Social
Peste 10.000 de brăileni au trecut pe la moaştele Sfântului Nicolae
• bolnavii de la Spitalul de Recuperare şi Boli Cronice “Sf. Nectarie” (Veneţia Medical) au primit Sfânta Împărtăşanie de la Înaltpreasfinţitul Părinte Casian • totodată, 20 elevi care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şcolare au primit diploma eparhială “Tinereţe şi credinţă”, premii în bani şi cărţi • alţi 300 de copii au primit daruri din partea parohiei “Sf. Nicolae” din Brăila
Mii de brăileni au cerut ajutor Sfântului Ierarh Nicolae şi Sfântului Nectarie Taumaturgul, cu prilejul sărbătorii Ocrotitorului spiritual al Brăilei, şi sute de copii au primit daruri de la enoriaşii parohiei de pe Ana Aslan. Oraşul a devenit, preţ de o zi, centrul spiritual al credincioşilor de la Dunărea de Jos. Acest lucru se întâmplă doar de două ori pe an: de Sfântul Nicolae şi la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în prima săptămână de după Paşti. Anul acesta, peste 10.000 de credincioşi s-au rugat la moaştele celor doi sfinţi ierarhi care au poposit la Brăila, implorând ajutor de la Dumnezeu, sănătate pentru cei bolnavi şi cuvenita “pâine cea de toate zilele”.
300 de copii au primit daruri de la “Sf. Nicolae”
Potrivit părintelui Rareş Bucur, de la Centrul Eparhial, în dimineaţa zilei de Sf. Nicolae, când brăilenii se rugau la catedrala “Sf. Nicolae”, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a vizitat Spitalul de Recuperare şi Boli Cronice “Sfântul Nectarie” (Veneţia Medical) şi le-a oferit Sfânta Împărtăşanie bolnavilor aflaţi în Secţia de Îngrijiri Paleative a instituţiei. Din luna octombrie, pacienţii, însoţitorii acestora şi personalul medical de la Veneţia Medical beneficiază de asistenţă duhovnicească permanentă, în unitatea medicală fiind amenajată o capelă pusă sub ocrotirea Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul.
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în catedrala “Sf. Nicolae”, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor veniţi la slujbă. Corul Seminarului Teologic “Sf. Apostol Andrei” Galaţi a susţinut un concert de colinde. Totodată, în cuvântul de învăţătură rostit, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre viaţa şi minunile săvărşite de Sf. Ierarh Nicolae – model de blândeţe şi de iubire faţă de aproapele.
“După Sfânta Liturghie, chiriarhul Dunării de Jos a premiat 20 tineri care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şcolare. Tinerii au primit diploma eparhială “Tinereţe şi credinţă”, premii substanţiale în bani şi cărţi de zidire sufletească, apărute în Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Şi ceilalţi copii prezenţi la slujbă au primit daruri de la Moş Nicolae, parohia pregătind în acest scop 300 de pachete cu alimente, dulciuri şi alte daruri de suflet”, ne-a precizat părintele Rareş Bucur.
Peste 10.000 de credincioşi au fost “călători pe calea sfinţilor” în cele trei zile de pelerinaj, aceştia având posibilitatea să se închine moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul (“Vindecătorul”) din Eghina, aşezate pe baldachinul amenajat în faţa bisericii “Sf. Nicolae”. Manifestările organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în contextul sărbătoririi Ocrotitorului spiritual al Brăilei s-au încheiat la Catedrala “Naşterea Domnului” din Bariera Călăraşilor, cu inaugurarea unui Centru pentru tineret dotat cu cele necesare pentru petrecerea timpului liber şi cu o bibliotecă.
Social
Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie
Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care câștigă cel mult 4.000 de lei net pe lună, ar putea primi de la stat bani pentru chirie. Un proiect de lege depus în Parlament propune acordarea unui sprijin lunar de până la 600 de lei, în funcție de orașul în care se află locuința închiriată.
Pentru tinerii care locuiesc în Brăila, ajutorul propus ar putea ajunge la 400 de lei pe lună, dacă inițiativa legislativă va fi adoptată și va intra în vigoare.
Proiectul îi vizează pe tinerii angajați cu vârste între 18 și 29 de ani, care au un venit salarial net lunar de cel mult 4.000 de lei.
Până la 600 de lei pentru chirie
Valoarea sprijinului ar urma să fie stabilită în funcție de localitatea în care se află locuința închiriată.
Astfel, proiectul prevede:
- 600 de lei pe lună pentru chiriașii din București și Cluj-Napoca;
- 500 de lei pe lună pentru cei din Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea;
- 400 de lei pe lună pentru locuințele din celelalte localități, categorie în care intră și municipiul Brăila.
Pentru a beneficia de acest sprijin, tinerii ar trebui să aibă un contract de închiriere încheiat pentru cel puțin șase luni și înregistrat conform prevederilor legale. De asemenea, beneficiarul ar trebui să aibă domiciliul sau reședința în locuința închiriată.
Ce alte condiții ar trebui îndeplinite
Potrivit proiectului, beneficiarii nu ar trebui să dețină o locuință în proprietate și nu ar putea locui într-o locuință socială, de serviciu sau destinată tinerilor.
De asemenea, locuința nu ar putea fi închiriată de la soț, soție sau de la rude, inclusiv rude prin alianță, până la gradul al IV-lea.
Inițiativa prevede și o reducere de 50% pentru transportul public local, metropolitan și integrat, precum și pentru abonamentele feroviare nominale de navetă. În anumite condiții, de aceste facilități ar putea beneficia și tinerii care lucrează part-time și urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate.
Măsurile ar putea fi acordate pentru o perioadă cumulată de cel mult 36 de luni.
Deocamdată, însă, este vorba doar despre un proiect de lege depus în Parlament. Tinerii nu pot solicita în prezent aceste ajutoare, deoarece inițiativa trebuie să parcurgă procedura parlamentară și să fie adoptată înainte de a putea intra în vigoare.
Social
Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare
Un proiect de lege depus în Parlament de patru parlamentari PNL propune majorarea stimulentului de inserție acordat părinților care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului. Dacă inițiativa va fi adoptată, aceștia ar putea primi un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului pe care ar fi încasat-o dacă rămâneau în concediu.
În prezent, părinții care revin la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească șase luni beneficiază de un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Cei care se întorc ulterior primesc 650 de lei, în condițiile în care indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei.
Inițiatorii proiectului consideră că diferența dintre cele două sume îi determină pe mulți părinți să amâne revenirea în activitate, chiar dacă și-ar dori să se întoarcă mai devreme la muncă.
Ce prevede proiectul de lege
Propunerea legislativă urmărește modificarea articolului 7 din OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.
Astfel, părinții care obțin venituri impozabile în perioada în care ar fi avut dreptul la concediul de creștere a copilului ar urma să primească un stimulent de inserție egal cu indemnizația lunară.
Proiectul mai prevede menținerea stimulentului de 650 de lei după împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități. Plata ar continua până când copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani în cazul celor cu dizabilități.
Inițiativa a fost depusă de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan, Robert Sighiartău și Ionel Bogdan.
Când ar putea intra în vigoare noile prevederi
Inițiatorii susțin că măsura ar putea încuraja revenirea părinților pe piața muncii și ar reduce perioada în care aceștia întrerup activitatea profesională pentru a-și crește copiii.
Potrivit comunicatului PNL, România se confruntă cu o scădere accentuată a natalității. În 2025 s-au născut 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent.
Proiectul prevede că noile reguli ar urma să se aplice începând cu anul următor publicării legii în Monitorul Oficial. Până atunci, părinții beneficiază de stimulentele stabilite de legislația actuală.






















