Social
Perioada de invaliditate nu mai constituie stagiu asimilat
• săptămânal, suntem informați despre noile prevederi din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
Ieri, în cadrul conferinței de presă organizată, săptămânal, la sediul CJP Brăila, Camelia Mădălina Căluian (foto), director adjunct Pensii, a continuat cu alte precizări importante, urmare intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023.
Astfel, conform art 61 din lege, pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care au realizat stagii de cotizare contributive în sistemul public de pensii, care nu au împlinit vârsta standard de pensionare și care au capacitatea de muncă diminuată din cauza: accidentelor de muncă și bolilor profesionale, constatate conform legii sau a altor boli și accidente care nu au legătură cu munca. La stabilirea stagiului de cotizare contributiv realizat necesar acordării pensiei de invaliditate nu se iau în considerare perioadele în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare încheiat, începând cu data de 1 ianuarie 2018, în baza prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 6 alin. (2) și (3) din prezenta lege.
”Au dreptul la pensie de invaliditate și elevii, ucenicii și studenții care au capacitatea de muncă diminuată din cauza accidentelor de muncă și bolilor profesionale survenite în timpul și din cauza practicii profesionale. De asemenea, au dreptul la pensie de invaliditate angajații români care prestează muncă în străinătate din dispoziția angajatorilor români, în condițiile legii și ale regulamentelor europene sau acordurilor bilaterale privind coordonarea sistemelor de securitate socială, după caz, dacă au înregistrat un accident de muncă și dețin un document emis conform regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială nr. 883/2004 și nr. 987/2009 care să ateste faptul că fac obiectul legislației de securitate socială din România, respectiv documentul portabil A1”, a precizat Camelia Căluian. Sursa citată a amintit și art.67 conform căruia ”Pensionarii de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizație pentru însoțitor. Cuantumul indemnizației pentru însoțitor reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, aferent lunii pentru care se face plata”. La fel de important este și art.72 care stipulează că la data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă stabilită în condițiile prezentei legi, cu mențiunea că transformarea pensiei de invaliditate în pensie pentru limită de vârstă, se face din oficiu și se acordă cuantumul cel mai avantajos”.
Indemnizația pentru însoțitor prevăzută la art. 67 se menține și pe durata acordării pensiei pentru limită de vârstă. Demn de menționat este și faptul că în situația în care pensionarii de invaliditate îndeplinesc condițiile pentru obținerea unei pensii anticipate, aceștia pot opta între pensia de invaliditate și pensia anticipată.
Directorul adjunct a făcut publice și alte prevederi importante:
”Pentru stagiul potențial, acordat persoanelor în drept să obțină o pensie de invaliditate, punctajul lunar este de:
a) 0,25 puncte pentru gradul I de invaliditate;
b) 0,20 puncte pentru gradul II de invaliditate;
c) 0,10 puncte pentru gradul III de invaliditate.
Pentru perioadele în care persoana a fost șomer, la determinarea punctajului lunar se iau în considerare drepturile bănești lunare acordate care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale. Pentru perioadele în care persoana a beneficiat de plăți compensatorii, pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la determinarea punctajului lunar se utilizează drepturile bănești lunare acordate care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Legea permite cumulul pensiei, indiferent de gradul de invaliditate, cu veniturile realizate din activități profesionale”.
Foarte important este și articolul 160
Cuantumul pensiei pentru invaliditate stabilit conform prezentei legi, a cărei cauză o constituie accidentul de muncă sau boala profesională, se suportă din sumele prevăzute pentru asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale în bugetul asigurărilor sociale de stat.
În cazul pensiei de urmaș, chiar dacă decesul susținătorului s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, începând cu 01.09.2024 cuantumul pensiei se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.
În fine, Camelia Căluian a încheiat cu următoarele precizări: ”În situația copilului, beneficiar al unei pensii de urmaș în condițiile prevăzute la art. 74 lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 noiembrie a anului în curs”.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















