Social Media

SPORT

Podium cu brăileni la 90 m garduri

Publicat

în

• Pavel Bunea este campion național, argintul i-a revenit lui George Manta iar Răzvan Voncilă a cucerit medalia de bronz • brăilenii, campioni naționali și la 4×100 m
 
Penultima competiție de atletism în aer liber din această vară, finala Campionatului național rezervat categoriei de vârstă U16, juniori III cum era știută înainte, a adus mari satisfacții sportivilor brăileni.
Pavel Bunea, atlet pregătit la LPS Brăila de profesorul Nicolae Iorga, a devenit campion național la 90 m garduri, iar la 200 m a cucerit medalia de bronz.
Revenind la finala probei de 90 m garduri, trebuie menționat faptul că brăilenii legitimați la LPS Brăila și-au “adjudecat” podiumul. Medalia de aur i-a revenit lui Pavel Bunea, George Manta, de la grupa profesoarei Sica Lazăr, a devenit vicecampion național iar Răzvan Voncilă, de la grupa profesorului Nicu Roată, a cucerit medalia de bronz. Locul al patrulea i-a revenit tot unui atlet brăilean, Matei Bujor, acesta fiind antrenat tot de N. Roată.
Calificați în finală, Ștefan Dreptu, profesor Sica lazăr, s-a clasat pe locul al 4-lea la 300 m garduri, Rareș Simon, profesor Anilena Anton, a ocupat poziția a 8-a la 100 m plat.
Atleții brăileni de la LPS Brăila au obținut rezultate foarte bune și în probele de ștafetă. Brăilenii au cucerit medalia de aur la 4×100 m, componența ștafetei fiind următoarea: Matei Bujor, Rareș Simon, Răzvan Voncilă, Pavel Bunea, atleți de la grupele profesorilor Anilena Anton, Nicolae Iorga, Nicu Roată.
LPS Brăila și-a trecut în cont două medalii de bronz în probele de ștafetă, la 4×100 m și la 4×100, 200, 300, 400, componența celor două ștafete fiind aceeași: Eduard Turtoi, Eugen Smeu, George Manta, Ștefan Dreptu, toți de la grupa profesoarei Sica Lazăr.
Singura atletă de la CSM Brăila care a participat la această finală U16, Bianca Ichim, de la grupa profesoarei Anamaria Codreanu, s-a clasat pe locul al 6-lea în proba de 80 m garduri.
“A fost un concurs cu rezultate foarte bune pentru atleții brăileni. Urmează naționalele de juniori I de la Craiova și apoi o vacanță binemeritată pentru sportivii noștri”, ne-a declarat profesoara Anilena Anton.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile