Social
Persoanele cu handicap grav vor putea fi reevaluate la domiciliu
* un proiect de lege adoptat zilele trecute prevede ca reevaluarea periodică a persoanelor cu handicap grav, pe termen limitat, să se poată face la domiciliul persoanei, la cererea acesteia sau a reprezentantului ei legal * în județul Brăila sunt 1.709 de persoane încadrate cu grad de handicap grav, care necesită evaluarea periodică
Persoanele cu handicap grav pot chema la domiciliu comisia de reevaluare periodică. Decretul de promulgare a acestei legi a fost semnat zilele trecute de președintele Klaus Iohannis și prevede, clar, o îmbunătățire a procedurii de reevaluare, absolut firească într-o țară normală. Concret, propunerea legislativă care completează articolul 87 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap stabilește un tratament corespunzător pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav astfel încât reevaluarea periodică a acestora să se poate face la domiciliul persoanei, la cererea acesteia sau a reprezentantului ei legal. Potrivit actului normativ, comisia de evaluare se va deplasa la domiciliul persoanei după o prealabilă programare și o informare a acesteia cu privire la data și ora efectuării evaluării periodice. „Pentru persoanele cu handicap, pentru care comisia de evaluare a stabilit anterior încadrarea în gradul de handicap grav, cu excepția celor prevăzute la alin. (11 ), reevaluarea periodică se poate face la domiciliul persoanei, la cererea acesteia ori a reprezentantului său legal. Comisia de evaluare se deplasează la domiciliul persoanei după o prealabilă programare și informare a acesteia cu privire la data și ora efectuării evaluării periodice”, prevede actul normativ.
În județul Brăila, la acest moment, sunt înregistrate, în total 1.709 persoane cu grad de handicap grav, care necesită evaluare, dintre care 990 din mediul urban și 719 din mediul rural, conform datelor puse la dispoziție de către conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brăila. ”La nivelul Direcției funcționează serviciul de evaluare complexă a persoanei adulte cu handicap. Serviciul de evaluare se deplasează la domiciliul familiilor, a persoanelor cu handicap în vederea evaluării, deci noi o făceam și până acum în condițiile în care persoanele nu se puteau deplasa. În ceea ce privește comisia, aceasta nu s-a deplasat. S-a întrunit la sediul unde își desfășoară activitatea și a analizat dosarele respective. Da, modificarea legislativă vine în sprijinul persoanelor încadrate în grad de handicap grav, cu termen de evaluare! Fără îndoială, comisia de la Brăila va respecta prevederile legale și vor fi identificate resurse materiale în acest sens”, a declarat directorul DGASPC Brăila, Simona Cimpoaie. Potrivit sursei citate, din comisie fac parte doi medici, un asistent social, un psiholog și un reprezentant ONG.
Pe lângă acele 1.709 persoane din Brăila cu grad de handicap grav, pe termen limitat, în județul nostru mai sunt înregistrate încă 3.614 de persoane cu grad de handicap grav, cu termen permanent, care nu mai necesită acea evaluare periodică, astfel că acestea nu intră sub incidența noii legi.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















