CULTURĂ
Cărți pentru toate gusturile la Târgul de Carte de pe Regală
• până duminică, 6 septembrie, brăilenii sunt invitați să descopere un adevărat „univers al cărților” pe Strada Mihai Eminescu – vechea Regală • mii de volume oferite de edituri precum TRITONIC, EIKON, ARI, PROEMA, ISTROS, dar și de Asociația „Magia Binelui” îi așteaptă pe cei care vor să-și plece privirile asupra cărților abia scoase de sub tipar • la târg sunt prezenți și autori brăileni, începând cu Doina Popescu-Brăila • „Le recomandăm iubitorilor de lectură să vină la târg, pentru că vor găsi aici toate cărțile de care au nevoie”, ne-a declarat Dragoș Neagu, managerul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” – organizatorul evenimentului
Un adevărat „univers al cărților” îi așteaptă, săptămâna aceasta, pe iubitorii de lectură de la Brăila în zona Centrului Istoric. Până duminică, 6 septembrie, pe Strada Mihai Eminescu (fosta Regală), brăilenii pot vizita Târgul de Carte – ediția 2026, organizat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, Primăria Municipiului și Consiliul Județean Brăila.
Oferta de carte este una generoasă, cu sute, dacă nu mii de volume care așteaptă, cuminți, pe tarabe.
În jur de 15 căsuțe doldora cu cărți abia scoase de sub tipar și mirosind a cerneală, puse la dispoziție de edituri precum TRITONIC, EIKON, ARI, PROEMA, ISTROS (a Muzeului Brăilei „Carol I”), dar și de Asociația „Magia Binelui” – cea care sprijină bolnavii de cancer cu banii adunați din vânzarea cărților – își așteaptă, cât e ziua de lungă, oaspeții. Prezent la Târgul de Carte de pe Regala, Dragoș Neagu, managerul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” – organizatorul evenimentului, ne-a declarat:
„Le recomandăm iubitorilor de lectură de la Brăila să vină la târg, pentru că vor găsi aici toate cărțile de care au nevoie, este o abordare de gen foarte vastă și credem că, așa cum a spus Ranganathan, „fiecare carte își are cititorul ei”. Deci, cu siguranță, brăilenii își vor găsi la Târgul de Carte o temă interesantă”.
Într-adevăr, până duminică, pe Regală, sunt expuse, la prețuri accesibile, volume de autori români și străini din domenii pe cât de vaste, pe atât de interesante, de la carte academică și până la SF, religie sau modă. Teodora Matei, autor și reprezentant al Editurii TRITONIC, ne-a declarat:
„Cartea academică are o pondere de 90% din tirajul editurii noastre și este organizată pe colecții: comunicare, media, smartbooks, sociologie, asistență socială, psihologie, științe politice, cele mai recente titluri fiind „Relații publice în era digitală” și „Moda fast fashion queer”, abordând teme foarte la modă. La ficțiune, avem povești de viață, un fel de autobiografii ale autorilor noștri, SF, fantasy, polițiste, romantice, poezii, chiar și piese de teatru de la autori români, plus traduceri ale unor autori nordici aflați la prima traducere în română. Cele mai căutate sunt cărțile SF”.
Editura EIKON este prezentă, de asemenea, la Târgul de Carte de la Brăila cu circa 4.000 de titluri de carte din domenii diferite (teologie, sociologie, filosofie, istorie, comunicare). Reprezentantul editurii ne-a recomandat, cu precădere, seria „Arhiva Rugului Aprins”. Cât privește Editura ARI, aceasta oferă mai ales cărți despre înțelepciunea Cabala și filosofie.
Brăilenii sunt și ei prezenți la târg. Editura ISTROS a Muzeului Brăilei „Carol I” expune pe Regala zeci de titluri de carte din domenii precum istorie, filosofie, artă, istorie literară, beletristică.
Cărțile autorilor brăileni pot fi găsite, de asemenea, la căsuța Asociației „Magia Binelui”, reprezentată de bibliotecarul Bogdan Rădulescu. „Toate cărțile pe care le vedeți aici sunt donate, iar banii obținuți din vânzarea lor merg la Gemenele, dar și în alte localități, pentru ajutorarea unor copii și familii, acum, la început de an școlar. Asociația noastră sprijină bolnavii de cancer și familiile defavorizate”, ne-a declarat Bogdan Rădulescu.
Alături de Bogdan am întâlnit-o la târg pe Maria Gabriela Boboc, o tânără autoare brăileancă, aflată la început de drum. Aceasta ne-a arătat, cu mândrie, volumul „Din inima Auschwitz-ului”, al cărei autor este și ne-a vorbit despre pasiunea ei.
La prima căsuță a Târgului de Carte de pe Regala, peste drum de Teatrul „Maria Filotti”, se află căsuța scriitoarei Doina Popescu-Brăila. Nelipsită de la târguri și evenimente culturale organizate la Brăila și în toată țara, brăileanca își expune creațiile, oferindu-le, totodată, celor care zăbovesc aici, o vorbă bună, dar și povești de viață trăite sau inserate în cărțile pe care le-a scos de sub teascuri.
CULTURĂ
Teatrul de Păpuși Brăila, prezent la Bienala de Scenografie București
Teatrul de Păpuși Brăila participă la cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București, desfășurată în perioada 16–25 octombrie 2026. Instituția brăileană a fost invitată să ia parte la evenimentul dedicat creației scenografice, alături de organizații și artiști din România și din străinătate.
Bienala este organizată cu implicarea Centrului Român OISTAT, a UNITER și a Festivalului Național de Teatru. Evenimentul a fost reluat în 2024, după o pauză de 32 de ani, iar în 2025 a primit Premiul Special al Senatului UNITER.
În cadrul Bienalei de Scenografie București 2026 este organizată o expoziție dedicată Teatrului de Animație și Teatrului pentru Copii și Tineret. Aceasta își propune să prezinte și să pună în valoare creațiile scenografice din acest domeniu.
Intitulată „Ecosistemul creativ”, expoziția reunește păpuși, marionete, costume, elemente de decor, instalații și schițe provenite din spectacole recente ale instituțiilor de profil din România. Publicul poate descoperi astfel modul în care ideile scenografilor se transformă în personaje, obiecte și universuri care prind viață pe scenă.
Bajko Attila, printre artiștii participanți
La expoziție participă 22 de artiști din patru țări: România, Italia, Marea Britanie și Ungaria. Printre aceștia se numără și Bajko Attila, artistul care a semnat scenografia spectacolului „Povestea pisicilor aristocrate”, montat pe scena Teatrului de Păpuși Brăila.
Participarea la Bienala de Scenografie București oferă teatrului brăilean ocazia de a face parte dintr-un eveniment dedicat diversității și creativității scenografice, în care universul spectacolelor pentru copii și tineri ocupă un loc distinct.
CULTURĂ
Corul „Trison” al Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” – Diploma de Argint la Chișinău, în Republica Moldova
• prestigioasul cor brăilean a fost prezent, în perioada 15-18 octombrie, la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, care s-a desfășurat la Chișinău • în total, au paticipat 30 de coruri din Republica Moldova, România, Ucraina, Spania, Germania și Letonia
Corul Mixt „Trison” al Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila a făcut, din nou, cinste orașului și țării, după ce a obținut Diploma de Argint, la categoria C (Coruri mixte), în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, care s-a desfășurat la Chișinău, Republica Moldova, în perioada 15-18 octombrie 2026.
Astfel, sub îndrumarea profesorilor și dirijorilor Marcica și Ștefan Lupu, coriștii de la „Trison” au reprezentat cu succes municipiul Brăila și instituția unde-și desfășoară activitatea la acest important eveniment muzical internațional, dedicat promovării artei corale și dialogului cultural între popoare. Este pentru prima dată când brăilenii de la „Trison” urcă pe scena festivalului de la Chișinău.
Ediția din acest an a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii” a reunit 30 de formații corale din Republica Moldova, România, Ucraina, Spania, Germania și Letonia. Diversitatea participanților a oferit un cadru valoros pentru schimburi de experiență artistică, promovarea tradițiilor muzicale naționale și consolidarea relațiilor culturale dintre țările participante.
Organizat de Asociația Muzical-Corală din Republica Moldova, cu sprijinul partenerilor culturali și instituționali, Festivalul „A ruginit frunza din vii”, de la Chișinău promovează excelența interpretativă, diversitatea repertoriului și prietenia prin muzică. Distincția obținută de Corul Mixt „Trison” al Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila răsplătește munca, pasiunea și dăruirea membrilor corului, precum și profesionalismul dirijorilor în pregătirea repertoriului prezentat în concurs.
„Gândurile noastre de aleasă apreciere și recunoștință se îndreaptă către Teatrul „Maria Filotti” Brăila, precum și către toți cei care, prin deschidere și susținere, au contribuit la această frumoasă experiență artistică a Corului Mixt „Trison”! Generozitatea și implicarea instituțiilor culturale locale sunt esențiale pentru încurajarea inițiativelor artistice și pentru promovarea valorilor culturale brăilene pe scenele din țară și din străinătate. Felicitări profesorilor și dirijorilor Marcica și Ștefan Lupu și tuturor membrilor Corului Mixt „Trison” pentru această frumoasă realizare! Le dorim noi succese artistice, inspirație și cât mai multe aplauze pe scenele viitoare!”, au consemnat reprezentanții Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu”, imediat după întoarcerea acasă a membrilor corului brăilean.
Aprecieri au venit, de asemenea, din partea reprezentantului Asociației Naționale a Corurilor din România, prof. univ. dr. Emil Badea, și a vicepreședintelui „Catalan Federation of Choral Asociation”, Enric Genesca.
























