Local
Percheziții la Jandarmeria Brăila. Șeful instituției, acuzat de fapte de corupție
• astăzi, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins la Jandarmeria Brăila, șeful instituției, col. Albăceanu, fiind suspectat că era implicat în tot felul de afaceri, încălcând astfel statutul de funcționar public • în momentul când a fost săltat de DNA, acesta s-ar fi aflat în control la o firmă pe care ar fi deținut-o chiar el, prin interpuși
Procurorii DNA au descins la Jandarmeria Brăila. Colonelul Nicolae Iulian Albăceanu este acuzat că a fost implicat în diverse domenii de afaceri, printre care restaurante fast-food, comerțul cu combustibil și dezvoltări imobiliare, iar procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dat startul unor percheziții la sediul instituției din Brăila, dar și în București și Tulcea.
Se pare că șeful Jandarmeriei Brăila își folosea influența și funcția pentru a facilita aceste afaceri. Cea mai profitabilă activitate era însă plasarea forței de muncă străine, în special din Nepal și Sri Lanka, în diverse companii din România.
Din datele obținute de redactorii Obiectiv, afacerile șefului de la Jandarmeria Brăila s-ar fi desfășurat în București. La sediul instituției au ajuns organele de anchetă, pentru a efectua cercetări și a ridica documente necesare în anchetă.
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass-media, Biroul de Informare și Relații Publice al DNA a venit cu declarații oficiale. Se arată în comunicatul transmis că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, în perioada 2023 – 2025, de către un funcționar public cu funcție de conducere din cadrul Jandarmeriei Române.
”În cursul zilei de 12 iunie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Brăila și Tulcea (n.r. – locul de domiciliul al colonelului), dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, au transmis procurorii DNA.
Am solicitat un punct de vedere și de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila și ni s-a transmis faptul că, în contextul acțiunilor desfășurate de Direcția Națională Anticorupție care îl vizează la acest moment pe Inspectorul Șef al Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, instituția va pune la dispoziția organelor judiciare toate documentele și înscrisurile necesare pentru elucidarea cauzei.
”Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila își exprimă disponibilitatea deplină de a colabora cu autoritățile competente și va face toate demersurile legale pentru a sprijini organele de urmărire penală în vederea înfăptuirii actului de justiție, indiferent de poziția sau funcția persoanei asupra căreia planează suspiciuni de încălcare a legii.
Totodată, Jandarmeria Brăila se delimitează ferm de orice comportament, atitudine sau faptă care contravine normelor legale, principiilor de etică profesională și regulamentelor militare care guvernează activitatea instituției. Ne reafirmăm, în mod transparent, așa cum am făcut-o de fiecare dată, disponibilitatea de a oferi sprijin necondiționat instituțiilor statului român și ori de câte ori ni se vor cere informații care pot elucida astfel de situații și vom pune la dispoziție, în regim de urgență, toate datele solicitate”, a precizat Sg.Maj. Balaban Rodica, purtător de cuvânt I.J.J. Brăila.
Albăceanu ocupă funcția de comandant al IJJ Brăila din toamna anului 2021. “Col. Albăceanu Nicolae Iulian este licențiat în drept, urmând apoi studii postuniversitare (master Management Financiar și master Management Resurse Umane cât și Managementul Afacerilor Interne – Colegiul Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza». Din anul 2006, a ocupat mai multe funcții în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne din Tulcea și Constanța, iar din luna mai 2020, a ocupat funcția de șef serviciu Achiziții în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, se preciza în comunicatul transmis de Jandarmeria Brăila, imediat după ce acesta a ajuns la șefia Inspectoratului.
Colonelul a fost reținut în București
Nicolae Iulian Albăceanu a fost reținut, joi dimineață, de anchetatorii DNA, în timp ce se afla în Capitală, și urmează să fie dus la Brăila pentru mai multe percheziții, potrivit Puterea.ro.
Iulian Albăceanu este suspectat că ar fi desfășurat activități comerciale, deși acest lucru este interzis prin lege în cazul cadrelor militare active.
Momentul reținerii nu este întâmplător, potrivit sursei citate. Albăceanu se afla chiar în timpul unui control economic, desfășurat la o firmă pe care ar fi gestionat-o prin interpuși. Sursele Puterea susțin că acesta conducea de fapt afacerea din umbră, în ciuda prevederilor legale.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















