Social Media

Cultură

Peripeţiile bricului “Mircea” la Brăila

Timp de citire: 7 minute

• în cele două zile cât s-a aflat în portul brăilean, nava-şcoală a Marinei Militare Române a fost vizitată de mii de brăileni • interesul pentru bijuteria navală a flotei militare a fost foarte mare, mai ales că e prima dată în istoria de 80 de ani a navei când aceasta a fost acostată în portul brăilean • nu este, însă, pentru prima dată când bricul “Mircea” ajunge la Brăila • în timpul războiului, a fost “ascuns” de inamici pe braţul Arapu al Dunării, la doi paşi de oraşul nostru • în anii ’90, nava-şcoală a fost adusă din nou la Brăila, pentru reparaţii capitale, în Şantierul Naval • în acea perioadă tulbure a tranziţiei de la comunism la capitalism, a fost nevoie de 10 ani pentru finalizarea lucrărilor • fostul senator Ionel Alexandru spune că ar fi durat mai mult dacă nu ar fi intervenit personal în urgentarea operaţiunii
 
Bricul “Mircea”, nava-şcoală a Marinei Militare Române, a avut mii de vizitatori, în cele două zile cât s-a aflat în portul brăilean. După cum se ştie, săptămâna trecută, joi şi vineri, faimoasa navă a fost acostată la pontonul de lângă Căpitănia Brăila. Civilii au putut urca la bord, gratuit, pentru un tur al navei, iar brăilenii au profitat în număr foarte mare de această oportunitate, zona Căpităniei fiind extrem de aglomerată pe parcursul celor două zile în care bricul “Mircea” s-a aflat acolo. A fost pentru prima dată când nava-şcoală a Marinei Militare a acostat, efectiv, în portul brăilean, însă nu prima dată când aceasta a ajuns la Brăila.
După cum v-am mai informat, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, autorităţile române au încercat să protejeze bricul “Mircea”, “ascunzând-ul” pe braţul Arapu al Dunării, în apropierea Brăilei. Spre sfârşitul conflictului, mai exact pe 9 septembrie 1944, nava avea să fie luată ca pradă de război de Armata Sovietică, fiind ţinută în portul Odessa timp de 2 ani. Din fericire, în 1946, bricul a fost returnat României. 
În istoria de 80 de ani a bricului “Mircea”, Brăila a mai purtat un rol important, nava fiind adusă aici pentru reparaţii capitale, în anii ’90. În plină tranziţie de la comunism la capitalism, momentul ales pentru această operaţiune nu a fost unul foarte oportun, perioada în care bricul a stat în Şantierul Naval brăilean întinzându-se pe nu mai puţin de 10 ani. Politician cu două mandate în Parlamentul Românei, în anii ’90 şi 2000, profesorul de istorie brăilean Ionel Alexandru îşi aminteşte cum, în 2001, în calitate de senator, a descoperit bricul “Mircea” efectiv abandonat în una dintre danele şantierului naval. “Eram senator la al doilea mandat şi am făcut o serie de vizite de lucru prin unităţile economice brăilene, ca să văd ce probleme au şi dacă pot să le ajut cu ceva din poziţia în care mă aflam. Era primăvara anului 2001. Am fost la Promex, am fost la Combinat şi am ajuns şi la Şantierul Naval. Mergând cu directorul de atunci al SANAB, Cristian Stranschi, prin incinta şantierului, am observat, într-o dană, bricul Mircea. Cunoşteam bine această navă, cu care am avut ocazia să fac o mică plimbare pe mare, în 1989, când am participat la un simpozion pe teme istorice, la Constanţa, cu mai mulţi profesori din ţară. Acea scurtă croazieră mi-a lăsat o puternică impresie, nava-şcoală Mircea fiind o adevărată legendă a Marinei Militare. De aceea, am fost surprins când am văzut-o într-o stare destul de precară, într-o dană a şantierului naval. L-am întrebat pe directorul Stranschi ce e cu bricul Mircea acolo şi dânsul m-a informat că nava fusese adusă pentru reparaţii în 1992, dar că niciunul dintre guvernele care se perindaseră la putere, nici pe vremea FSN, nici pe vremea Convenţiei Democrate, nu alocaseră bani pentru lucrări. Cei de la Şantierul Naval făcuseră demersuri pe la toţi Miniştrii Apărării aflaţi în funcţie de-a lungul timpului, însă fără rezultat. Nava ţinea acea dană ocupată de 9 ani şi nu se întrevedea nicio rezolvare a situaţiei”, ne-a povestit Ionel Alexandru. Acesta spune că, având o relaţie foarte bună cu Ioan Mircea Paşcu, care doar ce fusese numit Ministru al Apărării în Guvernul Năstase, a intervenit pentru salvarea navei. “Îl cunoşteam pe Paşcu de la comisiile din Parlament, unde am fost colegi, iar când l-am abordat cu problema bricului Mircea a fost foarte receptiv. Mi-a spus să fac o interpelare oficială în Senat ca să poată acţiona conform procedurilor legale. După interpelare, a fost alocată o parte din suma necesară, însă ministrul Paşcu m-a asigurat că la următoarea rectificare bugetară se vor da toţi banii de care e nevoie. Având această promisiune fermă, am contactat conducerea Şantierului Naval şi le-am zis să înceapă lucrările la bricul Mircea, pentru că vor veni banii, cu siguranţă. Ei au început treaba în iunie 2001, iar finanţarea s-a făcut pe etape, aşa cum s-a discutat. În noiembrie 2001 s-a alocat toată suma, vreo 10 miliarde de lei, din câte îmi amintesc. În primăvara anului 2002, reparaţiile au fost gata. În 10 luni s-a făcut ce nu se făcuse în 9 ani…”, îşi aminteşte Ionel Alexandru.
Acesta ne-a mai spus că, deşi Partidul România Mare, al cărui membru era, se afla în opoziţie în acea perioadă, el s-a ocupat, în calitate de senator, de organizarea festivităţii de relansare la apă a navei-şcoală “Mircea”. “Eram în opoziţie, dar mă înţelegeam bine cu oficialităţile locale brăilene, care erau de la PSD: prefectul Mihai Manea, primarul Anton Lungu. Aceştia au participat la festivităţile prilejuite de relansarea la apă a bricului Mircea, în aprilie 2002. A fost prezent şi Ministrul Apărării, Ioan Mircea Paşcu, episcopul Casian Crăciun şi comandanţii Marinei Militare şi Flotilei Fluviale”, ne-a povestit fostul senator Ionel Alexandru.
 
Opt decenii de existenţă
 
După ce a plecat din Şantierul Naval Brăilean, bricul “Mircea” şi-a continuat misiunea de instruire a cadeţilor Marinei Militare Române. În total, în cei 80 de ani de existenţă, nava-şcoală a adunat peste 300.000 de mile marine, de-a lungul şi de-a latul mărilor şi oceanelor lumii, adică de 14 ori lungimea Ecuatorului. Anul aceasta, când se împlinesc opt decenii de când a fost construit în Şantierul Naval „Blohm & Woss” din Hamburg, Germania, bricul “Mircea” a făcut un marş de instrucţie pe Dunăre, vizitând porturile Tulcea, Galaţi şi Brăila. La comanda bricului se află în prezent comandorul Mircea Târhoacă, brăilean de origine. La Brăila, vestita navă a ajuns joi, 19 septembrie, fiind aşteptată în port de oficialităţile locale. Acestea au fost salutate şi invitate la bordul navei de contraamiralul de flotilă Cornel Rogozan, comandantul Flotilei Fluviale. Un oaspete de onoare a fost veteranul Dumitru Burlacu, în vârstă de 96 de ani. În perioada războiului, în 1944, acesta a făcut parte din echipajul navei, timp de 3 luni, iar amintirile din acea perioadă povestite de bătrânul veteran i-au uimit pe actualii cadeţi.

Cultură

„Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”

• este titlul colocviului dedicat savantului Nicolae Iorga, la 155 de ani de la naștere • evenimentul se va desfășura marți, 17 noiembrie, în Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” • vor susține comunicări: drd. Fatme Nistoroi, drd. Cătălina Mârza, conf. dr. Costin Croitoru, dr. Zamfir Bălan și dr. Adrian Trifan

Publicat

în

„Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”

Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” (instituție aflată în Piața Traian nr. 3) găzduiește marți, 17 noiembrie 2026, de la ora 11:00, colocviul „Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”, dedicat marelui savant, om politic și academician Nicolae Iorga, la 155 de ani de la naștere. Intrarea este liberă. 

Prezintă: drd. Fatme Nistoroi, „Contribuțiile lui Nicolae Iorga referitoare la Brăila turcească”; drd. Cătălina Mârza, „Institutul Român (Casa Iorga) din Saranda, Albania, centru de cultură și spiritualitate românească în Balcani”; conf. dr. Costin Croitoru, „Asupra legăturilor lui Nicolae Iorga cu Brăila”; dr. Zamfir Bălan, „Nicolae Iorga despre Panait Istrati” și dr. Adrian Trifan, „Nicolae Iorga și românii din Balcani”.

Savantul Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoșani, d. 27 noiembrie 1940, Strejnicu) a fost un mare istoric, critic literar, dramaturg, enciclopedist, memorialist, profesor universitar și academiecian, dar și om politic (parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru al României). Implicat activ în sărbătorirea Centenarului eliberării urbei dunărene de sub turci (1929), Iorga a fost un adevărat prieten al Brăilei, apropiat al familiei primarului Traian Țino și nu numai.

A publicat lucrări despre Brăila și a susținut conferințe la Teatrul Comunal, azi „Maria Filotti”.

Citește articolul complet

Cultură

„Armata Română la ceas de sărbătoare”. Expoziție de Ziua Artileriei Române

• deschisă publicului pe 10 noiembrie, în clădirea de patrimoniu a Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, expoziția documentară realizată de Camelia Aurelia Cherciu, biblitecar, poate fi vizitată până la data de 24 noiembrie 2026

Publicat

în

„Armata Română la ceas de sărbătoare”. Expoziție de Ziua Artileriei Române

„Armata Română la ceas de sărbătoare” – este tema expoziției documentare realizată de Camelia Aurelia Cherciu, bibliotecar, cu prilejul Zilei Artileriei Române (10 noiembrie). Deschisă la Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți, din clădirea de patrimoniu a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila (Piața Poligon nr. 4), expoziția poate fi vizitată până pe data de 24 noiembrie 2026.

„Ziua Artileriei Române este sărbătorită, anual, la 10 noiembrie, în amintirea momentului în care, prin Porunca Domnească nr. 198, domnitorul Gheorghe Bibescu a consfințit înființarea primei baterii de artilerie a Țării Românești. Data reprezintă actul de naștere al artileriei române moderne și un reper fundamental în tradiția militară națională. Această zi este mai mult decât o aniversare militară.

Este un prilej de omagiere a generațiilor de artileriști care și-au făcut datoria pe câmpurile de luptă, a celor care au contribuit la dezvoltarea și modernizarea armei și a tuturor militarilor care duc mai departe tradiția acesteia.

Pentru că Artileria nu înseamnă doar tunuri, obuziere sau rachete.  Înseamnă precizie, calcul, disciplină, stăpânirea tehnicii și, mai presus de toate, oameni bine pregătiți, capabili să acționeze împreună. Pentru că, dincolo de puterea focului, adevărata forță a artileriei a stat, întotdeauna, în priceperea și responsabilitatea celor care o servesc”, au consemnat organizatorii expoziției documentare.

Istoria artileriei este legată de procesul de modernizare a Armatei Naționale și de formarea statului român modern. De-a lungul timpului, de la primele tunuri de bronz până la sistemele moderne de artilerie, această armă a reprezentat una dintre principalele forțe de sprijin ale trupelor terestre, având un rol important în marile confruntări militare ale României.

Primele forme de artilerie au fost cunoscute pe teritoriul românesc încă din Evul Mediu, fiind folosite în oștile voievozilor și domnitorilor. Totuși, constituirea artileriei ca armă distinctă, organizată în cadrul unei armate moderne, s-a produs în secolul al XIX-lea.

Momentul fundamental s-a petrecut la 10 noiembrie 1843, când domnitorul Țării Românești, Gheorghe Bibescu, a promulgat Porunca Domnească nr. 198, prin care se legifera înființarea primei baterii de artilerie. Un detaliu interesant este că primele patru tunuri, de calibru 80 mm, fuseseră dăruite domnitorului de sultanul Abdulmejid I, cu prilejul unei vizite la Istanbul. Primul comandant al bateriei a fost căpitanul Pavel Lenz.

În anii următori, artileria s-a dezvoltat atât în Țara Românească, cât și în Moldova. Un alt reper important a fost 21 decembrie 1860, când, în timpul domniei Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele patru baterii existente au fost reunite în primul Regiment de artilerie al Armatei Române moderne.

Dezvoltarea artileriei a fost strâns legată de evoluția tehnicii militare și de marile momente ale istoriei naționale.

În timpul Războiului de Independență din 1877 -1878, artileria română s-a afirmat în luptele împotriva otomanilor, contribuind la succesul operațiunilor militare, inclusiv în zona Griviței, Rahovei și Plevnei.

Ulterior, modernizarea armamentului, pregătirea specialiștilor și diversificarea structurilor au transformat artileria într-o componentă esențială a armatei.

La începutul Primului Război Mondial, Armata Română dispunea, deja, de 294 de baterii de artilerie. În această perioadă s-a dezvoltat și artileria antiaeriană, al cărei act de constituire datează din 15 august 1916. În perioada interbelică și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, arma a continuat să se diversifice, adaptându-se noilor realități ale câmpului de luptă.

În perioada postbelică, artileria română a cunoscut noi etape de reorganizare și modernizare, fiind introduse sisteme de artilerie autopropulsată, mijloace antitanc și lansatoare de rachete.

După 1990, transformarea armatei și apropierea de standardele NATO au impus noi direcții de dezvoltare.

Printre sistemele moderne intrate în dotare se numără LAROM și HIMARS, care au schimbat considerabil capacitatea de sprijin cu foc a Forțelor Terestre Române.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧