Social Media

Social

Campania «Un Înger de Crăciun», ediţia a II-a: ATENŢIE! Lucrurile second-hand vor fi refuzate!

Timp de citire: 5 minute

• din cauza unor experienţe neplăcute întâlnite şi în prima ediţie a campaniei, dar şi zilele trecute, am luat decizia de a verifica toate cadourile primite la redacţie • spre exemplu, ieri, nişte ursuleţi din pluş deterioraţi ne-au trezit suspiciuni şi am verificat întregul pachet • aşa am ajuns să găsim printre câteva lucruri noi, haine vechi, scămoşate şi murdare • pachetul a fost refuzat, iar scrisoarea oferită altui “înger” ce a înţeles exact scopul campaniei
 
Campania “Un Înger de Crăciun” a trecut la o altă etapă, aceea a colectării cadourilor, iar primele daruri deja au sosit la sediul redacţiei. În schimbul generozităţii lor, “îngerii” au fost răsplătiţi cu diplome de recunoştinţă, din partea cotidianului “Obiectiv-Vocea Brăilei” şi Asociaţiei “Pentru Adevăr”. Cutii frumos ambalate, în care cu siguranţă oamenii au pus şi gânduri bune pentru micuţii destinatari, aşteaptă să fie dăruite. În această săptămână, vom continua să primim cadourile de la “îngeri”, la sediul din strada Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2, până vineri, între orele 10.00-17.00, iar sâmbătă în intervalul orar 14.00-18.00. Aşa cum se cuvine, copiii care au scris scrisori vor participa la o mini-serbare pe 19 decembrie, la Palatul Lyra, începând cu ora 14.00. Moş Crăciun va veni personal să împartă cadourile micuţilor mai puţin norocoşi.
De aceea, reamintim că darurile trebuie neapărat să fie NOI! Lucrurile second-hand vor fi refuzate, deoarece Moş Crăciun nu aduce haine purtate sau jucării deteriorate. Nu acceptăm sub nicio formă ca acei copii să primească dezamăgire în loc de fericire, când în locul unei haine călduroase să găsească pulovere vechi, murdare, ori în locul unor jucării frumoase să primească maşinuţe fără roţi, păpuşi fără mâini şi alte defecte! E suficient că acei micuţi nu se pot bucura de o viaţă fără griji, iar părinţii lor fac eforturi pentru a-i trimite zi de zi la şcoală, pentru un viitor mai bun. Haideţi să nu ne batem joc de nişte suflete încercate. Facem această precizare, deoarece am avut “surpriza” neplăcută să constatăm că printre cadourile ce îi erau destinate unui copil au fost strecurate şi lucruri vechi. Nu ne-am dorit niciodată să facem pe “detectivii” şi să desfacem cadourile, însă, ieri, am primit la redacţie două pungi mari în care se aflau câteva haine frumos ambalate în hârtie de cadou. Numai că doi ursuleţi mici din pluş ne-au trezit suspiciuni, deoarece erau vizibil deterioraţi. Ne-am făcut curaj şi am desfăcut cadourile, rămânând profund dezamăgiţi când am constatat că în afară de o geacă nouă şi încălţăminte nouă, restul articolelor vestimentare erau folosite, scămoşate, pline de păr…Nu vrem să ne imaginăm cum ar fi fost dacă nu am fi verificat pachetul! Lansăm încă o dată mesajul că această campanie nu este destinată celor care vor să scape de vechiturile de prin casă! Nu vă folosiţi de speranţele unor copii necăjiţi pentru a face curăţenie de Sărbători, printre haine şi jucării! Culmea, scrisoarea respectivă a fost asumată de soţia unui fost director al unei instituţii publice din municipiu. Şi anul trecut, la prima ediţie, am avut aceeaşi surpriză neplăcută din partea unui politician brăilean, dar şi de la nişte românce din străinătate.
Măsura de precauţie identificată de echipa noastră pentru a evita astfel de situaţii extrem de urâte este să verificăm fiecare pachet. De aceea, vă rugăm să nu ambalaţi cadourile în cutii, ci să le aduceţi în pungi pentru a putea fi verificate repede şi fără a deteriora ambalajele pe care dumneavoastră aţi cheltuit nişte bănuţi. Ulterior, darurile vor fi puse în cutii, cu eticheta campaniei. Vă asigurăm că produsele cumpărate de dumneavoastră vor ajunge la destinatari. Singura “modificare” ce ar putea fi adusă pachetelor ar fi una bună, anume suplimentarea cu dulciuri şi/sau jucării, achiziţionate din banii donaţi la redacţie şi în contul Asociaţiei “Pentru Adevăr”.
De asemenea, încă se primesc donaţii la redacţie şi în contul RO68RNCB0048157424000001, deschis la BCR – Sucursala Brăila.
Împreună ne dorim să-l aducem pe Moş Crăciun în casele şi sufletele copiilor mai puţin norocoşi. Avem acelaşi scop, aşa că haideţi să ne mobilizăm exemplar şi să cumpărăm cadouri ca pentru propriii copii şi nepoţi.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧