean, un om care a luptat să pună Brăila pe harta mare a lumii, Mihai Tudose! Și cum altfel ar putea fi numit, când toată lumea spune «Podul peste Dunăre de la Brăila», pentru ca aici este «casa» lui!”, a mai adăugat Turcoeanu.
“În mod firesc numelui Podului peste Dunăre ar trebuie să poarte numele Brăilei (Podul de la Brăila) sau al domnului Mihai Tudose( Podul Mihai Tudose), liderul politic brăilean care a reușit să înfăptuiască ceea ce părea doar un vis pentru zona aceasta.
Cred că și numele de Podul Speranței – că e primul făcut după atâția zeci de ani de zile în România” –  Andrei Ionut Ichim, consilier județean PSD. “Părerea mea este că ar trebui să se numească “Podul Brăila”, deoarece această infrastructură s-a construit pe teritoriul județului Brăila iar contractul de finanțare a fost semnat de un brăilean, dl. Mihai Tudose”- Laura Geru, consilier județean PSD
Nici toți consilierii județeni PNL nu au răspuns invitației cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei” de a propune un nume pentru pod, însă o parte dintre aceștia au venit cu câteva variante interesante.
Consilierul județean Marian Căpățînă a afirmat că l-ar denumi ”Poarta Dunării de Jos”.
”Este mult de discutat pe acest subiect, și această temă nu poate fi comprimată într-o definiție și câteva rânduri explicative. Este doar o idee propusă de un grup de intelectuali, formulată cu ceva timp în urmă, pornind de la mai multe repere introduse în analiză (componenta economică, geografică, socială și nu în ultimă măsură simbolistica tranziției către un tărâm ce-l visăm cu toții dezvoltat, respectiv zona Dunărea de Jos!)”, a afirmat Căpățînă.
La rândul său, Alexandru Bucălău a declarat că deși are de gând să se mai gândească la o posibilă variantă, cea mai bună opțiune ar putea fi ”Podul de la Brăila”.
”Mă bucur că până la urmă se va inaugura. Sper că în anii ce vor urma să avem parte de cât mai multe inaugurări ale infrastructurii atât rutiere cât și ale celorlalte ramuri de transport”, a mai adăugat PNL-istul.
Consilierul Dănuț Lungu a venit cu mai multe propuneri: ”Podul Unirii”, ”Podul Întregirii”, ”Podul Neamului Românesc”, ”Moldova, Țara Românească și Dobrogea” sau ”Podul Frăției”.
”Indiferent ce nume va avea, sigur va fi cunoscut ca Podul de la Brăila”, a concluzionat acesta.
Andreia-Daniela Pascale a făcut propunerea: ”Podul speranței”. Potrivit acesteia, un astfel de nume le-ar da brăilenilor motivație ”să transforme Brăila într-o atracție turistică și o potențială atracție pentru investitori și mici afaceri datorită poziției convenabile față de capitală, județele vecine și granițele țărilor sud-estice”.
Vasile-Constantin Varga a venit cu o denumire pretabilă la nivel internațional: ”În opinia mea, numele potrivit pentru pod ar fi Danube Bridge. Motivez prin simplul fapt că traversează fluviul Dunărea”, a explicat liberalul.
Deși a afirmat că are de gând să transmită un punct de vedere privitor la o posibilă denumire pentru pod, până la acest moment, președintele PMP Brăila, consilierul județean Viorel Botea nu a făcut acest lucru. De altfel, nici colegii săi din CJ Brăila Duran Ismail și Virginia-Geanina Broască-Toma nu au transmis nicio propunere.
 
Aurel Simionescu: «Eu am fost naș la doi copii și părinții au ales numele…»
Fostul primar Aurel Simionescu a afirmat că nu este atât de simplu să denumești podul suspendat peste Dunăre. Sau cel puțin nu înainte de a alege domeniile care ar trebui luate în calcul la realizarea acestui deziderat. Simionescu a propus mai multe variante.
”Eu am fost naș la doi copii și părinții au ales numele… Totuși cred că ar trebui să ne hotărâm în/din ce domeniu ar fi să fie acest nume. Dacă vrem să fie legat de o anumită dată/eveniment aș spune «Podul Centenarului» sau «Podul Unirii» (asta și simbolizând primul lucru demn de rămas posterității în relația Br-Gl-Tl!). Dacă vrem să fie legat de o personalitate a istoriei aș zice «Podul Carol I», pentru că pe un pod de pontoane, la Brăila în 1878 principele Carol a trecut prima data în Dobrogea alipită țării. Poate fi o denumire legată de Dunăre de tip «Istru/Istros» sau «Donaris». Eu aș încerca și «Podul Estului» destul de neutru aparent, dar care mă conduce la dimensiunea de răscruce între Orient și Occident într-o lume în care conectivitatea trece dincolo de tradiții, simboluri, granițe… Indiferent de nume însă, în memoria câtorva generații va fi «Podul lui Tudose» iar în vorbirea curentă va fi, pentru zeci/sute de mii de oameni ce îl vor traversa «Podul de la Brăila»”, a declarat Simionescu.
 
Ionel Alexandru: «Podul Brăilei, Podul de la Brăila sau Podul Vlaicu Vodă»
O propunere a venit și din partea partidului senatorului Diana Șoșoacă, SOS România Brăila, prin vocea președintelui, prof. dr. în istorie Ionel Alexandru. Fostul senator a afirmat că în opinia sa și a colegilor săi de partid, trei variante s-ar preta ca denumire pentru podul suspendat peste Dunăre.
”Propunerea noastră ar fi să rămână «Podul Brăilei» sau «Podul de la Brăila», ca să repunem în valoare internă și internațională Municipiul Brăila. Pentru că toate podurile sunt cunoscute în felul acesta. Podul de la Cernavodă. Nu se mai păstrează vechea denumire de Carol I. Podul de la Vaslui nici nu are nume. Podul de la Giurgiu… Îi mai spune cineva Podul Prieteniei? Nu! De aceea Podul Brăilei este cea mai bună variantă. Dar dacă ar fi să îi dăm totuși o denumire istorică, propunerea mea ar fi să îi dăm un nume legat tot de Brăila, de nașul Brăilei, Podul Vlaicu Vodă. Fiindcă fără Vlaicu Vodă Brăila nu ar fi existat. El a înființat târgul Brăilei. Și dacă nu era târgul Brăilei la vremea respectivă, nu exista astăzi nici Podul Brăilei”, a afirmat Alexandru.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧