Social Media

Economie

PET-uri pe bani

Timp de citire: 5 minute

• toate magazinele care comercializează produse cu ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, trebuie să implementeze un sistem de returnare până pe 30 noiembrie • la cumpărare, se plătește 50 de bani în plus pentru fiecare produs inclus în acest sistem, iar banii vor fi recuperați prin returnarea ambalajelor • pe raza municipiului Brăila, multe supermarket-uri au amplasat deja puncte de colectare în interiorul și exteriorul centrelor comerciale • amenzile pentru cei care nu se conformează pornesc de la 4.000 lei și pot ajunge până la 50.000 lei
 
Mai sunt câteva zile până când pentru toate băuturile ambalate în sticle, PET-uri sau doze metalice se va plăti o garanție în valoare de 50 de bani, care va putea fi recuperată prin returnarea acestor ambalaje. Astfel, toate magazinele care comercializează astfel de băuturi vor fi obligate să accepte returnarea acestor ambalaje și să achite contravaloarea garanției. Vor fi acceptate la returnare doar ambalajele inscripționate cu un logo specific, dar până anul viitor, în luna iunie, mai pot fi comercializate, în paralel și produse ale căror ambalaje nu sunt inscripționate cu logo-ul respectiv, care însă nu pot fi returnate. Din iunie 2024, însă, absolut toate ambalajele băuturilor de orice tip, alcoolice sau non-alcoolice, vor trebui inscripționate și introduse în sistemul de garanție-returnare.
„Odată cu licențierea operatorului care va administra sistemul de garanție-returnare, respectiv RetuRO, începe perioada de implementare a sistemului. Astfel, în 2024, ne propunem ca sistemul să fie funcțional, pe întreg teritoriul României, acesta reprezentând un instrument care ne va ajuta să contribuim la un mediu înconjurător mai curat”, precizează reprezentanții RetuRo.
După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal și chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locație.
Ambalajele pot fi returnate la orice punct de colectare din magazine atât manual, la vânzător, cât și automat la automatele de preluare a ambalajelor. La punctele de colectare vor fi acceptate doar ambalajele goale, neturtite, cu eticheta intactă. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 100 ml și 3 l inclusiv.
Toate magazinele care comercializează astfel de produse vor trebui să implementeze un sistem de returnare până pe 30 noiembrie. În cazul în care nu au semnat încă un contract cu administratorul SGR Returo, mai au timp tot până pe 30 noiembrie.
 
Necunoscutele implementării SGR la Brăila
Rămâne de văzut cum va funcționa, la Brăila, începând cu data de 30 noiembrie, Sistemul de Garanție-Returnare pe care toate magazinele, de la supermarket-uri până la alimentarele de cartier, vor trebui să-l implementeze. Reporterii noștri au încercat să afle de la marile centre comerciale – Carrefour, Kaufland, Lidl sau Penny XXL – care este stadiul pregătirii pentru implementarea SGR, însă peste tot ni s-a spus că astfel de informații nu pot fi date fără acceptul sediilor centrale de la București. Neoficial, de la Carrefour ni s-au transmis asigurări că până pe 30 noiembrie vor exista instalații pentru preluarea ambalajelor la toate punctele de lucru de pe raza municipiului Brăila. De altfel, din activitatea desfășurată pe teren, reporterii ”Obiectiv” au identificat puncte de colectare în interiorul și exteriorul marilor magazine de pe plan local. La magazinele mai mici, ambalajele vor putea fi preluate manual de către comercianți.
Nu se știe, însă, deocamdată, cum vor fi verificați agenții economici dacă implementează sau nu Sistemul de Garanție-Returnare. La nivel național, a fost înființat un Comitet de supraveghere pentru implementarea și monitorizarea funcționării ulterioare a sistemului de garanție-returnare din care fac parte, conform unui Ordin publicat în Monitorul Oficial, la data de 11 august, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, un secretar de stat din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, doi directori din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, un reprezentant al Asociației Retailerilor pentru Mediu, un reprezentant al Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate și un reprezentant al Asociației Berarii României pentru Mediu. La nivel local, însă, nimeni nu știe de existența unui astfel de organism special înființat pentru a urmări cum funcționează SGR. Teoretic, instituțiile cu atribuții de control, cum ar fi Garda de Mediu, ar trebui să fie sesizate de Comitetul de supraveghere în cazul în care se constată că există agenți economici care nu își fac treaba corespunzător. Cum, însă, la Brăila nu se cunoaște deocamdată existența unui astfel de comitet, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu așteaptă dispoziții de la Garda Națională de Mediu pentru a efectua acțiuni de control pe tema implementării SGR. Cel mai probabil, astfel de dispoziții vor veni după data de 30 noiembrie. Amenzile ce pot fi aplicate de Garda de Mediu pentru deficiențe în domeniu SGR sunt destul de mari, încadrându-se între 4.000 și 50.000 lei.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent

Publicat

în

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.

Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.

„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.

Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.

Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

Economie

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei

Publicat

în

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).

Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.

Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.

În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă;  neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.

„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧